Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 1314/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 1314/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 9454/2/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1314

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.04.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, ., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ACSIS SOLV IPURL, reprezentat de D. M. A., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, având ca obiect „anulare act emis de C. Național al Audiovizualului – Decizia nr. 927/05.12.2012 C.N.A.”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, au răspuns reclamanta, reprezentată de avocat C. Lungănașu, cu împuternicire avocațială la fila 12 dosar și pârâtul, reprezentat de consilier juridic M. F. A., cu delegație la fila 16 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

La interpelarea instanței, reprezentanții părților, având cuvântul, pe rând, învederează că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației așa cum a fost formulată și pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia și să de dispună anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 927/05.12.2012 emisă de pârât.

Totodată, se mai solicită instanței, în temeiul art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 93 alin. 3 și 4 din Legea nr. 504/2002, să se dispună suspendarea sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile, iar în subsidiar, în temeiul art. 7 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 94 din Legea nr. 504/2002, raportat la gravitatea faptei, să se dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment.

Reprezentantul pârâtului, având cuvântul, solicită instanței respingerea acțiunii așa cum a fost formulată, ca neîntemeiată și menținerea deciziei contestate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele detaliate pe larg în cuprinsul întâmpinării, precizând că amenda aplicată reclamantei a fost spre cuantumul minim .

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 18.12.2012, sub nr._, reclamanta . - în insolvență, prin administrator judiciar ACSIS SOLV IPURL, în contradictoriu cu C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI au formulat contestație împotriva deciziei nr. 927 din 05.12.2012 emisă de pârâtul CNA prin care au fost sancționați cu amendă în cuantum de 15.000 lei, cumulată cu obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00 - 22.00, textul deciziei sancționatoare, solicitând ca prin hotărârea se va pronunța să se dispună:

-anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 927/05.12.2012 emise de pârâtul CNA;

-în temeiul art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 93 alin. 3 și 4 din Legea nr. 504/2002, s-a solicitat suspendarea sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile;

-în subsidiar, în temeiul art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 coroborat cu art. 94 din Legea nr. 504/2002, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment;

-în temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a solicitat obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-au arătat în esență următoarele: în ședința publică din data de 05.12.2012, pârâtul C. Național al Audiovizualului a dispus sancționarea sa cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. 1 din Legea nr. 504/2002. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 93 indice 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 504/2002, i s-a impus obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text: «C. Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune OTV cu amendă de 15.000 lei pentru încălcarea art. 35 alin. 1 din Legea audiovizualului, întrucât în lunile septembrie-octombrie nu a respectat cele 12 minute permise de lege pentru difuzarea publicității în cadrul unei ore».

I.Nulitatea Deciziei nr. 927/05.12.2012 având în vedere nemotivarea efectivă a actului administrativ în cauză. Deși motivarea nu reprezintă de regulă o condiție obligatorie pentru emiterea (adoptarea) valabilă a unui act administrativ de autoritate, în anumite situații această condiție procedurală devine obligatorie. Doctrina arată că pentru anumite acte asociații administrative de autoritate individuale, motivarea este cerută de lege în cazuri speciale, exemplificându-se cu emiterea actelor de sancționare contravențională sau a actelor administrativ-fiscale. Importanța acestei condiții procedurale pentru valabilitatea actelor administrative de autoritate trebuie raportată și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanță ce a impus principiul obligației de motivare a actelor administrative individuale de către autoritățile naționale. A se vedea în acest sens Hotărârea din 15.10.1987 în cauza 226/86, unde CJUE (CJCE la acea vreme), în conținutul hotărârii arată că ține de exigențele dreptului comunitar ca actele autorităților naționale să fie efectiv motivate și să prevadă calea de urmat în eventualitatea contestării lor. Ca atare, motivarea unui act administrativ de autoritate individual nu este numai o cerință internă, prevăzută prin normele naționale, dar și o condiție impusă de dreptul Uniunii Europene pentru asigurarea respectării drepturilor particularilor.

În conținutul deciziei de sancționare în cauză motivarea este contradictorie și lipsită de logică, aspect ce atrage, implicit, o nemotivare reală a actului administrativ: în prima pagină a deciziei contestate în prezenta cauză se invocă dispoziții legale ce nu le sunt aplicabile. Astfel, pârâtul CNA a motivat aplicarea sancțiunii față de societate pornind de la aspectul că "în cazul televiziunii publice, proporția de spoturi publicitare televizate și sporturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date." Or, societatea nu este o televiziune publică, ci una privată. Ca atare, mențiunile făcute de către pârâtul CNA în motivarea deciziei în cauză, precum și referirile făcute la timpul maxim alocat pentru transmiterea publicității nu au nicio legătură cu starea de fapt.

II. S-a invocat nulitatea Deciziei nr. 927/05.12.2012 având în vedere nelegalitatea și netemeinicia actului administrativ în cauză, raportat la dispozițiile art. 90 alin. 3 și 4 din Legea nr. 504/2002. Astfel, se stabilește posibilitatea aplicării de către pârât a unei somații publice în cazul în care efectele faptei săvârșite sunt minore, iar alin. 4 al acestui articol impune ca sancțiunea să fie individualizată prin raportare la gravitatea faptei și efectele acesteia. Pornind de la aceste norme imperative, textul legal invocat nu face altceva decât să confere consacrare principiului proporționalității sancțiunii aplicate cu gravitatea faptei săvârșite. Or, în cazul de față, nu există nicio proporție respectată, în condițiile în care pretinsa depășire a duratei publicității pe lunile analizate (septembrie și octombrie) în realitate nu reprezintă nicio depășire, ba dimpotrivă, media în aceste două luni a fost sub timpul maxim permis pentru difuzarea publicității. Mai mult, pârâtul CNA avea obligația de a respecta procedura sancționării prin aplicarea graduală a măsurilor contravenționale, procedură pe care nu a respectat-o deloc. Dispunerea de la bun început a amenzii contravenționale în cuantumul aplicat reprezintă o nelegală aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii și, în fond, o greșită aplicare a textului legal avut în vedere.

Motivarea deciziei în cauză este eronată, în condițiile în care pârâtul arată un anumit timp al depășirii medii a timpului alocat publicității televizate, fără însă a arăta cum anume a ajuns la această medie. În medie nu a fost nicio încălcare a dispozițiilor legale, deoarece în restul intervalelor transmisia de publicitate a fost mult sub maximul permis prin lege. Ca atare, este complet nejustificat modul de calcul și procedura în urma căreia pârâtul a ajuns la concluzia că ar fi înregistrat depășirile ce le sunt imputate.

III. Decizia nr. 927/05.12.2012 a pârâtului CNA nu este motivată efectiv în fapt. Astfel, pârâtul inserează în cuprinsul actului administrativ în cauză două tabele cu mai multe rubrici și diverse cifre, fără a preciza ce reprezintă fiecare în parte. In plus, pârâtul nu face dovada și, cu atât mai grav, nu le-a pus la dispoziție documentația care a stat la baza întocmirii deciziei de sancționare contestată. Pe de altă parte, având în vedere autonomia sa și drepturile conferite la nivel european și constituțional național cu privire în special la libertatea presei și, implicit, libertatea de exprimare, practica pârâtei este abuzivă, aducând atingeri grave drepturilor sale constituționale. Emiterea unei decizii în această manieră le încalcă dreptul la apărare prin privarea de informațiile care au stat la baza sancționării contravenționale, precum și posibilitatea criticării eventualelor abuzuri.

IV. În ceea ce privește cel de al doilea petit al prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit art. 93 alin. 3 teza finală din Legea nr. 504/2002, termenul de 15 zile în interiorul căruia se poate formula contestația împotriva actului administrativ în cauză nu suspendă, de drept, efectele acestuia. Norma în discuție reprezintă o aparentă derogare de la regimul juridic general al răspunderii contravenționale. Art. 37din OG nr. 2/2001 dispune expres că executarea procesului-verbal de sancționare contravențională se poate dispune ulterior împlinirii termenului de 15 zile, sub condiția neatacării actului administrativ individual. Ca atare, în interiorul termenului de 15 zile sunt suspendate de drept efectele actului de sancționare, indiferent de alegerea contravenientului de a contesta sau nu măsura dispusă împotriva sa. In situația de față, fiind în prezența unor norme speciale și derogatorii, teza finală a art. 93 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 arată că, spre deosebire de reglementarea generală, termenul de 15 zile în care se poate formula contestația nu suspendă de drept efectele deciziei sancționatorii. Totuși, această normă trebuie interpretată sistemic, astfel că va fi corelată cu dispozițiile art. 93 alin. 4 din aceeași lege, potrivit cărora "Actele emise în condițiile alin. 1 și neatacate în termenul prevăzut la alin. 3 constituie de drept titlu executoriu." Ca atare, numai în cazul neatacării Deciziei în cauză, aceasta devine titlu executoriu - altfel spus, poate fi pusă în aplicare împotriva sa în ceea ce privește obligația de plată a amenzii contravenționale. Din această prevedere, per a contrario rezultă că actul administrativ emis de către pârâtul CNA nu constituie titlu executoriu dacă a fost atacat în termenul prevăzut de lege. Or, această normă atrage, per se ideea suspendării actului de autoritate în cauză în ipoteza în care s-a formulat o contestație.

Totuși, având în vedere că nu este reglementată expres suspendarea efectelor actului administrativ contestat, a invocat, suplimentar celor expuse mai sus, dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, normă ce reprezintă dispoziția comună în materia atacării actelor administrative de autoritate. Sunt întrunite atât condițiile procedurale de admisibilitate ale cererii de suspendare, cât și ambele condiții privind temeinicia solicitării sale. Cât privește temeinicia cererii sale, s-a arătat că sunt îndeplinite ambele condiții.

Caracterul autonom al libertății de exprimare si informare a fost consacrat de CEDO si alte documente europene intre care amintim Actul final de la Helsinki din 1975, Declarația Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei din 29.04.1982 si Recomandarea Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei din 23.02.1984 referitoare la "Principiile relative la publicitatea televizata". Consecința consacrării legislative, dar si cu valoare de principiu autonom al libertății de exprimare se datorează faptului ca aceasta libertatea individuala este o valoare autonoma, nesubordonata interesului general sau valorilor determinate de stat la un moment dat. Absenta caracterului autonom ar duce la negarea pluralismului si ar crea posibilitatea ingerinței statului in actul de creație, informare si exprimare al individului. Caracterul autonom al libertății de exprimare nu exclude limitarea exercițiului acestui drept, in condițiile concret si expres prevăzute de lege.

Pe de altă parte, inclusiv difuzarea spoturilor publicitare reprezintă o formă de asigurare a libertății de exprimare, alături de o sursă de venit pentru televiziunile private. Elementele constitutive ale acestei libertăți, astfel cum sunt ele concepute in cuprinsul art. 10 CEDO, constau in libertatea de a caută liber informații; libertatea de a comunica ideile si informațiile fara a fi limitat; libertatea de a beneficia liber de informații si idei, pe plan intern si internațional. Desigur toate aceste idei fundamentale care conturează conținutul libertății de opinie si de exprimare au in vedere accesul la sursele de informații care emana de la guvern si administrație si au ca destinatari si subiecți in același timp indivizii in general, dar si persoanele care isi desfășoară activitatea in mass-media. Așadar, statul are fata de acest drept al presei diverse obligații: obligația pozitiva de a asigura exercițiul acestui drept prin garantarea existentei unor mijloace de informare diversificate; obligația de a supraveghea exercitarea acestei libertăți efective. Statul trebuie sa se opună concentrării excesive a presei si sa asigure diversificarea transmiterii opiniilor.

Exprimarea libera a ideilor in presa presupune absenta controlului a priori a oricărui fel de cenzura. Circulația informațiilor si ideilor trebuie sa se faca fara niciun fel de cenzura. Aceasta libertate se aplica oricărui gen de informații idiferent de suportul lor material, care poate consta in: publicații scrise, emisiuni radiofonice si televizate. Statul are obligația de a nu cenzura. Regimul de autorizare trebuie sa fie fundamentat pe rațiuni practice legate de penuria "undelor" si nu pe restricții deghizate ale libertății de exprimare.

În cazul radioteleviziunilor private sau comerciale, intervenția statului se rezuma, la fel ca in cazul presei scrise, la respectarea generala a principiului de a nu interveni, asigurând astfel garantarea concurentei pe piața, evitarea monopolurilor, care la fel pot conduce la limitarea sau suprimarea libertății de exprimare.

Apreciata a fi un corolar al libertății de exprimare in Constituția din 1991, republicata, libertatea de exprimare apare prevăzuta intre libertatea conștiinței si dreptul la informație, respectiv dreptul la invatatura. Considerata a fi un corolar al libertății de gândire, de opinie si de credința religioasa, libertatea de exprimare presupune, existenta concomitenta a dreptului la informație si invatatura. F. o informație actuala, complexa, la care individul sa aiba acces atat prin mijloacele moderne mass-media, cat si prin participarea directa si garantarea la procesul educațional organizat de stat, libertatea de exprimare si libertatea conștiinței ar fi golite de conținut si sens. Exprimarea libera presupune absenta cenzurii, liberatea de a înființa publicații, interzicerea suprimării publicațiilor, dar nu excluderea regimului autorizărilor cu privire la timpul de emisie. Serviciile de radio si televiziune in România sunt private si publice, programele lor având același caracter.

Așadar, in art. 11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se indica faptul ca "Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fara amestecul autorităților publice si fara a tine seama de frontiere. Libertatea si pluralismul mijloacelor de informare in masa sunt respectate." Instituțiile de mass-media publice, sigur, trebuie sa servească necesitații contribuabililor, in mod echitabil. Pentru realizarea acestui obiectiv statul trebuie sa normeze aceste programe, garantând astfel cele arătate anterior. Insa, in cazul radioteleviziunilor private sau comerciale, intervenția statului se rezuma, la fel ca in cazul presei scrise, la respectarea generala a principiului de a nu interveni, asigurând astfel garantarea concurentei pe piața, evitarea monopolurilor, cale la fel pot conduce la limitarea sau suprimarea libertății de exprimare.

Așadar, în speță, nu a făcut altceva decât să difuzeze diverse spoturi publicitare, în temeiul dreptului publicului la informare, precum și în temeiul dreptului săude a desfășura activitate comercială în vederea asigurării și garantării veniturilor proprii, astfel încât să asigure independența jurnalistică. Pe de altă parte, fiind în insolventă, în faza reorganizării judiciare, cu atât mai mult apare necesitatea acoperirii și a acestui aspect comercial, constând în difuzarea sporturilor publicitare.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 112 C. proc. civ., art. 90 alin. 1, 3 și 4, art. 93 alin. 3, art. 94 din Legea nr. 504/2002.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Legal citat, pârâtul C. Național al Audiovizualului (CNA) a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea contestației, arătând în esență următoarele:

Prin Decizia 927/05.12.2012, reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea din Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin intermediul serviciilor media audiovizuale.

Potrivit dispozițiilor invocate:

Legea audiovizualului - art. 35

(1) Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date.

Reclamanta a fost sancționată pentru că în perioada de referință monitorizată, respectiv 01.09-31.10.2012, nu a respectat prevederile invocate, în sensul că durata publicității a depășit timpul legal permis difuzării acesteia în cadrul unei ore date.

Astfel, conform datelor reținute în decizia contestată, în perioada menționată, postul OTV (ce aparține reclamantei) a depășit cele 12 minute de publicitate permise a fi difuzate într-un interval de o oră, constatându-se un număr total de 6 depășiri ale duratei legale a publicității, totalizând 12 minute și 23 de secunde.

Pentru aceste considerente și ținând cont că anterior mai fusese sancționată cu trei amenzi și o somație publică pentru încălcarea acelorași prevederi legale, C. a decis sancționarea reclamantei cu amendă de 15.000 lei.

1.Reclamanta susține că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, pe motiv că actul administrativ contestat nu cuprinde condițiile de validitate prevăzute de art. 16 din același act normativ.

Prevederile OG nr. 2/2001 nu sunt incidente cauzei deduse judecății având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 93 alin. 3 din Legea audiovizualului, actele administrative emise de CNA derogă de la legislația de drept comun privind contravențiile, în sensul că art. 94 din același act normativ, doar "Contravențiilor constatate de ANCOM le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2001..."

Potrivit art. 15 din Legea audiovizualului, C. emite decizii în cvorum de 8 membri, cu votul a cel puțin 6 membri.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Legea audiovizualului, actele emise de Consiliu, în speță deciziile de sancționare, pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, aspect pe care reclamanta l-a cunoscut, întrucât a introdus acțiunea la instanța competentă conform legii, însă, prin intermediul acțiunii încearcă să inducă o altă situație juridică.

În acest sens există o jurisprudență constantă a ÎCCJ care a stabilit că deciziile emise de CNA sunt acte administrative de autoritate ale căror formă și fond se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând astfel de la dreptul comun în materia contravențională care este O.G. nr. 2/2001.

Spre exemplu, în Decizia nr. 3255/2007, Înalta Curte a stabilit că: „în ceea ce privește critica referitoare la soluția instanței asupra excepției nulității deciziei contestate, se constată că nici aceasta nu este întemeiată, din cuprinsul Legii nr. 504/2002 rezultând că regimul sancționator pe care îl instituie acest act normativ reprezintă o reglementare specială, care derogă de legea generală în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001. (...)".

Independent de toate aspectele precizate anterior urmează să constatați că decizia atacată este motivată atât în fapt cât și în drept.

2.Cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamantă în baza căruia susține nelegalitatea și netemeinicia deciziei contestate îl reprezintă în opinia acesteia, împrejurarea că amenda aplicată prin actul administrativ supus controlului de legalitate nu a fost precedat de o somație prealabilă.

În acest sens, reclamanta susține că la aplicarea sancțiunii, C. nu ar fi ținut cont de criteriile de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, în speță apreciind că nu a fost respectat principiul proporționalității.

În considerarea acestui argument, reclamanta susține în mod greșit că durata publicității nu a fost depășită pe lunile analizate având în vedere că media pe aceste două luni a fost sub timpul maxim permis de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea audiovizualului, constituie contravenții următoarele fapte:

-alin. (1) lit. g) programarea și furnizarea de programe, cu încălcarea prevederilor art. 27, art. 28, art. 29 alin. (1) - (7), art. 31 alin. (7), art. 32, art. 34, art. 35 alin. (11 art. 36, art. 39, art. 40, art. 41 și ale art. 85 alin. (3) - (9);

- alin. (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.

- alin. (3) în cazul în care C. decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) "sunt minore, va adresa o somație publică de intrare în legalitate.

- alin. (4) Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an."

Față de conținutul acestor dispoziții, interpretarea pe care reclamanta o dă acestora este una total eronată, susținerile sale referitoare la nerespectarea principiului proporționalității și neaplicarea graduală a sancțiunilor fiind false.

Astfel, la aplicarea sancțiunii contestate, C. a avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii referitoare la gravitate și efecte, aceasta fiind aplicată spre limita minimă a amenzii prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina reclamantei, precum și de faptul că anterior aplicării acesteia, reclamanta mai fusese sancționată tot pentru încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Lege, cu alte trei amenzi și cu o somație publică.

Precizăm faptul că sancționarea anterioară a radiodifuzorului este menționată și în decizia contestată în prezentul dosar, prin urmare, afirmațiile reclamantei privind Nulitatea deciziei de sancționare pentru neaplicarea graduală a sancțiunii contravenționale sunt contrare adevărului, atât timp cât aceasta avea cunoștință de sancțiunile anterioare aplicate pentru încălcarea acelorași prevederi legale.

Prin urmare, măsura contravențională a fost aplicată gradual, ținându-se cont de sancțiunile anterioare primite de radiodifuzor pentru aceleași încălcări.

Argumentația reclamantei în ce privește acest capăt de cerere este contrară situației de fapt, situație pe care reclamanta o cunoaște, dar contrar adevărului încearcă să își susțină apărările pe o altă stare de fapt decât cea existentă, inventând în cunoștință de cauză prevederi și proceduri care nu ar fi fost respectate, încercând astfel să își construiască apărările și să inducă o altă stare de fapt decât cea existentă.

3. Cât privește motivarea potrivit căreia media duratei publicității difuzate în perioada monitorizată nu ar depăși durata legală, s-a arătat că reclamanta nu este în eroare, ci încearcă să o inducă, întrucât legiuitorul a prevăzut la art. 35 în mod expres că în timpul unei ore nu pot fi difuzate mai mult de 12 minute, iar nu că cele 12 minute pot fi adunate pe o anumită perioadă de timp și împărțită pe ore, așa cum încearcă reclamanta să inducă instanței.

4. Un alt argument invocat de reclamantă în susținerea cererii sale îl constituie modul de calcul și procedura prin care s-a constatat depășirea duratei publicității, considerându-le nejustificate. Aceasta apreciază în baza propriilor evaluări, pe care le-a efectuat „privind cu atenție perioadele de difuzare a publicității”, că media depășirii duratei orare a publicității ar fi fost sub maximul prevăzut de lege, deoarece în alte intervale orare decât cele reținute în raportul de monitorizare ar fi avut o durată sub maximul permis de lege.

Astfel, în opinia reclamantei, procedura în urma căreia s-a măsurat durata orară a publicității, precum și modul de calcul al acesteia ar fi "complet nejustificat".

Sub acest aspect, s-au învederat următoarele:

În perioada 01.09-31.10.2012, direcția de specialitate a CNA a monitorizat posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1TV, Kanal D, Național TV, OTV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1 și România TV cu privire la respectarea normelor legale care reglementează regimul difuzării publicității.

Obiectul monitorizării l-a constituit măsurarea duratelor orare ale inserțiilor de publicitate transmise în cadrul unei ore date, fiind semnalate constatările cu privire la depășirea limitei maxime legale reglementate de Legea audiovizualului.

Conform prevederilor art. 35 din Legea audiovizualului, publicitatea difuzată într-un interval de o oră nu poate depăși 12 minute (respectiv, 720 de secunde); această durată nu se aplică în cazul anunțurilor radiodifuzorului în legătură cu propriile sale programe și cu produsele auxiliare derivate direct din acestea, al anunțurilor de sponsorizare și al plasărilor de produse.

Pentru a stabili durata orară a publicității difuzate într-un interval de o oră, monitorizarea s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările.

Astfel, în vederea verificării respectării duratei orare a publicității, măsurarea acesteia s-a făcut fără a se lua în calcul duratele avertizărilor cu caracter obligatoriu, anunțurilor de sponsorizare, secvențelor de autopublicitate promoțională, anunțurilor umanitare sau de utilitate publică. În raport de aceste elemente, monitorizarea s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale menționate, în sensul că de la măsurarea duratei orare a publicității au fost exceptate acele forme de publicitate care nu intră sub incidența prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului.

În urma monitorizării serviciului de programe difuzat de postul OTV în perioada 01.09-31.10.2012, s-au constatat următoarele:

Depășiri ale duratelor orare ale inserțiilor de publicitate în perioada 01 - 30 septembrie 2012

Numărul secundelor de publicitate într-un interval de o oră este de 720 secunde, acesta fiind depășit în intervalul orar 20.00-21.00 din ziua de 05.09.2012 cu 74 de secunde, în intervalul orar 21.00-22.00 din 07.09.2012 cu 289 de secunde și în intervalul orar 21.00-22.00 din ziua de 23.09.2012 cu 223 de secunde.

Prin urmare, datele prezentate în tabel reflectă durata inserțiilor de publicitate difuzate efectiv într-un interval de o oră, pe parcursul lunilor septembrie și octombrie 2012, în intervalul orar 18.00-23.00 (orele cele mai reprezentative din punct de vedere al audienței care se înregistrează la public), iar în determinarea duratei orare a publicității menționate nu au fost incluse duratele publicității exceptate de la măsurarea duratei orare a publicității, conform art. 35 alin. (2) din legea invocată.

În aceste condiții, CNA nu a făcut o evaluare defectuoasă a transmisiunilor încadrate la categoria publicitate, așa cum eronat susține reclamanta, datele referitoare la publicitate reținute în decizia contestată fiind corecte, iar decizia a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în speță.

Datele referitoare la publicitatea difuzată de postul OTV au fost preluate de la KANTAR MEDIA AUDIENCES, institut de cercetare din România, specializat în colectarea și furnizarea datelor de cercetare de piață, având ca obiect de activitate, printre altele, măsurarea audienței posturilor de radio și de televiziune, precum și monitorizarea publicității audiovizuale difuzate de posturi și s-au prelucrat ținându-se seama de prevederile din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare audiovizual.

5. Reclamanta mai susține că ar fi fost privată de informațiile care au stat la baza emiterii decizie contestate, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare. Referitor la aceasta, în considerentele deciziei de sancționare se precizează că postul OTV mai fusese sancționat anterior cu o somație publică de intrare în legalitate, prin Decizia nr. 99/2012, ceea ce atestă faptul că aceasta cunoștea prevederile legale, dar le-a ignorat în continuare. După cum se poate observa, aceasta nu a intrat în legalitate, încălcând din nou aceleași prevederi legale, C. aplicând o amendă contravențională prin actul contestat.

6. În ce privește solicitarea reclamantei de "înlocuire" a sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment, această cerere nu poate fi acceptată, deoarece Legea 504/2002 nu prevede o astfel de posibilitate, avertismentul neexistând în Legea audiovizualului, pentru încălcări ale dispozițiilor legale pe care C. le consideră minore fiind prevăzută somația publică.

De asemenea, în ce privește solicitarea înlocuirii amenzii contravenționale cu somație publică, aceasta nu poate fi primită, dat fiind faptul că reclamanta a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea acelorași dispoziții legale, situație în care devin aplicabile prevederile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, potrivit cărora în cazul încălcării repetate a acelorași dispoziții legale, se aplică amenda contravențională. Mai mult, înlocuirea sancțiunii aplicate de Consiliu, fără a ține cont și de criteriile de individualizare a acesteia, ar putea constitui, o măsură de natură a încuraja reclamanta să recidiveze, din moment ce difuzarea în mod repetat de programe audiovizuale cu încălcarea acelorași prevederi legale ar ajunge să fie sancționată doar cu somație publică (care, prin natura ei, are rolul de intrare în legalitate) iar criteriile de individualizare a unei sancțiuni să își piardă, teoretic, substanța, din moment ce ele nu sunt luate în considerare la aprecierea gravității faptei.

Măsurarea duratei publicității s-a efectuat în mod corect și conform tuturor standardelor în materia măsurării duratei timpilor de emisie, contraargumentele reclamantei, fără o indicare pertinentă a metodei folosite în stabilirea duratei publicității fiind în acest caz lipsite de relevanță.

În privința solicitării suspendării sancțiunii contestate, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, s-au arătat următoarele:

În cauza dedusă judecății, actul atacat a fost emis în baza prevederilor art. 90 alin. lit. g) și alin. (2) din Legea audiovizualului, situația în care, în materie de suspendare, sunt aplicabile prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Legii contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ presupune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute expres în textul de lege, și anume: existența cazului bine justificat și prevenirea, pe această cale, a producerii unei pagube iminente.

Legea definește paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor, iar cazul bine justificat ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Este de principiu că această condiție a prejudiciului material nu are în vedere reducerea patrimoniului doar ca urmare a simplei executări a actului administrativ, ci un prejudiciu cu caracter suplimentar care nu ar putea fi înlăturat altfel decât prin suspendarea executării actului administrativ.

Or, reclamanta nu numai că nu face dovada îndeplinirii acestor cerințe legale, dar nici cererea nu și-a motivat-o în acest sens.

8. Argumentația reclamantei referitoare la libertatea de exprimare, prevăzută de art. 10 din CEDO se referă la "libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei", nu este aplicablă în prezenta cauză, deoarece radiodifuzorul a fost sancționat prin decizia contestată pentru depășirea duratei publicității în anumite intervale orare și nu pentru transmiterea de informații și idei de interes public.

De asemenea, jurisprudența CEDO pe care reclamanta o invocă în susținerea contestației nu are legătură cu prezenta acțiune, cauzele respective având cu totul alt obiect.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ. în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor invocate:

Legea audiovizualului - art. 35

Legiuitorul a prevăzut la art. 35 în mod expres că în timpul unei ore nu pot fi difuzate mai mult de 12 minute, iar nu că cele 12 minute pot fi adunate pe o anumită perioadă de timp și împărțită pe ore, așa cum încearcă reclamanta să inducă instanței.

Un alt argument invocat de reclamantă în susținerea cererii sale îl constituie modul de calcul și procedura prin care s-a constatat depășirea duratei publicității, considerându-le nejustificate. Aceasta apreciază în baza propriilor evaluări, pe care le-a efectuat „privind cu atenție perioadele de difuzare a publicității”, că media depășirii duratei orare a publicității ar fi fost sub maximul prevăzut de lege, deoarece în alte intervale orare decât cele reținute în raportul de monitorizare ar fi avut o durată sub maximul permis de lege.

Astfel, în opinia reclamantei, procedura în urma căreia s-a măsurat durata orară a publicității, precum și modul de calcul al acesteia ar fi "complet nejustificat".

Instanța reține că în perioada 01.09-31.10.2012, direcția de specialitate a CNA a monitorizat posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1TV, Kanal D, Național TV, OTV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1 și România TV cu privire la respectarea normelor legale care reglementează regimul difuzării publicității.

Pentru a stabili durata orară a publicității difuzate într-un interval de o oră, monitorizarea s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În urma monitorizării serviciului de programe difuzat de postul OTV în perioada 01.09-31.10.2012, s-au constatat următoarele:

Depășiri ale duratelor orare ale inserțiilor de publicitate în perioada 01 - 30 septembrie 2012

În aceste condiții, pârâta nu a făcut o evaluare defectuoasă a transmisiunilor încadrate la categoria publicitate, așa cum eronat susține reclamanta, datele referitoare la publicitate reținute în decizia contestată fiind corecte, iar decizia a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în speță.

Reclamanta mai susține că ar fi fost privată de informațiile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare. Referitor la aceasta, în considerentele deciziei de sancționare se precizează că postul OTV mai fusese sancționat anterior cu o somație publică de intrare în legalitate, prin Decizia nr. 99/2012.

Argumentația reclamantei referitoare la libertatea de exprimare, prevăzută de art. 10 din CEDO se referă la "libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei", nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece radiodifuzorul a fost sancționat prin decizia contestată pentru depășirea duratei publicității în anumite intervale orare și nu pentru transmiterea de informații și idei de interes public.

De asemenea, jurisprudența CEDO pe care reclamanta o invocă în susținerea contestației nu are legătură cu prezenta acțiune, cauzele respective având cu totul alt obiect.

Așa fiind, instanța reține că decizia contestată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului că nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de "înlocuire" a sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment, instanța reține următoarele: sancțiunea trebuie să fie individualizată prin raportare la gravitatea faptei și efectele acesteia. Sancțiunea aplicată trebuie să respecte o proporționalitate cu gravitatea faptei săvârșite.

Avându-se în vedere aceste aspecte, precum și gradul redus de pericol social al faptei reclamantei, instanța coroborând prevederile art. 94 din Legea nr. 554/2004 și cele ale art. 7 din OG nr. 2/2001, care prevăd că: (1) avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, instanța va admite în parte acțiunea, va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii de 15.000 lei aplicată reclamantei prin Decizia nr. 927/05.12.2012 emisă de pârâtul CNA cu sancțiunea "avertisment".

Va respinge capătul de cerere principal ca nefondat.

În privința solicitării suspendării sancțiunii contestate, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, se rețin următoarele: față de admiterea în parte a acțiunii, instanța urmează a respinge cererea de suspendare executare act administrativ ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ACSIS SOLV IPURL, reprezentat de D. M. A., cu sediul în București, ., ., sector 2 și cu sediul procesual ales la SCA „F., S.&Asociații”, din București, .. 6, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în București, ., sector 5.

Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii de 15.000 lei aplicată reclamantei prin Decizia nr. 927/05.12.2012 emisă de pârâtul CNA cu sancțiunea "avertisment".

Respinge capătul de cerere principal ca nefondat.

Respinge cererea de suspendare executare act administrativ ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB/5 ex.

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5275/2013. Curtea de Apel...		Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... →

Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 1314/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 1314/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI