Anulare act administrativ. Decizia nr. 5809/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5809/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2145/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5809
Ședința publică de la 16.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurentul - pârât P. S. 2 BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 343/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. P. M. S.R.L., având ca obiect – „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în cadrul listei de ședință, s-a prezentat intimata – reclamantă, prin avocat M. N., care depune împuternicire avocațială la dosar, la fila 11, lipsind recurentul – pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data e 16.12.2013, recurentul – pârât a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru acest termen de judecată (fila 9 dosar), după care,
Curtea ia act că recurentul – pârât a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar și procedează la anularea acestora.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata – reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Susține că recurentul – pârât a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare. În susținere, depune concluzii scrise. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată, depune chitanța nr. 20/13.09.2013 reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 12 dosar).
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012 reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul P. S. 2 BUCUREȘTI, a solicitat instantei sa dispuna suspendarea și anularea dispoziției Primarului S. 2 prin care s-a dispus desființarea unei construcții provizorii cu caracter publicitar amplasata pe domeniul public în . ( vis a vis de Hotel Caro) sector 2, în temeiul art. 11 din legea nr. 554/2004.
Prin Sentința civilă nr. 343 din 23.01.2013, Tribunalul București a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției Primarului sectorului 2 nr. 133/13.01.2012 și suspendarea executării acesteia până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Tribunalul a reținut că, prin Dispozitia nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2 s-a dispus desființarea unei construcții provizorii cu caracter publicitar amplasata pe . (vis-a vis de hotel Caro), sector 2, pe domeniul public al municipalității.
Reclamanta s-a adresat organului emitent al actului contestat cu plângere administrativă prealabilă.
Instanța de fond a reținut că această construcție provizorie cu caracter publicitar situata pe ., sector 2, a fost edificata în baza AC nr.372/12V/16.12.2003 emisa în beneficiul . SRL, în baza contractului de inchiriere nr.40/15.04.2003 (contractul de asociere în participațiune nr.40/2003). Reclamanta . a preluat toate drepturile și obligațiile care decurgeau din acest contract de asociere în participațiune nr.40/2003, astfel cum rezulta din convenția nr.1/29.09.2004, notificata . Bucuresti prin adresa nr.2139/30.09.2004 emisa de reclamanta. În consecinta, reclamanta s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile . SRL avute în relația cu Administratia Lacurilor și Agrement Bucuresti, inclusiv în ceea ce priveste construcția provizorie cu caracter publicitar situata pe . (vis-a vis de hotel Caro), sector 2, astfel interesele reclamantei sunt vizate de Dispozitia nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2.
S-a constatat ca actul administrativ nu identifica destinatarul. În cuprinsul actului contesta nu se face referire decâtt la identificarea construcției ce urmeaza a fi desființata, temeiul de drept și procedura ce urmeaza a fi derulata de catre ADP Sector 2. De asemenea, paratul nu a probat faptul comunicarii actului contestat și nici împrejurarea susținuta în cuprinsul întimpinării în sensul ca publicitatea s-a facut prin afișarea pe constructie și la sediul primăriei.
Tribunalul a constatat, totodata, ca paratul a aplicat în mod gresit dispozitiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1991, care prevad ca „Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului”. Pe de alta parte art.32 al.1 din Legea nr.50/1991 menționează –„În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal”.
Coroborând aceste texte de lege, instanța de fond a reținut că, pentru a se face aplicarea art.33 al.1 din Legea nr.50/1991 este necesara îndeplinirea condiției premisa a existentei unui proces-verbal de constatare a contravenției de a fi executat o constructie cu inculcarea dispozițiilor Legii nr.50/1991. Aceasta concluzie rezulta și din modul în care legiuitorul a instituit obligatia de suportare a cheltuielilor ocazionate de desființarea construcțiilor apreciate ca realizate nelegal, stabilind sa fie suportate de contravenient. Asadar numai în situatia în care organele de control ale adminstratiei publice locale ar fi constatat savirsirea unei contravenții și ar fi întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, s-ar fi putut proceda la aplicarea dispozițiilor art. 33 al.1 din Legea nr.50/1991. În cauza nu a fost întocmit un astfel de proces-verbal de constatare a contravenției, ci Dispozitia de desființare a construcției a avut la baza numai nota de constatare nr.1225/02.12.2011 întocmita de doi inspectori din cadrul Politiei Locale Sector 2.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. S. 2 BUCUREȘTI.
În motivare, recurentul a arătat că în mod eronat, instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a reținut „drept corecte susținerile reclamantei în sensul că dispoziția contestată nu identifică destinatarul", deoarece prin definiție desființarea pe cale administrativă nu presupune în mod obligatoriu identificarea unei terțe persoane care ar fi construit pe domeniul public. Astfel această susținere nu are relevanță atât timp cât proprietarul terenului este statul, care are dreptul de a-și administra bunurile, fiind în drept să emită dispoziții și orice alte acte administrative pe care le consideră necesare în vederea exercitării ca un bun proprietar al dreptului său de proprietate.
În ceea ce privește susținerea instanței de contencios administrativ, potrivit căreia era necesară întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenției, nefiind suficientă Nota de control ce a fost întocmită de inspectorii de specialitate, recurentul a învederat că această interpretare dată dispozițiilor art.33 alin. 1 din Legea 50/1991 este contrară spiritului legii, cât și intențiilor legiuitorului.
Este exclus ca legiuitorul să fi avut în vedere întocmirea unui proces verbal, indiferent de regimul juridic al terenului pe care a fost edificată construcția neautorizată, ca fiind singurul mod de stabilire a calității de contravenient.
Mergând pe acest raționament, am putea ajunge la ipoteze nevizate de legiuitor (de ex. în cazul unei construcții edificate fără autorizație de construire, dar pentru care s-a prescris dreptul de constatare și aplicare a sancțiunii, ca atare partea nemaiavând calitatea de contravenient) în care s-ar permite păstrarea construcțiilor pe domeniul public al statului, situație în care ar fi în mod flagrant încălcate principiile insesizabilității, imprescriptibilității și inalienabilității, ceea ce este total exclus.
A arătat că sintagma „pe cheltuiala contravenientului" nu poate fi interpretată exclusiv prin metoda gramaticală, fiind obligatoriu a se ține seama de economia întregului text al art. 33 din Legea 50/1991 și chiar de acest act normativ în întregul său.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ care are exclusiv rolul de a constata și sancționa (așa cum rezultă din însăși denumirea sa) persoana care a înțeles să încalce reglementările în materie (Legea nr. 50/1991), calitatea de contravenient a făptuitorului fiind data de dispozițiile legii și nu de acest act administrativ.
Recurentul a susținut că, potrivit prevederilor art. 33 din Legea 50/1991 „ prin excepție de la prevederile art.32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public său privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public său privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare fără sesizarea instanțelor Judecătorești și pe cheltuiala contravenientului"".
Apreciază că ipoteza pe care o legiferează art.33 alin. l în mod expres este aceea că, în mod excepțional, autoritatea publică poate proceda la desființarea construcțiilor care afectează domeniul public, fără a mai fi necesară încheierea unui proces verbal de constatare a contravenției .
A concluzionat în sensul că interpretarea dată de instanța de fond acestor prevederi legale este eronată, argumentul lipsei procesului verbal de stabilire a contravențiilor nefiind de natură a aduce îndoieli asupra legalității dispoziției de desființare pe cale administrativă a construcțiilor edificate pe terenul proprietate publică, aceasta fiind emisă în spiritul Legii 50/1991, având drept scop protejarea domeniului public.
În drept, recurentul a invocat art. 304 și următoarele din Codul de proc. civ.
Intimata S.C. P. M. SRL a formulat concluzii scrise.
A susținut că, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art.33 din Legea nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare, recurentul o face în mod eronat.
Potrivit art. 33 alin. 1 prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public său privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public său privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului".
Deci excepția se referă strict la dispozițiile art.32 al aceluiași act normativ, articol care prevede la alin.1 „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal."
Coroborând aceste texte de lege este clar că, pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 33 trebuie îndeplinită condiția premisă a existenței unui proces verbal de constatare a contravenției, aspect ce rezulta și din modul în care legiuitorul a instituit obligația de suportare a cheltuielilor ocazionate de desființare construcțiilor apreciate ca fiind realizate nelegal, stabilind ca ele să fie suportate de contravenient.
A arătat că, dacă legiuitorul nu ar fi dorit să reglementeze această situație în sensul arătat, nu ar fi folosit termenul de "contravenient" (persoană ce săvârșește o încălcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc., care, având un grad redus de pericol social, este sancționată cu o pedeapsă ușoară), în caz contrar, dacă nu s-ar încheia un proces verbal de constatare a contravenției, stabilirea vinovăției ar fi lăsata la libera apreciere a statului.
Apreciază că, în cazul unei construcții edificate pe domeniul public fără autorizație de construire, nu se aplica termenul de prescripție de 2 ani, deoarece domeniul public este, așa cum afirmă chiar și recurentul, insesizabil, imprescriptibil, inalienabil și în aceste condiții nu se poate prevala de faptul de a nu se fi încheiat proces verbal de constatare a contravenției.
Deci, diferența de regim juridic dintre cele două ipoteze (art.32 și art.33) este dată de existența sau inexistentă obligației autorității administrației publice de a sesiza instanța de judecata în scopul desființării construcțiilor pretins nelegale.
A arătat că, în cazul de față acest lucru nu s-a întâmplat, P. S. 2 dispunând desființarea construcțiilor în baza unui simple Note de constatare nr. 1225 încheiata în data de 11.01.2012 de către doi inspectori din cadrul Poliției Locale Sector 2.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Dispozitia nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2 s-a dispus desființarea unei construcții provizorii cu caracter publicitar amplasata pe . (vis-a vis de hotel Caro), sector 2, pe domeniul public al municipalității.
Această construcție provizorie cu caracter publicitar situata pe ., sector 2, a fost edificata în baza AC nr.372/12V/16.12.2003 emisa în beneficiul . SRL, în baza contractului de inchiriere nr.40/15.04.2003 (contractul de asociere în participațiune nr.40/2003). Intimata-reclamantă . a preluat toate drepturile și obligațiile care decurgeau din contractul de asociere în participațiune nr.40/2003, astfel cum rezulta din convenția nr.1/29.09.2004, notificata . Bucuresti prin adresa nr.2139/30.09.2004, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile . SRL avute în relația cu Administratia Lacurilor și Agrement Bucuresti, inclusiv în ceea ce priveste construcția provizorie cu caracter publicitar a cărei desființare s-a dispus prin dispoziția atacată.
În drept, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare, „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
b) desființarea construcțiilor realizate nelegal”.
În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) dinacelași act normativ, „Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.”
Problema de drept controversată în speța de față constă în interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare instanța de fond reținând că, pentru a se face aplicarea art.33 al.1 din Legea nr.50/1991 este necesara îndeplinirea condiției premisa a existentei unui proces-verbal de constatare a contravenției constând în executarea unei constructii cu inculcarea dispozițiilor Legii nr.50/1991, condiție neîndeplinită în cazul de față, cu consecința anulării Dispozitiei nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2.
Contrar instranței de fond și aprecierilor intimatei-reclamante, Curtea apreciază că interpretarea corectă a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare este în sensul că, în mod excepțional, autoritatea publică poate proceda la desființarea construcțiilor care afectează domeniul public, fără emiterea unei autorizații de desființare și fără sesizarea instanțelor judecătorești, această operațiune nefiind condiționată de încheierea unui proces-verbal de constatare a contravenției.
Astfel în opinia Curții, sintagma „pe cheltuiala contravenientului” are relevanță exclusiv din perspectiva suportării cheltuielilor necesare pentru desființarea construcțiilor neautorizate, a răspunderii civile delictuale a persoanei care a edificat construcția nelegală.
Sintagma „pe cheltuiala contravenientului” trebuie interpretată, în sensul că stabilește suportarea cheltuielilor necesare pentru desființarea construcției de către persoana fizică sau juridică care a edificat construcția nelegală supusă măsurii desființării, atunci când aceasta este identificată, ipoteză în care se încheie și un proces-verbal de contravenție și nu în sensul că ar condiționa desființarea construcției nelegale de existența procesului-verbal de contravenție, întrucât, în situația în care persoana care a edificat construcția nelegală nu poate fi identificată iar pe cale de consecință, nu poate fi stabilită răspunderea contravențională a acesteia, este evident că autoritatea publică va suporta cheltuielile necesare desființării construcției.
A accepta interpretarea pe care intimata-reclamantă o dă dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.50/1991, interpretare însușită de instanța de fond, echivalează cu a accepta faptul că, în situația în care persoanele care au edificat construcții fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori au executat construcții, lucrări și amenajări cu caracter provizoriu pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor nu pot fi identificate și, pe cale de consecință, nu poate fi stabilită răspunderea contravențională a acestora, construcțiile sau lucrările nelegale nu pot fi desființate de autoritatea publică, ceea ce este inacceptabil.
Sensul dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.50/1991 este, în mod indiscutabil, acela de a permite desființarea pe calea unei proceduri de excepție a construcțiilor și lucrărilor provizorii nelegale edificate pe domeniului public sau privat al statului și al unităților administrativ teritoriale și nu acela de a condiționa posibilitatea desființării acestora de stabilirea răspunderii contravenționale a persoanelor care le-au edificat, ceea ce de multe ori este imposibil, întrucât fie acestea nu sunt identificate și nu pot fi trase la răspundere, fie, chiar dacă au fost identificate, s-a prescris răspunderea contravențională.
Prin urmare, Curtea reține că pentru aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.50/1991 nu este necesara îndeplinirea condiției premisa a existentei unui proces-verbal de constatare a contravenției constând în executarea unei constructii cu inculcarea dispozițiilor legale, așa cum în mod eronat s-a stabilit prin sentința recurată, sintagma „pe cheltuiala contravenientului” având exclusiv sensul de stabili că, atunci când s-a stabilit răspunderea contravențională pentru construcția edificată nelegal, cheltuielile de desființare sunt suportate de contravenient, în caz contrar fiind suportate de autoritatea publică.
În concluzie, împrejurarea că s-a dispus desființarea unei construcții provizorii cu caracter publicitar amplasata pe ., sector 2, pe domeniul public al municipalității în baza unui Note de constatare nr. 1225 încheiata în data de 11.01.2012 de către doi inspectori din cadrul Poliției Locale Sector 2, fără a se încheia un proces-verbal de constatare a contravenției, nu atrage nelegalitatea Dispozitiei nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2, așa cum în mod eronat s-a reținut, consecința faptului că nu s-a stabilit răspunderea contravențională constând doar în faptul că, în acest caz, cheltuielile de desființare nu sunt suportate de contravenient ci de autoritatea publică care aplică măsura.
Prin urmare, nici împrejurarea că dispoziția contestată nu identifică destinatarul, nu are relevanță sub aspectul legalității, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, desființarea unei construcții nelegale nu presupune în mod obligatoriu identificarea persoanei care a construit pe domeniul public.
Nici faptul că Dispozitia nr.133/13.01.2012 emisa de P. S. 2 nu a fost comunicată intimatei-reclamante nu atrage nelegalitatea actului administrativ, întrucât cauzele de anulabilitate, constând în vicii de formă și/sau de fond sunt întotdeauna anterioare sau concomitente emiterii actului administrativ, comunicarea fiind o operațiune ulterioară emiterii actului care prezintă relevanță numai din perspectiva producerii efectelor acestuia și nu sub aspectul legalității.
În consecință, constatând că Dispozitia nr.133/13.01.2012 a fost emisa de recurentul-pârât P. S. 2 cu respectarea prevederilor legale, Curtea reține că se impune reformarea sentinței recurate, atât în ceea ce privește cererea de anulare, cât și în ceea ce privește cererea de suspendare a executării, întrucât, în condițiile în care motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate nu se poate reține nici existența unui caz bine justificat care să impună suspendarea executării actului. Pe de altă parte, Curtea are în vedere că suspendarea executării poate fi dispusă numai până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, or, decizia pronunțată de instanța de recurs este irevocabilă.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât P. S. 2 BUCUREȘTI, cu sediul în București, . - 13, sectorul 2, împotriva Sentinței civile nr. 343/23.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. P. M. S.R.L., cu sediul ales în București, .. 6A, ..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond: S. G., Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5927/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 3544/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
