Obligaţia de a face. Decizia nr. 5044/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5044/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 15618/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.5044
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 NOIEMBRIE 2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentele-reclamante Z. (C.) O. G. și I. M. I., împotriva sentinței civile nr.3482 din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință au răspuns recurentele-reclamante prin avocat B. A., recurenta ZAvedei O. G. fiind prezentă și personal și intimata-pârâtă U. S. Haret prin avocat N. S. în baza împuternicirii avocațiale . nr._ aflată la fila 26 dosar, lipsind intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că la data de 04.09.2013, prin serviciul registratură intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare în 2 exemplare, faptul că la data de 02.09.2013 intimata-pârâtă U. S. Haret a depus întâmpinare în 3 exemplare însoțită de set copii înscrisuri, faptul că la data de 12.11.2013 recurentele-reclamante au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata-pârâtă prin avocat depune la dosarul cauzei set copii înscrisuri solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curtea încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru intimata-pârâtă U. S. Haret, în condițiile art.305 C.pr. civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurentele-reclamante prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă prin avocat solicită admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiuni și admiterea cererii de chemare în garanție a Universității S. Haret precizând că aceasta este furnizor de informații înființată în baza Legii nr.443/5.07.2002. De asemenea arată că recurentele reclamante au susținut si promovat examenele de licența in sesiunea iulie 2009 astfel cum a rezulta din adeverințele eliberate de intimata U. S. Haret, totodată solicită să se aibă in vedere respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului solicitând admiterea recursului și a cererii de chemare în garanție, iar pe fond obligarea chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor cu regim special iar în temeiul art.274 c.pr.civ obligarea intimatului-chemat în garanție M. Educației Naționale la cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și taxe de timbru.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data de 03.05.2012 reclamantele Z. O. G. și I. M. I. au solicitat în contradictoriu cu U. „S. Haret” și MECTS obligarea Universității la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului iar a MECTS la aprobarea tipizatelor formularelor necesare eliberării diplomelor. S-a mai solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că sunt absolvente cu examen de licență ale Universității „S. Haret” - Facultatea de D. și Administrație Publică din București, sesiunea iulie 2009, forma de învățământ ID. S-a arătat că după emiterea adeverințelor de absolvire au făcut numeroase demersuri prin deplasări și audiențe atât la rectoratul universității cât și la decanatul facultății primind de fiecare dată asigurări că i se va elibera diploma de licență. Au formulat și plângere prealabilă la rectoratul universității la care li s-a răspuns în sensul că pârâta a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la MECTS a aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor diplomelor de licență însă această situație nu a fost încă soluționată.
În esență, reclamantele au apreciat că în urma contractului încheiat cu U. ele și-au îndeplinit toate obligațiile motiv pentru care apreciază că sunt îndreptățite la eliberarea diplomei. Au invocat în apărarea lor principiul conform căruia error communis facit ius, având în vedere că nici o autoritate nu a contestat legal dreptul Universității pe care au urmat-o de a organiza studii ID.
În drept au fost invocate dispozițiile legii 554/2004.
În dovedirea cererii lor, reclamantele au anexat adeverințele primite și alte înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 22 ianuarie 2013 MECTS a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active având în vedere că doar instituțiile de învățământ superior pot solicita obligarea Ministerului la aprobarea tipizatelor. Pentru aprobarea tipizatelor, instituția de învățământ superior este cea care se adresează MECT. În speță, o astfel de solicitare a existat, aceasta fiind aprobată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, dat fiind faptul că reclamantele au urmat o formă de învățământ neacreditată. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată de Legea 88/1993 și apoi prin OUG 75/2005. Conform acestor acte, forma de învățământ ID trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică, prevederile art. 60 din Lege prevăzând o condiție, aceea că această formă de învățământ se poate organiza doar de către acele facultăți care au prevăzut și forma de învățământ „zi”. Pârâta a atras atenția că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza forme de învățământ ID și FR cu dreptul de a organiza această formă de școlarizare.
Pentru organizarea unei forme de învățământ pentru care nu avea acreditare/autorizare, U. nu poate da vina pe MECTS, instituția de învățământ fiind singura culpabilă. Eliberarea actelor de studii reprezintă o responsabilitate majoră față de întreaga societate.
La data de 15.05.2013, pâtâta U. „S. Haret” a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În motivarea întâmpinării, U. a solicitat instanței să constate că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamante, în sensul că la finalizarea studiilor și după susținerea examenului de licență, a eliberat adeverința de absolvire cu termen de valabilitate de 12 luni. Deși a informat ROMDIDAC SA – compania desemnată de MECTS – aducându-le la cunoștință faptul că au solicitat tipărirea unor formulare tipizate, aceasta a răspuns că nu poate tipări și livra diplomele solicitate decât cu aprobarea scrisă a MECTS. În fapt, acest Minister este autoritatea publică care este competentă să gestioneze materialele tipizate cu regim special, necesare pentru eliberarea diplomei și a suplimentului solicitat de reclamant.
Pârâta a arătat că s-a adresat în mai multe rânduri MECTS aducându-i la cunoștință necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii ale absolvenților iulie 2009 dar nu a primit vreun răspuns oficial din partea autorităților administrative. Prin urmare, în prezent, a arătat pârâta, se află în imposibilitatea de a emite diploma solicitată de reclamant din cauza refuzului MECTS.
Întrucât la data înscrierii reclamantului la cursurile universitare, MECTS avea posibilitatea, conform art. 116 și 141 din Legea 84/1995 să invoce nelegalitatea în organizarea studiilor, dar nu a sesizat nicio neregulă în acest sens, nu se justifică refuzul acestuia de a nu aproba tipizarea formularelor destinate atestării terminării acestor studii. Mai mult, MECTS sau ARACIS nu au demarat nicio procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea ar fi acționat în afara cadrului legal.
Pârâta a mai învederat instanței că MECTS a aprobat în parte necesarul de tipizate, așa cum reiese din cuprinsul schimbului de adrese între autorități. Având în vedere însă această aprobare parțială, instituția se află în imposibilitatea emiterii către reclamant a diplomei și suplimentului solicitate.
Atât timp cât pentru alți studenți absolvenți în iulie 2009 MECTS a aprobat emiterea formularelor tipizate, prin refuzul cererii reclamantului acesta ar fi discriminat, toți fiind școlarizați cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile formei de învățământ urmate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, pârâta și-a fundamentat-o pe dispozițiile art. 60-63 cod procedură civilă și art. 18 și 28 din Legea 554/2004. Pe această cale, pârâta a solicitat obligarea MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin 2 din Legea 554/2004, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acestei cereri de chemare în garanție, pârâta a arătat că a fost înființată prin Legea 443 din 5 iulie 2002 iar prin HG 693/2003 și HG 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științele educației, matematică, informatică și altele. S-a mai arătat că U. a procedat legal prin organizarea învățământului ID aducând drept argument prevederea art. 60 alin 1 din Legea 84/1995 și faptul că prin HG 940/2004 avea deja acreditare/autorizare pentru învățământ la zi. Pârâta a mai invocat și prevederile art. 8 ale Ordinului MECTS nr. 3404/2006. Specializarea urmată de reclamant la forma de învățământ arătată, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea.
Factorii de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales MECTS nu au sesizat nereguli după închiderea perioadei de monitorizare a universității, prevăzută la art. 8 din Legea 443/2002, nici după emiterea HG 676/2007 sau HG 635/2008 și nici după emiterea OUG 75/2005.
Față de această derulare a evenimentelor, pârâta a apreciat că MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, ar fi trebuit să o avertizeze dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la standardele de calitate adecvate sau să elaboreze și să promoveze, cu respectarea pașilor indicați de normele în vigoare, o hotărâre de guvern sau un proiect de lege prin care să se înceteze definitiv școlarizarea în cadrul programului ID.
Aprobarea în parte a necesarului de formulare tipizate, echivalează, din punctul de vedere al pârâtei, cu o recunoaștere implicită din partea MECTS că universitatea a funcționat în mod legal.
Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei de a obține actul de recunoaștere a studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept.
Cererea de chemare în garanție a fost legal timbrată.
În dovedirea aspectelor menționate anterior, pârâta a anexat următoarele înscrisuri: tabel centralizator, adrese emise de pârâtă către MECTS și ROMDIDAC SA, răspunsul formulat la aceste adrese, decizii pronunțate de ÎCCJ.
Prin sentința civilă nr. 3482/17.06.2013 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca nefondată, a respins de asemenea acțiunea ca nefondată și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva MEN, ca rămasă fără obiect.
Asupra excepției lipsei calității procesual active, excepție invocată de pârâtul MECTS, tribunalul a reținut că în susținerea acesteia, pârâta a invocat, în esență, faptul că reclamantele, în calitate de absolvente a studiilor urmate la U. „S. Haret”, nu ar avea calitatea de a solicita Ministerului aprobarea tipăririi formularelor tipizate diplomă de licență și supliment, având în vedere că procedura prevăzută de Ordinul 2284/2007 se desfășoară doar între instituțiile de învățământ superior, MECTS și ROMDIDAC SA.
Din lecturarea Ordinului anterior menționat reiese faptul că acesta stabilește drepturi și obligații între instituțiile de învățământ superior, MECTS și societatea desemnată să tipărească efectiv formularele tipizate, prin raportare la întreg necesarul de astfel de diplome, furnizat de instituția de învățământ.
Conform art.7 din Ordinul 2284/2007: „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.” Formularele actelor de studii, astfel tipărite, se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ.
Față de particularitățile prezentei cauze, respectiv față de motivul esențial, invocat de Universitate, pentru a justifica neemiterea diplomei de absolvire a reclamantelor, tribunalul apreciază că în stabilirea calității procesuale a acestora din urmă în capătul doi al cererii lor, trebuie plecat de la interesul, folosul practic urmărit de acestea în prezenta acțiune.
În fapt, reclamantele au urmărit în primul rând obținerea unei diplome și a suplimentului acesteia, ca urmare a studiilor universitare urmate la U. „S. Haret” și absolvite în anul 2009. Capătul de cerere formulat în contradictoriu cu MECTS nu face decât să asigure o efectivă punere în executare a primului capăt de cerere îndreptat împotriva instituției de învățământ, în ipoteza în care acesta din urmă ar fi admis. Practic, cele două obligații a căror realizare se solicită prin prezenta acțiune, respectiv emiterea diplomei de către U. „S. Haret” și aprobarea tipăririi formularului tipizat al diplomei de către MECTS, sunt intim legate. În absența îndeplinirii de către MECTS a obligațiilor sale referitore la tipărirea diplomei, reclamantele nici nu ar putea să justifice în prezentul cadru procesual un pretins refuz nejustificat al universității de a-i emite efectiv actul de studii.
Tribunalul a reținut că reclamantele solicită exclusiv aprobarea tipăririi tipizatului pentru propria lor diplomă, nu îndeplinirea obligațiilor MECTS pentru întreg necesarul comunicat de Universitate.
A mai reținut instanța că atitudinea omisivă a MECTS, are o înrâurire directă asupra reclamantelor, ele fiind primele vătămate de un potențial refuz nejustificat al autorității de a aviza tipărirea. Or, față de această situație, reclamantelor trebuie să li se recunoască dreptul de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune împotriva persoanei responsabile de îndeplinirea procedurii de avizare a tipăririi actelor de studii.
Dispozițiile Ordinului 2284/2007 nu limitează în mod explicit sau implicit titularii dreptului la acțiune având ca obiect obligarea MECTS la aprobarea tipăririi unui anumit document, respectiv cel destinat reclamantului.
În aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că reclamantele, având un interes legitim în solicitarea MECTS de a aproba tipărirea formularului tipizat pentru propria lor diplomă, justifică și calitatea procesuală de a formula o asemenea cerere..
Analizând fondul pretențiilor deduse judecății, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Conform adeverințelor nr. 3369/2009 și 3524/2009, reclamantele au absolvit în iulie 2009 cursurile Facultății de D. și administrație Publică din București, din cadrul Universității S. Haret, studii universitare de licență, în sistem Bologna.
Reclamantele au urmat forma de învățământ ID, conform propriilor afirmații și ale înscrisurilor depuse la dosar.
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantelor li s-a emis de către Universitate, adeverințele anterior menționate. Acest înscris este însușit exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite făcând trimitere expresă la art. 60 din Legea 84/1995.
Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamantele s-au adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Totodată, pârâta USH a răspuns cererii reclamantelor de eliberare a diplomei afirmând, în esență, că nu a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Tribunalul a făcut referire la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul 2284/2007 care dispun în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie. Corelativ, MECTS nu poate fi obligată la aprobarea tipizatului aferent diplomei decât în măsura verificării primei ipoteze.
În acest sens, Tribunalul a reținut că această universitate a fost înființată prin Legea 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: c) facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română.”
Pentru forma de învățământ ID a Facultății de D. și Administrație Publică, la data înmatriculării reclamantei 2006, această unitate nu avea o acreditare/autorizare distinctă.
Astfel, raportându-ne la legislația în vigoare la momentul la care reclamantele au început studiile la această unitate de învățământ, remarcăm faptul că potrivit art. 60 din Legea 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi.
Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa instituțiile de invatamant superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin 1 din Legea 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993, ulterior de OUG 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul a mai invocat și dispozițiile art. 29 alin. 1 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”
Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și disp. art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de D. și Administrație Publică, specializare urmată de reclamante în cadrul Universității S. Haret, a fost acreditată pentru forma de învățământ „zi”și autorizată să funcționeze provizoriu pentru FR, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de acesta - ID.
Acest aspect reiese și din analiza dispozițiilor pertinente din HG nr. 693/2003, nr. 1082/2003, nr. 940/2004, nr. 1175/2006, nr. 676/2007, nr. 635/2008.
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (vezi art. 29 din OUG 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform OUG 75/2005 și HG 1011/2001, în specializarea Educație Fizică și sportivă, forma ID.
În consecință, reclamantele nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, acestea nu sunt îndreptățite a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din OUG 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Simplul fapt că U. a emis reclamantei o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantelor nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația corelativă de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantul ar fi îndreptățit la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. S. Haret, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. S. Haret, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ nu duce la înlăturarea concluziei potrivit căreia reclamantul a urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U., ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de invatamant, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de invatamant. Formularea negativa a articolului indicat anterior se interpetează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esența, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de invățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauza Affaire « relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique » c. Belgiei și Adnan KARAİSMAİLOĞLU c. Turciei).
Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodata forma de invatamant aleasa de reclamant, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul sa recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cat forma de învățământ parcursa nu este ea însăși recunoscuta.
Nimic nu îl împiedica pe reclamant să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de acreditare, chiar în cadrul aceleiași Universități sau alteia.
A mai arătat tribunalul că nici argumentul error communis facit ius nu poate fi primit.
Astfel, efectele bunei credințe sunt mult mai întinse decât cele prevăzute expres în vechiul cod civil, numai atunci când eroarea scuzabilă individuală este unită cu eroarea comună. Aceasta din urmă poate fi definită drept convingerea lipsită de îndoială pe care și-a format-o marea majoritate a oamenilor (a membrilor unei colectivități) că o anumită persoană este titularul unui drept, pe când în realitate acea persoană nu este titularul dreptului respectiv.
Cu privire la atitudinea subiectivă a reclamantelor, reține instanța că acestora le erau pe deplin accesibile dispozițiile legale în baza cărora s-a înscris la U. pârâtă, respectiv HG 916/2005, HG 676/2007 sau HG 635/2008. La o simplă lectură a acestora se poate lesne observa, chiar și de către o persoană fără studii juridice (deși reclamantele tocmai urmau astfel de cursuri), faptul că în cadrul acestei universități existau acreditate/autorizate provizoriu doar anumite specializări la forma de învățământ ID. Cea urmată de reclamante nu apărea printre acestea. Prin urmare, în mod legitim, se putea naște cel puțin o îndoială reclamantelor cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate.
Argumentul analizat nu poate fi primit nici prin prisma principiului echității, în măsura în care prin el se tinde chiar la obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ pe care nu are dreptul, conform celor anterior menționate, să îl emită. Buna credință a reclamantelor ar putea fi valorificată în sfera răspunderii civile contractuale, fără ca aceasta să conducă automat la o reparare în natură a prejudiciului produs, respectiv emiterea diplomei, putându-se evalua oportunitatea acordării de daune, pe această cale.
Făcând un examen de proporționalitate între dreptul concurente, respectiv dreptul individual al reclamantelor și interesul public aferent efectelor recunoașterii perpetue a unei diplome universitare, instanța apreciază că acesta din urmă trebuie să prevaleze. Nu trebuie ignorată răspunderea statului pentru asigurarea unei anumite calități a pregătirii profesionale a celor pe care îi lansează pe piața muncii, prin recunoașterea studiilor. Dând aceleași drepturi titularilor, diplomele emise la nivelul întregii țări trebuie să asigure un caracter unitar al cunoștințelor acumulate, aspect asigurat tocmai prin organizarea sistemului de acreditare.
În acest context, instanța a mai reținut că reclamantelor le-a fost și le este în continuare deschis accesul la urmarea unei forme de învățământ, la aceeași specializare, într-un cadru acreditat/autorizat.
Nici argumentul reținut și derivat din principiul nediscriminării (față de fluctuațiile de jurisprudență internă) nu poate fi reținut în cauză ca fiind creator de drept, în condițiile în care prezenta hotărâre reprezintă o interpretare pertinentă a dreptului intern aplicabil, în condițiile respectării dreptului la un proces echitabil al reclamantelor.
Instanța recunoaște faptul că, în principiu, calitatea sistemului judiciar se vede atât în claritatea legilor dar și în coerența cu care se exercită puterea de interpretare a acestora. Din perspectiva Curții de la Strabourg, noțiunea de divergență de jurisprudență prezintă interes în măsura în care aceasta, în cazurile concrete, poate afecta dreptul la un proces echitabil a reclamantului, drept garantat de art. 6 din CEDO. S-a interpretat astfel că principiul securității juridice garantează, inter alia, o stabilitate de interpretare juridică și contribuie la încrederea publicului în instanțe. Persistența hotărârilor judecătorești neunitare poate crea o stare de incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în sistemul judecătoresc, în vreme ce această încredere este evident una dintre componentele esențiale ale unui stat de drept (P. c. României, 1 decembrie 2005 și Vinčić și alții c. Serbiei 1 decembrie 2009).
Totodată, trebuie conștientizat că activitatea de judecată reprezintă, cu precădere, un proces de evaluare și argumentare, o aplicare concretă a dispozițiilor legale unor situații particulare. Oricât de clară și precisă ar fi norma legală, ea are eminamente un caracter general, revenind judecătorului sarcina să identifice multitudinea situațiilor faptice pe care aceasta le poate sau nu acoperi și în ce măsură. Prin urmare, principiul securității juridice nu este lezat ori de câte ori două hotărâri judecătorești definitive prezintă două puncte de vedere diferite asupra unei situații de fapt similare.
Față de toate argumentele anterior menționate, tribunalul a conchis că acțiunea formulată de reclamante nu este fondată.
MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. S. Haret are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. S. Haret nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamantă, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamanta aceasta nu îi putea elibera acesteia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, a arătat că aceasta este lipsită de obiect, în măsura în care acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele prin care a solicitat să se admită recursul și, pe cale de consecință: să se modifice în tot sentința civilă, să se admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată; să se admită cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale fost Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de U. S. Haret așa cum a fost formulată.
Au arătat că hotărârea este netemeinică prin contradicția ei cu faptele stabilite de instanța in sensul ca potrivit cererii de chemare in judecata si a probatoriului administrat sunt indreptatite la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, dat fiind faptul ca au absolvit cursurile organizate de facultățile Universității S. Haret, au susținut si promovat examenele de licența in sesiunea iulie 2009 astfel cum rezulta din adeverințele eliberate de intimata U. S. Haret.
Au mai invocat art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ. si anume cand „hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu "încălcarea sau aplicarea greșita a legii".
In mod eronat, instanța investita sa judece acesta acțiune a respins-o ca neîntemeiata si nu a dat curs aplicării principiului disponibilității, principiu a cărui aplicare este obligatorie, pentru egalitatea si corectitudinea procesului civil. In baza acestui principiu, instanța trebuia sa retina faptul ca in speța este aplicabila teoria validității aparentei in drept. In virtutea acestui principiu, instanța ar fi trebui sa retina faptul ca exista o aparenta in drept care deja a produs efecte juridice, si anume ca exista niște acte juridice care se bucura de o prezumție de legalitate, nefiind contestate inca si a căror validitate reiese tocmai din faptul ca acestea au fost încheiate cu buna-credinta si cu o prudenta sporita.
Având in vedere dinamica relațiilor interumane, prin intermediul dreptului, trebuie sa se găsească mijloacele si instrumentele necesare fluidizării raporturilor juridice dintre subiecții de drept. Astfel trebuie sa se asigure un just echilibru intre securitatea statica ce protejează interesele titularilor drepturilor, si cea dinamica ce privește interesele dobanditorilor de drepturi
Instanța trebuia sa retina faptul ca intre aparenta in drept si buna credința a reclamantului exista o strânsa legătura, intrucat aplicarea teoriei aparentei implica intotdeauna buna-credinta a celui care dobândește un drept de la titularul aparent (in speța reclamanții titulari ai adeverințelor de licența eliberate de către universitatea S. Haret).
Altfel spus, teoria aparentei presupune buna credința a dobanditorului unui drept sau eronata convingere a celui care invoca dobândirea unui anumit drept. Pentru aplicarea acestei teorii este necesar ca persoana sa se afle ., in care ar fi putut sa se afle orice persoana rezonabila, in aceeași situație, sau o eroare . persoana diligenta.
Cu alte cuvinte, faptul ca "eroarea generalizata . dreptul" reprezintă principiul conform căruia acela care a acționat cu buna credința, pe o eroare general admisa ca adevăr, trebuie juridiceste ocrotit.
Termenul de "aparenta" in drept trebuie privit din cele doua laturi pe care le presupune situația de fapt, respectiv o latura obiectiva si una subiectiva/intelectuala. Sub aspectul laturii obiective, aparenta este data de informațiile existente si obiectivate in forma fizica, la care exista acces la un moment dat. Sub aspectul laturii subiective/intelectuale, aparenta este data de reprezentarea si cunoașterea informaționala a situației de fapt obiective, de membrii colectivității. In ceea ce privește buna credința, aceasta, astfel dupa cum s-a indicat in cele ce preced, îndeplinește rolul de cauza a erorii.:
Calitatea de unitate de invatamant superior acreditata/neacreditata a Universității S. Haret-pentru formele de invatamant absolvite de reclamanti-vizeaza in mod exclusiv eventuala culpa a acestei universități, iar reclamanții, in baza teoriei "aparentei dreptului", nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Instanța trebuia sa retina faptul ca exista o anumita procedura privind acreditarea/autorizarea specializărilor instituțiilor de invatamant, insa eventualele abateri ale universității parate in derularea procesului de invatamant la specializările/programele de studii organizate in formele de invatamant neacreditate/neautorizate nu pot fi Imputate reclamanților, aflați ih eroare . legalitatea formei de invatamant absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Trebuie reținut faptul ca U. S. Haret a creat aceasta aparenta in drept, si aparenta de legalitate a organizării si desfășurării acestor forme de invatamant.
Având in vedere faptul ca putem cataloga parata Univeritatea S. Haret ca si "profesionist" (desfășoară o activitate cu caracter specific, repetata si in mod organizat) in aceste raporturi, si având in vedere toate imprejurarile descrise, putem trage concluzia ca parata Universitate avea obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor serviciilor prestate toata diligenta, toata priceperea profesionala, in limitele cadrului legislativ adecvat.
Nu i se poate imputa beneficiarului serviciului, in acest caz reclamanților, sa verifice legalitatea acestora, asigurarea legalității fiind in sarcina prestatorului-U. S. Haret.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri la zi, conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, insotita de Suplimentul la diploma. Acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat, in fapt sau in drept, de divergentele ce au apărut, in decursul timpului, intre universitate si M. Educației, pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta, atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior (ARACIS), nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca menționata instituție de invatamant superior a acționat in afara cadrului legal, in condițiile in care, in principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a „propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
In acest context, a apreciat ca, atâta timp cat nici la încheierea perioadei de monitorizare si nici ulterior acestui moment, M. Educației, in exercitarea atribuțiilor sale de control si monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de invatamant de stat si particulare, nu a reclamat nereguli in procesul de organizare a admiterii, a funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum si in cel al susținerii examenului de licența, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator si conducător al sistemului național de educație, este obligat sa recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți si sa ia masurile administrative corespunzătoare care sa permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licența, in condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/28.09.2007. Considera ca . drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație sa persiste in refuzul de a aproba eliberarea tipizatelor solicitate de către universitate doar pentru ca nu sunt „prevăzute in nici o hotărâre de guvern din anul 2002 pana in anul 2007" din moment ce art.8 din Ordinul nr.3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de invatamant doar de condiția acreditării cursurilor de zi, in domeniile respective, si de existenta unor departamente specializate in cadrul universității organizatoare, simplul refuz neputand înlocui lipsa de acțiune si nefinalizarea vreunui demers legal, în acest sens pronunțându-se si Înalta Curte de Casație si Justiție, in considerentele Deciziei nr.2874/1.06.2010.
În drept a invocat prevederile art. 304 indice 1, art. 304 pct. 9 C..
U. „S. HARET” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul, să se admită și cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost MECTS) pentru următoarele considerente:
U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat și de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul înscrierii reclamantei la cursurile USH, o obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente în cadrul Universității S. Haret și nicidecum pe formele de învățământ.
În baza art. 60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (în vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a reclamantei) activitatea didactica se putea organiza în urmatoarele forme: de zi, seral,cu frecventa redusa și la distanta. Formele de învățământ seral cu frecvență redusă și la distanță puteau fi organizate de instituțiile de învățământ superior care aveau cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanta era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi.
În acest sens legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care conduc la o calificare universitară distincta și nu la nivelul formelor de învățământ.
Programa de studii era cea care susținea calificarea distincta, indiferent de forma de învățământ absolvita (zi, seral, frecventa redusa sau învățământ la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurenta-reclamantă era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licența, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a) autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii
b) dreptul de a emite diplome, certificate studii recunoscute de M. Educației și organiza, dupa caz, examen de absolvire, doctorat."
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „program de studii" a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizare efectiva a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din coroborarea disp. art. 29 din OUG nr. 75/2005 cu dispozițiile art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior în condițiile legii pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de învățământ absolvită cu frecvență redusă învățământ la distanța) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasa și urmată.
Mai mult, art. 4 din HG nr. 535/1999 arată că: "Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de nu pot funcționa și la forma de învățământ seral sau fără frecvență a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica și Acreditare instituțiilor de învățământ superior".
Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare la art.5 din același act normativ "învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventare poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege".
Prin art. 5 din HG 916/2005 se arata ca:
"(1) Structurile și specializările prevăzute în anexele nr.1 și 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006,pentru anul Întâi de studii.
(2) Specializările prevăzute în anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile și specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, cu modificările și completările ulterioare,care nu se regăsesc în anexa nr.3 la prezenta hotarare intră în lichidare începând cu anul universitar 2005/2006."
U. S. Haret este cuprinsa în anexa acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007 "specializările (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența și prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența și aprobarea listei domeniilor și specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora cu modificările ulterioare care funcționează începând cu anul 1,2005-2006 și care se regăsesc în prezenta hotărâre își continua activitatea".
Prin art. 1 din HG nr. 1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența și a specializărilor din cadrul acestora, al specializărilor reglementate sectorial și/sau general.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale chemat sa organizeze și sa conducă sistemul național de educație, apreciază intimata ca aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de învățământ la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanța pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr. 1405 din 21.05.2009.
Având în vedere aceste considerente, cadrul legal în care a funcționat, faptul că, în vederea eliberării diplomei de licență, a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în sensul în care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .., iar acesta nu și-a îndeplinit obligațiile, a solicitat intimata admiterea cererii de chemare în garanție formulate, fiind în imposibilitatea de a emite reclamantei diploma de licență, atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. a solicitat intimata plata cheltuielilor de judecată.
M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), în calitate de intimat - chemat în garanție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului din următoarele motive:
A. Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale .
Având în vedere acest aspect, a precizat că atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. - sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Așadar, referitor la speța dedusa judecații, in conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare urmează a se retine ca „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării."
In continuare, cu referire la aceasta chestiune, se retine si faptul ca, potrivit prevederilor art. 5 (1) din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, "instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
B. Organizarea mecanismelor de asigurare a calității in invatamant sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației.
In acest act normativ - OG nr.75/ 2005 privind asigurarea calității educației - in art. 2 se precizează ca "educația se referă la programele și activitățile de formare academică sau profesională inițială și continua" fiind definite si următoarele noțiuni:
În art. 3 alin. (1) este definita "calitatea educației" ca fiind " ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate".
În continuare, in art. 4 alin. (1), se face referire la necesitatea acreditării organizațiilor furnizoare de educație - "acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității " - iar la alin. (2) este definita "acreditarea": " "acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii"
Cu privire la speța dedusa judecații, in vederea unei corecte soluționări, urmează a se retine prevederile art. 14 si art. 17 din OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Așadar, urmează a se consemna ca modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
II. Instanța urmează a retine si faptul ca programele de studii sunt propuse Ministerului Educației Naționale de către ARACIS iar aceste propuneri sunt înaintate Guvernului spre adoptare de către subscrisul Minister.
In consecința, aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Pe de alta parte, trebuie reținut ca HG nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, in Anexa 3 referitoare la STRUCTURA instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, la poziția 6, a fost precizata structura legala pentru U. S. Haret.
Hotărârea de Guvern nr. 676/2007 reflecta, in anexele sale, structura legala a formelor de invatamant acreditate/autorizate sa funcționeze in cadrul USH la nivelul anilor 2007, cu următoarele observații:
a)in urma unei atente analize, se poate observa ca solicitarea de eliberare de tipizate/formulare de diploma a USH din anul 2009 avea un cuantum aproximativ egal cu necesarul de tipizate/formulare de diploma pentru intreaga generație de absolvenți ai celorlalte instituții de invatamant superior a anului 2009;
b)prin adresa USH nr. 986/26.10.2009 s-a solicitat suplimentarea cu 5000 buc. diplome licență pentru absolvenții din anul 2008 iar prin adresa nr. 769/25.08.2009 sunt solicitate tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009, adresa nr. 960/08.10.2009 fiind o revenire la adresa din 25.08.2009;
c)in virtutea prerogativelor sale, ARACIS a efectuat un control în urma căruia s-a convenit ca MEN sa înainteze către Guvernul României propunerea de a emite o Ordonanța care sa reglementeze in mod legal diferența intre numărul de tipizate solicitate si cifrele raporatate de către USH. In acest sens, s-a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 10/2009, care conferea posibilitatea studenților de la formele neacreditate de a-si finaliza studiile la o forma acreditata de invatamant.
III. Prin O.U.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, studenților ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate Ia forma de învățământ la distanță li s-a recunoscut dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Astfel, actul normativ mai sus invocat a oferit posibilitatea tuturor studenților -indiferent de forma de invatamant frecventata - de a-și finaliza a studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.
Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de invatamant, in respectiva norma s-a reglementat posibilitatea ca aceștia sa treacă la formele autorizate sau acreditate, in urma susținerii unor examene diferențiale care sa le asigure echivalarea studiilor.
Desi a fost creata aceasta oportunitate legislativa, nici U. S. Haret si nici petentii, in nici un moment nu au făcut dovada ca ar fi susținut si promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate: invederăm că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major.
Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate. M. Educației Naționale nu poate elibera către U. S. Haret formulare de diploma care sa exceada cifrei de școlarizare raportata de aceasta si nu poate elibera asemenea documente fara sa respecte normele legale cu aplicare in domeniu.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr.2284/ 28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universitarii S. Haret.
Rezulta ca U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
Astfel, având in vedere cele mai sus menționate, reclamanta a urmat studiile unei forme de invatamant ai cărei studenți nu au fost avuți in vedere in cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate (conform raportărilor si cererilor pe care USH le-a înaintat MEN).
Faptul ca U. S. Haret a eliberat adeverințe care, in opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități.
Prin efectul dispozițiilor legii in temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care dupa minim 6 luni, respectiv maxim 12 luni, era nula de drept. Aceasta nulitate privind dovada studiilor efectuate urma sa fie acoperita de eliberarea diplomei. In consecința, neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activa aceasta stare de drept in ceea ce privește nulitatea oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de invatamant superior de către reclamanta. Așadar, cei care ulterior implinirii termenului de 12 luni au inteles sa dea eficienta unui document nul de drept, nu au făcut decât sa-si asume niște riscuri ale căror efecte urmează sa le suporte exclusiv nefiind îndreptățiți a solicita vreunui alt subiect de drept acoperirea prejudiciilor astfel cauzate.
Prin urmare, M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile care i-au revenit în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Pentru situația in care aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi reținuta culpa Ministerului Educației Naționale.
Numai U. „S. Haret" din București este direct răspunzătoare pentru eliberarea diplomelor de licență și unor absolvenți ai specializărilor și formelor de învățământ neacreditate. Eliberarea în mod nelegal a diplomelor de licență nu poate fi imputată Ministerului Educației Naționale.
În drept a invocat art. 115-118 Cod Procedură Civilă .Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Reclamantele, absolvente ale Facultății de D., promoția iulie 2009, s-au adresat intimatei U. “S. Haret” cu cererea de eliberarea a diplomei de licență.
Din corespondența purtată între Universitate și M. Educației Tineretului și Sportului rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”.
Curtea constată, contrar opiniei primei instanțe, că refuzul de eliberare a diplomelor și a suplimentului de diplomă nu este justificat, reclamanții fiind îndreptățiți la obținerea acestor acte, în condițiile în care au promovat examenul de licență, conform adeverințelor eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. “S. Haret” a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, Curtea observă că, în perioada în care aceasta a urmat cursurile Facultății la forma FR, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în „evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității “S. Haret”, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. “S. Haret”, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, presupune, în fapt, recunoașterea formei de învățământ urmată de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011 și nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. “S. Haret” are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați (…) este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
De amintit că aceasta a devenit chiar practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 5419/24.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 4833/16.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 4846/16.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 1972/10.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012, decizia nr. 5387/23.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ etc).
În ceea ce privește aplicabilitatea OG nr. 10/12.08.2009 publicată în M.O. la data de 20.09.2009, Curtea observă că aceasta nu poate produce efecte cu privire la situația reclamantelor, care la acea dată deja susținuseră și promovaseră examenul de licență, nemaifiind deci în procesul continuării studiilor.
În consecință, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat de recurentul-reclamant și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. “S. Haret” la emiterea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta.
Întrucât, obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS, în prezent M. Educației Naționale, refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamantelor adeverințe că sunt licențiate și, prin urmare, pot pretinde eliberarea diplomei de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, se va admite și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret” și va fi obligat MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în termen de 30 de zile de la pronunțare, conform prevederilor art. 24 alin. 1 și art. 18 alin. 5 cu ref la alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Totodată Curtea va menține soluția cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active.
Va fi obligat chematul în garanție la plata către pârâta USH a sumei de 4,3 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de chemare în garanție. Referitor la onorariul avocațial, Curtea reține că USH a arătat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond că înțelege să îl solicite pe cale separată, iar solicitarea acordării onorariului avocațial în faza recursului nu poate fi primită de vreme ce USH nu este titulara niciunei cereri de recurs, iar din contractul de asistență juridică rezultă că acesta a fost încheiat ulterior finalizării primului ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele-reclamante Z. (C.) O. G. și I. M. I., împotriva sentinței civile nr.3482 din 17.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta U. „S. Haret” București la emiterea în favoarea reclamantelor a diplomei de licență și a suplimentului la aceasta.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret” București.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate sub sancțiunea plății unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în termen de 30 zile de la pronunțare.
Obligă chematul în garanție la plata sumei de 4,3 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Menține soluția cu privire la lipsa calității procesuale active.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red S.P. – 2 ex./decembrie 2013
Tehnored.G.P.
Tribunalul București - Secția a IX-a C. – jud. A. I. N.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2341/2013. Curtea de Apel... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 179/2013.... → |
|---|
