Pretentii. Decizia nr. 3993/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3993/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 78197/3/2011
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3993
Ședința publică de la 07.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta–pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 5230 din data de 18.12.2012, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamantă .., cauza având ca obiect – „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. (2) Cod de procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 29.12.2011, reclamanta . a chemat în judecata pe parata D. G. de Impozite și Taxe a sectorului 1 soliictand instantei anularea deciziei d impunere nr._/16.09.2011, ca nelegala, exonerarea de la plata impozitului pe mijloacele auto de 1890 lei, restituirea sau compensarea cu alte obligații fiscale a impozitului datorat și stabilit prin decizie și, în subsidiar, impunerea pe rol a rulotei marca F. DETHLEFFS . ZFA_05, incepând cu data de 12.09.2011.
Prin Sentința civilă nr. 5230 din 18.12.2012, Tribunalul București a respins exceptia inadmisibilității, ca neîntemeiata, a admis acțiunea completată și precizată, a dispus anularea dispoziției de solutionare a contestației nr._/23.11.2011, ca nelegală și a dispus anularea deciziei de impunere ca nelegală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu Dec. ..2011 a T.B. Sectia Comerciala pronuntata în dosar nr._ , reclamantei i s-a constatat dreptul de proprietate asupra autoutilitarei marca F. DETHLEFFS, . ZFA_05, autoutilitara dobândita potrivit facturii . nr._/29.12.2007, ._.
Reclamanta s-a adresat paratei pentru aplicarea vizei pe fisa de inmatriculare a acestei autoutilitare, depunând actele ce-i atesta calitatea de proprietar, atașând și declarația de impunere nr._/16.09.2011 și adresa nr. 089/15.09.2011 emisa de Politia Sector 1, certificate de inmatriculare de la ORC privind activitatea desfășurata.
Parata a emis decizia de impunere nr._/16.09.2011 prin care a stabilit ca datorează din data de 29.06.2006 impozit, în valoare de 1.890 lei.
Nemulțumita de decizia de impunere emisa, reclamanta a contestat-o în conditiile art. 215-218 din OG92/2003, fiind emisa decizia de solutionare a contestației nr._/23.11.2011.
S-a apreciat ca atât decizia de impunere nr._/16.09.2011, cat și decizia de solutionare a contestației nr._/23.11.2011 sunt nelegale având în vedere urmatoarele:
- reclamanta a dovedit, la momentul depunerii declarației de impunere ca este proprietara autoutilitarei, potrivit dec. ..05.2011 a T.B. Sectia Comerciala pronuntata în dosar nr._ și prin certificatul de înregistrare la ORC, activitatea sa principala este comerțul cu autoturisme și vehicule- aspecte neluate în seama de parata;
- în mod gresit s-a dispus impozitarea acesteia, prin decizia de impunere prin care s-a stabilit valoare de impozitare în cuantum de 1890 lei, incepind cu data de 29.06.2006, aspecte reluate din factura . VEH nr._/29.12.2006, în conditiile în care calitatea sa de proprietar a fost stabilita la momentul deciziei definitive și irevocabile nr. 651/6.05.2011 a T.B. Sectia Comerciala;
- a aplicat eronat prevederi legale care nu erau în vigoare nici la momentul emiterii decizii de impunere, nici la momentul deciziei de solutionare a contestației, incalcand principiul neretroactivității legii civile, căci dispoz. de care se prevaleaza- art. 261 al. 5, introdus prin OUG125/2011 au intrat în vigoare abia la data de 4 .01.2012, la trei zile dupa publicarea în M.O., partea I, nr. 938 ce a avut loc la 30.12.2011.
A retinut Tribunalul ca, potrivit pct. - 106 din N. Metodologice (HG. 44/2004) de aplicare ale art. 262 cap. 4 Titlul IX din Codul Fiscal, contribuabilii care au ca obiect al activității productia și/sau comerțul cu mijloacele de transport nu datorează taxa prevăzuta la cap. IV al titlului IX din Codul Fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate în contabilitate ca stocuri”. Aceasta dispoziție legala era în vigoare la momentul emiterii decizii de impunere_/16.09.2011, cat și a deciziei de solutionare a contestației nr._/23.11.2011, iar parata avea obligatia legala sa o aplice.
Potrivit certificatului de înregistrare la ORC nr. B-_/19.06.2008, activitatea principală a reclamantei este ,,comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare sub 3,5 tone”, cod CAEN 4511, aspecte regăsite și în declarația de impunere, din care rezulta ca autorulota marca F. DETHLEFFS este inregistrata în contabiltate ca stoc de marfa. Rezulta ca reclamanta îndeplinea cele doua condiții legale, comerțul cu autovehicule și înregistrarea în contabilitate a vehiculelor drept stocuri de marfa.
S-a reținut că dispozitia de solutionare a contestației ce face obiectul cauzei, este nelegal emisa, căci, de asemenea, în conținutul acesteia sunt retinute aspecte eronate, incalcandu-se principiul neretroactivității actelor juridice, normele legale aplicabile de catre parata fiind prevederile art. 261 și 262 di nCodul Fiscal, în forma în vigoare, modificata, prin O.U.G.125/2011 incepind cu data de 4 .01.2012, la trei zile dupa publicarea în M.O., partea I, nr. 938 ce a avut loc la 30.12.2011.
Instanța de fond a apreciat ca abia incepind cu luna ianuarie 2012 legiuitorul a prevazut obligatia comercianților auto sa plateasca taxa pe mijloacele de transport, daca acestea au fost inmatriculate, în consecinta, decizia de impunere_/16.09.2011 și a decizia de solutionare a contestației nr._/23.11.2011 fiind nelegale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE Șl TAXE LOCALE SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Recurenta apreciază că hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșita a legii pentru următoarele motive:
Având în vedere Notele scrise nr. 104/05.11.2012 depuse la termenul din data de 18.12.2012 prin care reclamanta - intimata .. și-a precizat acțiunea în sensul ca întelege sa conteste și Dispoziția nr._/23.11.2011 prin care a fost soluționata contestația împotriva Deciziei de impunere nr._/16.09.2011, invoca excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1), lit. a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care este reglementat termenul în care o persoană interesată se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea dispoziției prin care a fost soluționată contestația administrativă, ce reprezintă echivalentul procedurii prealabile în domeniul dreptului fiscal (art. 212 alin. (2) din Codul de procedură fiscală). Acest termen este, așadar, de 6 luni, se calculează, în lipsa unor prevederi speciale contrare, cu aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în materie și începe să curgă de la data luării la cunoștință de către persoana interesată de actul administrativ prin care s-a finaliza procedura prealabilă.
În speța de față actul administrativ vizat este reprezentat de Dispoziția nr._/23.11.2011 comunicata la data de 25.11.2011, conform fotocopiei confirmării de primire anexate, dispoziție prin care a fost soluționata contestația formulata impotriva Deciziei de impunere nr._/16.09.2011.
Notele scrise nr. 104/05.11.2012 prin care reclamanta - intimata .. și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să conteste și Dispoziția nr._/23.11.2011 au fost depuse la termenul din data de 18.12.2012, la mai mult de 1 an de la data comunicării actului administrativ care face obiectul prezentului dosar.
Față de cele prezentate mai sus, solicita admiterea excepției astfel cum a fost formulata și, pe cale de consecința, respingerea acțiunii ca prescrisa.
În ceea ce privește soluția pronunțata pe fondul dosarului, consideră că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut faptul că «dispoziția de soluționare a contestației ce face obiectul cauzei este nelegal emisă, căci, de asemenea, în conținutul acesteia sunt reținute aspecte eronate, încălcându-se principiul neretroactivității actelor juridice, normele legale aplicabile de către parata fiind prevederile art. 261 și 262 din Codul fiscal, în forma în vigoare, modificată, prin OUG nr. 125/2011 începând cu data de 04.01.2012, ...»
Recurenta a arătat că dispoziția care face obiectul prezentului dosar nu se întemeiază pe dispozițiile art. 261 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "(1) orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
(2)Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare impozitul pe mijloacele de transport, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
(3)În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
(4)În cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe mijlocul de transport este datorat de locator".
A precizat faptul că forma enunțată a art. 261 Cod fiscal este cea în vigoare la data emiterii dispoziției contestate. OUG nr. 25/2011 care a intrat în vigoare la data de 04.01.2012 a modificat art. 261 din Codul fiscal în sensul ca a introdus alin. 5, care nu a fost invocat în apărările formulate.
În consecință, dispozițiile legale menționate anterior stabilesc, ca regulă generala, impozitarea mijloacelor de transport care trebuie inmatriculate, iar la art. 261 pct. 94 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare este definită sintagma „mijloc de transport care trebuie inmatriculat" în sensul ca se refera la „orice mijloc de transport, proprietate a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, și care, potrivit legii, face obiectul înmatriculării".
De asemenea, dispozițiile art. 262 din Codul fiscal nu a fost modificat de prevederile OUG nr. 25/2011 astfel cum susține instanța de fond și stabilesc ca „impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:
a)autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b)navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula M. a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c)mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d)mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.
e)vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare".
Recurenta a susținut că vehiculul aflat în proprietatea . nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, enunțat anterior, astfel că nu se poate aprecia că beneficiază de scutire la plata impozitului în condițiile în care impozitul se stabilește exclusiv prin dispozițiile Codului fiscal.
Dispozițiile pct. 106 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal reprezintă o norma de aplicare a art. 262 din Legea nr. 571/2003 care reglementează scutirile de la plata pe mijloacele de transport și, în consecința, pot fi avute în vedere prevederile pct. 106 din H.G. nr. 44/2004 numai în situația în care . s-ar încadra în una din situațiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 262 din Codul fiscal.
Normele metodologice, respectiv pct. 96- 106 din H.G. nr. 44/2004 explica fiecare dintre cele 5 situații exceptate de la plata impozitului reglementate de art. 262 din Legea nr. 571/2003, iar dispozițiile pct. 106 din H.G. nr. 44/2004 au fost introduse dupa reglementarea situației F.PS.10.02.1 mijloacelor de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru serviciile de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, astfel ca aceste norme se refera la astfel de mijloace de transport sau cel mult pot fi interpretate ca referindu-se la cele prevăzute la art. 262 lit. a) - d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În consecință, consideră că numai în cazul în care . ar fi probat ca se afla vreuna dintre cele 5 situații limitativ prevăzute de art. 262 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru scutirea de la plata impozitului, ar fi beneficiat de dispozițiile pct. 106 din HG. nr. 44/2004, aceasta norma metodologica neputând fi invocată separat de textul de lege în virtutea căruia a fost concepută, astfel ca nu orice contribuabil care are ca obiect al activității producția și/sau comerțul cu mijloace de transport beneficiază de scutirea de impozit pentru acele mijloace de transport care sunt înregistrate în contabilitate ca stocuri.
De asemenea, considera că o astfel înregistrare în contabilitate este lipsită de semnificație juridică din punct de vedere fiscal dacă norma de baza, în speța Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu prevede scutire de la plata impozitului.
În drept, recurenta a invocat: art. 304 Cod procedura civila, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.-G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata .. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Referitor la invocarea de către recurenta-pârâtă a prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că aceasta se raportează la momentul precizării acțiunii de către intimata-reclamantă, în sensul solicitării exprese de anulare și a Dispoziției nr._/05.10.2011 de soluționare a contestației, apreciind că cererea precizatoare s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni.
Curtea constată că recurenta pornește de la o premisă eronată, întrucât în aprecierea termenului de prescripție de 6 luni nu are relevanță data formulării cererii precizatoare, ci data introducerii acțiunii.
Or, acțiunea introductivă a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 29.12.2011, în condițiile în care Dispoziția nr._/05.10.2011 de soluționare a contestației a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 15.11.2011, fiind așadar formulată înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni.
Împrejurarea că prin acțiunea introductivă nu s-a formulat în mod expres și un petit distinct având ca obiect solicitarea de anulare a Dispoziției nr._/05.10.2011 de soluționare a contestației, nu prezintă relevanță, întrucât, din analiza conținutului cererii de chemare în judecată, rezultă că intimata-reclamantă s-a referit și la această dispoziție, criticând actul, în sensul că face referire la articole de lege care nu au legătură cu speța și nu aduce nicio dovadă în sprijinul refuzului de a anula decizia de impunere contestată.
Cererea precizatoare formulată ulterior are rolul doar de a înlătura orice dubiu și de a clarifica limitele învestirii instanței prin solicitarea expresă de anulare și a Dispoziției nr._/05.10.2011 de soluționare a contestației dar nu poate constitui momentul în raport de care se apreciază dacă termenul de prescripție de 6 luni s-a împlinit.
În concluzie, constatând că termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 15.11.2011, data comunicării Dispoziției nr._/05.10.2011, iar acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 29.12.2011, Curtea apreciază că a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție, precizarea ulterioară a acțiunii neavând nicio relevanță în acest sens.
În raport de aceste considerente, este neîntemeiat motivul de recurs referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Referitor la aprecierile recurentei-pârâte, în sensul că instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile pct. 106 din HG 44/2004, acestea nefiind aplicabile decât în ipotezele enumerate la art. 262 din Codul Fiscal, dat fiind că norma metodologica nu poate fi invocată separat de textul de lege în virtutea căruia a fost concepută, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate.
Astfel potrivit prevederilor art. 262 din Codul fiscal „impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:
a)autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;
b)navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula M. a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
c)mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
d)mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.
e)vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare".
În conformitate cu prevederile pct. 106 din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice, de aplicare ale art. 262 cap. 4 Titlul IX din Codul Fiscal, „contribuabilii care au ca obiect al activității productia și/sau comerțul cu mijloacele de transport nu datorează taxa prevăzuta la cap. IV al titlului IX din Codul Fiscal pentru acele mijloace de transport înregistrate în contabilitate ca stocuri”.
În opinia recurentei-pârâte, un vehicul nu beneficiază de prevederile pct. 106 din HG 44/2004 dacă nu se regăsește enumerat în vreuna din situațiile din art. 262 din Codul fiscal.
Curtea apreciază că interpretarea recurentei-pârâte este eronată, întrucât, deși la nivel teoretic, norma metodologică de punere în executarea a unei legi ar trebui să se limiteze strict la aplicarea legii în temeiul căreia a fost elaborată și să cuprindă reglementări care să exceadă normei juridice superioare, așa cum susține recurenta, în cazul concret dedus judecății, se observă că cele două texte legale citate, art. 262 din Codul fiscal și pct. 106 din HG 44/2004 au un obiect de reglementare diferit, art. 262 din Codul fiscal referindu-se la vehicule puse în circulație iar pct. 106 din HG 44/2004 la vehicule din categoria stoc de marfă carenu sunt puse în circulație.
În consecință, întrucât textele legale analizate vizează categorii diferite de vehicule, raționamentul recurentei-pârâte nu se susține, întrucât un vehicul nu se poate încadra, în același timp, în cele două categorii.
Curtea reține că, în condițiile în care cazurile enumerate la art. 262 din Codul fiscal vizează exclusiv vehicule care sunt puse în circulație, nu are relevanță susținerea recurentei-pârâte referitoare la împrejurarea că vehicului aflat în proprietatea intimatei-reclamante nu se încadrează în aceste situații de excepție de la regula impozitării prevăzută de art. 261 din Codul fiscal, întrucât aceasta beneficiază de scutire de la plata impozitului, în considerarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de pct. 106 din HG 44/2004, respectiv activitatea de comerț cu autovehicule și înregistrarea în contabilitate a vehiculului drept stoc de marfa.
În concluzie, în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond faptul că intimata-reclamanta beneficiază de scutire de impozit pentru autorulota marca F. DETHLEFFS, proprietatea sa în temeiul pct. 106 din HG 44/2004, neputând fi primite susținerile recurentei privind incidența prevederilor art. 262 din Codul fiscal, dat fiind că acestea vizează altă categorie de vehicule, respectiv cele puse în circulație.
Dealtfel, distincția între cele două categorii de vehicule este menținută și ulterior modificărilor aduse Codului Fiscal prin HG 50/25.01.2012 și OUG 125/2011, art. 261 alin. (5) prevăzând expres că „Pâna la prima inmatriculare/înregistrare în România, în înțelesul prezentului titlu, mijlocul de transport este considerat marfa. După prima inmatriculare/înregistrare, mijlocul de transport, în înțelesul prezentului titlu, nu mai poate fi considerat marfa și pentru acesta se datorează impozit pe mijloacele de transport".
Deși textul citat este nou introdus și nu este aplicabil în speța de față, relevanța acestuia constă în sublinierea diferențelor regimului fiscal aplicabil vehiculelor puse în circulație și vehiculelor neînmatriculate care sunt considerate marfă.
Din aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta–pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 21-23, sector 1 împotriva Sentinței civile nr. 5230 din data de 18.12.2012, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimata–reclamantă .., cu sediul în București, Calea Griviței, Club Griro, nr. 355-357, ., cauza având ca obiect – „contestație act administrativ fiscal”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER,
M. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4026/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Decizia nr. 1384/2013.... → |
|---|
