Anulare act administrativ. Sentința nr. 2139/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2139/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 9340/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 2139
Ședința publică din 25.06.2013
Completul compus din:
Președinte: S. D. G.
Grefier: T. M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ..A. – în reorganizare judiciară în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.06.2013 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 18.06.2013 și apoi pentru azi, 25.06.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2012, reclamanta . – în insolvență a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.130/31.07.2012 emisă de Ministerul Mediului – AFM, a Deciziei nr.194/_/31.05.2012 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.194/_/31.05.2012 efectuat de AFM privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu.
În fapt, se arată că în perioada 03.05._12, la sediul reclamantei a avut loc inspecția fiscală generală desfășurată de reprezentanții pârâtei AFM, având ca obiect modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor datorate de reclamantă și virate la bugetul fondului pentru mediu, aferente perioadei octombrie 2003-decembrie 2011.
Ulterior efectuării controlului, a fost întocmit RIF nr.194/31.05.2012 concluziile acestuia fiind în sensul că activitatea desfășurată este în mod corect reflectată în contabilitate, reținându-se și faptul că încă din anul 2006 societatea reclamantă avea încheiat cu Eco-Rom Ambalaje SA un contract pentru preluarea obligațiilor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, prelungit cu acte adiționale.
Cu toate acestea, a fost emisă Decizia de impunere nr.194/_/31.05.2012, reținându-se neîntemeiat obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 925.073 lei.
Arată că a formulat contestație împotriva RIF precum și împotriva Deciziei de impunere care însă a fost respinsă ca neîntemeiată de autoritatea pârâtă.
Cu privire la obligațiile fiscale aferente perioadei 2003-2006, reclamanta a arătat că dreptul la acțiune este prescris.
Apreciază că în raport de prevederile art.24 din Codul de procedură fiscală, obligațiile de plată stabilite pentru anul 2003 s-au prescris la data de 01.01.2009, pentru anul 2004 s-au prescris la data de 01.01.2010, pentru anul 2005 s-au prescris la data de 01.01.2011, iar pentru anul 206 s-au prescris la 01.01.2012.
În această situație, arată reclamanta, organul fiscal ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art.93 din Codul de procedură fiscală și nu să continue procedura prin emiterea raportului și a deciziei, cu impunerea obligațiilor de plată aferente acestui interval de timp.
Se arată și că prin depunerea declarațiilor pe propria răspundere la nivelul anului 2007 s-a realizat de fapt o recunoaștere a debitelor cu consecința directă a întreruperii termenului de prescripție. De altfel, pârâta a omis faptul că toate sumele declarate au fost și achitate către bugetul fondului pentru mediu așa cum s-a reținut și în raportul de inspecție fiscală.
În ceea ce privește netemeinicia obligațiilor de plată suplimentare stabilite în urma controlului efectuat de pârâta AFM, reclamanta arată că toate deșeurile de ambalaje s-au valorificat și reciclat în temeiul contractelor de transfer de responsabilitate către societatea Eco-Rom Ambalaje SA în conformitate cu prevederile art.16 din HG nr.621/2005 cu îndeplinirea tuturor obligațiilor ce îi incumbau.
Pentru perioada 207-2011 s-a constata că facturile nu conțin date referitoare la ambalaje, astfel încât pentru a se stabili obligațiile de plată în sarcina sa, inspectorii de mediu au trecut la estimarea bazei de impunere.
Cu privire la această estimare, reclamanta apreciază că metoda de estimare a cantității de ambalaje introduse pe piață nu este concludentă pentru a putea identifica în mod corect situația reală a ambalajelor introduse pe piață în perioada 2007-2011.
Raportarea la cantitățile de ambalaje introduse pe piață în perioada 2003-2006 nu are nicio relevanță întrucât în acest interval de timp s-au putut produse schimbări și asupra tipului de ambalaj folosit și asupra greutății sale, dar mai ales asupra modalității de distribuire a unui produs din punct de vedere al cantității.
Din punctul de vedere al reclamantei, a lua în calcul cantitatea produselor per unitate din stocul de mărfuri al societății pentru a determina greutatea ambalajului folosit la ambalarea acestuia este o metodă de calcul prea evazivă și care nu prezintă nicio garanție că ar fi conformă cu realitatea.
De altfel, reclamanta arată că singurele „nereguli constatate” au fost cele legate de greutatea ambalajelor introduse pe piață dar care au fost corect declarată și achitată corespunzător taxa cuvenită.
În susținere, reclamanta a atașat înscrisuri.
Pârâta AFM a depus și formulat întâmpinare la data de 06.02.2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să admită în partea acțiunea, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește debitul aferent anilor 2003-2006 sunt incidente dispozițiile art. 91 alin. 1 și 2 din OG 92/2003 care prevede că „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.”
Intimata pretinde că prin depunere declarațiilor pentru anul 2007 s-a realizat o recunoaștere a debitului cu consecința întreruperii termenului de prescripție. Această afirmație este neîntemeiată în condițiile în care declarațiile aferente anului 2007 nu cuprindeau sumele imputate prin decizia contestată. Pentru ca recunoașterea să conducă la întreruperea termenului de prescripție ar trebui ca aceasta să se refere la sumele pretinse de intimată nu la obligația generică de achitare a unor obligații la fondul pentru mediu. Or din acest punct de vedere declarațiile aferente anului 2007 reprezintă, mai degrabă, o negare a datoriei, în condițiile în care, în aceste declarații nu sunt cuprinse sumele pretinse de intimată ci doar sumele recunoscute și, de altfel, achitate de reclamantă în termenul legal.
În consecință, față de dispozițiile art. 24 din codul de procedură fiscală Curtea constată că eventualul debit aferent anilor 2003-2006 este stins ca urmare a prescripției.
În ceea ce privește restul debitului calculat de intimată, Curtea constată că, în condițiile în care actele contabile ale reclamantei nu conțineau informații concrete care să permită calcularea exactă a cantității de deșeuri pentru care se impune plata contribuției la fondul pentru mediu devin incidente dispozițiile art. 67 alin. 1 din OG 92/2003 potrivit căruia „Organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.”
Utilizarea datelor din contabilitatea anilor 2003-2006 este apreciată de instanță ca fiind rezonabilă în condițiile în care nu există un alt reper mai apropiat la care organul de control să se fi putut raporta. Faptul că din anumite puncte de vedere există diferențe între perioada anterioară și perioada ulterioară anului 2006 nu este relevant cât timp nu există alt reper la care organul fiscal să fi avut posibilitatea să se raporteze.
În ceea ce privește nedeclararea unor ambalaje din plastic, Curtea constată că reclamanta afirmă că reținerea acestor ambalaje în decizia atacată este eronată dar nu arată care sunt apărările concrete și nici nu administrează probe concludente. Or intimata a reținut că produsele importate erau ambalate și în folie de plastic, fără ca aceasta să fi fost declarată.
Referitor la predarea responsabilității, Curtea constată că nu s-au depus acte referitoare la cantitatea de deșeuri valorificate de firma SCO-ROM AMBALAJE, situație în care reclamantei îi revine obligația de plată al Fondul pentru mediu a contribuției pentru ambalajele care nu figurează ca recuperate și valorificate.
Față de toate aceste considerente Curtea va admite în parte acțiunea, anulând actele atacate în ceea ce privește debitul calculat pentru anii 2003-2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ..A. – în reorganizare judiciară cu sediul în București, sector 2, ..162 în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, .>
Anulează în parte actele atacate, respectiv Decizia 130/31.07.2012, Decizia nr.194/_/31.05.2012 și Raportul de Inspecție Fiscală nr.194/_/31.05.2012 pentru suma de 55.686,36 lei aferentă perioadei 2003 - 2006.
Menține celelalte dispoziții ale actelor atacate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. G. T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/ . ex./2013
.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3184/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
