Pretentii. Decizia nr. 736/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 736/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1396/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 736/R
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
C. E. C. - judecător
T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul reclamant T. E. N. împotriva sentinței civile nr. 5565/CA din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B.– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 februarie 2014.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5565/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. E. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/17.01.2013, taxa de emisii poluante pentru autovehiculul marca VOLKSWAGEN, nr. de identificare WVGZZZ1TZ3W030269, având ca dată a primei înmatriculări – 21.07.2003 și solicitând restituirea acestei taxe prin cererea nr._/21.01.2013, a primit răspuns nefavorabil, pârâta comunicându-i în acest sens adresa nr._/23.01.2013.
În speță, instanța a analizat dacă refuzul de soluționare a cererii reclamantului de către pârâtă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său, sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.
Legislația ce a fost avută în vedere la analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului autorității publice pârâte a fost cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante – 26.02.2013 -, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13.
Potrivit dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”, iar o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor C.J.U.E., desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 alin. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2013, se elimină, așadar, regimul fiscal discriminatoriu constatat de C.J.U.E. prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prin O.U.G. nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.2012 - până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența C.J.U.E. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Prin urmare, după data de 01.01.2013, legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, a cărei formă în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante, a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15.03.2013, reglementare similară cu dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pentru considerentele expuse, reținând că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul comunitar, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei este unul justificat, instanța a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.
Având în vedere modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. Pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T. E. N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație anterior anului 2006, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Recurentul a mai arătat că, în opinia sa, Legea nr. 9/2012 este în continuare discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, deoarece se descurajează, în continuare, punerea în circulație, în România, a unui vehicul de ocazie cumpărat din alte state membre, având în vedere faptul că plata taxei este impusă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul, persoanele care achiziționează autoturisme rulate în România fiind scutite de plata taxei spre deosebire de cei ce achiziționează autoturisme rulate din import.
În esență se arată că în cazul autoturismelor second hand importate din state membre UE, prin legea nr. 9b se impune o taxă care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea costurilor cu efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens se invocă jurisprudența CJUE în cauza C-402/09 T. potrivit cu care „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În drept au fost indicate dispozițiile art. 304 ind.1, 304 alin.1 pct 8, art. 312 c.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 19,5 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar conform art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata pârâtă AJFP B., prin întâmpinare (f.26), a solicitat respingerea recursului reclamantului.
În motivarea acestei poziții procesuale a arătat că în mod legal prima instanță a constatat că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu sunt contrare legislației comunitare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
In fapt, recurentul reclamant a solicitat restituirea unei taxe de emisii poluante achitate la data de 17.01.2013.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant, respectiv greșita înlăturare de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar nu este fondat.
Obiectul cauzei îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe achitate fără temei și prin urmare raportul juridic dedus judecății este guvernat de legea în vigoare la data plății taxei.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
În speță însă la data plății taxei, suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2 și-a încetat efectele astfel că în mod corect instanța de fond a respins criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, în mod corect a opinat în sensul conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012.
Interpretarea Legii nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin.2 ca fiind conformă cu normele comunitare a fost confirmată și prin Ordonanța CJUE în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 unde a statuat la punctele 30 și 31 că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. S-a constat însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013, rezultând că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Prin urmare, în mod legal a reținut instanța de fond că prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamant.
În baza art. 274 c.p.civ., față de soluția pronunțată și reținând culpa procesuală a recurentului reclamant se va respinge cererea acestuia având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul T. E. N. împotriva sentinței civile nr. 5565/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Respinge cererea având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. R. Grațiela M. C. E. C.
Grefier,
T. M.
Red.: RGM/28.02.2014
Tehnored.: TM/11.03.2014/ 2 ex.
Jud.fond: S.Ș.M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2560/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1452/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
