Anulare act administrativ. Decizia nr. 299/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 470/23.05.2012, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de reclamanta . Dobrotești în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice – Roșiorii de Vede și Administrația F. pentru Mediu, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 5552 lei și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 5552 lei, calculate conform OG nr. 13/2011 de la data de 12.11.2010 și până la achitarea integrală a sumei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, că excepția este nefondată, având în vedere considerentele instanței de control judiciar dar și faptul că prin Decizia 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat recursul în interesul legii care stabilește că pot fi formulate cereri de chemare în judecată de acest gen și fără a se respecta procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.

S-a reținut că actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.

Reglementată în acest mod, s-a constatat că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Tribunalul a constatat că art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.

S-a reținut că scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și că acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

S-a reținut că organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național și acesta ar rezulta din două argumente:

De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene și potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, s-a reținut că statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

S-a reținut și jurisprudența Curții de Justiție Europene în sensul că prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, și a constatat că, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Prin urmare, tribunalul a reținut că după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.

Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care instanța de fond a apreciat că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.

În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește”, s-a apreciat că o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.

Tribunalul a apreciat că față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 20.09.2010, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.

Astfel, a reținut că prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .

Mai mult, s-a reținut că prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.

Tribunalul a apreciat că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, s-a apreciat că acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament tribunalul a reținut că s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).

În speță s-a apreciat ca fiind evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.

În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța de fond a apreciat că acțiunea este întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.

În raport de cele expuse, Tribunalul a constatat că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și pe cale de consecință a admis acțiunea, a obligat pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, să plătească reclamantei F. . TELEORMAN, suma de 5552 lei, precum și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 5552 lei, calculate conform OG 13/2011, de la data de 12.11.2010 și până la data achitarea integrală a sumei.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a arătat că sentința pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:"(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."

Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."

Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei și finanțelor."

Recurenta pârâtă a arătat că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .

Susține că potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.

Recurenta susține că în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului-reclamant, având în vedere următoarele considerente:

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România".

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar recurenta apreciază că în speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, România, stat membru ai Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Susține că taxa de poluare instituită de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.

Susține că această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, susține că rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, recurenta susține că acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214¹ din Codul fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

Precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. Taxud a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de intimata reclamantă ., ca neîntemeiată.

In drept, își întemeiază cererea de recurs pe art.299-316 Cod procedură civilă.

Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 și art. 304¹ Cod proc.civ. de susținerile părților și de prevederile legale incidente, Curtea reține următoarele:

Critica recurentei pârâte că „în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene” (în prezent art. 110 din TFUE) instanța de fond a admis acțiunea se constată că este neîntemeiată.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.

Prin Hotărârea din 07.07.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

CJUE a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.

Art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene a fost interpretat în același sens de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011, în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.

Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, și față de această concluzie a instanței Uniunii Europene, în mod corect a reținut instanța de fond neconcordanța dintre dreptul intern și dreptul comunitar, context în care devin aplicabile dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În consecință, constatând că dispozițiile OUG nr. 50/2008 încalcă normele comunitare, refuzul recurentei pârâte de a restitui intimatului reclamant taxa de poluare încasată în baza acestui act normativ este unul nejustificat, iar soluția instanței de fond sub acest aspect a fost dată cu aplicarea corectă a legii.

Față de cele reținute anterior se constată ca fiind neîntemeiate și susținerile recurentei pârâte în sensul că OUG nr. 50/2008 nu induce un regim fiscal discriminatoriu pentru categoria de autovehicule/autoturisme uzate provenite din spațiul comunitar și din aceeași categorie cu autoturismele aflate în circulație în România, înmatriculate anterior acestui act normativ.

În speță nu este vorba despre încălcarea principiului neretroactivității ci despre o reglementare contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Dacă legiuitorul (inițial Guvernul la adoptarea OUG nr. 50/2008 apoi Parlamentul la aprobarea ordonanței) prevedea aplicarea unei taxe de poluare pentru orice autovehicul aflat în circulație fără să condiționeze plata taxei de momentul înmatriculării în România, actul normativ ar fi fost conform Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene și nu era necesară restituirea taxei.

Nu au relevanță susținerile recurentei cu privire la corespondența și scrisoarea de punere în întârziere dintre autoritățile române și Comisia Europeană sau Infograma 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE - Bruxelles față de hotărârile preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene menționate anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate, în baza art. 304, art. 3041 și art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE împotriva sentinței civile nr. 470 C. pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 23.05.2012 în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI și cu reclamanta F. . nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. C. C. M. C. C. V.

GREFIER

M. Lucreția

Red.C.C.V.

Tehnored.C.O./2ex./14.02.2013

Jud. Fond. T. I.,

Tribunalul Teleorman - SCMASCAF