Anulare act administrativ. Decizia nr. 1655/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1655/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 60327/3/2011
Dosar nr._ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1655
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. C.
Judecător: V. H.
Judecător: C. M. F.
Grefier: F. L. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul formulat de recurenta A. F. PUBLICE A SECTORULUI 5 PRIN DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 2946/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. G. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul - reclamant S. G. M. prin apărător ales P. B. cu împuternicire avocațială nr. B1366259/2013 la dosar, lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice A Sectorului 5 prin DGFPMB.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Intimatul - reclamant prin apărător depune în ședință publică o copie a certificatului de înmatriculare pentru autoturismul litigios emis în statul membru UE din care s-a achiziționat.
La interpelarea instanței, intimatul – reclamant prin avocat, arată că nu mai are alte probe de administrat.
Curtea încuviințează în cond. art. 305 și art. 167 C.pr.civ. proba cu înscrisurile noi depuse în recurs, după care, nefiind alte probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul – reclamat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală. În motivare, arată că taxa de poluare este abuzivă, fiind percepută cu încălcarea art. 110 TFUE și a art. 148 C.Rom. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.2946/27.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal a dispus: admite acțiunea formulată de reclamantul S. G. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București; anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr._/13.07.2011 emisă de AFP Sector 5; obligă pârâta AFP Sector 5 să restituie reclamantului suma de 3466 lei achitată cu titlu de taxă de poluare prin chitanța . nr._/14.07.2011.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că, prin cererea inregistrată sub nr. _ , reclamantul S. G. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București a solicitat instantei sa dispuna anularea actului administrativ chitanta . nr._ din data de 14.07.2011 si a deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._ din data de 11.07.2011 si restituirea sumei inscrise in act in valoare de 3466 lei plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si pana in momentul restituirii ei.
A mai reținut Tribunalul că în motivarea actiunii reclamantul a sutinut in esenta ca la data de 14.07.2011 a platit la AFPS 5 o taxa de poluare in valoare de 3466 lei pentru inmatricularea autoturismului marca Pegeot cu nr. de identificare VF3WC9HXC33724868 an de fabricatie 2007, pe care l-a achizitionat din Comunitatea Europeana si care a fost inmatriculat prima data la 26.02.2007, taxa fiind perceputa conform prevederilor OUG nr. 50/2008. Ulterior a solicita paratei restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare, insa aceasta nu a raspuns solicitarii sale. Reclamantul considera ca perceperea acestei taxe este ilegala in conditiile in care autoturismul a fost deja inmatriculat . Comunitatea Europeana, iar OUG nr. 50/2008 instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din UE in scopul reinmatricularii lor aici, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru autovehiculele inmatriculate deja in Romania taxa nu se mai percepe cu ocazia vanzarii ulteriroare. Or, aceasta situatie constituie o incalcare a prevederilor art. 110 din Tratatul CE, iar reglementarile dreptului comunitar au prioritate de aplicare . situatie, dupa cum prevede art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia Romaniei, astfel ca se impune admiterea actiunii formulate. In drept au fost invocate prevederile art. 1084 C.civ. rap. la art. 1082 c.civ, art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004, art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie si art. 110 din TRatatul CE.
A arătat Tribunalul că parata nu a depus intampinare pana la incheierea dezbaterilor si retinerea cauzei in pronuntare.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, analizand intregul material probator administrat in cauză, Tribunalul retine că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand marca Pegeot cu nr. de identificare VF3WC9HXC33724868 an de fabricatie 2007, inmatriculat pentru prima data la 26.02.2007 in Olanda, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania AFPS 5 a emis decizia de calcul al taxei de poluare nr._/13.07.2011 stabilind ca aceasta taxa se ridica la suma de 3466 lei pe care reclamantul a achitat-o la data de 14.07.2011 cu chitanta . 7nr._.
Avand in vedere situatia de fapt retinuta Tribunalul consideră in mod gresit AFP Sector 5 a impus reclamantului sa plateasca taxa de poluare mentionata si implicit in mod nelegal refuza sa-i restituie taxa astfel platita.
In acest sens tribunalul constata ca problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozitiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90 actualmente art. 110, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare si din analiza acestor dispozitii rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania, dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE daca este inmatriculat pentru prima data in Romania.
Reglementata in acest mod, taxa de poluare diminueaza sau este destinata sa reduca introducerea in Romania a unor autoturisme second hand deja inmatriculate . membru, cumparatorii fiind astfel orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule deja inmatriculate in Romania, iar aceasta tendinta este cu atat mai evidenta cu cat, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost inlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul ca in Romania se fabrica autoturisme cu aceste caracteristici, daca acestea se inmatriculeaza aici pentru prima data in perioada 15.12._09, protejandu-se astfel productia interna de automobile.
Totodata tribunalul constata ca in conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competentelor, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei AFPS5 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 si 3 din Legea nr. 554/2004 republicată, Tribunalul admite in parte actiunea formulată de reclamantul S. G. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr._/13.07.2011 emisă de AFP Sector 5 si obliga pârâta AFP Sector 5 să restituie reclamantului suma de 3466 lei achitată cu titlu de taxă de poluare prin chitanța . nr._/14.07.2011. Totodata, tribunalul respinge cererea reclamantului de anulare a chitantei mai sus mentionate intrucat aceasta nu reprezinta un act administrativ in sensul prevederilor art. 2 alin.1 lit. c din legea nr. 554/2004 si art. 41 din OG nr. 92/2003, fiind doar un act contabil de evidenta a incasarilor realizate de parata care se reflecta in contabilitate si totodata dovedeste efectuarea unei plati de catre reclamant.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 07.08.2012, a declarat recurs, înregistrat la data de 16.08.2012, partea pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București prin DGFPMB, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a susținut pârâta – recurentă că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
A invocat partea recurentă disp. art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin.2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conf. art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
A mai arătat recurenta că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a mărfurilor naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România, această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de partea reclamantă. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
S-a mai susținut că în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 117/2009, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare asigurării respectării legislației comunitare, iar în momentul de față legislația privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă art.110 din TFUE.
Concluzionează recurenta că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art.8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 554/2004, O.M.F.P. nr. 1899/2004, O.M.E.F. nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Deși legal citat, intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecarea cauzei prin reprezentant convențional – avocat ales, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Sector 5 București obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Curtea de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta A. F. PUBLICE A SECTORULUI 5 PRIN DGFPMB în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. G. M. împotriva sentinței civile nr. 2946/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 Aprilie 2013.
Președinte, B. C. | Judecător, V. H. | Judecător, C. M. F. |
Grefier, F. L. V. |
Red.tehnored.jud.BC/2ex./2013
Jud.fond:G.S., TB-S9CAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 5397/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1602/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
