Pretentii. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1712/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 18365/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1712
Ședința publică din 15.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. - C. I.
Pe rol soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva Sentinței civile nr. 3400/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. O. D. A., N. M., C. S., C. S., C. D., C. R. și N. M., cauza având ca obiect – „pretenții”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3400/20.09.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. O. D. A., N. M., C. S., C. S., C. D., C. R. și N. M., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligând-o pe aceasta să plătească reclamantilor suma de 1.103.456,35 lei, reprezentând compensații acordate în baza Legii nr. 290/2003, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la data de 14.08.2010 și până la data plătii efective, cu cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr. 584/13.08.2009 a Comisiei Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 290/2003, s-au acordat reclamantilor despagubiri în cuantum de 1.103.456,35 lei, pe care și le-au partajat voluntar, și, deși au depus cerere de plată a acestora, pârâta nu le-a achitat până la data soluționării acțiunii.
În drept, prima instanță a avut în vedere dispozitiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, conform carora „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art.11 alin.1”.
În ceea ce priveste esalonarea despagubirilor, a reținut incidența prevederilor art. 18 alin. 5 și 6 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora „Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. (6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Tribunalul a reținut astfel că actul normativ în temeiul caruia a fost solutionata cererea de acordare a despagubirilor, Legea nr. 290/2003, prevede un termen înăuntrul căruia pârâta A. N. pentru Restituirea Proprietatilor are posibilitatea de a achita integral sau cel putin prima transa din suma stabilita cu titlu de despagubire, respectiv termenul de un an de la data comunicarii hotărârii comisiei județene ori a municipiului București.
În cauză, hotărârea nr. 584/13.08.2009 a Comisiei Municipiului Bucuresti de aplicare a Legii nr. 290/2003 a fost comunicata reclamantilor în data de 13.08.2009, astfel cum rezulta din dovada de comunicare depusă la dosar, și, în consecinta, termenul de un an se calculeaza de la aceasta data.
Reclamantii au formulat cererea de chemare în judecata la data de 21.05.2012, la 3 ani de la data emiterii hotărârii, perioada în care nu li s-a achitat nici macar prima transa din suma stabilita cu titlu de compensatii.
Conform dispozitiilor legale anterior citate, a arătat prima instanță, plata tranșei întâi trebuia efectuata în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei, respectiv până la data de 13.08.2010, inclusiv. Întrucât art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006 mentioneaza ca suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior, iar în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, în situatia în care nu a fost achitata în termenul legal nici prima transa, actualizarea vizeaza și suma ce reprezinta aceasta prima transa din cuantumul total al despagubirilor acordate, pentru că despăgubirile trebuie să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății, instanta a constatat ca pârâta nu și-a îndeplinit obligatia de a dispune plata compensatiilor în termenul prevazut de Legea nr. 290/2003, apreciind că și cererea de actualizare este întemeiata.
În ceea ce priveste momentul de la care se poate actualiza suma ce reprezinta despăgubirile acordate, Tribunalul a reținut că, față de dispozitiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 care stabilesc în favoarea pârâtei termenulde un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene în care urmeaza a se efectua plata compensatiilor, actualizarea se va acorda numai de la data expirarii acestui termen de gratie acordat autorității pârâte de legiuitor, respectiv de la 14.08.2010 (ziua urmatoare expirarii termenului de un an de la comunicarea hotărârii nr. 584/13.08.2009).
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamanti a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat conform chitantei depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ.
În motivare, a arătat că, deși prin hotărârea nr. 584/2009 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a stabilit cu titlu de despăgubire în favoarea reclamanților suma de 1.103.456,35 lei, în aceeași hotărâre s-a prevăzut că valoarea totală a compensațiilor ce se pot acorda efectiv este de 1.071.030,49 lei întrucât art. 25 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 limitează despăgubirile pentru construcții, anexe și terenuri aferente acestora la 337.920 lei.
A mai arătat că, potrivit art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite conform Legii nr. 290/2003 se acordă în limitele sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, plata despăgubirilor fiind așadar condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, astfel că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și european. A menționat totodată că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, subliniind că jurisprudența CEDO nu înlătură aceste principii.
Recurenta a criticat și modul în care s-a făcut actualizarea sumei acordate cu titlul de despăgubiri, apreciind că aceasta ar fi trebuit realizată pe tranșe, în raport de scadența fiecăreia.
De asemenea, a solicitat diminuarea sumei acordate cu titlul de cheltuieli de judecată în baza art. 274 alin. 3 C.pr.civ., învederând că onorariul avocațial este disproporționat față de obiectul cauzei, complexitatea acesteia, durata soluționării litigiului și atitudinea pârâtei. A menționat și faptul că în hotărârea atacată nu s-au indicat probele în temeiul cărora au fost acordate cheltuielile de judecată.
La data de 02.04.2013, recurenta-pârâtă a depus la dosar note de ședință, prin care a învederat că intimații-reclamanți au demarat executarea silită în temeiul hotărârii nr. 584/2009, autoritatea fiind somată prin executor judecătoresc să achite despăgubirile actualizate. A apreciat că inițierea prezentei acțiuni concomitent cu procedura executării silite denotă reaua-credință a intimaților, solicitând să li se aplice amendă judiciară conform art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pr.civ. A menționat totodată că admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că autoritatea poate fi executată de două ori pentru aceeași hotărâre, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase, apreciind că în speță sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără just temei.
De asemenea, recurenta a invocat prematuritatea acțiunii, în contextul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013 prin care s-a eșalonat plata despăgubirilor pe o perioadă de 10 ani, cu începere de la 01.01.2014, astfel încât creanța intimaților-reclamanți nu este exigibilă.
Intimații-reclamanți au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin hotărârea nr. 584/13.08.2009 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a stabilit dreptul intimaților-reclamanți la acordarea de compensații bănești în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2003.
Valoarea compensațiilor a fost stabilită la suma de 1.103.456,35 lei, cu mențiunea că se pot acorda efectiv compensații în sumă de 1.071.030,49 lei, întrucât art. 25 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 limitează despăgubirile pentru construcții, anexe și terenuri aferente acestora la 337.920 lei.
Într-adevăr, art. 25 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin HG nr. 753/1998, prevăd că „valoarea despăgubirilor pentru locuințe, inclusiv pentru anexele gospodărești și terenurile aferente acestora, nu poate depăși suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despăgubirii”. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul stabilirii despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003, potrivit art. 11 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 1120/2006.
Prin urmare, Curtea reține că în mod greșit, cu încălcarea prevederilor legale anterior menționate, Tribunalul a obligat recurenta-pârâtă la plata către intimații-reclamanți a sumei de 1.103.456,35 lei, în condițiile în care aceștia sunt îndreptățiți la compensații într-un cuantum mai mic, de 1.071.030,49 lei, ca urmare a plafonării legale a despăgubirilor acordate pentru locuințe, anexe gospodărești și terenurile aferente acestora.
În ce privește achitarea efectivă a acestor compensații bănești, la data promovării acțiunii și a pronunțării sentinței recurate erau incidente dispozițiile art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora plata se face „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” eșalonat în 2 tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor
Deși intimații-reclamanți au solicitat efectuarea plății, recurenta-pârâtă nu le-a achitat nici măcar prima tranșă de 40% până la data introducerii acțiunii.
Curtea nu își însușește interpretarea pe care recurenta o dă textului legal citat, în sensul că plata despăgubirilor se face doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat în acest scop, din următoarele motive:
Intimații sunt titularii unui drept de creanță, ce constituie un „bun” în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Creanța lor este suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea recurentei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimaților-reclamanți, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Or, din momentul în care în patrimoniul intimaților s-a născut un drept de creanță recunoscut ca atare de legiuitor, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând raportul de proporționalitate între ingerință și scopul propus.
Din această perspectivă, se constată că Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane, din care fac parte și intimații, un drept la acordarea unor compensații, prevăzând în același timp și o ingerință în dreptul de proprietate asupra acestei creanțe, aceasta constând în prevederea referitoare la plata în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Curtea reține că această ingerință în dreptul de proprietate al intimaților este disproporționată, fiind o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința statului, debitor al creanței, de a aloca la buget sumele necesare plății compensațiilor.
Este adevărat că, așa cum a subliniat recurenta, plafonarea sau eșalonarea creanțelor asupra statului sunt ingerințe admise în jurisprudența CEDO, ceea ce nu face însă admisibilă condiționarea realizării dreptului de creanță de alocarea fondurilor de la buget, o asemenea reglementare fiind lipsită de orice previzibilitate.
Prin urmare, pretinsa lipsă a fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat nu poate fi reținută drept justificare a refuzului de punere în executare a actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul de creanță al intimaților, în temeiul Legii nr. 290/2003, cu atât mai mult cu cât, din anul 2009, acestora nu le-a fost achitată niciuna dintre cele două tranșe, ceea ce dovedește că, pe parcursul a 5 ani bugetari, nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru alocarea sumelor necesare plății compensațiilor.
Rezultă așadar că, potrivit interpretării recurentei, perioada de plată ar putea fi prelungită pe durată nedeterminată, până la alocarea sumelor necesare, ceea ce ar conduce la depășirea termenului rezonabil la care se referă art. 6 par. 1 din CEDO, termen care cuprinde și durata procedurilor administrative, întrucât acestea constituie o premisă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Prin urmare, în mod corect a constatat Tribunalul că, în speță, este vorba de un refuz nejustificat de executare a obligației de plată, termenul de 2 ani, în care trebuia achitată întreaga sumă cuvenită intimaților, fiind depășit.
Curtea constată însă că, după data pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, care modifică condițiile și termenele de plată a despăgubirilor.
Aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor acestei ordonanțe reprezintă un motiv de recurs de ordine publică, invocat de recurentă prin notele de ședință depuse la dosar, ce va fi analizat ca atare.
Astfel, la data de 28.02.2013, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 114 OUG nr. 10/27.02.2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și ale Legii nr. 393/2006.
Din cuprinsul acestui act normativ, Curtea reține ca având relevanță în prezenta cauză dispozițiile art. I alin. 1-4, potrivit cărora:
„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
(3) Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
(4) Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe”.
De asemenea, prin art. IV pct. 3 din ordonanță, la data intrării în vigoare a acesteia, s-au abrogat expres dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, care prevedeau că „despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maxim 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1”.
Totodată, prin art. V lit. d din ordonanță, la data intrării în vigoare a acesteia, s-au abrogat expres dispozițiile art. 18 alin. 5 și 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1.120/2006, care prevedeau următoarele: “compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilordepășește 100.001 lei. Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Curtea mai constată că, în preambulul OUG nr. 10/2013, s-a prevăzut că aceste modificări ale regimului de plată a despăgubirilor sunt necesare, în viziunea emitentului (Guvernul României), „luând în considerare dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește plata despăgubirilor acordate potrivit celor trei legi de reparație, ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, precum și având în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
Prin urmare, având în vedere că până la data judecării prezentului recurs a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr. 10/2013, care modifică regimul de plată a despăgubirilor acordate, printre altele, în baza Legii nr. 290/2003, Curtea constată că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică în cauza de față, fiind vorba despre incidența unui motiv de recurs de ordine publică, ce impune reformarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanți a despăgubirilor cuvenite în condițiile și termenele prevăzute de art. I din OUG nr. 10/2013, inclusiv în ceea ce privește modul în care se va face actualizarea sumei.
Cât privește faptul că intimații au declanșat procedura executării silite în baza hotărârii Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, această împrejurare nu are relevanță în cauza de față, câtă vreme plata efectivă a despăgubirilor nu a fost deocamdată făcută.
Criticile recurentei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond nu sunt întemeiate, onorariul avocațial de 3.000 lei, achitat de intimați conform chitanței depuse la dosar, fiind rezonabil în raport de obiectul cauzei, complexitatea acesteia și volumul de muncă depus de avocat, astfel că nu se justifică aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 și 3 teza I raportat la art. 304 pct. 9 și 304¹ C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.071.030,49 lei reprezentând compensații acordate în baza Legii nr. 290/2003, în condițiile și în termenele prevăzute de OUG nr. 10/2013. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202, împotriva Sentinței civile nr. 3400/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. O. D. A., N. M., C. S., C. S., C. D., C. R. și N. M., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „Ț. C.” din București, sector 2, .. 24, . class="BodyText"> Modifică sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.071.030,49 lei reprezentând compensații acordate în baza Legii nr. 290/2003, în condițiile și în termenele prevăzute de OUG nr. 10/2013.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.M.B.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: I. S., Tribunalul București – Secția a IX-a
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1115/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1380/2013.... → |
|---|
