Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Încheierea nr. 08/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 08/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 5330/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.XI.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . București S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. Național al Audiovizualului, având ca obiect anularea deciziei nr.402 din 18.07.2013 pronunțată de C.N.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta . București S.R.L. reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la fila 11 dosar, pârâta C. Național al Audiovizualului prin consilier juridic D. C. în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare prin care solicită anularea deciziei nr.402 din 18.07.2013 pronunțată de C.N.A. cu privire la retragerea licenței audiovizuale și suspendarea efectelor deciziei 402 din 18.07.2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și răspuns la întâmpinarea pârâtei.
Curtea comunică reprezentantului pârâtei câte un exemplar al cererii modificatoare și răspunsul la întâmpinare și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta C. Național al Audiovizualului prin consilier juridic D., învederează faptul că decizia contestată nu a fost aplicată ca urmarea unei sancțiuni contravenționale ci a fost aplicată ca urmare a faptului că licența audiovizuală a expirat și nu a mai fost aprobată cererea de prelungire. Legea audiovizualului prevede în art.90, 91 și 95 care sunt sancțiunile aplicate pentru încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului. Decizia 402 nu a fost dată în aplicarea acestor dispoziții legale ci a fost dată în aplicarea disp.art.155 alin.(3) din legea audiovizualului care prevăd că licența se poate prelungi din 9 în 9 ani în condițiile stabilite de C.N.A.,respectiv decizia 480/2010 și art.51 alin.2 din legea audiovizualului astfel cum a fost modificat prin O.G.20/2010. Nu este vorba de o sancțiune ci este o respingere a cererii de prelungire și reclamanta trebuia să facă mai întâi o plângere prealabilă.
Reclamanta prin apărător solicită respingerea excepției ca neîntemeiată având în vedere că în speță sunt incidente disp. art.93 din Legea 504/2002, unde la alin.3 se prevede că contestația se formulează direct în fața instanței de contencios administrativ, nemaifiind necesar formularea unei plângeri prealabile. În cauză este vorba despre o decizie de sancționare care este abuzivă. Depune practică judiciară, copie de pe sent.civ.nr.1204/3.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
La cererea pârâtei reclamanta prezintă pârâtei înscrisurile depuse.
Pârâta prin consilier juridic arată că art.57 din legea audiovizualului prevede ca și sancțiune în caz de neachitare a amenzii în termen de 6 luni. În speță nu e vorba de o sancțiune ci de faptul că nu a îndeplinit condițiile, nu a depus toată documentația pentru a se putea lua în discuție prelungirea licenței.
Curtea, după deliberare, respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art.93 alin.(1) din Legea nr.504/2002, respectiv alin.(3) din același articol. Potrivit alin.3 actele emise în baza alin.1 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile.
Curtea consideră că decizia atacată în prezenta cauză nr.402 din 18.07.2013 este o decizie de sancționare a reclamantei, având în vedere faptul că prin această decizie s-a retras licența audiovizualului ca urmare a expirării de drept a perioadei de valabilitate, respingându-se cererea de prelungire a duratei licenței, ca urmare a faptului că reclamanta nu a făcut dovada acordării facilităților la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, astfel încât pentru această culpă nu s-a mai prelungit licența, constatându-se că a expirat de drept durate de valabilitate și a fost retrasă în consecință licența.
Reclamanta prin apărător învederează instanței că prin cererea modificatoare a formulat cerere de suspendare a deciziei nr.402/18.07.2013 în condițiile art.15 din Legea nr.554/2004.Cu privire la cererea de suspendare depune în prealabil înscrisuri. Învederează faptul că la ședințele C.N.A.-ului presa are acces și poate să participe. Prin urmare și la ședința din 18.07.2013 au fost prezenți reprezentanții presei, în ziar a apărut un articol cu privire la faptul că CNA a prelungit licența C. FM ca urmare a ședinței din 13.06.2013. Comunică înscrisurile și reprezentantului pârâtei.
Pârâta prin consilier juridic depune practică judiciară într-o speță similară, având ca obiect suspendarea deciziei nr.402/18.07.2013 întemeiată pe disp.art.15 din Legea 554/2004, este o copie a cererii de suspendare care a fost formulată pe cale separată și care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanta prin apărător învederează că cererea de suspendare se poate formula și în cadrul cererii de anulare a actului administrativ contestat. Cu privire la motivele invocate, este firesc ca cele două cereri să fie asemănătoare având în vedere că e vorba despre același act pe care îl contestă.
Solicită admiterea cererii de suspendare având în vedre că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.15 din Legea nr.554/2004 atât în ceea ce privește cazul bine justificat cât și paguba eminentă. Cu privire la cazul bine justificat, deși în data de 13.06.2013 C.N.A. a decis să prelungească licența audiovizuală, iar în acest sens să se aibă în vedere pagina de pe site printată, ulterior au modificat și au precizat că în luna septembrie se va decide asupra acestei chestiuni. Însă în data de 18.07.2013 în urma reevaluării s-a stabilit că nu mai stabilește condițiile și s-a dispus retragerea licenței, fapt care scoate în evidență caracterul ilegal și abuzul din partea CNA. Pârâta nu putea revoca actul emis în data de 13.06.2013 pentru că a început să-și producă efectele.
Cu privire la existența pagubei iminente, solicită să se aibă în vedere faptul că deși la momentul la care s-a judecat cererea de prelungire, 13.06.2013, reclamanta se afla în acea situație specială de insolvență. În acest moment reclamanta este împiedicată să-și desfășoare activitatea datorită acestei situații create abuziv de CNA.
Solicită admiterea cererii de suspendare a deciziei nr.402/18.07.2013 astfel cum a fost formulată.
Pârâta prin consilier juridic solicită, depune un set de înscrisuri prin care dovedește că pe 18.10.2013 când a expirat termenul de înscriere la concurs reclamanta s-a prezentat cu toată documentația, dar sunt aceleași omisiuni, de a depune documentele solicitate în condițiile legii. Comunică înscrisurile părții adverse. Arată că reclamanta mai deține două posturi de radio, în Sibiu și Focșani, astfel că în ceea ce privește această presupusă pagubă iminentă nu există, pentru că reclamanta își continuă activitatea în domeniul audiovizualului și poate produce venituri.
Nu este o situație specială, reclamanta a intrat în procedura falimentului.
În ce privește acel comportament abuziv, a depus la dosar procesul verbal al ședinței din 16.07.2013, s-a votat prelungirea licenței până în septembrie. După aceea, în ședința din 18.07.2013 s-a constatat că nu sunt depuse toate documentele inclusiv certificatul fiscal. Potrivit art.51 alin.2 din legea audiovizualului se poate prelungi licența dacă se face dovada eșalonărilor la plată. Solicită respingerea cererii de suspendare.
Reclamanta prin avocat depune extras al ședinței din 13.06.2013.
Pârâta prin consilier juridic solicită să se aibă în vedere decizia din dosarul nr._ .
Curtea rămâne în pronunțare pe cererea de suspendare și acordă cuvântul pe probe în ce privește cererea de anulare.
Reclamanta prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu martori astfel cum a solicitat și prin acțiune.
În ce privește proba cu martori, cei trei martori propuși, R. F., L. G. și V. J., sunt o parte din membri CNA care au participat la luarea deciziilor.
Necesitatea probei cu martori constă în aceea că procesul verbal al ședinței din 13.06.2013 este un înscris fabricat, pro causa. De asemenea din conținutul articolelor de presă reiese atitudinea abuzivă a membrilor CNA.
În ce privește proba cu înscrisuri arată că nu mai are alte înscrisuri de depus.
Pârâta prin consilier juridic solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În ce privește proba cu martori solicitată de reclamantă arată că se opune. Din eroare s-a menționat în procesul verbal din 13.06.2013 prelungire astfel că în ședința din 18.06.2013 s-a reanalizat situația. Procesul verbal este un act scris de mână și care nu poate fi contestat.
Consideră că proba cu martori nu este concludentă soluționării cauzei.
La solicitarea Curții, reprezentantul pârâtei arată că procesul verbal a fost scris de secretarul de ședință, M. M.. Dacă reclamanta apreciază că acest document este fals, de ce nu face plângere penală.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Respinge proba cu cei trei martori ca neconcludentă, având în vedere mențiunile din procesul verbal al ședinței din 13.06.2013 precum și faptul că reclamanta nu a formulat o cerere de înscriere în fals împotriva vreunei consemnări din conținutul acestui proces verbal, astfel încât devine inadmisibilă proba cu martori împotriva unei consemnări făcută în cuprinsul acestui proces verbal în lipsa unei cereri de înscriere în fals.
Reclamanta prin avocat declară că formulează cerere de înscriere în fals.
Pârâta prin consilier juridic învederează că instanța s-a pronunțat asupra probelor.
Curtea învederează părților că nu revine asupra pronunțării și că orice cerere formulată ulterior de părți urmează a o analiza.
Pârâta prin consilier juridic solicită acordarea unui termen scurt. La dosarul anterior de suspendare s-a acordat un termen de o săptămână și solicită acordarea unui termen de o săptămână pentru că pe data de 18.11.2013 începe concursul.
Reclamanta prin apărător solicită acordarea unui termen scurt pentru a formula în scris cererea de înscriere în fals.
Pârâta se opune având în vedere că instanța a respins cererea și că nu mai sunt probe de administrat să se poate analiza anularea acestui act. Reclamanta poate să formuleze cererea de înscriere în fals și să o depună la P..
Curtea, conform Codului de procedură civilă, învederează părților faptul că există posibilitatea formulării unei cereri de înscriere în fals pe parcursul judecății în primă instanță până la punerea concluziilor pe fond.
Reclamanta a formulat verbal cererea de înscriere în fals și în consecință instanța este învestită cu această cerere dar nu o poate examina la acest moment pentru că nu s-au arătat motivele de fapt și de drept.
Astfel că din punct de vedere procesual instanța este obligată să pună în vedere reclamantei să motiveze în fapt și în drept cererea de înscriere în fals, pentru a putea să examineze pe fondul ei cererea de înscriere în fals, astfel că acordă termen la 22.11.2013.
CURTEA
Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executarii unui act administrativ poate fi dispusa pentru motivele prevazute de art. 14 prin cererea adresata instantei de anularea actului administrativ.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru admiterea cererii de suspendare in temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite trei condiții:
- sesizarea instantei cu o cerere de anulare a actului administrativ;
- existența unui caz bine justificat;
- existența unei pagube iminente.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ.
Asadar, analiza acestor imprejurari nu trebui sa prejudece fondul, ci ele trebuie sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ, aspect ce trebuia sa rezulte in urma examinarii sumare a legalitatii actului administrativ.
Motivul invocat de reclamanta este comportamentul discreționar și abuziv al Consiliului Național al Audiovizualului.
Reclamanta arata ca C. Național al Audiovizualului a înțeles să își exercite atribuțiile într-un mod nejustificat, abuziv, altfel decât cel recunoscut de dispozițiile legale, indeosebi cu privire la măsura reanalizarii solicitării de prelungire a licenței audiovizuale în data de 18.06.2013, cu toate că potrivit postării inițiale pe site s-a dispus prelungirea licenței încă din 13.06.2013 este abuzivă și relevă un prim argument al nelegalității deciziei CNA.
Reclamanta mai afirma ca atitudinea abuzivă a CNA s-a materializat și prin plăsmuirea unui fals asupra postărilor de pe site-ul oficial al Consiliului, cu privire la concluziile ședinței din 13.06.2013. Deși inițial se prevedea că reclamantei i s-a prelungit licența audiovizuală, au modificat și au precizat faptul că în luna septembrie se va decide asupra acestei chestiuni.
In aparare, paratul a aratat ca:
,,În urma verificării documentației depuse împreună cu cererea de prelungire înregistrată la CNA sub nr. 5334/07.05.2013 s-a constatat lipsa următoarelor documente:
-certificatul fiscal din care să rezulte că societatea nu înregistrează obligații restante la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile art. 51 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare;
-certificatul constatator pentru asociatul . și documente din care să reiasă structura acționariatului acestuia până la persoană fizică;
-certificatul constatator pentru . BUCUREȘTI SRL, în original, la dosar fiind depusă o copie a acestuia;
-declarațiile notariale ale asociaților, în nume propriu și în numele . BUCUREȘTI SRL," în original, cu privire la calitatea de investitor sau acționar direct ori indirect la alte societăți de comunicație audiovizuală.
Prin adresele nr. 154/13.05.2013 și FN/27.05.2013, înregistrate la CNA cu nr. 5619/14.05.2013 și 6123/27.05.2013, . BUCUREȘTI SRL a depus o parte din documentele lipsă.
În ședința publică din 04.06.2013, C. a analizat solicitarea S.C. R. C. FM BUCUREȘTI S.R.L. cu privire la prelungirea licenței audiovizuale, a constatat că, în continuare, la dosar nu sunt depuse toate documentele și a amânat luarea unei decizii, comunicând reclamantei, prin adresa nr. 5334RF/06.06.2013, că cererea sa va fi programată pentru ședința publică din 13.06.2013, stabilindu-se, totodată, termenul de 12.06.2013 până la care să fie completată documentația.
Prin adresa înregistrată cu nr. 5334PDVP/12.06.2013 reclamanta a comunicat Consiliului că se află în imposibilitatea de a prezenta documentele solicitate, precizând că situația juridică privitoare la procedura de insolvență a societății se va decide în data de 23.09.2013.
În ședința publică din 13.06.2013 C. a analizat situația prezentată de . BUCUREȘTI SRL și a condiționat acordul privind prelungirea duratei de valabilitate a licenței audiovizuale nr. R068/22.07.1993 de depunerea, în luna septembrie, a documentelor prevăzute la art. 48 lit. b) și la art. 51 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă în data de 13.06.2013 ar fi fost adoptată o decizie privind prelungirea licenței, așa cum susține reclamanta, o astfel de decize s-ar fi materializat într-un înscris, într-o adresă care să-i fie comunicată acesteia și care ar fi fost atașată dosarului.
Întrucât unii membrii ai Consiliului au apreciat că hotărârea de a se amâna discutarea prelungirii în luna septembrie nu este una care să țină cont de dispozițiile legale, pe ordinea de zi a ședinței din data de 18.06.2013 subiectul a fost rediscutat.
În conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulamentul de organizare și funcționare al CNA, membrii Consiliului au dreptul să solicite rediscutarea unei probleme sau a unei decizii, după ce aceasta a fost adoptată, o singură dată și pe baza unor argumente întemeiate.
În ședința publică din 18.06.2013 CNA a reanalizat situația și a hotărât acordarea unui termen final de 30 de zile pentru completarea documentației de prelungire a duratei de valabilitate a licenței în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea audiovizualului, deciziile Consiliului se iau în ședință publică, într-un cvorum de cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 dintre aceștia.
Hotărârea CNA a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. 5334RF/20.06.2013. La expirarea termenului acordat de Consiliu, prin adresa înregistrată la CNA cu nr. 5334/17.07.2013, . BUCUREȘTI SRL a depus, în copie, certificatul de grefă privind respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecare a procedurii de reorganizare și un extras de cont al societății.
În aceste condiții, având în vedere faptul că până la termenul acordat, 18.07.2013, reclamanta nu a făcut dovada acordării facilităților la plata obligațiilor restante la bugetul de stat, așa cum prevede art. 51 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de faptul că termenul de valabilitate al licenței audiovizuale nr. R068/22.07.1993 se împlinise la data de 22.05.2013 și că nu au fost depuse toate documentele juridice care să ateste structura acționariatului societății, C. a decis respingerea cererii de prelungire a licenței audiovizuale și, în consecință, retragerea acesteia.”
Curtea constata ca aspectele invocate de reclamanta in sustinerea nelegalitatii actului administrativ implica cercetarea fondului cererii de anulare, nefiind motive evidente de nelegalitate a actului administrativ, asa cum impune art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004.
De aceea, Curtea considera ca nu eeste indeplinita conditia cazului bine justificat.
Cu privire la conditia pagubei iminente, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este un prejudiciu material viitor si previzibil.
Măsura dispusă afectează activitatea reclamantei într-o perioadă în care situația juridică a societății este tranzitorie in sensul ca produce efecte negative asupra sa din perspectiva reorganizarii activitatii sale.
Pe de alta parte, prin scoaterea la concurs a licenței ce a aparținut reclamantei, ar deveni dificila repunerea părților în situația anterioar in cazul anularii decizia CNA, dacă până la soluționarea prezentei acțiuni în anulare nu s-ar suspenda decizia prin care i s-a retras licența și astfel s-ar împiedica scoaterea sa concurs.
De aceea, Curtea considera ca este indeplinita conditia pagubei iminente.
Dar, ca urmare a neindeplinirii conditiei cazului bine justificat, in baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
DISPUNE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta . București S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Termen pentru continuarea judecății la 22.XI.2013, C.17 Fond, ora 900, în cunoștința părților.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.XI.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 5231/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








