Anulare act administrativ. Sentința nr. 304/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 304/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 3298/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 304
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.01.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. V.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – CENTRUL COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru azi, 23.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 23.04.2012, reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – CENTRUL COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ a solicita anularea actelor administrative cu caracter individual reprezentate de Dispoziția IGPR nr. 4886/28.10.2011 și Decizia de imputare nr._/18.01.2012 emisă în baza acesteia, în sensul exonerării reclamantei de plata sumei de 1911 lei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin . HG nr. 070/2004 se stabileau coeficienții de ierarhizare pe grade profesionale pentru funcțiile îndeplinite de polițiști.
În cursul anului 2010, in baza HG nr.070/2004, IGPR a emis Dispoziția nr. 3355/15.07.2010 prin care reclamanta a fost promovata din funcția de ofițer I in functia de ofițer principal III prevăzute de H.G. nr. 070/2004, fiindu-i acordate si drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții.
Prin H.G. nr. 0154/2010 privind stabilirea funcțiilor de baza pe grade militare, respectiv grade profesionale pentru cadrele militare in activitate, soldații si gradații voluntari in activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special si preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publica si siguranța naționala, funcția de ofițer principal III, prevăzuta de H.G. nr. 070/2004 cu un anumit coeficient, a fost asimilata funcției de ofițer principal III (prevăzuta cu grad profesional de comisar de politie), cu un alt coeficient.
În acest context, conform dispoziției IGPR, petenta ar fi beneficiat de o promovare si drepturi salariale aferente pana la 31.08.2011 - ulterior intrării in vigoare a HG 0154/2010 - fiind încălcate astfel dispozițiile art. 22 alin. 4 din Legea 360/2002. Insa, aceasta promovare si drepturi salariale au avut la baza exclusiv dispoziția de promovare emisa chiar de IGPR in 2010, fiind menținută pana in 2011, ulterior intrării in vigoare a H.G. nr. 0154.
În contextul intrării în vigoare a acestui act normativ, IGPR a emis abia in luna octombrie 2011 Dispoziția nr. 4886/28.10.2011 conform căreia, începând cu data de 01.09.2011, se revenea în parte si se modifica dispozițiile IGPR din 2010 prin care petenta fusese promovata in funcție si in baza căreia s-au acordat si drepturile salariale aferente.
Ulterior, in luna ianuarie 2012, in baza acestor dispoziții, a fost emisa si Decizia de Imputare nr._/18.01.2012, urmând ca recuperarea sumei sa se facă prin rețineri periodice din salariul lunar al acesteia.
Referitor la momentul formulării plângerii prealabile, a arătat reclamanta că, având in vedere faptul ca Decizia de imputare a fost emisa in baza Dispoziției Inspectoratului G. al Politiei Romane prin care s-a revenit in parte si s-a modificat Dispoziția de promovare in funcție a reclamantei din 2010, ambele acte administrative-jurisdictionale au făcut obiectul plângerii prealabile.
D. fiind intervalul de timp la care au fost emise - octombrie 2011, respectiv ianuarie 2012 – apreciază reclamanta ca fiind aplicabile dispozițiile alin. 1 si alin. 7 ale art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, in ceea ce privește Decizia de Imputare nr._/18.01.2012, ea a fost contestata in termenul de 30 de zile de la comunicarea ei, conform art. 7 alin. 1 din lege.
In ceea ce privește Dispoziția IGPR nr. 4886/28.10.2011, dispozițiile art. 7 alin. 7 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ prevăd ca plângerea poate fi formulata, pentru motive temeinice, si peste termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, in termen de 6 luni de la data emiterii acestuia.
In situația de fata, motivul temeinic consta in faptul ca Dispoziția IGPR nu stabilea, in concret, la acel moment care era cuantumul sumei ce urma sa fie imputata petentei si nici modul in care trebuia sa fie recuperata aceasta suma. Cu alte cuvinte, reclamanta nu știa exact ce i se imputa. Abia dupa emiterea deciziei de imputare s-au cunoscut cu exactitate aceste aspecte.
Așadar, la acel moment dispoziția IGPR nu o obliga efectiv la plata unor sume de bani si, la acel moment, nu ar fi justificat vreun interes in acest sens.
Pe fondul cererii in anulare, referitor la dispoziția IGPR nr. 4886/28.10.2011, a arătat petenta că, în conformitate cu act administrativ-jurisdictional, începând cu data de 01.09.2011, se revenea în parte si se modifica alta Dispoziție IGPR emise in cursul anului 2010 conform căreia petenta a fost promovata in funcția stabilita de H.G. nr. 070/2004, fiindu-i acordate si drepturile salariale corespunzătoare.
Practic, prin actele administrativ jurisdictionale ce au făcut obiectul prezentei plângeri prealabile, IGPR a pus in aplicare prevederile HG nr.0154/2010 si a revenit asupra dispozițiilor de promovare emise in cursul anului 2010.
In aceste condiții, nu se poate retine vreo culpa in sarcina petentei, deoarece pe toata durata in care a primit drepturi salariale mărite acestea au avut o baza legala.
In aceeași ordine de idei, imputarea unor sume de bani petentei pentru simplul fapt ca s-ar fi revenit asupra unor dispoziții de promovare din 2010, exclusiv din culpa IGPR, echivalează, in fapt, cu o nemotivare a actului administrativ-jurisdictional atacat.
Or, in dreptul nostru administrativ exista obligația motivării actului administrativ-jurisdictional de către emitent. In doctrina s-a stabilit ca atunci cand un act pentru care exista obligația motivării, nu este motivat de către organul administrativ emitent, "actul este apreciat ca fiind ilegal din punct de vedere ai procedurii de elaborare si va trebui considerat nul”.
Pe de alta parte, prin aceste dispoziții IGPR emise in octombrie 2011 s-a revenit asupra dispozițiilor IGPR emise in cursul anului 2010, efectele acestora producandu-se cu data de 01.09.2011 in vederea stabilirii eventualelor sume datorate, cu alte cuvinte, produc efecte retroactive.
In ceea ce privește Decizia de Imputare nr._/18.01.2012, a arătat reclamanta că, din analiza Deciziei, rezulta ca aceasta este întemeiata in drept pe dispozițiile OG nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor.
In primul rand, art. 2 din OG nr. 121/1998 prevede ca: "răspunderea materiala este angajata, in condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele in legătura cu formarea, administrarea si gestionarea resurselor financiare si materiale, provocate de militari din vina acestora si in legătura cu "îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu (...)".
Din textul de lege mai sus enunțat reiese ca răspunderea materiala poate fi angajata doar in situația in care pagubele sunt produse cu vinovăție. Cu alte cuvinte, existenta acestui tip de răspundere este condiționata de reținerea culpei in sarcina celui in cauza.
Or, in speța de fata, data fiind situația de fapt prezentata, in sarcina reclamantei nu poate fi reținuta nicio culpa. Astfel, faptul ca IGPR a revenit asupra propriei dispoziții, emise cu nerespectarea prevederilor HG 0154/2010, nu poate fi imputat sub nicio forma petentei.
Culpa unei instituții, ca entitate emitenta a unui act, nu se poate răsfrânge/transfera si asupra celui la care se refera acel act, atâta timp cat acesta nu a provocat IGPR-ului vreo paguba din vina sa in legătura cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Așadar, suma de bani nu poate fi imputata reclamantei, urmând a fi reținute dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. b din OG nr. 121/1998 care au in vedere exonerarea de răspundere in situația in care pagubele s-au produs din cauze ce nu puteau fi prevăzute si înlăturate.
In al doilea rand, daca instanța va trece peste aceste aspecte, a învederat reclamanta ca prevederile cuprinse in OG nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor nu sunt aplicabile în prezenta speța petentei, având in vedere calitatea de funcționar public cu statut special si faptul ca raportul de serviciu este încheiat cu o instituție demilitarizata.
Demilitarizarea Inspectoratului G. al Politiei Romane s-a produs ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului, iar potrivit art. 1 din actul normativ menționat polițistul este "funcționar public civil cu statut special, înarmat, ce poarta, de regula, uniforma si exercita atribuțiile stabilite pentru Politia R. prin lege, ca instituție specializata specifica a statului".
Or, având in vedere faptul ca, de lege lata, domeniul răspunderii materiale a polițiștilor, funcționari publici cu caracter special, nu este reglementat in legislația specifica polițistului pentru a fi incident in cauza principiul specialia generalibus derogant, respectiv specialul deroga de la general, este evident ca răspunderea materiala a polițiștilor se stabilește potrivit prevederilor de drept comun cuprinse in prevederile din Legea 188/1999.
Astfel, potrivit art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civila a funcționarului public se angajează: pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice in care funcționează și pentru nerestituirea in termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
Potrivit art. 85 din lege, repararea pagubei aduse autorității sau instituției publice in situațiile prevăzute la art. 84 lit. a si b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
In raport de textele de lege menționate anterior se poate observa cu ușurința ca răspunderea materiala a petentei nu intra sub incidența prevederilor OG nr. 121/1998, având in vedere demilitarizarea acestei instituții, precum si calitatea de funcționar public cu statut special pe care o deține.
Ori, actul administrativ a cărui anulare se solicita in prezenta cauza a fost fundamentat, din punct de vedere al dreptului substanțial exclusiv pe dispozițiile cuprinse in OG 121/1998 privind răspunderea, materiala a militarilor, act normativ care se aplica militarilor din structurile militarizate.
Așadar, in privința sumei imputate si pe care petenta ar trebui sa o restituie IGPR si care deriva din angajarea răspunderii civile materiale declanșata împotriva acesteia, eventuala obligație de plata a acestei sume nu isi găsește izvorul in prevederile cuprinse in OG 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, text de lege care nu este aplicabil in prezenta cauza, ci obligația de plata este reglementata de prevederile art. 84 si 85 din legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ aplicabil polițiștilor care au calitatea de funcționari publici cu statut special.
Decizia de Imputare a fost emisa in baza Dispoziției IGPR, însă, acest din urma act este vădit nelegal pentru motivele arătate mai sus in cuprinsul cererii.
Având in vedere faptul ca, conform principiului accesorium sequitur principalem, actul administrativ emis in considerarea unui alt act administrativ care nu respecta principiul legalității nu poate avea decât aceeași soarta ca acel act, este limpede ca Decizia de Imputare nu poate produce niciun efect juridic, urmând a fi anulata de către instanța de contencios administrativ.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004, actualizata, dispozițiile Legii 360/2002, dispozițiile OG nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.05.2012, pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – CENTRUL COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ a invocat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată și excepția tardivității introducerii plângerii prealabile. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată, la cererea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C.pr.civ., excepția tardivității plângerii prealabile și a acțiunii, invocată de pârât, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Prin Dispoziția nr. 4886/28.10.2011, s-a modificat situația reclamantei inclusiv sub aspectul reîncadrării salariale, regularizarea privind drepturile salariale deja încasate urmând a fi făcută însă ulterior, astfel că abia la data comunicării celui de-al doilea act (Decizia nr._/18.01.2012) reclamanta a luat cunoștință de suma ce i se impută cu acest titlu.
Ori, în raport cu această din urmă dată plângerea prealabilă a fost formulată în termenul legal.
Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarea situație de fapt:
Prin Dispoziția nr.3355/15.07.2010 emisă de pârât, reclamanta a fost promovata din funcția de ofițer I in functia de ofițer principal III prevăzută de H.G. nr. 070/2004, fiindu-i acordate si drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții .
Ca urmare a adoptării H.G. nr.0154/2010, prin Dispoziția nr.4886/28.10.2011, cu aplicabilitate de la 01.09.2011, s-a revenit în parte asupra dispoziției de promovare, în sensul că, începând cu data de 15.07.2010, reclamanta a fost numită în funcția de ofițer I, prevăzută cu gradul profesional de subcomisar de poliție, stabilindu-i-se drepturile salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcția similară la 31.12.2009 (ofițer I prevăzută cu gradul profesional de inspector principal de poliție).
Această dispoziție a fost emisă în considerarea faptului că reclamanta a beneficiat de o promovare într-o funcție prevăzută cu un grad profesional superior celui deținut.
În ceea ce privește natura Dispoziției nr.4886/28.10.2011, Curtea constată că aceasta nu reprezintă un act administrativ jurisdicțional, cum susține reclamanta, ceea ce lipsește de pertinență argumentele sale pe marginea obligației motivării actului administrativ jurisdicțional.
În al doilea rând, reclamanta nu a contestat dispoziția menționată sub aspectul modificării dispoziției de promovare, emisă în cursul anului 2010 și nici măsurile referitoare la stabilirea drepturilor salariale pentru viitor, conform încadrării în funcția de ofițer I, fiind evident că ceea ce contestă reclamanta prin prezenta acțiune este obligația patrimonială stabilită în sarcina sa, or o atare obligație a fost stabilită doar prin Decizia de imputare_/18.01.2012.
Referitor la acest din urmă, Curtea constată că în mod greșit a fost imputată reclamantei suma de 1911 lei, cât timp nu este dovedită în cauză încasarea, fără drept, în mod necuvenit, a acestei sume.
Astfel, Decizia de imputare nr._/18.01.2012 a fost întemeiată pe prevederile art. 20 din O.G. nr.121/1998, conform cărora “militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligați să le restituie; dacă au primit bunuri care nu li se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptățiți, sunt obligați să plătească contravaloarea lor, calculată în condițiile legii”.
Contrar celor afirmate de reclamantă, prevederile O.G. nr.121/1998 se aplică și polițiștilor, aspect ce rezultă din cuprinsul articolului 9 din Ordonanță, coroborat cu art.2 din actul normativ în discuție.
Însă, în cauză nu poate fi reținut caracterul nedatorat sau necuvenit al sumei, câtă vreme reclamanta a încasat această sumă în temeiul Dispoziției de promovare nr.3355/15.07.2010, exercitând în toată perioada scursă de la data emiterii acestei dispoziții și până la revocarea parțială, funcția în care a fost promovată.
Pentru a se discuta de caracterul nedatorat sau necuvenit al sumelor încasate de militari și celelalte categorii din sfera de referință a O.G. nr.121/1998 este necesară dovada faptului că aceste sume au fost achitate în lipsa unui temei or, particularizat la natura salarială a drepturilor imputate reclamantei, este de precizat că plata acestora s-a realizat în baza dispoziției de promovare, urmată de stabilirea coeficientului aferent și în considerarea funcției dobândite ca efect al promovării.
Eventualul caracter nelegal al Dispoziției de promovare nr.3355/15.07.2010 nu poate fi imputat reclamantei și nu poate constitui temei pentru solicitarea restituirii, pentru sumele plătite acestuia în baza acestei dispoziții, cât timp, așa cum s-a arătat anterior, prevederile O.G. nr.121/1998 condiționează obligația de restituire a sumelor de constatarea caracterului nedatorat al acestora, ipoteză neîndeplinită în cauza de față, de vreme ce reclamanta a prestat efectiv activitatea și a avut răspunderea specifică respectivei încadrări efectuată eronat de angajator.
De asemenea, cât timp eroarea nu poate să îi fie imputată reclamantei (și prin procesul verbal de cercetare administrativă se menționează că paguba se datorează unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate), acesteia nu i se pot imputa sume de bani încasate pentru o muncă deja prestată corespunzător și care nu ar putea fi „restituită”.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, în baza art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite în parte acțiunea și va anula Decizia de imputare nr._/18.01.2012, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 1911 lei. Va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. 4886/28.10.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul ales la CIA „A. Lutu”, în București, sector 1, ., în contradictoriu cu pârâtul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE – CENTRUL COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ, cu sediul în București, sector 5, .. 4-6.
Anulează Decizia de imputare nr._/18.01.2012 și exonerează reclamanta de plata sumei de 1911 lei.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. 4886/28.10.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V. M. G.-D.
Red. V.N./Tehnodact. M.G.D./4 ex.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 125/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1796/2013.... → |
|---|
