Pretentii. Decizia nr. 3722/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3722/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 90/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3722
Ședința publică de la 26.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. C.
JUDECĂTOR - N. M.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G. F. împotriva deciziei civile nr. 4231/19.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI din cadrul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul G. F. reprezentat de avocat J. P. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind intimata AFP sector 5.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Contestatorul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le depune la dosar.
Curtea după deliberare, încuviințează contestatorului proba cu înscrisuri, constatând că acestea au fost administrate la acest termen.
Contestatorul, prin apărător, arată că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe contestația în anulare.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul, prin apărător, solicită admiterea contestației în anulare, anularea în întregime decizia atacată și, pe cale de consecință, să se dispună reluarea judecării cauzei în vederea pronunțării unei noi hotărâri legale și temeinice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti- Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._/3/2011, reclamantul G. F., în contradictoriu cu parata A. F. PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCURESTI, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
1) anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/04.05.2010 emisa de parata;
2) obligarea paratei la restituirea contravaloarii taxei de poluare, in cuantum de 10.978 lei, taxa pe care a achitat-o, odata cu achizitionarea unui automobil, din eroare si fortat de imperativul inregistrarii la politie a automobilului pentru a putea fi pus in circulatie.
Prin sentința civilă nr. 3890/18.11.2011, Tribunalul București a admis excepția excepția neîndeplinirii procedurii prelabile, invocată de pârâtă, și s-a respins ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/04.05.2010, emisă de pârâtă. Totodată, s-a admis, în rest, cererea introductivă formulată de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâta A. FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCURESTI si s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 10.978 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare
Împotriva acestei sentinței civile a declarat recurs pârâta Administrației Finanțelor Publice Sector 5 ,prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând soluția instanței de fond pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civila nr.4231/19.11.2012 ,Curtea de Apel București a admis recursul si a modificat în parte sentința recurată în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect restituire taxă poluare,mentinand în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a pronunta aceasta solutie ,instanta de recurs a retinut că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei pe poluare, pentru motivele urmatoare:
„În cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
Se observă, astfel, în mod facil, că pentru a se face aplicarea articolului 110 TFUE , trebuie să se facă dovada că mărfurile importate din celelalte state membre U.E. fie sunt originare din aceste state, fie, dacă este cazul, că sunt originare din state terțe, dar se află în liberă circulație în statele membre U.E.
Or, în cauza de față, Curtea constată că partea reclamantă nu a dovedit că bunul litigios – autovehiculul supus taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, intimatul reclamant nu a administrat probe din al căror conținut să rezulte faptul că acest autoturism se afla în liberă circulație în statele membre. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., obligația de a-și dovedi afirmațiile potrivit cărora autoturismul ar fi fost importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE. Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț. În plus, nici înscrisul intitulat certificat de conformitate (înscris aflat la dosarul instanței de fond, redactat în limba engleză) nu poate dovedi per se îndeplinirea cerințelor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme nu se dovedește că respectivul autoturism second – hand era înmatriculat la data achiziționării într-un alt stat membru U.E..
Pe cale de consecință, nerezultând incidența normei de drept comunitar în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehiculul respectiv se afla în liberă circulație în statele membre U.E. -, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 390/11.11.2009. ”
Impotriva decziei nr.4231/19.11.2011 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a s-a formulat contestatie in anulare de catre G. F.,in temeiul art.317 si urm .C.proc.civ.
In motivarerea caii de atac ,contestatorul a aratat ca instanța de recurs, din eroare ,nu a analizat actele depuse la dosarul cauzei odată cu cererea introductivă din care rezultă înmatricularea autoturismului într-o tară europeană, nu a luat în considerare și nu s-a pronunțat pe actele depuse la data de 19.11.2012, acte din care rezultă indubitabil că autovehiculul pentru care s-a stabilit plata taxei de poluare a fost înregistrat într-una din țările europene, respectiv Belgia, la data de 05.04.2007, fapt recunoscut chiar de intimata-pârâtă prin emitere deciziei de calcul a taxei de poluare.
Curtea de Apel București ,în motivarea deciziei civile nr. 4231 din 19.11.2012, susține că recursul declarat de D.G.F.P. urmează a fi admis pentru că intimatul -reclamat nu a administrat probe din care să rezulte că autoturismul se află în liberă circulație în statele membre, că nu ar fi fost înmatriculat într-un alt stat membru U.E. proba constând în certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru.
Contestatorul arata insaca ,la data de 19.11.2012 ,a depus acte de la Ministerul Administrației Interne- Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Auto, din care rezultă că autovehiculul a fost înmatriculat în Belgia cu nr. XHU 066 astfel încât, cerința prevăzută de lege privind înmatricularea într-un stat membru U.E. a fost îndeplinită.
Analizand contestatia in anulare prin prisma motivelor invocate ,Curtea apreciaza ca este nefondata pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Din argumentarea contestatiei in anulare rezulta ca se invoca incidenta motivului reglementat de art.318 teza I C.proc.civ prevad ca:Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Astfel cum s-a decis in mod constant in practica judiciara si in doctrina de specialitate ,greselile instantei de recurs ,care deschid calea contestației in anulare ,sunt greseli de fapt si nu greseli de judecata ,de apreciere a probatoriului administrat, pentru ca ,altfel, s-ar ajunge la judecarea din nou al aceluiasi recurs .Tot astfel ,s-a decis ca aprecierea greselii materiale se face in raport cu situatia existenta la dosar la data pronuntarii hotararii atacate cu contestatie in anulare ,intrucat numai in raport de acest moment se poate determina in ce masura solutia este sau nu rezultatul unei greseli materiale.
În cauza ,doua argumente ale contestatorului justifica ,in opinia sa, incidenta motivului de contestatie in anulare amintit.
Astfel ,un prim argument se refera la faptul că instanta de recurs nu a avut in vedere inscrisurile depuse la dosarul cauzei odată cu cererea introductivă ,din care rezultă înmatricularea autoturismului într-o tară europeană.
Afirmatia contestatorului este contrazisa insa de considerentele deciziei a carei anulare se solicita,astfel cum rezulta din expunerea rezumativa a lucrarilor dosarului .
Redam in acest sens din motivarea instantei de recurs: „Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț. În plus, nici înscrisul intitulat certificat de conformitate (înscris aflat la dosarul instanței de fond, redactat în limba engleză) nu poate dovedi per se îndeplinirea cerințelor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme nu se dovedește că respectivul autoturism second – hand era înmatriculat la data achiziționării într-un alt stat membru U.E.”
Evident ,orice critica referitoare la eronata apreciere a probelor nu poate fi valorificată in cadrul unei contestatii în anulare,deoarece echivaleaza cu examinarea legalitatii si temeiniciei pronunutate in recurs,nefiind posibil un recurs la recurs .
Un al doilea argument se refera la faptul că instanta de recurs ” nu a luat in considerare si nu s-a pronuntat pe actele depuse la data de 19.11.2012”.
Nici aceasta afirmatie insa nu poate fi primită ,in conditiile in care ,astfel cum rezulta din inscrisurile aflate la dosarul de recurs –fila 20,intimatul –parat a depus dovada inmatricularii autoturismului . UE la data de 19.11.2012 ,după ce instanta s-a pronuntat asupra recursului ,context in care nu se poate retine ca solutia pronuntata este rezultatul unei greșeli materiale a instantei de control judiciar.
In realitate ,contestatorul este cel care se afla in culpă pentru nedepunerea inscrisurilor in discutie pentru a putea fi avute in vedere la solutionarea recursului.
Curtea retine ca inscrisurile au fost solicitate de catre instanta de control judiciar atat la termenul din data de 25.06.2012 ,cat si la cel din 08.10.2012 ,astfel cum rezulta din incheierile de sedinta pronuntate (fila 14 ,18 din dosarul de recurs).
Cu toate ca potrivit adresei nr._/SPC/11.10.2012, emisă de SPCRPCIV ,contestatorului i-a fost comunicata copia certificatului de inmatriculare a autoturismului . UE ,acesta nu a inteles să depuna suficiente diligente pentru a se asigura ca va ajunge la dosarul cauzei pana la solutionarea recursului la data de 19.11.2012.
Prin urmare ,Curtea constata ca nu se poate retine in mod rezonabil existenta vreunei greseli materiale a instantei de recurs in sensul dispozitiilor art.318 C.proc.civ ,fapt ce impune respingerea contestației in anulare ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G. F. împotriva deciziei civile nr. 4231/19.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI din cadrul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. E. C. N. M. Patraș B. L.
GREFIER
S. I.
Red.BP/2 ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3184/2013. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3752/2013.... → |
|---|
