Anulare act administrativ. Sentința nr. 1199/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1199/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 991/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1199
Ședința publică din 02.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. Ș.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta G. Ș. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este anulare act administrativ, procedura de citare este legal îndeplinită, că pârâta a depus, la data de 07.03.2013, întâmpinare, în două exemplare, și că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.
Curtea invocă, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii și reține pricina spre soluționarea excepției.
CURTEA,
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2013, reclamanta G. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, obligarea pârâtei la revocarea sau modificarea actului administrativ cu nr. 2582/21.11.2012 și repararea pagubei ce i-a fost cauzată ca urmare a neluării în seamă a cererii sale.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat ca citația să-i fie expediată, în plic închis, la adresa de corespondență Oficiul Poștal Tulcea 3, Post Restant, motivând că cere acest lucru din motive personale și pentru securitatea sa și a familiei sale.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pârâta A. Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat întâmpinare, la data de 07.03.2013, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii. A mai invocat și excepția lipsei de interes.
La termenul de judecată din data de 02.04.2013, Curtea, constatând că reclamanta, deși legal citată cu mențiunea timbrării acțiunii cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conf. art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii.
Curtea constată că deși în cauză nu este confirmată primirea citației, culpa aparține reclamantei care și-a ales domiciliul la O.P.- post restant, neîndeplinind obligația pusă în vedere de instanță prin rezoluție și adusă la cunoștință prin citație- de a-și alege un domiciliul procedural și de a indica persoana care primește actele de procedură, conform art. 93 C.p. civ. (reclamanta arătând prin acțiune că și-a schimbat domiciliul și că din motive personale nu poate primi corespondența la domiciliul său).
La dosar a fost depusă copia Borderoului întocmit de serviciul citații al Curții de Apel București la data de 11.02.2013 privind predarea la poștă a plicului conținând citația pentru reclamantă (copia citației fiind imprimată la data de 02.04.2013 de către grefierul de ședință).
În raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, care dispun că în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, Curtea urmează a admite excepția netimbrării acțiunii și a anula acțiunea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează acțiunea formulată de reclamanta G. Ș., cu adresa de corespondență la Oficiul Poștal Tulcea 3, Post Restant, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în București, ., sector 1, ca netimbrată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 742/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1586/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








