Despăgubire. Decizia nr. 4415/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4415/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 6166/2/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4415

Ședința publică din data de 24.10.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: P. A.

JUDECĂTOR: C. R. I.

JUDECĂTOR: J. A.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M. împotriva sentinței civile nr. 7278/2.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M., prin avocat S. I., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 22 din dosarul I.C.C.J., lipsind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M., prin avocat, solicită instanței comunicarea notelor de ședință formulate de pârâta CNCI la data de 11.09.2013.

Curtea, în ședință publică procedează la desprinderea filelor 19-21 reprezentând un exemplar suplimentar al notelor de ședință formulate de intimata pârâtă la data de 11.09.2013 și îl înmânează apărătorului recurenților reclamanți, urmând a se renumerota filele dosarului.

Recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M., prin avocat, solicită introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de intimat pârât ca urmare a faptului că această instituție are obligația de a achita sumele stabilite prin decizia de despăgubire.

Curtea, deliberând asupra solicitării apărătorului recurenților reclamanți privind introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de intimat pârât o respinge ca inadmisibilă ca urmare a faptului că în calea de atac a recursului nu se pot schimba obiectul, părțile sau cauza dosarului. În continuare, acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a CNCI cu privire la cererea introductivă de instanță, a excepției lipsei de obiect, precum și pe recurs.

Având cuvântul, recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M., prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNCI având în vedere că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituire.

Cu privire la excepția rămânerii fără obiect solicită respingerea acesteia ca urmare a faptului că pârâta a dat dovadă de rea creanță prin neachitarea prețului, acțiunea nu poate rămâne fără obiect.

Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Menționează că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 05.07.2011 sub nr._ reclamanții K. P., W. V. I. M. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/CC/02.07.2007 aferent Dispoziției Primarului Municipiului Bârlad nr.3124/21.11.2006 prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr.91/2001 formulată de către R. Finkelstein și P. K. și să-l trimită unui evaluator sau a unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi conform art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 de către conducătorul CCSD; obligarea pârâtei ca în termen de 20 de zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare acceptat de reclamanți la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi conform art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 de către conducătorul CCSD.

În motivarea cererii în fapt, în esență, reclamanții au arătat că la data de 21.11.2006 a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Bârlad nr.3124/21.11.2006 având ca obiect propunerea de acordare de despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, modificată și completată prin OUG 81/2007, către persoanele îndreptățite K. P. și W. V. I. M..

Instituția Prefectului județului V. a comunicat faptul că dosarul de despăgubiri a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în data de 02.07.2007 cu nr._/CC.

Arată reclamanții că în nenumărate rânduri s-au adresat telefonic și în scris la ANRP, însă de fiecare dată primeau răspuns în sensul că dosarul nr._/CC/02.07.2007 a fost aprobat în CCSD în vederea repartizării acestuia unui evaluator, deoarece acest dosar este luat în evidență pe „lista de cazuri speciale”.

Cu toate acestea, până în prezent nu a fost întocmit nici un act procedural în dosarul menționat.

Cert este că modalitatea de selectare a dosarelor în vederea soluționării și finalizării procedurii privind acordarea despăgubirilor a rămas în continuare netransparentă, iar termen în care aceste dosare ajung la o finalitate este incert.

Cu toate acestea, din anul 2007 de când ANRP a apreciat că dosarul este complet și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după nenumărate solicitări de acte și completări ale dosarului indicat, până în prezent ANRP respectiv CCSD nu au înțeles să-și îndeplinească obligația de a trimite dosarul la evaluator și de a emite decizia de despăgubire.

Concluzionând, consideră reclamanții că instanța investită cu soluționarea prezentului litigiu, poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și în virtutea plenitudinii de jurisdicție a instanței poate soluționa dosarul în sensul obligării pârâtei la selectarea dosarului reclamanților de despăgubiri nr.369/CC pentru a fi transmis unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare și ulterior, la emiterea titlului de despăgubire astfel finalizându-se procesul privind acordarea despăgubirilor.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din CEDO, art. 1 Protocolul 1 adițional la Cedo, art. 44 Constituția României, art. 13, art. 16 din Titlul din Legea 247/2005, art. 1 lit.b din Capitolul I din Normele Metodologice din 07.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 7278/2.12.2011, Curtea de Apel București a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât cererea a fost deja soluționată favorabil.

Astfel, la filele 9, 19-24 din dosar se află dovezile că pentru dispoziția nr. 3124/21.11.2006 emisă de Primăria Municipiului Bârlad s-a efectuat raportul de evaluare și s-a emis titlul de despăgubire - decizia nr. 5065/30.06.2009, iar petenții au optat pentru despăgubirile în numerar (file 21, 22). Din actele dosarului nu a rezultat ca petenții vizează un alt titlu de despăgubire, adică o altă situație decât cea deja soluționată prin dispoziția nr. 3124/21.11.2006 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, titlul de despăgubire-decizia nr. 5065/30.06.2009.

Împotriva aceste sentințe au declarat recurs reclamanții.

Dosarul nr._, având ca obiect recursul declarat de reclamanți, a fost înaintat, la data de 6.02.2012, Înaltei Curți de Casație și Justiție – Registratura Generală.

În temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, dosarul a fost transmis Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ 2012*.

În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Au susținut că, din considerentele hotărârii recurate, rezultă în mod indubitabil că instanța de fond subrogându-se părții intimatei-pârâte, emitenta și semnatara deciziei nr. 5063 din 30.06.2009, decizie care a stat la baza cererii introductive de instanță, reclamanții având calitatea de persoane îndreptățite în dosarul nr._/C.C./02.07.2007 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a constatat în mod greșit că prin decizia nr. 5063/30.06.2009, nu mai sunt îndreptățiți la recalcularea despăgubirilor raportată la rata inflației prin actualizarea sumelor, dat fiind faptul că de la 30.06.2009, nu au intrat în drepturile legitime ce li se cuveneau nici până în prezent.

Or, dacă instanța Curtea de Apel București ar fi interpretat corect obiectul cererii la cele două capete ale acesteia, nu numai cu privire la emiterea deciziei de despăgubire, odată ce au supus-o cenzurii instanței de fond ca și probă pentru care se impunea recalcularea acesteia la zi cu rata de inflației avându-se în vedere faptul că din data de 30.06.2009 data emiterii deciziei, aceasta ar trebui reanalizată și transmisă unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare actualizat și ulterior, la emiterea noului titlu de despăgubiri, astfel finalizându-se procesul privind acordarea despăgubirilor într-un termen rezonabil, nu așa cum sunt forțați nelegal de instanță să aștepte un timp îndelungat de mai bine de 2 ani si 6 luni pentru a intra în posesia drepturilor ce li se cuvin, de altfel contrar tuturor dispozițiilor legale.

În această situație, au solicitat instanței de recurs să constate că în prezenta cauză nu subzistă considerentele reținute de instanța de fond în motivarea hotărârii recurate și anume: „respinge cererea, ca neîntemeiată, întrucât cererea a fost deja soluționată favorabil. Din actele dosarului nu a rezultat că petenții vizează un alt titlu de despăgubiri, adică o altă situație decât cea deja soluționată prin dispoziția nr. 3124/21.11.2006 emisă de Primăria mun. Bârlad, titlu de despăgubire Decizia nr. 5065/30.06.2009”.

Au arătat că total greșit s-a înțeles de către instanța de fond, întrucât au solicitat tocmai emiterea unui nou titlu de despăgubire pe considerentul că titlul menționat în cererea introductivă de instanță și anexat acesteia, nu a fost onorat și nu s-a avut în vedere acest aspect, tratându-se cu superficialitate și interpretându-se în mod greșit cererea de emitere a titlului de despăgubire.

Au menționat că sunt persoane în vârstă, având probleme mari de sănătate și au depus cereri cu acte medicale anexate.

Au arătat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a înțeles nici până la această dată ca într-un termen cât mai scurt să efectueze în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 un control la entitățile investite cu soluționarea notificării avându-se în vedere că situația lor se încadrează de fapt și de drept la prevederile art. 25 alin. 1) din actul normativ mai sus indicat.

De aceea au considerat și consideră că sunt îndreptățiți la reanalizarea situației lor, privitor la recalcularea drepturilor ce li se cuvin și emiterea unei noi decizii de despăgubire la valoarea reală recalculată la zi, până la data intrării în posesia despăgubirilor la care sunt legal îndreptățiți.

Pentru aceste motive, consideră că instanța de fond a analizat în mod superficial cererea introductivă, dând o soluție netemeinică și nelegală și care nu a dat curs solicitărilor formulate pentru a obliga intimata, în temeiul art. 172 C.pr.civ. să depună copia integrală a dosarului aferent dispoziției Primarului mun. Bârlad, județul V., nr. 3124/21.11.2006, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/2007, deși această solicitare a fost înserată în cererea introductivă și s-a mulțumit să constate că de fapt cererea a fost deja soluționată.

Având în vedere toate aceste aspecte, au solicitat instanței de recurs ca în temeiul art. 3041 C.pr.civ., să analizeze recursul, în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborat cu art. 306 pct. 3 C.pr.civ., să constate că motivele de recurs sunt întemeiate, drept pentru care în temeiul art. 312 pct. 1 teza I C.pr.civ. să admită recursul și în temeiul art. 312 C.pr.civ pct. 2 să modifice în totul sentința recurată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9, art. 312 pct. 1 teza I și pct. 2 teza a-II-a, art. 3041, art. 306 pct. 3, art. 274 C.proc.civ.

Intimata-pârâtă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

A arătat, reiterând susținerile formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, că solicitarea reclamanților privind emiterea titlului de despăgubire sub formă de despăgubiri bănești este lipsită de obiect.

În cauză, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a fost citată în calitate de intimată-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, această instituție preluând atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat note de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

A menționat că, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

A arătat că la momentul promovării acțiunii, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Astfel, conform art. 41 alin 4 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, a învederat instanței faptul că, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor neavând obligații privind plata acestora.

În drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, Legea nr. 554/2004, art. 205 și urm. din Noul Cod de procedură civilă. Legea nr. 165/2013.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect și excepția lipsei calității procesuale pasive:

Apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ale cărei atribuții au fost preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, formulate prin întâmpinarea și notele de ședință depuse la dosar în recurs tind la schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca lipsite de obiect sau ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a declarat însă recurs împotriva sentinței civile nr. 7278/2.12.2011 pentru a putea solicita instanței de recurs modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în baza uneia dintre excepțiile invocate.

Pe de altă parte, conform art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 C.proc.civ., recurentului nu i se poate crea, în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În consecință, Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de obiect.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții K. P. și W. V. I. M.:

Astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței civile recurate, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să fie obligată pârâta să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/CC/02.07.2007 aferent Dispoziției Primarului Municipiului Bârlad nr.3124/21.11.2006 prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr.91/2001 formulată de către R. Finkelstein și P. K. și să-l trimită unui evaluator sau a unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 de către conducătorul C.C.S.D.; obligarea pârâtei ca în termen de 20 de zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare acceptat de reclamanți la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 de către conducătorul C.C.S.D.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că, în dosarul nr._/CC, nu a fost întocmit nici un act procedural.

De asemenea, au afirmat că, din 2007 până în prezent (data introducerii acțiunii) A.N.R.P. și C.C.S.D. nu au înțeles să-și îndeplinească obligația de a trimite dosarul la evaluator și de a emite decizia de despăgubire.

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Prin criticile formulate pe calea recursului, recurenții nu pot schimba obiectul cererii cu care au învestit instanța de fond, pentru că se opun dispozițiile de ordine publică ale art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ.

Prin cererea de recurs recurenții-reclamanți au solicitat însă recalcularea despăgubirilor și emiterea unei noi decizii de despăgubire la valoarea reală, recalculată la zi, până la data intrării în posesia despăgubirilor la care sunt legal îndreptățiți, modificând astfel obiectul cererii inițiale, soluționate prin sentința recurată.

Ca atare, susținerea acestora, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu poate fi reținută.

Recurenții-reclamanți au criticat faptul că instanța de fond nu a dat curs solicitării de a pune în vedere intimatei să depună copia integrală a dosarului înregistrat sub nr._/2007, aferent dispoziției nr. 3124/21.11.2006 a Primarului municipiului Bârlad.

O astfel de măsură însă nu mai era necesară, atât timp cât dosarul aferent acestei dispoziții a fost selectat și trimis unui evaluator, întocmindu-se raportul de evaluare a despăgubirilor și emițându-se titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 5065/30.06.2009 emisă de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor (fila 9 dosar fond).

Astfel, în mod temeinic instanța de fond a reținut că, în cauză, a fost efectuat raportul de evaluare și s-a emis titlul de despăgubire ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele arătate, Curtea constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prevăzute de art.304 C.proc.civ., urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin. (1) C.proc.civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de obiect.

Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți K. P. și W. V. I. M. împotriva sentinței civile nr. 7278/2.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. A. C. R. I. J. A.

GREFIER,

I. C. D.

Red. C.R.I.

2 ex./26.11.2013

C.A.B. S8 C. – M.C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 4415/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI