Despăgubire. Decizia nr. 3442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 3442/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 2182/2/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3442

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

JUDECĂTOR - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

GREFIER - A. M. C.

Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva sentinței civile nr. 5780 /15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți V. S. și S.C. R. G. INVEST S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, au lipsit părțile.

În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și, prin serviciul registratură, în data de 11.09.2013, a depus note de ședință în 2 exemplare.

Curtea dispune rectificarea în sistem ECRIS și în citativ a denumirii corecte a recurentei-pârâte, și anume C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 C.pr.civ., Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului exercitat în cauză, dar are în vedere deopotrivă și incidența Legii nr. 165/2013.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanții V. S. și S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR (CCSD) au solicitat obligarea pârâtei la înregistrarea dosarului ce conține Dispoziția nr._ /21.12.2009 emisă de Primăria Municipiului București ce rectifică Dispoziția nr. 9880 /18.03.2008 emisă de Primăria Municipiului București, obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului ce conține Dispoziția nr._ /21.12.2009 emisă de Primăria Mun. București ce rectifică Dispoziția nr. 9880 /18.03.2008 emisă de Primăria Municipiului București sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 162 mp și construcție în suprafață demolată de 68 mp pentru care s-au propus măsuri reparatorii; obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz, la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului revendicat și pe baza raportului dee evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin nr._/21.12.2009 emisă de Primăria Municipiului București ce rectifică Dispoziția nr. 9880/18.03.2008 emisă de Primăria Municipiului București, conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005; la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, conform art. 21, Cap. VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5780 /15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, s-au dispus următoarele: respingerea ca neîntemeiată a excepției prematurității, admiterea acțiunii, obligarea pârâtei să înregistreze dosarul privind dispoziția nr._/21.12. 2009 emisă de Primăria Municipiului București, să analizeze legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și să continue procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005 în privința imobilului notificat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

În fapt prin notificarea emisă în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001, reclamantul persoană fizică a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 2.

Prin Dispoziția nr. 9880 /18.03.2008 emisă de către Primăria Municipiului București a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de către reclamant, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren și construcție demolată, dispoziția fiind ulterior modificată prin dispoziția nr._/21.12.2009 emisă de către Primăria Municipiului București, prin care a fost menționat CNP-ul reclamantului.

Ulterior prin referatul întocmit de către Prefectul Municipiului București, în temeiul disp. art. 24 alin. 1 lit. f din legea nr. 340/2004, coroborat cu art. 16 ind. 1 din titlul VII al legii nr. 247/2005, s-a considerat că în cazul dispozițiilor anterior menționate nu au fost reținute elemente de nelegalitate.

Curtea a constatat că încă de la emiterea dispoziției arătate reclamantul a depus diligente către Prefect în sensul ca dosarul să fie transmis și soluționat de către autoritatea competentă în ultima fază administrativă - CCSD.

Dosarul a fost înregistrat la Instituția Prefectului București cu nr._ /23.11.2010, conform adresei nr. VB/_/_/2010/SP1/04.02.2011, informându-l totodată pe reclamantă că, deși a fost efectuat controlul de legalitate, dosarul nu poate fi transmis către CCSD din cauză că aceasta din urmă a instituit o practică administrativă ce nu permite înregistrarea dosarelor decât în baza unui" calendar de programare."

Prefectul a înaintat dosarul către CCSD în data de 23.09.2011, așa cum rezultă din adresa Prefectului nr. CB/_/SP 1/09.12.2011.

Așa cum rezultă din adresa nr. RG/_/9834/L10/16.08.2011 până în prezent CCSD nu a procedat la înregistrarea dosarului, ci l-a returnat Instituției Prefectului București.

Prin adresa nr. VB/_/_/2010/SP1/04.02.2011, reclamanții au fost informați de Instituția Prefectului București că a returnat Primăriei Municipiului București dosarul prin procesul verbal nr. OM/_/P/29.11.2011.

În drept, procedura administrativă prevăzută Titlul VII din Legea nr. 247 /2005, cu modificările și completările ulterioare, presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării,etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului s-a constatat că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În fapt în cazul dedus judecății, dosarul reclamanților a fost trimis de Primăria Municipiului București, prin Prefectura Municipiului București, la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din verificarea preliminară efectuată s-a constatat că dosarul de despăgubire al reclamanților ar trebui completat cu documente/înscrisuri, a căror lipsă face imposibilă parcurgerea etapelor reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, s-a constatat că lipsesc înscrisuri din care să rezulte descrierea construcției demolate pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, ceea ce face imposibilă întocmirea raportului de evaluare.

De asemenea, conform Decretului de expropriere nr. 97/1974, imobilul expropriat are o întindere de 165 mp. Pe de altă parte, din actul de proprietate, ar rezulta că imobilul expropriat are o suprafață de 162 mp. Nu în ultimul rând, conform notei de reconstituire a fostului amplasament, executată conform planului topografic din 1968, actualizat în 1988, terenul notificat are o întindere de 156 mp.

Astfel, dosarul de despăgubire al reclamanților a fost restituit Prefecturii Municipiului București în data de 14.11.2011, prin procesul-verbal de predare nr. 6214, în vederea completării cu documentele menționate în motivele de retur, cerându-se atât completarea dosarului cu documente din care să reiasă descrierea clădirii, cât și cu solicitarea ca Primăria Municipiului București să își motiveze dispoziția, în ceea ce privește suprafața terenului.

Prin urmare, Curtea a reținut că motivul refuzului continuării procedurii administrative în sensul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, invocat de către pârât a fost faptul că procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanșa în lipsa transmiterii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus arătate, precum și faptul că dosarul nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Coroborând dispozițiile art. 16 alin. 4 din titlul VII al legii nr. 247/2005, cu situația de fapt reținută în prezenta cauză, precum și cu motivele refuzului exprimat de către pârâtă, Curtea a reținut că acesta este unul nejustificat în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, fiind exprimat cu exces de putere în privința reclamanților.

Astfel s-a constatat că dispozițiile legale impun în sarcina pârâtei exclusiv obligația verificării dosarelor administrative sub aspectul legalității respingerii de restituie în natură a imobilului care a făcut anterior obiectul unei notificări în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001, iar nu sub aspectul legalității dispozițiilor emise în temeiul acestui din urmă act normativ.

Din această perspectivă s-a constatat că legalitatea dispoziției emisă în temeiul legii nr. 10/2001 a fost verificată în cadrul referatului întocmit de către Instituția Prefectului Mun. București, acesta constatând că nu sunt identificate aspecte privind nelegalitatea acestora.

Mai mult din analiza documentației administrative atașate cauzei din dispoziția instanței, Curtea a constatat că motivele refuzului autorității pârâte sunt nefondate.

Sub aspectul descrierii construcției obiect al notificării emise de către reclamantul persoană fizică s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare care constituie titlul de proprietate prezentat de către reclamant este precizată descrierea construcției acestui contract, descriere preluată inclusiv în dispoziția emisă în temeiul legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte Curtea a reținut că pârâta nu a indicat sub care aspecte urmează a fi depuse noi înscrisuri vizând această descriere, fără a lămuri dacă descrierea din acest contract de vânzare-cumpărare este insuficientă pentru identificarea construcției.

De asemenea, din înscrisul aflat la fila 100 a dosarului (adresa nr._/17.02.2033 a DVBL Sectorul 2-SIPF, privind istoricul de rol fiscal al imobilului notificat) s-a constatat că această construcție a fost edificată din paiantă, astfel cum a fost declarat de vânzătorul imobilului către reclamant.

Din același contract de vânzare-cumpărare mai rezultă și suprafața terenului dobândit de către reclamantă și ulterior expropriat prin efectul Decretului nr. 97/1974, respectiv 162 m.p., suprafață menționată în cuprinsul aceleiași adrese privind istoricul de rol fiscal al imobilului, astfel încât susținerile pârâtei în privința unor pretinse neconcordanțe cu mențiunile din cadrul decretului de preluare, respectiv nota de reconstituire a suprafeței acestui teren notificat nu pot fi luate în considerare, fiind relevantă suprafața menționată în chiar titlul de proprietate al reclamantului, care a stat la baza emiterii acestei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.

În plus, s-a constatat că refuzul pârâtei de a proceda la continuarea procedurii administrative privind imobilul în cauză este nejustificat și din perspectiva nerespectării termenului rezonabil de analizare a legalității respingerii cererii de restituire în natură, față de împrejurarea că imobilul notificat este imposibil de restituit în natură întrucât construcția a fost demolată, iar terenul aferent a fost ocupat conform documentației administrative de detalii de sistematizare, aspecte care rezultau din analizarea inițială a documentației, precum și față de împrejurarea că dosarul administrativ a fost expediat administrativ pârâtei anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 4/2012, respectiv la data de 23.09.2011 (fila 10), astfel încât aplicarea acestor dispoziții nu poate fi reținută în privința reclamanților.

Față de toate aceste considerente coroborate, Curtea a constatat că se impune admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtei să înregistreze dosarul privind dispoziția nr._/21.12.2009 emisă de Primăria Municipiului București și să analizeze legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și să continue procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.217/2005 în privința imobilului notificat, prin raportare la ambii reclamanți-acela persoană juridică cu luarea în considerare a contractului încheiat între părți în formă autentificată, comunicat inclusiv pârâtei - prin efectuarea raportului de expertiză a imobilului notificat și emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, cu luarea în considerare a argumentelor expuse în cuprinsul prezentei hotărâri.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de către pârâtă având în vedere faptul că vizează un aspect de fond al acțiunii, iar nu o excepție procesuală propriu-zis, fiind reținută în plus culpa pârâtei în demersul de restituire a documentației administrative în vederea completării acesteia, fără a proceda la înregistrarea și verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, acțiunea vizând în esență verificarea legalității refuzului de înregistrare și de continuare a procedurii administrative, din perspectiva art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

I. Instanța de fond, în mod greșit, a obligat C. Centrală să înregistreze dosarul privind Dispoziția nr._/21.12.2009 emisă de Primăria Municipiului București. Ca și în alte litigii similare, Curtea de Apel București și-a arogat atribuții de legiuitor, în sensul că a instituit în sarcina Comisiei Centrale o obligație, care excede dispozițiilor legale care reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, după cum este cunoscut, procedură administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005 vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

În temeiul acestor dispoziții legale, dosarul aferent Dispoziției nr._/2009 emisă de către Primăria Municipiului București a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, analiză în urma căruia s-a constatat lipsa înscrisurilor privind suprafața exactă a terenului pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, precum și a documentelor privind descrierea construcției notificate.

In acest context, a invocat prevederile pct.16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, probate prin H.G. nr. 1095/2005, care enumera înscrisurile, ce trebuie să însoțească dispozițiile de soluționarea a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel:

a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridica; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor,

b) orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită si/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită. împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1 -1.2 ale cap. HI din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare;

c) orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită si orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere si declarații notariale date de persoana în viată, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat si care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;

d) situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;

e) orice alte înscrisuri existente la dosar.

Așadar, în măsura în care entitatea care a emis decizia/dispoziția privind soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, nu își îndeplinește obligația de a transmite dosarul aferent unei astfel de decizii/dispoziții conținând toate înscrisurile enumerate mai sus, C. Centrală, la rândul ei, nu poate proceda la soluționarea unui astfel de dosar.

Este cazul prezentei cauze, în care Secretariatului Comisiei Centrale a constatat inexistența înscrisurilor, la care s-a făcut referire mai sus, fiind astfel în imposibilitatea de înregistra dosarul aferent Dispoziției nr._/2009 emisă de Primăria Municipiului București.

Așadar, recurenta dorește să se înțeleagă interdependența dintre obligațiile ce revin Comisiei Centrale, și cele ale entității învestite cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului București.

Astfel, C. Centrală nu poate proceda la soluționarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților, atât timp cât Primăria Municipiului București nu transmite Secretariatului Comisiei Centrale dosarul aferent notificării formulate de reclamant, care să conținând și înscrisurile, la care s-a făcut referire mai sus, și care sunt strict enumerate prin dispozițiile conținute de H.G. nr.1095/2005.

Sarcina aplicării Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, rămâne atributul autorităților locale/unităților deținătoare, învestite cu soluționarea notificărilor. Mai mult decât atât, entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative, acesta fiind un principiu consacrat de prevederile pct. 1 lit. d) Capitolul I din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007.

Mai mult, potrivit art. 16 alin. 2¹ Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."

Față de aceste dispoziții legale mai sus amintite, instanța de fond a instituit în sarcina Comisiei Centrale obligația de a înregistra dosarul aferent unei dispoziții, în condițiile în care, la momentul pronunțării sentinței, nu este cunoscută situația Dispoziției nr._/2009, întrucât nu a mai fost remisă Secretariatului Comisiei Centrale, până la acest moment.

După cum este cunoscut, obligații instituite prin hotărâri judecătorești sunt de imediată executare, în caz de neîndeplinire a acestora, fiind reglementată o procedură de executare silită.

Or, în speță, C. Centrală se află în situația de a fi executată silit, în cazul în care Primăria Municipiul București nu își îndeplinește obligațiile legale, al care am făcut referire mai sus.

Mai mult, împrejurarea că Primăria Municipiul București nu și-a îndeplinit obligații privind transmiterea unui doar care să conțină întreaga documentație prevăzută de pct.16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, probate prin H.G. nr. 1095/2005, nu poate justifica instituirea în sarcina Comisei Centrale a unei obligații imposibil de executat, în situația de fapt existentă în prezenta cauză.

De asemenea, aspectele reținute de instanța de fond nu pot justifica nici existența unui refuz nejustificat, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările.

Pentru a putea vorbi de un refuz nejustificat, trebuie să existe o comunicare expresă a poziției autorității publice, căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluționa favorabil cererea să se bazeze pe un exces de putere. Or, în speță, nu există un astfel de răspuns, care să conțină un refuz întemeiat pe un exces de putere, care apare atunci când autoritatea respectivă are dreptul de apreciere, când legea îi îngăduie să adopte o soluție din mai multe posibile.

Astfel, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisa Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.

Faptul că, în speță, Curtea de Apel București obligat C. Centrală la înregistrarea dosarului reclamantului, chiar în lipsa unor înscrisuri esențiale pentru declanșarea procedurii ț administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, denotă un exces de zel din partea instanței de fond, care nu poate fi calificat decât ca fiind o critică adusă variantei găsite de legiuitor pentru despăgubirea celor, ale căror imobile au fost preluate abuziv.

Or, instanța de fond nu poate să invalideze un act normativ emis de Parlamentul României în temeiul atribuțiilor sale constituționale, ne referim aici la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și nici nu poate pretinde să devină un legiuitor pozitiv.

De altfel, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".(A se vedea cauza Broniowski contra Poloniei)

II. Instanța de fond, în mod greșit, a obligat C. Centrală la analizarea legalității respingerii cererii de restituire în natură și la continuarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005 în privința imobilului notificat.

Astfel, prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Parcurgerea procedurii administrative prevăzute de actul normativ amintit implică soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001 de către entitatea învestită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

În speță, documentația aferentă unei dispoziții de soluționare a notificării formulate de reclamant a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale, dar nu a putut fi declanșată și urmată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr.247/2005, în cadrul căreia C. Centrală desemnează un evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare, respectiv emite decizia conținând titlul de despăgubire, având în vedere lipsa unor înscrisuri, pe care le-am menționat în cuprinsul prezentului recurs.

Prin urmare, în prezent, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este învestită cu atribuțiile legale ce îi revin, deoarece procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005 se declanșează numai după transmiterea dosarului complet de către entitatea notificată (în speță Primăria Municipiului București) Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În aceste condiții, recurenta a apreciat că instanța de fond a stabilit, prin sentința recurată, în sarcina Comisiei Centrale o obligație imposibil de executat, având în vedere că, în speță, nu există o documentația aferentă notificării formulate de reclamant, care să fi fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale și care să poată fi analizată, respectiv remisă evaluatorului în vederea efectuării raportului de evaluare pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.

Mai mult, în Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și modificare OUG nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.

Pentru motivele arătate și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art. 304¹ din Codul de Procedură civilă, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat și să se modifice hotărârea recurată, în sensul respingerii ca prematur formulată a cererii introductive de instanță formulate de reclamanți.

In drept, au fost invocat dispozițiile art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul ICCJ-SCAF la data de 12.12.2012.

Prin încheierea de ședință nr. 2687 de la data de 4 martie 2013 pronunțată de ICCJ-SCAF în dosar nr._, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în raport de prev. art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/ 2013.

La Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 18.03.2013, sub nr. _ .

La termenul din 03 iunie 2013, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de recurentă-pârâtă a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de succesor în drepturi și obligații al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Prin notele scrise formulate la data de 11.09.2013, recurenta - pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a învederat faptul că își menține criticile aduse sentinței, iar în susținerea acestora a făcut următoarele precizări, raportat la modificarea noului cadru legislativ privind restituirea proprietăților.

În acest context, în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013 a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

Potrivit acestui act normativ, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.

Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică (…) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

In drept, s-a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, OUG nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2011, art. art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Legea nr. 165/2013.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Obiectul litigiului îl formează pretenția reclamanților constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului privind dispoziția nr._/ 21.12.2009 emisă de Primăria Municipiului București, la analizarea legalității respingerii cererii de restituire în natură și la continuarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 în privința imobilului notificat.

Deși este foarte adevărat că acesta era cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.

Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013:

„Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.

Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.

Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:

„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.

(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.

De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:

„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.

Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei-pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Totodată, edificator din perspectiva termenului fixat de prima instanță în vederea executării obligațiilor trasate în sarcina pârâtei, în lipsa oricărei specificații, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței (art. 24 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004), Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.

În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamanților cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte, întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamanți, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.

În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamanților.

Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.03.2012, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 15.10.2012, până la acest moment a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 15.03.2012, iar conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.

Potrivit articolului unic din ordonanța invocată:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Așadar, deși la data sesizării instanței și respectiv la data pronunțării hotărârii pe fond se putea analiza și constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în contextul în care menționata hotărâre nu era și irevocabilă, neputând fi deci reținută o rea credință a pârâtei pentru nepunerea în executare, Curtea observă că până la acest moment a fost suspendată prin voința legiuitorului obligația Comisiei de emitere a titlului de despăgubire. Nu mai poate fi obligată recurenta pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare, respectiv:

„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,

având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,

întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor,

având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,

având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare",

ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.

De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.

Dar Curtea are în vedere, deopotrivă, dispozițiile OUG nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, respectiv:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamanților este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prev. de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.

În sfârșit, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, deci împrejurarea că nu s-a menținut în sarcina pârâtei obligația de soluționare a dosarului de despăgubire față de intervenirea Legii nr. 165& 2013, Curtea nu va mai analiza aspectele legate de prematuritatea invocată în primă instanță în raport de Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5780 /15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți V. S. și S.C. R. G. INVEST S.A., ambii cu cu domiciliul ales la C.. Av. D. V. R. cu sediul în București, .-138, Corp B, parter, sector 5.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. M. P. M. D. A. V.

GREFIER

A. M. C.

Data red. 02.10.2013

Red./Tehnored. A.V./2 ex./

C.A.B. – S.8 – jud. fond G. D.

sentința civilă nr. 5780 /15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2147/2013. Curtea de...		Cetăţenie. Decizia nr. 3627/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Despăgubire. Decizia nr. 3442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 3442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI