Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 283/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 283/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 4786/2/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 283

Ședința publică din 23.01.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. I.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de contencios administrativ formulată de reclamantul I. D., în contradictoriu cu pârâții S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 și C. P. A REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, având ca obiect „obligare emitere act”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, pentru a se pune în discuție incidentul procedural al perimării, după care,

Curtea, față de lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a le da posibilitatea de a se prezenta.

La apelul nominal făcut în ședință publică și la sfârșitul ședinței de judecată nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declarată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare în vederea soluționării excepției perimării cererii de chemare în judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2010, sub nr._, reclamantul I. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 și C. P. A REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului S. de S. pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 la analizarea în C. SSPR a dosarului nr. 4567/ 2004 și să propună CPRD preschimbarea certificatului doveditor conform prevederilor Legi nr. 341/2004, iar dupa avizarea favorabilă de către CPRD, SSPR să semneze și ștampileze certificatul iar Președintele CPRD să-l semneze, urmând să continue procedura de preschimbare a certificatului doveditor, conform prevederilor art. 13 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G. 1412/2004 si a Legii nr. 341/2004; obligarea pârâtei C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la avizarea favorabilă a propunerii SSPR de preschimbare a certificatului doveditor iar Președintele Comisiei să semneze certificatul doveditor preschimbat conform prevederilor Legii 341/2004.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență faptul că, prin adresa nr. 18/_/2009, i s-a comunicat faptul că dosarul nu a fost analizat în C. SSPR, deoarece nu figurează ca înregistrat în registrul unic, că nu figurează în baza de date a SSPR ca posesor a titlului de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite deoarece nu deține brevet de atestare a acestui titlu.

Ca urmare a acestui răspuns, apreciază că pârâtul este de rea credință deoarece deține certificatul cu .. nr./21.11.1996, iar în Monitorul Oficial al României nr. 100 bis/7 martie 2000, figurează în anexa nr. 1 la Decretul 37/2000, la poziția ca posesor al titlului de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite.

Refuzul SSPR de a propune CPRD avizarea favorabilă și de a semna certificatul doveditor, este abuziv, neîntemeiat și lipsit de temei legal, întrucât titlul de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite i-a fost acordat ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea 42/1990.

Față de aceste aspecte, reclamantul apreciază că prin imposibilitatea de a beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, i s-a provocat un prejudiciu în cuantum de 300,000 lei RON.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 112 - 115 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004, H.G. nr. 566/1996 și H.G. nr. 1412/2004, O.U.G. nr.184/1999.

Pârâta C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca rămasă fară obiect, având în vedere faptul că în cadrul ședinței Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 din data de 11.03.2008 dosarul reclamantului cu nr. 4567 fost avizat favorabil pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar, fiind tipărit noul tip de certificat, conform Legii nr. 341/2004, .-I_.

Pârâtul S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția tardivității introducerii cererii de preschimbare și excepția inadmisibilității acțiunii

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că simplul fapt al existenței unui certificat de revoluționar "Luptător pentru V. Revoluției din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite" obținut în baza Legii nr. 42/1990, nu certifică validarea unui eventual dosar depus în baza Legii nr. 341/2004 și nici nu face dovada că trebuia să primeasca certificatul de revoluționar preschimbat.

Mai arată că, dosarul numitului I. D. înregistrat sub numărul 4567 fiind analizat de C. SSPR, avizat de CPRD, noul certificat de revoluționar cu titlul de "Luptător la V. Revoluției Române din Decembrie 1989 — Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite" a fost tipărit, semnat și stampilat avand .-I nr._, publicat în M.O. nr. 467 BIS/07.07.2010 la poziția 6834, acesta fiind deia eliberat reclamantului I. D. din Bârlad, născut la data de 19.06.1955.

În ceea ce privește prejudiciulapreciat de reclamant la suma de 300,000 RON, consideră că această apreciere nu este justificată și nedovedit.

Prin încheierea de ședință din 7.09.2011, Curtea a dispus suspendarea cauzei în baza art.1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor stabilite în sarcina sa prin încheierile de la termenele anterioare.

Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 23.01.2013, cu citarea părților.

Asupra excepției perimării, Curtea constată următoarele:

În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Dispozițiile legale menționate sunt aplicabile și în materia contenciosului administrativ, în raport de prevederile art. 28 alin.1 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data împlinirii termenului de perimare, calculat conform art.101 alin.3 din Codul de procedură civilă, părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

În raport de aceste considerații și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei și că în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art.248 alin.1 Cod procedură civilă, văzând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art.252 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Curtea urmează să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. D., în contradictoriu cu pârâții S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 și C. P. A REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. I. C. D.

Red. M.I.

Tehnodact. I.C.D./ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 283/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI