Anulare act administrativ. Decizia nr. 957/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 957/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 2615/122/2011
Dosar nr._ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 957
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - B. C.
Judecător - V. H.
Judecător - C. M. F.
Grefier - F. L. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. V. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 16/2012, pronunțată de Tribunalul G.- Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și intimata – chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedură de citare este legal îndeplinită, iar în cauză se solicită judecarea în lipsă.
În condițiile art. 155 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea procedează la repunerea cauzei pe rol . Constată îndeplinite condițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 16/2012, pronunțată de Tribunalul G.- Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea reclamantului M. M., domiciliat în oraș B. V., ., jud. G., formulată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice B. V., cu sediul în oraș B. V., . și în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în mun. București, .. 294, sector 6, și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B. V. să-i restituie reclamantului suma de 3701 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . nr._/29.12.2009, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data înregistrării cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice B. V. (30.09.2011) și până la data restituirii ei efective. Totodată, s-a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B. V. suma de 3701 lei reprezentând taxa de poluare. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /24.10.2011 reclamantul M. M. a formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B. V. plângere împotriva actului administrativ fiscal intitulat „Taxă de poluare pentru autovehicul înmatriculat după 1 iulie 2008", act emis la 29.12.2009 de pârâtă.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3701 lei, actualizată de la data achitării ei până la data restituirii efective cu indicele de inflație a prețurilor la bunuri de consum (sau cu dobânda legală), suma reprezentând taxa specială de primă înmatriculare achitată cu chitanța . nr._/ 29.12.2009, pentru autoturismul marca BMW tip 346 C//. în 1999, identificat cu . WBABL310X0JP51694, precum și la plata penalităților de întârziere începând cu data notificării acesteia și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat în data de 29.06.2009, din Italia, autoturismul marca BMW tip 346 C//. număr de identificare sașiu WBABL310X0JP5I694, autovehicul ce fusese înmatriculat în țara de proveniență, membră a Uniunii Europene, sub nr. BF765SR, însă pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat de către pârâtă să achite taxa specială în sumă de 3701 lei, conform chitanței . nr._ /29.12.2009.
Conform dispozițiilor art.2141 - 2143 din Leg. Nr. 571/2003 această taxă specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea, cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică ce făcea înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene prevăd că nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Mai arată reclamantul că mai multe hotărâri ale Curții Europene de Justiție au stabilit că obiectul reglementarii comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
O astfel de hotărâre, a fost emisă Ia data de 7 aprilie 2011 în cauza C -402 /09, la solicitarea Tribunalului Sibiu în vederea stabilirii compatibilității instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule anterior înmatriculate in statele membre ale Uniunii Europene cu dreptul Uniunii. În cuprinsul răspunsului CEJ se reamintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Reglementarea instituită prin dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Uniunii Europene are deci, ca efect, interzicerea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România, deși la data respectivă nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele producție autohtonă și nici produse în străinătate, dar care erau deja înmatriculate în România, se percepea această taxă specială pentru mașinile aduse chiar din țările membre U.E.
Învederează de asemenea că potrivit dispozițiilor art.148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească trebuie să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 din Tratat.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157 / 2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, prevederile art.2141 C fisc, deși contraveneau Tratatului, au fost aplicate prin reprezentantele M.F.P. în teritoriu, în speță de pârâtă, întrucât taxa în litigiu nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, consideră că disp.art.2141 C fisc. au introdus un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.
Mai arată reclamantul că fără achitarea acestei taxe, i-a fost imposibil să înmatriculeze autoturismul în România, plata nefiind deci benevolă.
Învederează totodată, că în temeiul art. 7 din Leg. nr.554 /2004, la data de 30.09.2011, s-a adresat în prealabil pârâtei, în mod direct, pentru restituirea acestei taxe pe cale administrativă, în mod amiabil, dar cererea sa a fost respinsă .
În prezent, prin dispozițiile OUG nr.50/2008 a fost abrogat art.2141 din Legea.nr.571/2003 privind Codul fiscal, rezultând că taxa solicitată a fi restituită a fost nedatorată, în temeiul dispozițiilor art.2141 - 2143 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art.90 al.(l) din Tratat.
Având în vedere dispozițiile art. 1081 - 1084 C civ., în cazul obligării pârâtei la restituirea taxei nedatorate, a solicitat actualizarea sumei cu 3701 lei de la data achitării ei și până la data restituirii efective.
Față de motivele invocate solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1, art.2, art.7, art. 10, art. 12 din Legea nr.554/2004/R, art.2141- 2143 Cod fiscal ( Legea Nr.571 /2003 ), art.1082-1084 Cod civ. Art.148 din Constituția României, art.90 al.(l) si (2) din Tratatul U.E., Legea Nr. 157/2005, art.247 C. pr.civ.
Reclamantul a depus la dosar următoarele acte: chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții emisă de Trezoreria B. V., cartea de identitate a vehiculului, copie CI, certificat de înmatriculare, contract de vânzare cumpărare, notificare către Administrația Finanțelor Publice, răspunsul administrației publice privind cererea de restituire a taxei.
La data de 17.11.2011 pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească DGFP G. suma de 3701 lei, reprezentând taxa de poluare plătită de reclamant și a cărei restituire o solicită.
În motivarea cererii se arată că reclamantul solicită restituirea taxei de poluare considerând că dispozițiile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin dispozițiilor Tratatului Comunității Europene.
Menționează pârâta că OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxă care se constituie, conform art. 1 din ordonanță, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform dispozițiilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației pentru Mediu.
Referitor la dobânda legală, solicită ca Administrația F. pentru Mediu să fie obligată la plata acesteia către instituție, având în vedere dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 82/2003.
Având în vedere cele menționate mai sus, solicită admiterea cererii de chemare în garanție.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, reclamantul M. M. a achitat la data de 29.12.2009 suma de 3701 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca BMW tip 346 C//. număr de identificare sașiu WBABL310X0JP5I694, achiziționat de acesta din Italia.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice B. V., cu solicitarea de a-i fi restituită suma de bani plătită, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care reclamantul s-a adresat instanței de judecată cu prezenta acțiune.
Problema care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr.50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art.90 din Tratatul CE.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autovehiculului de către reclamantă și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Prin urmare, raportat la considerentele expuse, tribunalul a considerat că se impune admiterea acțiunii reclamantului în sensul obligării Administrației Finanțelor Publice B. V. să-i restituie reclamantului suma de 3701 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . nr._/29.12.2009, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data înregistrării cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice B. V. (30.09.2011 ce constituie și data notificării în sensul restituirii sumei) și până la data restituirii ei efective, și nu de la data achitării ei.
Referitor la penalitățile solicitate, tribunalul a reținut că nu există temei legal pentru acordarea acestora, în condițiile în care, în speță, se pune problema restituirii unor sume de la bugetul de stat, iar reclamantul putea solicita, cel mult obligarea la plata de dobânzi în sensul dispozițiilor art. 117, art. 120 cod proc. fiscală, ceea ce nu a făcut; astfel că cererea sa vizând acordarea de penalități de întârziere nu poate fi primită.
Conform art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3.701 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
În baza art. 274 cod proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 4,3 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, în temeiul art.299 cod procedură civilă, a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. V. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., criticând-o pentru netemeinicie și pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 din C.pr.civ.
În motivarea recursului, arată că instanta de fond, fără nici un temei legal a admis actiunea considerând că reclamantul s-a adresat instanței cu o cerere de restituire, fără ca acțiunea să aibă ca temei legal art. 117 cod procedură fiscală.
Critică, de asemenea, sentinta instantei de fond și în ce privește admiterea în parte a cererii de chemare în garantie, obligând Institutia recurentă la plata sumei actualizate cu indicele de inflație, deși:
-institutia recurentă nu are nici o culpă în încasarea taxel de poluare, deoarece intimatul redamant s-a prezentat de bună voie la A.F.P.B. V. să achite
taxa de poluare;
-se încalcă astfel, dispozitiile art.124 din OUG nr.92/2003, republicată și modificată, privind codul de procedură fiscală care dispune:
"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii ~ au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin (2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin (7) si se suportă din acelasi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de pIătitor".
Având în vedere dispozitiile invocate mai sus, dobânda se restituie din acelasi buget din care se restituie debitul, respectiv bugetul Administratiei F. pentru Mediu, unde s-a virat taxa de poluare lncasată, astfel că institutia recurentă, nefiind beneficiara venitului, s-a aflat în imposibilitate să restituie taxa achitată actualizată cu indicele de inflație.
Deasemenea, art.13 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a stabilit că plata taxei de poluare, dobânda legală si cheltuielile de judecată se efectuează din taxa virată la bugetul F. pentru mediu.
A solicitat judecarea cauzei conform art.242 alin 2 cod procedură civilă.
Intimatul M. M. a formulat întâmpinare la recursul declarat de catre recurenta Administratia Finantelor Publice B. V. prin Directia Finantelor Publice G., solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 16/C. / 19.01.2012, pronuntata in dosarul_ al Tribunalului G.- Secția civilă ,pentru considerentele prezentate în cadrul cererii de chemare in judecată, precum si cele cuprinse în prezenta întampinare.
Arată că, în fapt, la data de 29.06.2009 a achizitionat din Italia un autoturism marca BMW Tip 346 C/BL31/318 pentru care, în baza OUG nr. 50/2008, a achitat taxa de pouare in suma de 3701 lei, cu chitanta . nr._.
Ulterior, a solicitat prin adresa_/30.09.2011 restituirea taxei de poluare ilegal încasata, însă solicitarea i-a fost respinsă, conform raspunsului recurentei comunicat prin adresa nr._/06.10.2011.
Apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, deoarece prevederile OUG nr. 50/2008 contravin dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că:" nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite de orice natură, mai mari decat cele ce se aplica, direct sau indirect, produselor nationale, fiind interzise astfel taxele discriminatorii si protecționiste " .
Susține că taxa de poluare pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile OUG nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.
Potrivit art. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în liberă circulație în statele membre.
Potrivit art. 28 al aceluiași tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative Ia import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În acest context, prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea constatand că prevederile OUG 50/2008, sunt reglementări contrare Tratatelor Ia care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
Cum, Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia(Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei pe poluare are un astfel de efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei Ia Uniunea Europeană, care prevede că de Ia data aderării, dispozițiile acestor tratate sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.
Astfel, rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de Ia 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.
În drept, și-a întemeiat întămpinarea pe dispozitiile art. 115-118 C. proc. civ. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În perioada 05.11._13, judecata a fost suspendată în condițiile art.1551 Cod procedură civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, părțile neformulând propuneri concrete în acet sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astefel, în privința criticilor legate de actualizarea cu indicele de inflație a sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu Codul de procedură civilă, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de acest act normativ, iar nu și la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, fapt absolut firesc, întrucât nici statul nu poate solicita actualizarea sumelor reprezentând obligații fiscale neachitate la termen de contribuabili.
Prin urmare, nu are fundament legal actualizarea cu indicele de inflație a sumei reținute în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare, astfel cum a solicitat intimatul reclamant și cum eronat a dispus instanța de fond.
Justețea acestei concluzii nu este afectată în vreun fel de Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”, deoarece această hotărâre stabilește doar data de la care încep să curgă dobânzile, care au menirea de a asigura o despăgubire integrală și efectivă a contribuabilului, iar nu și posibilitatea actualizării sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare, impunându-se, deci, admiterea recursului și reformarea sentinței recurate în sensul celor arătate.
Referitor la celelalte critici formulate de recurentă, Curtea constată că ele sunt nefondate.
Astfel, în esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la filele 12-18 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca BMW, tip 346C/BL31/318, cu nr. de identificare WBABL310X0JP51694, înmatriculat anterior în Italia (filele 12-16 dosar fond).
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, și cauzelor în curs de soluționare, cum este cazul prezent, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.
Totodată, întrucât cererea de restituire formulată de către intimatul reclamant vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Pe de altă parte, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant a invocat refuzul recurentei pârâte de a-i soluționa cererea de restituire a taxei de poluare achitate în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare, este evidentă incidența dispozițiilor art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală, iar nemenționarea acestor prevederi în cuprinsul cererii introductive nu prezintă relevanță, deoarece încadrarea corectă în drept a situației de fapt expuse este atributul instanței de judecată.
În ceea ce privește critica recurentei sub aspectul admiterii doar în parte a cererii de chemare în garanție și a respingerii acestei cereri în privința actualizărilor, Curtea constată că, în raport de admiterea recursului cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație (și respingerea acestui capăt de cerere), critica a devenit lipsită de interes.
Pe cale de consecință, întrucât instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în privința posibiltății actualizării cu indicele de inflație a sumei reținute în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare, față de prevederile art. 312 alin.1, 2 și 3 în referire la art.304 pct.-ul 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că se va respinge ca nefondat capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație. Totodată, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. V. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 16/2012, pronunțată de Tribunalul G. -Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și intimata – chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 Martie 2013
Președinte, B. C. | Judecător, V. H. | Judecător, C. M. F. |
Grefier, F. L. V. |
Red./Tehnored./H.V./2ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1852/2013. Curtea de... | Pretentii. Sentința nr. 5560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
