Anulare act administrativ. Sentința nr. 4091/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4091/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 4516/2/2013
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4091
Ședința publică de la 18 decembrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. C.
Grefier M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantele S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L. și ASOCIAȚIA DE D. ÎN AFACERI în contradictoriu cu pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, O. I. REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL „DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE” REGIUNEA SUD – VEST OLTENIA, și pârâta – chemată în garanție A. DE M. A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 decembrie 2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 11 decembrie 2013, și apoi la 18 decembrie 2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata:
La data de 27.06.2013 sub nr._ s-a inregistrat cererea reclamantei S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L. care a chemat in judecata pe pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, O. I. REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL „DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE” REGIUNEA SUD – VEST OLTENIA si A. DE M. A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea in parte a scrisorii de informare nr. 2431/8.03.2013 emisa de OIR, cu privire la cheltuielile efectuate de reclamanta in cuantum de_ lei declarate neeligibile si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor declarate astfel.
De asemenea a solicitat anularea in parte a deciziei nr. 3738/16.04.2013 emisa de OIR prin care a fost respinsa contestatia sa cu privire la aceleasi cheltuieli.
In final a solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamanta a aratat ca la data de 13.01.2010, AMPOSDRU a aprobat cererea de finanțare nr._/29.07.2009, in urma careia a fost incheiat contractul de finantare POSDRU 83/5/5.2/S/_.
Prin acest contract AMPOSDRU si-a asumat obligatia de a acorda finanțare nerambursabilă în cuantum de 18.068.564,04 lei, în vederea implementării proiectului POSDRU/83/5/5.2/S/_ - „Dezvoltarea durabilă a resurselor umane pentru turismul rural din România".
La data de 31.05.2012. prin cererea de rambursare nr. 6, reclamanta a solicitat rambursarea unei sume totale de 83.828,89 lei, reprezentând cheltuielile aferente perioadei de implementare a Proiectului 01.02._12, iar în urma analizarii cererii și a documentației aferente acesteia, prin Scrisoarea de informare, OIR a constatat cheltuieli neeligibile în sumă de 63.584 lei.
Reclamanta considera decizia OIR de declarare a acestor cheltuieli neeligibile ca fiind nelegala si a contestat-o.
Contestatia administrativa a fost respinsa prin decizia nr. 3738/16.04.2013.
Reclamanta a mai aratat, dupa ce a citat legislatia pe care o considera aplicabila in cauza, ca a mai formulat anterior cinci cereri de rambursare care au fost aprobate de catre AMPOSDRU, iar cheltuielile solicitate la rmabursare au fost considerate eligibile.
Prin urmare auotirtatea publica trebuie sa manifeste un comportament consecvent si predictibil.
Delegarea atribuțiilor de verificare de la AMPOSDRU către OIR nu reprezintă un motiv pentru schimbarea abordării autorității de control.
Prin Scrisoarea de informare, OIR a respins cheltuielile cu resursele umane în cuantum de 63.584 lei, din care_ lei reprezentand onorarii experti pe termen scurt.
OIR a motivat faptul ca expertii intreprind in cadrul proiectului activitate dependenta, avizata de managerul de proiect in baza rapoartelor de activitate.
Aceeasi opinie a fost inserata si in decizia nr. 3738/2013.
Reclamanta considera ca OIR a calificat gresit aceste cheltuieli ca fiind neeligibile intrucat careacterul eligibil al acestora se face prin raportare la Ghidul solicitantului cale la cap. 4.3.4 prevede ca expertii implicati in realizarea unei activitati sau grup de activitati in cadrul proiectului isi pot desfasura activitatea in cadrul unor raporturi juridice de munca sau in afara unor astfel de raporturi, cum ar fi contract civil de prestari servicii incheiat in temeiul prevederilor din codul civil.
Mai mult prestatorii si-au desfsurat activitatea in mod indenpendent, in afara sediului beneficiarului, fara a folosi baza materiala sau resursele umane ale acestuia.
La 25.04.2013 AMPOSDRU a retras Instructiunea nr. 68/2013 care prevedea ca incepnad cu 1.06.2013 expertii din proiectele POSDRU vor putea sa-si desfasoare activitatea doar pe baza unui contract individual de munca, astfel ca instructiunea nu s-a aplicat niciodata.
In continuare reclamanta a reiterat faptul ca activitatea expertilor nu avea caracter dependent prin raportare la prevederile art. 7 al. 1 pct. 2.1 din Codul fiscal.
Ei nu se aflau in stare de subordonare, nu foloseau exclusiv baza materiala a platitorului de venit, utilizand in scopul indeplinirii obligatiilor asumate mijloace proprii, reclamanta nu a suportat cheltuielile de deplasare ale prestatorilor si nici indemnizatia de concediu sau indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 8 din legea nr. 554/2004, OG nr. 66/2011.
In dovedirea cererii sale reclamanta a depus scrisorarea de informare contestata, adresa OIR, contractul de finantare, acte aditionale, contracte de prestari servicii si contracte individuale de munca.
Urmare a procedurii de regularizare, reclamanta a depus la 11.07.2013 dovada platii taxelor de timbru si timbru judiciar, precum si scrisoarea de informare contestata in integralitate.
La 12.08.2013 parata OIR POSDRU REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA a depus intampinare prin care a invocat exceptia insuficientei timbrajului, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nefondata.
Totodata parata a formulat cerere de chemare in garantie a MMFPSPV – DGAMPOSDRU pentru ca in cazul admiterii actiunii acesta sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Totodata paratul a depus si inscrisurile care au stat la baza emiterii actelor contestate.
La 20.09.2013 paratul chemat in garantie AMPOSDRU a transmis prin e-mail intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de introducere in cauza a sa, precum si respingerea actiunii formulate de reclamanta ca neintemeiata.
Aceeasi intampinare a fost inregistrata si la 24.09.2013.
La 26.09.2013 reclamanta a depus ceere completatoare prin care a solicitat chemarea in judecata si a Asociatiei de D. in Afaceri.
La 11.10.2013 reclamanta a depus rapuns la intampinarea formulata de MMFPSPV.
La termenul din 6.11.2013 instanta i-a pus in vedere reclamantei sa-si precizeze cererea in privinta Asociatiei de D. in Afaceri si da depuna cererea de interventie formata de chemare in judecataa a altei persoane si sa o comunice acesteia.
Reclamanta a depus cererea de interventie fortata a A. la 20.11.2013.
La termenul din 4.12.2013 instanta a pus in discutia partilor exceptiile invocate de parate prin intampinari in conformitate cu prevederile art. 237 al 2 pct 1 si 248 cod procedura civila.
In conformitate cu dispozitiile art. 248 al. 1 Cod procedura civila instanta se pronunta cu prioritate asupra exceptiilor.
Cu privire la exceptia insuficientei timbrari a actiunii se retine pe de o parte ca instanta a pus in vedere reclamantei sa timbreze actiunea cu suma de 43 lei taxa de timbru si 5, 3 lei timbru judiciar, iar reclamanta s-a conformat obligatiei impuse de instanta prin depunerea la 11.07.2013 a timbrelor judiciare si a chitantei privind plata taxei de timbru (fila 127 din dosar).
Pe de alta parte se retine ca obiectul actiunii reclamantei este anularea unor acte administrative, care chiar daca au legatura cu un contract administrativ, contract de finantare, nu isi pierd acest caracter.
Obiectul cererii nu este nici anularea unui contract administrativ si nici obligarea la incheierea contractului, plata unor despagubiri, suplinirea consimtamantului, obligarea la indeplinirea unei obligatii, astfel ca nu sunt incidente dispozitiile art. 17 al. 2 din legea nr. 554/2004 teza care se refera la contractele administrative.
Prin urmare se constata neintemeiata exceptia insuficientei timbrari a actiunii, motiv pentru care va respinge ca atare exceptia invocata de paratii OIR POSDRU REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA si MMFPSPV – AMPOSDRU.
Referitor la exceptia lipsei calitati procesuale active a reclamantei se retine ca si aceasta exceptie este neintemeiata.
Astfel reclamanta a formulat o actiune in baza dispozitiilor legii nr. 554/2004, care confera calitate procesuala activa oricarei persoane care se considera vatamata de un act administrativ, indiferent daca actul ii este adresat acesteia sau unui alt subiect de drept.
Astfel art. 7 al. 3 din legea sus invocata prevede ca « este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”.
Prin urmare nu are relevanta ca reclamanta nu este parte a contractului de finantare si ca intre ea si parate nu s-au nascut raporturi juridice directe in baza acestui contract.
Prin urmare va respinge ca neintemeiata si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii se retine ca parata OIR POSDRU REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA a invocat faptul ca reclamanta nu a parcurs procedura obligatorie a plangerii prealabile prevazute de legea nr. 554/2004.
Desi in actiune reclamanta invoca faptul ca a formulat contestatie impotriva scrisorii de informare nr. 2431/8.03.2013 emisa de parata mai sus invocata si urmare a acestei contestatii a fost emisa decizia contestata nr. 3738/16.04.2013, din lecturarea deciziei (adresa de raspuns la contestatie) aflata la filele 21-26 din dosar, reiese ca la 18.03.2013 a fost depusa contestatia inregistrata cu nr. 605 de catre Asociatia de D. in Afaceri.
Astfel suntem in ipoteza indicata in precedent si prevazuta la art. 7 al. 3 din legea nr. 554/2004 in sensul ca reclamanta putea sa introduca plangere prealabila daca se considera vatamata de scrisoarea de informare adresata catre beneficiarul Asociatia de D. in afaceri in termen de 6 luni de cand a luat la cunostinta depre aceasta scrisoare.
Reclamanta am vazut ca nu a formulat o astfel de plangere prealabila, contestatia fiind formulata de catre un alt subiect de drept.
Chiar daca reclamanta a formulat cerere de interventie fortata si a fost introdusa in cauza ASOCIATIA DE D. IN AFACERI, contestatia formulata de aceasta din urma nu poate fi considerata ca indeplinind cerintele art. 7 al. 3 din legea nr. 554/2004.
Fiecare persoana care se considera vatamata de un act administrativ il poate contesta dar in considerarea unui drept propriu, astfel ca plangerea prealabila formulata de o alta persoana nici nu ii poate profita si nici nu o poate vatama pe reclamanta.
De altfel intervenienta fortata, devenita reclamanta formula plangerea in baza si in conditiile art. 7 al. 1 din legea nr. 554/2004 pe cand reclamanta . SRL putea formula plangerea prealabila in conformitate cu art. 7 al. 3 din aceeasi lege.
Prin folosirea unei cereri de interventie fortata nu se poate deroga nici de la prevederile art. 7 din legea nr. 554/2004 si nici ale art. 11 al. 1 lit a din aceeasi lege.
Astfel se retine ca reclamanta nu a formulat plangerea prealabila, desi putea sa introduca aceasta plangere conform art. 7 al. 3 din legea contenciosului administrativ, iar intervenienta fortata A. nu a introdus o actiune in termenul prevazut de art. 11 al. 1 lit a din aceeasi lege.
Decizia contestata a fost inregistrata la A. la 16.04.2013 (fila 21 din dosar) asa incat aceasta putea formula actiune pana la 16.10.2013, data la care aceasta parte nu a depus nicio cerere si nicio intampinare in sensul ca ar dori anularea deciziei nr. 3738/16.04.2013 ori ca intelege sa o sustina pe reclamanta in demersul ei.
La termenul din 6.11.2013 A. a solicitat ca reclamanta sa isi precizeze cererea fata de ea pentru a-si formula apararile, astfel ca dupa data expirarii termenului legal in care A. putea contesta decizia aceasta inca nu formulase nicio opinie fata de actiunea reclamantei sau decizia atacata emisa de parata OIR.
Referitor la sustinerile paratei din intampinare ca actele contestate nu ar fi acte administrative, instanta nu considera intemeiate aceste sustineri deoarece scrisoarea de informare contine un refuz al autoritatii de recunoastere a unui drept, respectiv cel de rambursare a unor cheltuieli aferente contractului de finantare care avea ca obiect acordarea finantarii nerambursabile de catre AMPOSDRU pentru implementarea proiectului « Dezvoltarea Durabila a Resurselor Umane pentru Turismul Rural din Romania ».
De asemenea decizia reprezinta raspunsul la contestatia (plangerea) administrativa.
Faptul ca ulterior partea ar putea aduce noi probe si noi argumente si in baza acestora sa se considere eligibile si sa se valideze cheltuielile nu inseamna ca actele contestate nu sunt acte administrative adica acte emise in regim de putere publica de catre parata.
F. de cele aratate mai sus se constata intemeiata exceptia inadmisibilitatii insa numai in ceea ce priveste sustinerile referitoare la lipsa procedurii prealabile, reclamanta nedovedind ca s-a adresat paratei OIR POSDRU REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA, anterior introducerii actiunii cu o cerere de revocare a scrisorii de informare nr. 2431/2013 prin care au fost declarte neeligibile cheltuielile efectuate de aceasta in cunatum de_ lei.
Prin urmare, in baza art. 7 al. 3 din legea nr. 554/2004 si a art. 248 Cod procedura civila va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge actiunea reclamantei este inadmisibila.
Pe cale de consecinta si fata de aspectele invocate mai sus in legatura cu pozitia procesuala a A., va respinge cererea de interventie fortata formulata de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARESTE
Respinge excepțiile insuficientei timbrări, lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L.
Admite excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei. S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L, cu sediul în București, .. 11-13, ., Sector 5, și sediu ales la SCA Țuca Z. & Asociații, din București, Șoseaua N. T. nr. 4 - 8, clădirea America House, Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, în contradictoriu cu pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în București, ., nr. 2-4, sectorul 1, O. I. REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL „DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE” REGIUNEA SUD – VEST OLTENIA, cu sediul în C., .. 14, jud. D., și pârâta – chemată în garanție A. DE M. A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE, cu sediul în București, .-36. sectorul 2, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de intervenție forțată a ASOCIAȚIEI DE D. ÎN AFACERI, cu sediul în București, . B,sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2013.
PREȘEDINTE,
C. P. GREFIER,
C. M.
RED. JUD. CP (7 ex)
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 4 decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte P. C.
Grefier M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. E. L. CONSULTANTS S.R.L. în contradictoriu cu pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, O. I. REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL „DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE” REGIUNEA SUD – VEST OLTENIA, ASOCIAȚIA DE D. ÎN AFACERI și pârâta – chemată în garanție A. DE M. A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat G. T., cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar, și pârâții O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Sud – Vest Oltenia, prin consilier juridic Ciaușiu A. D., cu delegație la fila 375 dosar, și Asociația de D. în Afaceri, prin avocat R.-P. A., cu împuternicire avocațială la fila 374 dosar, lipsind pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și pârâta – chemată în garanție A. de M. a Programului Operațional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L.a depus la data de 20.11.2013, prin serviciul „registratură”, precizare a cererii de chemare în judecată a Asociației de D. în Afaceri.
Reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat, arată că a comunicat către toate părțile cererea precizatoare. Depune dovezile de comunicare.
Curtea acordă cuvântul părților pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție forțată a Asociației de D. în Afaceri.
Reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii și introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a Asociației de D. în Afaceri. Arată că potrivit art. 3.1 din Acordul de parteneriat părțile au decis ca „toți partenerii să contribuie la realizarea proiectului și să își asume rolul lor în cadrul proiectului”. Mecanismul de decontare este unul complex, părțile stabilind că fiecare dintre parteneri își îndeplinește partea lui de atribuții din proiect, avansează cheltuielile necesare implementării proiectului, comunică apoi aceste cheltuieli către beneficiar care, pe baza documentelor furnizate de parteneri, solicită OIR să ramburseze aceste cheltuieli. Tot partenerul principal, în calitate de beneficiar al acestei finanțări primește și răspunsul. Asociația de D. în Afaceri, în calitate de beneficiar, este direct interesată de validarea cheltuielilor efectuare de E.-link. Pretinde aceleași drepturi ca și E.-link. Intervenienta justifică un drept propriu dedus judecății, este beneficiara actului administrativ. Conform normelor de contencios administrativ beneficiarul actului trebuie să stea în cauză. Solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și introducerea în cauză a Asociației de D. în Afaceri, în calitate de beneficiar al actului.
Intervenienta Asociația de D. în Afaceri, prin avocat, apreciază cererea ca fiind admisibilă. Consideră că justifică interes în cauză chiar numai dacă se are în vedere Acordul de parteneriat.
Pârâtul O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Sud – Vest Oltenia, prin consilier juridic, arată că nu se opune admiterii în principiu a cererii de intervenție, însă consideră că doar intervenienta are calitate procesuală activă în cauză, în calitatea sa de lider de parteneriat. Chiar dacă partenerii emit facturi, liderul certifică aceste cheltuieli, își asumă aceste cheltuieli ca fiind eligibile, își asumă și situația ca aceste sume să nu poată fi rambursate în cazul în care nu sunt eligibile.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art. 68 și următoarele NCPC raportat la art. 65, admite în principiu cererea de intervenție forțată și față de dispozițiile art. 70 al. 1 NCPC, intervenienta forțată Asociația de D. în Afaceri dobândește poziția procesuală de reclamantă. Acordă cuvântul pe excepțiile insuficientei timbrări, lipsei calității procesuale active, inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul OIR, prin întâmpinarea formulată în cauză.
Pârâtul O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Sud – Vest Oltenia, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției insuficientei timbrări. Arată că litigiul supus judecății este unul legat de executarea unui contract de finanțare, care este un contract administrativ, ce atrage incidența dispozițiilor art. 17 alin.(2) din Legea nr. 554/2004. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei susținând că E.-link nu este parte a raportului juridic litigios. În temeiul Acordului de parteneriat, Asociația de D. în Afaceri a fost desemnată lider al parteneriatului și, în această calitate a depus cererea de finanțare și a încheiat contractul de finanțare. Liderul de parteneriat verifică dacă cheltuielile sunt eligibile. Contestarea motivelor care au determinat declararea ca neeligibile a cheltuielilor solicitate la rambursare dă naștere unui litigiu între părțile contractului de finanțare și anume, Asociația de D. în Afaceri și DG AMPOSDRU/OIR delegat. Solicită admiterea excepției inadmisibilității pe de-o parte din perspectiva faptului că scrisoarea de informare nu este act administrativ, iar pe de alta, din perspectiva faptului că reclamanta nu a parcurs procedura obligatorie a plângerii prealabile, contestația administrativă fiind formulată de Asociația de D. în Afaceri.
Reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat, referitor la excepția insuficientei timbrări solicită respingerea acesteia, ca nefondată. Arată că obiectul dosarului îl constituie anularea unui act administrativ emis în regim de putere publică care atrage aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 146/1997 art. 3 alin. 1 lit. m, iar taxa de timbru prevăzută de acest text de lege a fost achitată în procedura de regularizare. Pe excepția lipsei calității procesuale active invocă dispozițiile art. 126 al. 6 din Constituția României și ale art. 1 din Legea nr. 554/2004. potrivit acestor prevederi orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanței de contencios administrativ. Instanța este cea care va stabili dacă e vătămată direct sau e terț. Conform Acordului de parteneriat și cererii de finanțare formulate de către parteneri, prin beneficiar, finanțarea a fost acordată tuturor partenerilor care s-au obligat împreună să implementeze proiectul. Prin scrisoarea de informare, OIR a refuzat rambursarea sumei de 63.584 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de E.-link. Actul administrativ prin care s-a respins rambursarea unor cheltuieli eligibile poate fi atacat atât de beneficiarul proiectului finanțat, cât și de partenerii cu drept de rambursare a cheltuielilor avansate. solicită respingerea excepției. Solicită respingerea și a excepției inadmisibilității acțiunii susținând că aceasta este nefondată, sub ambele aspecte. Procedura prealabilă a fost parcursă, prin beneficiarul Asociația de D. în Afaceri. Contractul de finanțare a fost încheiat de beneficiarul Asociația de D. în Afaceri, atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatar al partenerilor implicați în implementarea proiectului, în baza Acordului de parteneriat. A fost atacat tot conținutul scrisorii de informare. Scrisoarea de informare și decizia nr. 3738/16.04.2013 reprezintă acte administrative întrucât sunt emise în regim de putere publică pentru executarea legii, având ca finalitate modificarea unui raport juridic contractual.
Pârâtul O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Sud – Vest Oltenia, prin consilier juridic, susține că nu există mandat al liderului de parteneriat. Acesta e îndreptățit să conteste toate sumele pe care și le-a asumat. Scrisoarea nu e act administrativ. Contractul de finanțare e angajamentul final.
Reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat, susține că cele două acte sunt acte administrative pentru că sunt emise pentru materializarea contractului. Sting raporturi juridice. Nu se pot modifica prin act unilateral.
Reclamanta Asociația de D. în Afaceri, prin avocat, achiesează la concluziile reclamantei S.C. E.-link Consultants S.R.L.
Solicită respingerea excepțiilor. Excepția insuficientei timbrări este neîntemeiată. De asemenea și excepția lipsei calității procesuale active. Instanța trebuie să aibă în vedere contractul de finanțare, iar contractul de parteneriat este anexă la acesta. Se stabilesc raporturi juridice chiar și cu partenerii. În ceea ce privește excepția inadmisibilității arată că scrisoarea de informare este act administrativ emis în regim de putere publică . Procedura prealabilă a fost parcursă prin Asociația de D. în Afaceri. A formulat contestația în care s-a referit și la ceilalți parteneri. Decizia este emisă cu privire la toți partenerii.
Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Generală A. de M. pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Reclamanta S.C. E.-link Consultants S.R.L., prin avocat, susține că pârâtul este autoritatea de management a POSDRU, deci autoritatea care are ca atribuție implementarea POSDRU. Conform art. 13 coroborat cu art. 18 din H.G. nr. 457/2008, pârâtul are responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare alocate POSDRU. Prin Ordinul MMFPSPV nr. 600/2008 OIR Sud-vest a fost delegat cu preluarea atribuției implementării unor proiecte finanțate prin POSDRU. AMPOSDRU a emis actul administrativ prin care s-a respins cererea beneficiarului. Solicită respingerea excepției și păstrarea în cauză a pârâților M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și A. de M. a Programului Operațional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane.
Reclamanta Asociația de D. în Afaceri, prin avocat, achiesează la concluziile reclamantei S.C. E.-link Consultants S.R.L.
Pârâtul O. I. Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” Regiunea Sud – Vest Oltenia, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepțiile insuficientei timbrări, a lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității, a lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Generală A. de M. pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 11 decembrie 2013.
Dată în ședința publică de la 4 decembrie 2013.
Președinte, Grefier,
P. C. M. C.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 11 decembrie 2013
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la 18 decembre 2013.
Dată în ședința publică de la 11 decembrie 2013.
Președinte, Grefier,
P. C. M. C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3157/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 5521/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








