Despăgubire. Sentința nr. 1553/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1553/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 2037/3/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1553

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. V.

Grefier F. L. V.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții P. S.-D. și P. G.-R. în contradictoriu cu pârâții A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și S. R. PRIN COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, având ca obiect „despăgubire”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuții, se prezintă reclamanții prin apărător ales E. D. cu delegație de substituire, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea pune în vedere reclamanților prin apărător să specifice dacă există motive de amânare fără discuții în cauză.

Apărătorul ales al reclamanților solicită termen pentru a depune înscrisuri.

Curtea apreciază lăsarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă reclamanții prin apărător ales E. D. cu delegație de substituire, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

La verificarea propriei competente, Curtea pune în discuție excepția necompetentei materiale conform Legii 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, capitolul 3 art. 23 alin. 3 și art. X din Legea 2/2013 de modificare a art. 20 din titlul VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv al Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

CURTEA

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal .

În baza art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T. - Secția C. Administrativ și Fiscal și dispune trimiterea dosarului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08 Mai 2013.

PreședinteGrefier

V. AndreeaVlad F. L.

F.V. 10 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 1553/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI