Pretentii. Decizia nr. 2517/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2517/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 73877/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2517

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - D. A. S.

GREFIER - A. M. G.

Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva Sentinței civile nr. 4634/20.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. P. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul reclamant, în data de 10.05.2013, prin serviciul registratură, a depus întâmpinare și faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri de formulat sau probe noi de administrat, reține cauza în pronunțare asupra recursului.

În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul V. P. D. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea chitanței de plată . nr._ din 13.12.2008, anularea deciziei de calcul nr._/12.12.2008 a pârâtei AFPS2 și obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 8631 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății.

Prin sentința civilă nr. 4634/20.11.2012 a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea chitanței . nr._ din 13.12.2008, respins acest capăt de cerere ca inadmisibil și respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS2 și excepția inadmisibilității cererii de restituire. Pe fondul cauzei, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul V. P. D. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în sensul că a fost anulată decizia nr._/12.12.2008 a pârâtei AFPS2 și obligată pârâta AFPS2 să restituie reclamantului suma de 8631 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art. 124 din OG nr.92/2003

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Asupra cererii de chemare în garanție, s-a avut în vedere că această cerere a fost formulată de D. cu motivarea că taxa se face venit la Fondul pentru Mediu. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS2 cu titlu de taxă de poluare. AFPS2 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.

Și excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, având în vedere că AFPS2 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS2 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de restituire a taxei, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, ținând cont că aplicarea unor norme comunitare față de cele interne se poate realiza de instanța de judecată, iar acțiunea nu are ca scop anularea unor dispoziții legale, ci refuzul de restituire a unei taxe încasată în baza unor dispoziții considerate nelegale, a căror valabilitate este cenzurabilă de instanță.

Tribunalul a admis însă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea chitanței de plată a taxei . nr._ din 13.12.2008, cu motivarea că respectiva chitanță nu reprezintă un act administrativ fiscal, susceptibil prin el însuși a produce efecte juridice și care să poată fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, deci acest capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 37-45. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 8631 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 34, calculată prin decizia nr._/12.12.2008 a pârâtei AFPS2 – fila 35.

Tribunalul a considerat că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta AFPS2, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.

Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 și art.9 alin.1.

Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a, fără ca textul să facă distincția nici intre autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulatie înmatriculate în tara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . OUG nr.50/2008.

În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect - poluatorul plătește, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru.

Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.

Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.

Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).

Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.

Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.

În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în România. Reglementata în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.

Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează și autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plătește.

Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea în parte, a anulat decizia nr._/12.12.2008 a pârâtei AFPS2 și a obligat pârâta AFPS2 să restituie reclamantului suma de 8631 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Hotărârea este netemeinica și nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).

1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.

În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.

De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare art.3 alin.1, lit. a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".

Actul normativ în baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":

"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.

(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).

(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.

(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția recurentă și intimatul-reclamant, nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se impune admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

2. Instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata.

Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme în garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."

De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."

Așa cum s-a arătat mai sus, Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant Administrația Finanțelor Publice Sector 2, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.

Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.

Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.

3. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:

Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Totodată, motivarea instanței în sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar recurenta apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similar.

Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214¹- 214³ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminat reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, recurenta a precizat următoarele:

Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".

Totodată, a precizat faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond recurenta a precizat următoarele:

Incidența în cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este apreciată ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.

Totodată, în speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În același sens, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere s-au invocat, conform celor deja precizate, și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.

De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).

Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, au fost învederate următoarele:

În literatura de specialitate s-a arătat ca, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera și care nu sunt taxe vamale în sens strict".

Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalența taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.

Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.

În aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.

La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția fata de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.

În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.

Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.

Prin urmare, "existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.

4. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta a reiterat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).

Totodată, s-a menționat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:

"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:

a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;

b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;

c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;

d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.

(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.

Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care s-a solicitat să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

Și cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale, sentința este netemeinica și nelegala.

În acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.

5. În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, au fost învederate următoarele: Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Astfel, trebuie constatat ca niciuna dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanța.

Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.

De asemenea s-a mai arătat ca, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt se impune respingerea lui ca neîntemeiat și, în plus, se poate observa ca în mod greșit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atât timp cat reclamanta, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind plătită, în baza unui temei legal.

De asemenea, potrivit art.11 din OG nr.13/2011 a fost abrogata Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.

În drept, recurenta pârâtă a invocat disp. art.304. pct.9 C.pr.civ.

La data de 10.05.2013 intimatul reclamant V. D. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și temeinica, pentru următoarele motive:

1. Referitor la lipsa calității procesuale pasive a recurentei-parata, s-a arătat faptul că taxa de poluare achitata cu chitanța . nr._ în contul Trezoreriei Operative a Sectorului 2 a avut la baza Decizia nr._ din data de 12.12.2008 emisa de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, recurenta-pârâta în cauza.

Astfel, în baza raportului direct dintre reclamant și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 s-a achitat aceasta taxa impusa de Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privire la Administrația F. pentru Mediu nu exista raporturi directe între reclamant și aceasta autoritate din urătoarele considerente: autoritatea publica emitenta a actului administrativ, respectiv a deciziei de calcul nr._ din data de 12.12.2008 este Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, iar suma ele bani în valoare de 8631 Ron reprezentând taxa de poluare a fost încasata de Trezoreria Sectorului 2 și nu de către Administrația F. pentru Mediu care are calitate de terț, neexistând raporturi directe intre aceasta și reclamant.

2. Cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea dobânzii legale, s-a solicitat a se avea în vedere Hotărârea din data de 18.04.2013 a C.J.U.E. prin care instanța europeana s-a pronunțat astfel: "dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.P.C, art. 110 și următoarele T.F.U.E, art. 148 alin 2 și alin 4 din Constituția României.

Ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 2 București este neîntemeiat, fiind corectă soluția primei instanțe asupra acestui incident.

Se constată că această instituție este emitenta deciziei de calcul al taxei pe poluare contestată în primul rând de reclamant astfel că, în această calitate, într-un litigiu de contencios administrativ și fiscal, administrația are calitate procesuală pasivă având interesul direct de a obține respingerea contestației reclamantului și menținerea ca legal și temeinic a actului pe care l-a emis.

Asupra caracterului nelegal al perceperii taxei pe poluare în baza unei norme interne, examinând deci motivele de recurs formulate pe fondul cauzei de către recurentă, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin disp. OUG nr. 50/2008 (în forma în vigoare la data de 12.12.2008 și de 13.12.2008 – data emiterii deciziei de calcul al taxei pe poluare și respectiv data perceperii taxei pe poluare ca și moment al nașterii raportului juridic de drept material fiscal) contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (fost art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.

În mod corect a reținut prima instanță că textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincție între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second-hand.

Deoarece ordonanța a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.

Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, în sensul identificării intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice. Așadar, este firesc a se avea în vedere expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.

Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect –„poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.

In același sens sunt și prev. art. 11 alin. 1 și 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.

Argumentul în sensul că hotărârea preliminară CJUE în baza art. 267 TFUE ar fi obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială este neîntemeiat de moment ce obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).

Așa cum corect se menționează în sentința recurată, potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.

Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate și cele provenind de pe piața internă, de natură similară.

Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sub aspectul compatibilității cu art. 90 paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, însă, pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.

Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În acest sens, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:

a) trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);

b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);

c) prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).

Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.

Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia înmatriculării în România.

Apoi, există un “raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.

În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.

În concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.

De altfel, prin hotărârea preliminară pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială (incidentă în speța de față, de altfel), a fost declarată indirect discriminatorie și deci contrară prevederilor art. 110 T.F.U.E., în măsura în care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar în cursul prezentei proceduri, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, analizând variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 (perioada relevantă în speță), că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Prin urmare, suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Recursul este de asemenea nefondat în ce privește criticile referitoare la obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale.

Potrivit disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.

Conform disp. art. 70 alin. 1, la care se face expres trimitere, „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

În raport de aceste texte legale rezultă că reclamantul are dreptul la dobânda fiscală, așa cum corect a reținut și prima instanță.

Pe de o parte, din redactarea textelor de lege rezultă că respectiva dobândă se datorează pentru sume de restituit sau de rambursat de la buget, aceasta curgând și fiind prevăzută ope legis, condiționat desigur de solicitarea în acest sens din partea celui îndreptățit la aceasta, în speță contribuabilul. Ea este datorată începând cu a 46-a zi de la înregistrarea cererii contribuabilului și mai este condiționată, în plus față de o solicitare în acest sens, de nesoluționarea cererii de către organul fiscal în termenul legal de 45 de zile de la înregistrare.

Pe de altă parte, este firesc să nu se solicite organului fiscal plata dobânzii, contribuabilul neputând anticipa nesoluționarea cererii sale în termenul legal. La momentul formulării cererii de restituire, nu se poate solicita decât creanța datorată, iar nu și dobânda ce ar urma a fi datorată dacă cererea de restituire nu se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.

În sfârșit, nu există nicio dispoziție legală care să susțină interpretarea recurentei în sensul că dobânda fiscală nu ar putea fi solicitată direct instanței de judecată, de moment ce finalitatea respectivei dispoziții legale este de a asigura o reparară integrală a prejudiciului cauzat.

Sunt de asemenea neîntemeiate argumentele recurentei referitoare la împrejurarea că instanța nu s-ar fi pronunțat pe capătul de cerere principal neexistând nici titlu de creanță, că în mod greșit s-ar fi solicitat obligarea la plata accesoriilor cât timp reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu ori că potrivit disp. art. 11 din OG nr. 13/2011 a fost abrogată OG nr. 9/2000.

Instanța a admis atât cererea referitoare la debitul principal cât și cea referitoare la debitul accesoriu. Cu privire la cel de-al doilea aspect învederat, nu era necesară dovedirea distinctă a prejudiciului întrucât, fiind vorba de o datorie în bani, acesta se prezumă. În sfârșit, dispozițiile legale invocate nu sunt incidente speței în raport de temeiul de drept al cererii reclamantului și de temeiul reținut în sentința recurată.

Nu aceeași este însă soluția Curții cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, aspect cu privire la care motivul de recurs este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.

De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule”.

Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.

În raport de acestea, nu pot fi primite alegațiile instanței de fond în sensul că AFP Sector 2 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.

În plus, Curtea mai reține că în speță s-a constatat un drept de creanță al pârâtei față de chemata în garanție, derivat din soluția de admitere a cererii principale și obligarea pârâtei la plata unei anumite creanțe către reclamant, dar și necesitatea ca prin soluționarea pretențiilor în cadrul prezentului proces să se preîntâmpine un eventual litigiu între cele două instituții.

În sfârșit, soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu este întemeiată în drept, neexistând niciun motiv legal pentru neadmiterea pretențiilor pârâtei.

În consecință, date fiind aceste motive de fapt și de drept, Curtea va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a taxei pe poluare și a dobânzii fiscale aferente.

Urmează a fi admis prin urmare recursul formulat, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., și modificată în parte sentința recurată conform celor de mai sus, fiind menținute celelalte dispoziții ale acesteia.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2cu sediul în București, .. 13, sector 2, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. P. D. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIUcu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Admite cererea de chemare în garanție.

Obligă chemata în garanție AFM la plata către pârâta AFPS2 a taxei de poluare și a dobânzii fiscale aferente.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. D. A. S.

GREFIER

A. M. G.

Red./Dact. jud. DAS

2 ex. – 7.06.2013

Tribunalul București – Secția a IX-a C.

Jud. fond C. I.

← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG...		Obligaţia de a face. Sentința nr. 2227/2013. Curtea de Apel... →

Pretentii. Decizia nr. 2517/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2517/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI