Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 575/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 236
Ședința publică de la 21.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ PRIN DGFP CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 783/8.05.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. D., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru azi, 21.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.03.2012 sub nr._, pe rolul Tribunalului Călărași – Secția Civilă, așa cum a fost precizată prin apărător în ședința publică din data de 08.05.2012, reclamanta V. D. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului L.-Gară, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 4.449 lei reprezentând taxă de poluare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.783/8.05.2012 a Tribunalului Călărași, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Călărași în calitate de reprezentant legal al pârâtei A.F.P. a orașului L. Gară; s-a admis acțiunea formulată de reclamantă; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 4.449 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și s-a luat act că reclamanta a precizat că va recupera cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a analizat cu prioritate, conform art.137 Cod pr.civilă, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, pe motiv că nu a fost parcursă procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul, pe care a respins-o în raport de Decizia nr.24/2011 a ÎCCJ, conform căreia nu este necesară parcurgerea acestei proceduri, această decizie fiind obligatorie pentru instanță conform art.329 alin.3 C...
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand, cu datele de identificare dovedite cu actele de proveniență ale autoturismului depuse în copie la dosar, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 4.449 lei, achitată cu chitanța depusă în copie.
Reclamanta consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.90 al.1 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar, în raport de dreptul intern.
Reclamanta a solicitat instanței să fie obligată pârâta la restituirea sumei arătate, pentru considerentele arătate.
Tribunalul a reținut că taxa de poluare introdusă prin OUG nr.50/2008, stabilește obligația de achitare, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia, dar și faptul că suma achitată cu acest titlu se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, potrivit căruia statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui astfel de impozite și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională, cât și pentru autovehiculele second - hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state, nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară.
Potrivit art.148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră, ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși, dar și organelor componente ale acestuia, care sunt autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantei se constată că nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second - hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, fiind înmatriculate. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
S-a mai constatat faptul că, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG nr. 50/2008, în timp ce reclamanta a invocat nelegalitatea acestuia, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct, dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care reclamantul a achitat taxa de poluare supusă analizei de legalitate în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co - Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.).
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone, care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, care a decis în cauze similare că, o taxă de înmatriculare este interzisă, dacă este percepută asupra autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că, valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second - hand similare, care sunt deja înmatriculate în statul membru și care au fost importate.
In consecință, dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second - hand, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, are caracter prioritar și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta V. D. împotriva pârâtei A.F.P. a orașului L. Gară.
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 4.449 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
A luat act că reclamanta a precizat că va recupera cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva sentinței civile nr. 783/8.05.2012 a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ PRIN DGFP CĂLĂRAȘI, prin care a solicitat admiterea recursului formulat, și, pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata-reclamantă V. D..
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, instanța de fond a respins, în mod greșit, excepțiile invocate de către recurenta-pârâtă prin întâmpinarea depusă la data de 29.03.2012, respectiv excepția prescripției dreptului de îndeplinire a procedurii prealabile și excepția inadmisibilității acțiunii, nemotivând, în niciun fel, soluția pronunțată cu privire la acestea.
Astfel, reclamanta avea posibilitatea legală să conteste, pe cale administrativă, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia, cuantumul taxei stabilită de organul fiscal prin Decizia de calcul a taxei nr._/8.11.2011, în cazul în care nu era mulțumită de aceasta, fapt care nu s-a întâmplat.
Apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepțiile, întrucât la data achitării taxei de prima înmatriculare, reclamantei i-a fost emisă decizia prin care a fost stabilită suma de plată, act administrativ ce putea fi atacat, pe cale administrativă la organul fiscal emitent al actului, în termen de 30 de zile.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond în mod netemeinic a constatat faptul că o astfel de taxă este percepută în mod nelegal, fără a indica concret motivele de nelegalitate ale acestei taxe.
Legalitatea taxei de primă înmatriculare pentru autovehicule stabilită prin decizia de calcul emisă de către organul fiscal competent, nu poate fi cercetată de către instanța de fond pe cale directă în procedura contenciosului administrativ.
Dacă s-ar emite astfel, ar însemna că persoana care se pretinde vătămată, într-un drept al său ori într-un interes legitim, să ocolească procedura specială de contestare a actului administrativ unilateral și să supună judecății, în mod direct, legalitatea acestuia, în cadrul unei alte proceduri decât cea prevăzută de legiuitor, ceea ce nu ar fi admis.
Apreciază recurenta-pârâtă că nu este posibil a disimula demersul de a se pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de primă înmatriculare, prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorându-se faptul că, pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale, clare accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate ale unui act normativ.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că un stat membru nu își încalcă obligațiile ce îi revin în temeiul art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, dacă aplică autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reală a autovehiculului este definită într-un mod general abstract, pe baza unor criterii determinate în dreptul național, în măsura în care, pe de o parte, sunt aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se întemeiază modul de calcul al deprecierii vehiculelor și, pe de altă parte, proprietarul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul național.
Încălcarea art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene nu poate fi reținut de plano, ci trebuie verificată, în fiecare caz în parte, pentru a se putea stabili în concret măsura în care valoarea taxei aplicată autovehiculului second hand achiziționat dintr-un stat membru depășește valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporată în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate în România.
Așadar, întrucât reclamanta a achitat în mod voluntar, această taxă de primă înmatriculare, supunându-se, astfel, normei interne aplicate de organul fiscal competent prin emiterea deciziei administrative, numai în faza de soluționare a contestației împotriva acestui titlu de creanță fiscală și în faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune în discuție modalitatea factuală și legală de stabilire a cuantumului taxei de primă înmatriculare, precum și compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitară pertinentă.
Prin urmare, dacă s-ar valida demersul întreprins de reclamantă, prin ignorarea procedurii deschise de lege pentru contestarea actului de impunere, ar fi deturnate normele procesuale fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, cu repunerea acestora în termenul procedural prevăzut de art. 207 din Codul de procedură fiscală, ceea ce, în mod evident, nu este posibil.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu valoare de principiu și precedent judiciar că, în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală, raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea Constituțională fiind sesizată, în mod repetat, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 – 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a reținut că aceste dispoziții sunt constituționale nu numai în raport de prevederile Constituției, dar și în raport de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile legale invocate mai sus.
Prin întâmpinarea depusă la data de 7.01.2013, intimata-reclamantă V. D. a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 3021 lit. c Cod procedură civilă, solicitând instanței admiterea excepției și constatarea nulității căii de atac. Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 738/8.05.2012 a Tribunalului Călărași.
În ședința publică de la data de 14.01.2013, Curtea a respins excepția nulității recursului invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat din străinătate un autovehicul second hand în data de 16.11.2011 pentru care a achitat la data de 29.11.2011, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
Recurenta susține că, în mod greșit, prima instanță a respins excepțiile prescripției dreptului de îndeplinire a procedurii prealabile și inadmisibilității acțiunii, întrucât nu a fost îndeplinită procedura administrativă prealabilă în raport cu decizia de calcul implicit contestată, fără a motiva în niciun fel soluția pronunțată cu privire la acestea.
Curtea reține că, în mod corect, în acord cu Decizia ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., a reținut prima instanță că în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), potrivit căreia procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Nefiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile în cauză, nu se pune nici problema prescripției plângerii prealabile.
Este neîntemeiată și critica privind greșita reținere de către prima instanță a incidenței art.90 din TCE.
Astfel, Curtea reține că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ PRIN DGFP CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 783/8.05.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. NV/Tehnodact. MGD/2 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 5560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 305/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
