Anulare act administrativ. Decizia nr. 789/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 493/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.789
Ședința publică de la 21.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. C. M.
JUDECĂTOR C. C. V.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER R. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.618/10.04.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă P.F.A. D. M. – F..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 07.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.01.2013 și la 21.01.2013.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 618/10.04.2012, Tribunalul Călărași a admis contestația formulată de contestatorul PFA D. M. F. împotriva pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași și a dispus anularea deciziei nr. 67/24.08.2011 a deciziilor de impunere nr. 1588/20.05.2011 și nr. 1589/20.05.2011 emise de pârâtă pe care o obligă să restituie reclamantului contestator suma de 8.621 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul contestator a fost supus unei inspecții fiscale în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 1154/20.05.2011 în baza căruia au fost emise două decizii de impunere a căror anulare se solicită.
Prin decizia nr. 67/24.08.2011, pârâta a respins contestația reclamantei formulată împotriva celor două decizii de impunere și a raportului de inspecție fiscală, pe motiv că în anul 2008 contribuabilul a considerat eronat venitul net anual ca fiind scutit la plata impozitului pe profit, situație în care i s-a calculat un impozit pe venit de 3.124 lei și 2.184 lei accesorii, iar pentru anul 2010, s-a stabilit un impozit pe venit în sumă de 3.313 lei prin excluderea de la deductibile a unor cheltuieli efectuate pentru uzul personal.
S-a mai reținut prin decizia nr.67/2011 faptul că pârâta a apreciat că activitatea contestatorului se încadrează la categoria activități independente și datorează impozit pe venit în cotă de 16% aplicată la venitul impozabil, motiv pentru are a fost stabilit impozitul suplimentar și accesoriile aferente.
Referitor la impozitul în sumă de 3.313 lei aferent anului 2010, pârâta a constatat prin decizia nr.67/2011, că a fost stabilit prin excluderea de la deducere a unor cheltuieli reținute de organul fiscal din analiza documentelor contabile, pe care le-a enumerat, cu precizarea că reclamantul nu a criticat nelegalitatea constatărilor organului fiscal de control.
Deși pârâta a susținut că aceste constatări nu au fost criticate sub aspectul nelegalității lor, tribunalul a reținut că reclamantul-contestator a criticat actele fiscale indicate în petitul cererii sale pe motiv că este scutit de la plata impozitului pe venit în baza dispozițiilor art.42 lit. k din Legea nr.571/2003, chiar dacă în decizia nr.67/2011 au fost prezentate de pârâtă argumente separate pentru impozitul stabilit pe anul 2008 și pentru cel stabilit pe anul 2010.
Tribunalul a constatat că reclamantul a criticat actele fiscale pe motiv că nu datorează impozit pe venit deoarece activitatea sa este una cu profil agricol, criticând implicit și constatările organului fiscal în ceea ce privește impozitul stabilit pe anul 2010 urmare a excluderii unor cheltuieli de la deducere.
Cum profilul activității desfășurată de reclamantul-contestator este cel care stabilește dacă datorează sau nu impozit pe veniturile realizate, tribunalul a constatat că este lipsită de relevanță juridică susținerea pârâtei că, pentru impozitul stabilit pe anul 2010, nu au fost formulate critici de nelegalitate sau de netemeinicie, fiind suficient ca acesta să critice decizia de soluționare a contestației nr.67/2011 și cele două decizii de impunere pe motiv că a fost încadrată greșit activitatea sa agricolă în activitate independentă, deoarece categoria profilul activității desfășurată de contestator, indiferent de forma de exercitare, autorizată sau neautorizată, este cel care atrage incidența dispozițiilor art.42 lit. k din Legea nr.571/2003, mai ales că excepțiile sunt prevăzute expres de art.71 din această lege.
Tribunalul a reținut din susținerile reclamantului că activitatea sa este eminamente agricolă și atrage incidența dispozițiilor art.42 lit. k din Codul fiscal, activitate care nu a fost contestată din punct de vedere al profilului ei de către pârâtă.
Din susținerile pârâtei tribunalul a reținut că deși recunoaște că activitatea reclamantului este una agricolă, susține prin decizia nr.67/2011 și prin întâmpinarea depusă la dosar, faptul că nu profilul activității este relevant, ci forma de organizare a activității reclamantului, care este o activitate independentă, pentru care este autorizat și înregistrat la Registrul comerțului, valorificând produsele agricole pe bază de facturi fiscale, motiv pentru care apreciază că datorează impozit în cotă de 16%.
În raport de modul de organizare și de desfășurare a activității reclamantului-contestator, s-a reținut că pârâta a constatat prin actele fiscale emise că, în cauză este vorba de o activitate independentă, astfel că sunt incidente dispozițiile art.43 alin.1 lit. a, iar impozitul este cota de 16% aplicată asupra veniturilor corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.
În raport de susținerile părților, tribunalul a constatat că voința legiuitorului a fost aceea de a scuti de la plata oricărui impozit pe venit o . activități, printre care și cea agricolă, conform art.42 lit. k din Legea nr.571/2003, cu excepția activităților prevăzute de art.71 din lege, tratamentul fiscal fiind același indiferent de existența sau nu a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității.
S-a reținut și împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice a emis deja o circulară prin Direcția G. Legislație Cod Fiscal, înregistrată sub nr.415.549/13.03.2012, prin care a stabilit modul unitar de aplicare a dispozițiilor art.42 lit. k din Legea nr.571/2003, în sensul celor constate de tribunal, deoarece a constatat că la nivel de țară există un mod neunitar de interpretare și aplicare de către organele fiscale a acestor dispoziții legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea în baza art. 218 alin. 2 C.p.fisc., art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și a dispus anularea deciziilor contestate, obligând pârâta să restituire reclamantului suma de 8.621 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că analizând susținerile părților, instanța de fond în mod greșit s-a limitat la analizarea incidenței dispozițiilor art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003, ignorând toate celelalte aspecte învederate la fond.
Astfel, motivat de faptul că activitatea reclamantei este eminamente agricolă, instanța de fond nu a ținut cont de forma de organizare a acesteia, apreciind că PFA D. M. F. nu datorează niciun impozit pe venit.
Arată recurenta-pârâtă că reclamantul D. M. F. a solicitat și a primit înregistrarea în Registrul Comerțului sub nr. F_, atribuindu-i-se calitatea de comerciant persoană fizică conform Rezoluției nr. 386/31.10.2008, prin care s-a dispus transformarea formei de organizare din IF în PFA, având ca activitate principală cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.
Având în vedere obligativitatea conducerii evidenței în partidă simplă ce revine contribuabililor înregistrați în Registrul Comerțului, s-a reținut că, și în situația în care veniturile din activitatea desfășurată de regăsesc în categoria veniturilor din activități agricole definite potrivit art. 71 din Codul fiscal, impozitul pe venit se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net – determinat pe baza datelor din evidența contabilă, existând de asemenea și obligativitatea efectuării de plăți anticipate, așa cum rezultă din prevederile art. 74 alin. 1 și 3 din Codul fiscal:
„(1) Impozitul pe venitul net din activități agricole se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului net, determinat pe bază de norme de venit, cât și în sistem real impozitul fiind final
(3) În cazul unui contribuabil care determină venitul net din activități agricole pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, acesta este obligat să efectueze plăți anticipate, aferente acestor venituri, la bugetul de stat, la termenele prevăzute la art. 82 alin. 3”.
Arată recurenta-pârâtă că nu este de acord cu motivarea instanței de fond, potrivit căreia activitatea desfășurată nu intră în sfera contribuabililor plătitori de impozit pe venit, conform prevederilor art. 42 lit. k) din Codul fiscal, întrucât reclamanta a solicitat și obținut autorizarea și înmatricularea în Registrul Comerțului, în scopul desfășurării de activități economice în mod independent, situație ce implică obligația conducerii evidenței în partidă simplă, depunerii declarațiilor privind veniturile realizate în vederea stabilirii plăților anticipate cu titlu de impozit și a impozitului pe venit anual, astfel că nu se poate aprecia că ar fi o persoană fizică, neautorizată.
Având în vedere faptul că acesta și-a îndeplinit obligația de a conduce evidența contabilă în partidă simplă, dar nu și celelalte obligații ce-i reveneau conform legii, respectiv obligația depunerii declarațiilor de venit în vederea stabilirii plăților anticipate cu titlu de impozit și a impozitului pe venit anual, recurenta susține că în mod legal și corect organele de inspecție fiscală au procedat la determinarea venitului net impozabil, precum și a impozitului pe venit aferent, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net realizat anual, rezultând impozitul pe venit în sumă de 3.124 lei, stabilit suplimentar de plata pentru anul 2008, însoțit de accesorii în sumă de 2.184 lei.
De asemenea, în urma inspecției fiscale efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că pentru anul 2010 contribuabilul a depus la organul fiscal teritorial sub nr. 291/06.05.2011 Declarația privind veniturile realizate în anul 2010 (formular D 200), prin care declara:
- venit brut – 520.798 lei
- cheltuieli deductibile – 504.980 lei
- venit anual net – 15.818 lei
Pe baza acestei declarații, Administrația Finanțelor Publice ale Orașului L. a emis Decizia de impunere anuală privind veniturile realizate de persoane fizice pe anul 2010 nr._/23.06.2011, prin care, la venitul net declarat în sumă de 15.818 lei, a stabilit un impozit în sumă de 2.531 lei.
Recurenta-pârâtă menționează un aspect ignorat de instanța de fond, respectiv faptul că însăși persoana fizică autorizată s-a considerat plătitoare de impozit pe venit, declarând venitul impozabil realizat în anul 2010, în vederea impozitării.
Recurenta-pârâtă solicită a se cenzura soluția instanței de fond, fiind greșită maniera în care aceasta a soluționat și acest capăt de cerere, verificând exclusiv incidența dispozițiilor art. 42 lit. k) din Codul fiscal, în condițiile în care avea de analizat dacă, în mod corect, contribuabilul a considerat cheltuielile în cauză ca fiind deductibile din punct de vedere fiscal.
Organul de inspecție fiscală, prin controlul efectuat, a verificat conformitatea celor declarate de contribuabil cu dispozițiile legale în vigoare, stabilind suplimentar de plată un impozit pe venit în sumă de 3.313 lei în plus față de cel stabilit pe baza declarației contribuabilului.
Recurenta a mai arătat că nu este de acord nici cu reținerea instanței de fond, potrivit căreia „voința legiuitorului a fost aceea de a scuti de la plata oricărui impozit pe venit o . activități, printre care și cea agricolă (…) tratamentul fiscal fiind același indiferent de existența sau nu a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității.
Motivează că, interpretând în această manieră dispozițiile legale în discuție, se încalcă două principii ale fiscalității, și anume principiul neutralității măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate precum și cel al echității fiscale.
Certificatul de înmatriculare emis de Registrul Comerțului, în baza căruia funcționează PFA D. M. F., nu poate fi asimilat unor autorizații de funcționare (cum ar fi cele emise de primării, direcțiile sanitar-veterinare și de sănătate publică), întrucât acesta atestă înmatricularea în vederea realizării actelor și faptelor de comerț.
Precizează recurenta că, în mod concret, activitățile agricole, încadrate în același cod CAEN 0111, ca și reclamanta, sunt desfășurate și de societăți comerciale care sunt supuse impozitării cu cota de 16%, fapt ce anulează ipoteza avansată de instanța de fond potrivit căreia voința legiuitorului a fost aceea de a scuti de la plata impozitului activitățile agricole.
Or, statuându-se o astfel de practică de către instanțele de judecată, recurenta arată că s-ar crea o discriminare între cel care realizează venituri din agricultură sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată și cel înmatriculat sub forma unei întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate sau întreprindere familială, putându-se astfel crea premizele schimbării formei de organizare pentru a-i fi considerată neimpozabilă activitatea agricolă.
Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs, în raport de susținerile părților și de prevederile legale incidente, prin prisma motivelor de recurs prev. de art. 304 și art. 3041 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Critica recurentei în sensul că instanța de fond în mod greșit s-a limitat la analizarea incidenței dispozițiilor art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003 se constată că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentința atacată instanța de fond a dispus anularea deciziei de impunere nr. 1588/20.05.2011 (fila 44) și a deciziei de impunere nr. 1589/20.05.2011 (fila 41) în raport de prevederile art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003.
Prin decizia de impunere nr. 1588/20.05.2011 (fila 44), organul fiscal a reținut că în mod eronat contribuabilul a considerat că venitul obținut este scutit de la plata impozitului și a procedat la stabilirea bazei de impunere și a impozitului pe venit datorat.
Din raportul de inspecție fiscală (fila 50) nr. 1154/20.05.2011, rezultă că pentru anul 2008 reclamanta a avut un venit brut de 370.154 lei și cheltuieli deductibile de 362.044 lei.
În venitul brut de 370.154 lei au fost cuprinse „venituri realizate din valorificarea produselor obținute de pe terenurile agricole luate în arendă; sprijin financiar pe suprafață și prestări servicii”.
În cheltuielile evidențiate în suma totală de 362.043 lei au fost efectuate pentru achiziționarea de carburanți, piese auto, material semincer, îngrășăminte chimice, amortizare utilaje agricole, plată arendă.
Cu privire la venituri, Codul fiscal (în vigoare la 31.12.2008) prevede la art. 42 lit. k) faptul că nu sunt impozabile „k) veniturile din agricultură și silvicultură, cu excepția celor prev. la art. 71”.
Art. 71 Cod fiscal la lit. d) prevede „valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile proprietate privată sau luate în arendă, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, începând cu data de 1 ian. 2008”.
Veniturile obținute din valorificarea produselor agricole obținute de pe terenurile agricole luate în arendă de natura celor obținute de intimata-reclamantă au fost introduse ca venituri impozabile și, deci, exceptate de la aplicarea art. 42 lit. k) C.fiscal, prin Legea nr. 343/2006, aceasta menționând expres data de 1.01.2008 ca moment de începere a impozitării acestor venituri. Rezultă că aceste venituri au fost incluse corect în baza de impozitare.
Cu privire la cheltuielile reținute pentru anul 2008, organul fiscal a reținut corect că din totalul cheltuielilor de 362.044 lei, suma de 11.415 reprezintă cheltuieli nedeductibile întrucât reprezintă contravaloare avans și rate de leasing auto.
Codul fiscal, la art. 48 lit. e), prevede că sunt deductibile limitat: „cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria-rata de leasing în cazul contractelor de leasing operațional, respectiv cheltuieli cu amortizarea și dobânzile pentru contracte de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operațiunile de leasing și societățile de leasing”.
Instanța de fond a reținut cu privire la aceste cheltuieli că susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu aduce critici, sunt lipsite de relevanță juridică din moment ce s-a încadrat greșit activitatea agricolă în activitate independentă.
Având în vedere că veniturile în discuție nu sunt exceptate de la impozitare, în calcularea bazei de impunere, în mod corect organul fiscal a constatat ca nefiind deductibile avansul și ratele de leasing auto.
Rezultă că, prin decizia de impunere nr. 1588/2011 în mod corect organul fiscal a reținut impozit pe venit de 3.124 lei și 2.184 lei accesorii aferente acestei sume, iar instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea și a dispus anularea acestei decizii de impunere și decizia nr. 67/24.08.2011 de soluționare a contestației în privința acestei decizii.
Pentru anul 2010, recurenta-pârâtă a constatat prin raportul de inspecție fiscală că din venitul brut de 520.798 lei reclamanta a dedus cheltuieli de 504.980 lei, deși suma de 20.706 lei reprezintă cheltuieli nedeductibile.
Cheltuielile de 20.706 lei reprezintă contravaloare rată leasing auto, cheltuieli de achiziționare șine mijloc fix și tâmplărie PVC care conform art. 48 alin. 5 lit. e) și alin. 7 lit. a) și lit. i) Cod fiscal sunt deductibile fiscal limitat (rate leasing), și nedeductibile (achiziționare bunuri și sume/bunuri utilizate de contribuabil).
Pentru aceste cheltuieli în mod legal organul fiscal a dispus recalcularea bazei de impozitare stabilind 520.798 lei venit brut, 484.275 lei cheltuieli deductibile și 36.523 lei venit net. În raport de noua bază de impozitare rezultată, în mod legal, organul fiscal a stabilit impozit pe venit suplimentar de 3.313 lei.
Având în vedere că prin decizia 1589/20.05.2011 recurenta-pârâtă a impus societatea reclamantă cu suma de 3.313 lei, care s-a constatat că a fost corect stabilită, în mod netemeinic și cu încălcarea art. 48 alin. 5 și alin. 7 C.fiscal instanța de fond a dispus anularea acestei decizii de impunere și a deciziei de soluționare a contestației în privința acestui act fiscal.
Susținerile intimatei-reclamante, în sensul că recurenta-pârâtă nu respectă circulara nr._/13.02.2012 și invocă în apărare alte soluții date de instanța de recurs, se constată că nu pot fi reținute.
Circulara nr._/2012 este un act administrativ care nu poate reglementa norme contrare prevederilor unei legi, în speță Codul fiscal cu referire la art. 71 lit. d) astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 343/2006, având forță juridică inferioară legii.
De asemenea, soluțiile instanței de recurs sunt pronunțate în funcție de situația de fapt și de drept dedusă judecății pentru fiecare caz în parte care nu pot fi transferate altei situații juridice.
Pentru aceste motive, constatând că există motive de modificare a sentinței atacate în baza art. 304 pct. 9, în temeiul art. 312 C.p.civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.618/10.04.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă P.F.A. D. M. – F..
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. C. C. C. G. G.
M. V.
GREFIER
R. M.
Red.jud.C.C.V.
Tehnored.C.O./2ex./20.03.2013
Jud.fond: N. M. T.,
Tribunalul Călărași-Secția civilă
| ← Pretentii. Decizia nr. 1015/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1115/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
