Cetăţenie. Decizia nr. 4434/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4434/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 5679/2/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4434

Ședința publică din data de 24.10.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: P. A.

JUDECĂTOR: C. R. I.

JUDECĂTOR: J. A.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant A. M. împotriva sentinței civile nr. 7040/11.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant A. M., personal – identificat cu Carte de rezidență permanentă ._, și asistat de avocat Z. C. B. – în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 11 din dosar, și intimații pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, prin consilier juridic C. R., care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul reclamant A. M., prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, solicitând astfel administrarea probei cu înscrisuri. Învederează că reclamantul avea interesul de a se prezenta în depunerea jurământului de credință pentru țară, având în vedere că familia sa se află în România de mai mulți ani.

La interpelarea instanței, apărătorul recurentului reclamant învederează că nu înțelege să certifice înscrisurile depuse pentru conformitate cu originalul, acestea aflându-se în forma care i-au fost predate, menționând că acestea vin în dovedirea situației personale a reclamantului și a familiei acestuia.

Având cuvântul asupra probei cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant, intimații pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, prin consilier juridic, învederează la lasă la aprecierea instanței.

Curtea, deliberând, încuviințează în favoarea recurentului reclamant administrarea probei cu înscrisuri și ia act că acestea au fost depuse la dosar în ședință publică. De asemenea, ia act de faptul că apărătorul recurentului reclamant nu înțelege să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în cadrul probei cu înscrisuri.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul, recurentul reclamant A. M., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, arătând că reclamantul îndeplinește condițiile necesare emiterii Ordinului de redobândire a cetățeniei române. Faptul că a expirat cazierul judiciar sirian și românesc apreciază că nu au relevanță ca urmare a faptului că la momentul depunerii lor acestea erau valabile. Mai arată că plicul conținând invitația prezentării reclamantului la interviu a fost restituit cu mențiunea că a expirat termenul de păstrare, iar lipsa mențiunilor prevăzute de lege privind transmiterea actului are drept consecință nulitatea. Din înscrisurile dosarului rezultă că reclamantul nu a luat cunoștință de faptul că a fost programat la interviu, iar actele cu privire la care s-a solicitat completarea dosarului erau deja la dosar. Depune practică judiciară. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

La rândul său, intimații pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului motivat de faptul că din sentința recurată nu rezultă faptul că reclamantul a fost intervievat, iar la baza emiterii ordinului conținând avizul negativ se află neprezentarea reclamantului la interviu. În situația în care se va admite recursul, învederează că pârâta poate fi obligată numai la analizarea dosarului.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 4434/24.10.2013 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE ȘI PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, având ca obiect anularea Ordinului de respingere a cererii de acordare a cetățeniei romane nr. 582/P/l8.06.2012, constatarea faptului că reclamantul îndeplinește toate condițiile necesare dobândirii cetățeniei romane și obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie sa-i emită un nou ordin prin care sa-i fie aprobata cererea de acordare a cetățeniei române.

În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut în esență că cererea reclamantului de acordare a cetățeniei române a fost înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 5716/A/26.01.2011, iar Comisia specializată din cadrul autorității pârâte a acordat mai multe termene pentru completarea dosarului, la data de 29.11.2011 acordând un ultim termen la data de 28.02.2012 pentru completarea dosarului și susținerea interviului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 21/1991.

Reclamantul a fost înștiințat de acordarea termenului din data de 28.02.2012 prin adresa nr. ANC/_/13.02.2012 (fila 35 din dosar), adresă în cuprinsul căreia se precizează și faptul că urma a fi susținut interviul prevăzut de lege.

A reținut instanța de fond că deși reclamantul susține că nu a primit convocarea, din înscrisul depus la fila 36 din dosar reiese că pârâta a transmis prin poștă adresa, plicul fiind restituit către expeditor de către oficiul poștal la data de 28.02.2012. S-aconcluzionat că autoritatea pârâtă a depus toate diligențele pentru a înștiința pe reclamant despre termenul acordat, astfel că nu i se poate imputa faptul că acesta din urmă nu a înțeles să intre în posesia convocării.

În susținerea aceleiași concluzii instanța fondului a avut în vedere că reclamantul a fost convocat pentru termenele anterioare în aceeași modalitate și de fiecare dată a primit convocarea, dovadă fiind cererile de amânare pe care le-a adresat pârâtei. Prin urmare, nu se poate trage concluzia, în mod rezonabil, că reclamantul nu ar fi putut intra în posesia adresei nr. ANC/_/13.02.2012, cu minime diligențe. De asemenea, că din înscrisurile depuse de reclamant la filele 42-43 din dosar reiese că acesta s-a întors în București la data de 13.01.2012 fără ca la dosar să existe un document din care să reiasă că reclamantul a mai părăsit România după această dată, fiind astfel înlăturată susținerea în sensul că din motive obiective nu a putut lua cunoștință de convocarea pentru data de 28.02.2012.

Concluzionând că reclamantul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare și nici a unei împrejurări obiective care să-l fi împiedicat să înștiințeze comisia, așa cum a mai facut-o anterior, în condițiile în care a fost legal convocat pentru termenul din 28.02.2012, instanța de fond a constatat că ordinul contestat este legal emis, autoritatea pârâtă făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 17 alin. teza ultimă din Legea nr. 21/1991.

Împotriva sentinței civile nr. 4434/24.10.2013 a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea în parte a sentinței civile nr. 7062/11.12.2012 în sensul anularii Ordinul de respingere a cererii de acordare a cetateniei romane nr. 582/P/18.06.2012, constatării faptului ca îndeplinește toate condițiile necesare dobândirii cetateniei romane, respectiv obligarea paratului Președintele Autoritatii Naționale pentru Cetatenie la emiterea unui nou ordin prin care sa-i fie aprobata cererea de acordare a cetateniei romane.

În motivarea recursului recurentul – reclamant a arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal si cu aplicarea greșita a legii.

Arată recurentul că în urma depunerii cererii de dobândire a cetățeniei române la data de 26.06.2012 i s-a comunicat un plic de la ANC prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire prin care i s-a adus la cunostinta faptul ca cererea a fost respinsă pe motiv ca a absentat in mod nejustificat de la susținerea interviului potrivit prevederilor art. 17 alin. 1 din legea cetateniei romane nr. 21/1991 republicata.

Arată recurentul că în mod greșit instanța fondului a constatat că dosarul era incomplet acordându-se mai multe termene în acest sens, deoarece instanta trebuia sa constate ca actele solicitate de autoritate existau la dosar la data depunerii acestuia tinand cont ca A. a fost obligata sa depună la dosar toate înscrisurile existente la cererea subsemnatului de acordare a cetateniei romane si nu se mai justifica acesta solicitare din partea Autoritatii avand de-a face cu un grav abuz din partea acesteia.

Mai mult, autoritatea a făcut un grav abuz prin faptul ca a lasat dosarul in nelucrare astfel incat sa expire cazierele romanesc si sirian, pentru ca apoi sa solicite aducerea unora noi. De asemenea, autoritatea a solicitat „acte in completarea dosarului" (fila 18 dosar), respectiv caziere judiciare actualizate (cele vechi aflandu-se la filele 68 si 69), adeverința de la ambasada cu datele de stare civila (act aflat la fila 61 si 66), contract de munca Înregistrat la ITM (existent la filele 64-65 in copie legalizata), permis de ședere (la fila 64 se afla adeverința emisa de ORI din care rezulta de cand sta legal in Romania si intre ce perioade i s-a prelungit dreptul de ședere si pana la ce data) etc.

Arată recurentul că provine din orașul sirian Alep care in prezent distrus . masura din cauza războiului civil din Siria inca din a doua jumatate a anului 2011, nu mai exista autoritati civile care sa elibereze acte, iar daca dorește sa obțină aceste acte de la Ambasada Siriei din București este arestat imediat ce pășește pe pământul Ambasadei, deoarece rudele sale sunt încă în Alep si sunt considerate ostile regimului de la Damasc.

În privința scrisorii prin care a fost chemat la interviu, arată recurentul că aceasta nu i-a parvenit, fiind restituită la ANC cu mențiunea „restituit” iar la prima invitatie la interviu a demonstrat, cu acte, ca era plecat din tara, în acest sens existând la dosar biletul de avion. Chiar daca ANC-ul a făcut dovada trimiterii plicului, concluzia instanței că „autoritatea parata a depus toate diligentele pentru a instiinta pe reclamant despre termenul acordat" nu are nicio relevanță, față de prevederile art. 86 alin. 3 cod procedura civila conform cărora „comunicarea trebuie sa se faca prin posta, cu scrisoare recomandata cu dovada de primire sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia".

In aceste condiții este cat se poate de clar ca s-au incalcat prevederile legale anterior mentionate, concluzia instantei ca nu se poate retine „in mod rezonabil ca reclamantul nu ar fi putut intra in posesia adresei ANC nr._/13.02.2012 cu minime diligente" fiind contrazisa de Înscrisuri, cu atat mai mult cu cat acesta calatorea des in afara in interes de afaceri.

Arată recurentul că deși instanța de fond a reținut că „reclamantul s-a întors în București pe data de 13.01.2012 fără a mai reieși că în aceasta perioada a mai părăsit România după această data" acest aspect nu are relevanta in condițiile in care aceasta nu I s-a asigurat conform prevederilor art. 86 alin. 3 cpc "transmiterea textului actului" acesta negasind nicio recomandare in cutia poștala de a se prezenta la posta pentru a o ridica, cu atat mai mult cu cat deseori in Romania se mai găsesc binevoitori care sa umble in cutiile poștale.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pot. 9 cod procedura civila.

Intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Arată intimata că recurentul reclamant a beneficiat de mai multe termene pentru completarea dosarului, iar la data de 29.11.2011, luând act de cererea acestuia i s-a acordat un ultim termen la data de 28.02.2012, pentru completarea dosarului și susținerea interviului prevăzut de art. 15 alin. 5 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin raportul din data de 28.02.2012, Comisia pentru cetățenie, în baza art. 17 alin.1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a propus președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie respingerea cererii, întrucât petentul nu s-a prezentat, în mod nejustificat, la susținerea interviului.

Ulterior, președintele ANC și-a însușit propunerea Comisiei și a respins cererea recurentului-reclamant prin Ordinul nr. 582/P din 18.06.2012.

Apărările recurentului-reclamat în sensul că adresa prin care a fost convocat la interviu pentru termenul din data de 28.02.2012, a fost restituită expeditorului (A.N.C.), de către oficiul poștal, nu pot fi primite, întrucât plicul care conținea scrisoarea recomandată are mențiunea „expirat termen de păstrare", de unde rezultă că fie nu se mai afla la adresele indicate și nu a înștiințat Comisia de acest fapt, fie că a stat în pasivitate.

Arată intimata că în mod corect judecătorul fondului a constatat că "autoritatea pârâtă a depus toate diligentele pentru a înștiința pe reclamant despre termenul acordat, astfel că nu se poate imputa faptul că acesta din urmă nu a înțeles să intre în posesia convocării".

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut că reclamantul a fost convocat pentru termenele anterioare în aceeași modalitate și de fiecare dată a primit convocarea, dovadă fiind cererile de amânare pe care le-a adresat A.N.C. și prin urmare nu se poate trage concluzia că reclamantul nu ar fi putut intra în posesia adresei nr._/ANC/13.02.2012 cu minime diligențe.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

La data de 18.06 2012 a fost emis pe numele recurentului Ordinul nr. 582/P prin care s-a respins cererea acestuia de acordare a cetățeniei române, motivat de aceea că a absentat în mod nejustificat de la susținerea interviului.

Ordinul contestat a fost emis în baza raportului din data de 28.02.2012 (fila 16 dosar fond) prin care s-a constatat că petentul a absentat în mod nejustificat la interviul din data de 28.02.2012, cererea acestuia fiind nesusținută, aplicabile în speță devenind dispozițiile art. 8 și 17 din legea nr.21/1991.

Conform dispozițiilor art.17 pct. 1 din legea nr.21/1991 „în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetățeniei, precum și în cazul nepromovării interviului prevăzut la art. 15 alin. (5) ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susținerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie respingerea cererii”.

Curtea urmează a constata, în primul rând, că unicul motiv pentru care a fost propusă de Comisie respingerea cererii formulată de recurent a fost nesusținerea interviului, astfel că celelalte alegații privitoare la existența la dosar a documentelor solicitate ori cu privire la o eventuală tergiversare a soluționării dosarului apar ca lipsite de relevanță în speță.

Ceea ce urmează a fi analizat de Curte în continuare, în aprecierea legalității Ordinului nr. 582/18.06.2012, este dacă intimata a realizat o comunicare legală a adresei prin care recurentul a fost invitat la susținerea interviului și dacă lipsa acestuia la interviu se datorează culpei sale exclusive.

Se constată că instanța de fond a reținut că intimata a realizat o comunicare legală a adresei către recurent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la aceeași adresă la care s-a mai purtat corespondență cu acesta, dar plicul a fost restituit purtând mențiunea „expirat termen de păstrare”, astfel că autoritatea a depus toate diligențele necesare.

Din analiza înscrisurilor atașate la filele 35-36 Curtea va constata că intimata nu a făcut dovada destinatarului plicului ce poartă mențiunea „expirat termen de păstrare”.

Astfel, se constată că în speță nu se poate stabili cu certitudine identitatea persoanei căreia i-a fost înaintată invitația la interviu și nici adresa la care a fost trimisă scrisoarea recomandată.

Este adevărat că pe înscrisul de la fila 35 se menționează această adresă, dar ea este indicată în conținutul recomandatei, pe când plicul pe care a fost aplicată mențiunea „expirat termen de păstrare” nu poată nicio indicație asupra destinatarului.

Față de aceea că sarcina probei în dovedirea comunicării invitației la interviu îi revine intimatei, recurentul neputând fi ținut să dovedească faptul negativ contrar și față de aceea că în cauză nu se poate stabili cu certitudine că invitația a fost înaintată la adresa corectă și pe numele corect al destinatarului, Curtea urmează a aprecia că intimata nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 17 din legea nr. 21/1991 rep și, la fel, instanța de fond în mod eronat a constatat că neprezentarea la interviu se datorează culpei recurentului.

De altfel, tocmai faptul reținut corect de instanța de fond, referitor la aceea că anterior recurentul a primit toate comunicările intimatei și a răspuns acestora, nu fac decât să întărească ipoteza că, în ceea ce privește ultima invitație la interviu, a existat un viciu de comunicare ce a determinat neîndeplinirea obligației de prezentare din partea recurentului.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. rap. la art. 17 din Legea nr. 21/1991 și art.18 alin 1 din legea nr. 554/2004, Curtea urmează a admite recursul și, constatând nelegalitatea Ordinului nr.582/P/18.06.2012, va dispune anularea acestuia.

Pe cale de consecință, ca efect al anulării actului administrativ emis, va obliga intimata să reia procedura de acordare a cetățeniei, inițiată în baza cererii înregistrată la ANC sub nr. 5716/2011.

În ceea ce privește cererile având ca obiect constatarea faptului că reclamantul îndeplinește condițiile necesar dobândirii cetățeniei române și obligarea Președintelui ANC la emiterea ordinului, Curtea va menține soluția primei instanțe de respingere a acestora, ca neîntemeiate.

Astfel, Curtea va avea în vedere faptul că instanța de contencios administrativ nu se poate substitui în competențele Comisiei pentru Cetățenie, singura autoritatea publică investită prin lege organică să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunțarea la cetățenia română. O eventuală constatare a îndeplinirii acestor condiții de către instanță, urmată de obligarea intimatei la emiterea ordinului de dobândire a cetățeniei excede atribuțiilor puterii judecătorești și este susceptibilă a aduce atingere principiului separației puterilor în stat.

Se va avea în vedere și faptul că, în același sens, s-a pronunțat și Inalta Curte de Casație și Justiție în mai multe decizii de speță, cu titlu exemplificativ fiind indicată Decizia nr. 2317/11.05.2012.

Suplimentar, Curtea va mai avea în vedere și faptul că investirea instanței de judecată a avut loc la data de 12.07.2012, cu mai mult de 1 an anterior prezentei decizii, caz în care o eventuală apreciere a înscrisurilor aflate la dosarul de dobândire a cetățeniei depuse în dovedirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 8 din legea nr. 21/1991 rep. nu mai este de actualitate, putând exista împrejurări de natură a modifica situația inițială a recurentului.

Pentru aceste motive, Curtea urmează a dispune doar obligarea intimatei la reluarea procedurii și nu direct obligarea la acordarea Ordinului de dobândire a cetățeniei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul reclamant A. M. împotriva sentinței civile nr. 7040/11.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE.

Modifică în parte sentința în sensul că:

Obligă pârâta să reia procedura de acordare a cetățeniei române în privința reclamantului.

Anulează Ordinul nr. 582/P/18.06.2012 emis de pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. A. C. R. I. J. A.

GREFIER,

I. C. D.

Red. P.A.-2 ex./ 18.11.2013

C.A.B. – S8 C. - I. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cetăţenie. Decizia nr. 4434/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI