Anulare act administrativ. Decizia nr. 1141/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1141/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 2782/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1141
Ședința publică de la 14.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. C.
JUDECĂTOR - N. M.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., împotriva sentinței civile nr. 539/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NICUȘOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, iar ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, astfel încât reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 539/13.06.2012, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea reclamantului I. NICUȘOR, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 7777 lei reprezentând taxă de poluare actualizată cu indicele de inflație la data achitării efective, precum și la plata dobânzilor legale aferente de la data plății și până la momentul restituirii sumei.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul I. Nicușor a achiziționat autoturismul marca Mercedes Benz model Sprinter, ce a fost înmatriculat pentru prima dată în Spania la data de 11.04.2002.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 7777 lei conform deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule ( fila 12 dosar), achitată potrivit chitanței . 5 nr._ din 28.05.2009.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
S-a reținut astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar s-a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâta să-i restituie suma de 7777 lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu indicele de inflație de la data plății și până la data achitării efective, precum și, la plata dobânzii legale aferente la momentul restituirii, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare se arată că sentința atacată a fost pronunțată după data de 14 noiembrie, dată la care ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Consideră că din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei pe poluare și a dispus restituirea taxei ,fără a ține cont că reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012, care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
Atât acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar.
Practica instanței de fond este aproape unitară și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat OUG nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plată a taxei de poluare un drept pa care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătorească să aibă efecte peste prevederile legale în materie.
Mai arată că Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusă, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat în sensul admiterii acțiunilor, în special în această speță, în care reclamantul nu a respectat legea nouă în materie solicitând restituirea taxei la AFP A. conform Legii nr. 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1 – 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autoritățile naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.
Taxa în cauză a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeană, prin jurisprudența sa, a statuat în mod constant că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”, principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
În drept s-au invocat dispoz. art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, reclamantul I. Nicușor a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind ,Curtea constata ca ,in mod judicios ,instanta de fond a dispus restituirea catre reclamant a taxei de poluare achitată de catre aceasta.
Curtea nu va primi criticile recurentei potrivit carora intimatul reclamant nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) Cod proc.fisc,nesolicitându-se restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare, ci anularea deciziei de calcul a taxei.
În realitate, cererea introductiva a avut ca obiect constatarea refuzului nejustificat de restituire, respectiv restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare, fiind indicat expres temeiul de drept reprezentat de art. 117 alin. 1 lit. d) din C.proc.fiscală.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.Acestea aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, Curtea opineaza ca noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de alta parte, se constata ca solutia instantei de fond privind actualizarea cu indicele de inflatie a sumei achitate de catre reclamant cu titlu de taxa de poluare este lipsita de temei legal.
In acest sens ,Curtea retine ca ,potrivit art.124 alin.1 C.proc.fiscala, 1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz(…).
Asadar ,pentru repararea integrala a prejudiciului ,legiuitorul a stabilit dreptul contribuabilului la dobanda aferenta sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, nefiind statuata si posibilitatea actualizarii sumelor pretinse cu indicele de inflatie.
Tot astfel ,in conformitate cu art.70(1) din acelasi act normativ, Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din dispozitiile legale anterior citate reiese indreptatirea contribuabilului la plata dobanzii nu de la data achitarii sumelor a caror restituire se solicita ,ci din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.70 din OG 92/2003 .
Asa fiind ,în raport de cele expuse ,cererea reclamantului de obligare a recurentei -pârâte la plata dobanzilor se impunea a fi admisa numai de la data expirarii termenului de 45 de zile de la formularea cererii de restituire.
Față de toate aceste considerente, constatând incidenta motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va dispune modificarea în parte a sentintei recurate în sensul că va respinge ca neintemeiat capătul de cerere privind actualizarea sumei, precum si în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii aferente taxei de poluare de la data expirarii termenului de 45 de zile de la formularea cererii de restituire ,mentinând celelalte dispoziții ale sentintei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A., împotriva sentinței civile nr. 539/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. NICUȘOR.
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflației, precum și în sensul acordării dobânzii în materie fiscală de la expirarea termenului de 45 de zile de la formularea cererii de restituire.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. E. C. N. M. Patraș B. L.
GREFIER
S. I.
Red.BP/tehnored.SI
Jud. fond – V. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 713/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3064/2013. Curtea de... → |
|---|
