Cetăţenie. Decizia nr. 5201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5201/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 7140/2/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.5201

Ședința publică de la 21.11.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - C. M. F.

JUDECĂTOR - A. Ș.

GREFIER - C. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă C. A., împotriva sentinței civile nr.6800/28.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. Națională pentru Cetățenie.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă prin consilier juridic P.-B. P. care depune delegație la dosar, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 31.05.2013 recurenta reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, iar la data de 13.11.2013 intimata pârâtă a depus întâmpinare și un set de înscrisuri.

Intimata pârâtă, prin consilier juridic, invocă excepția lipsei de interes a cererii de recurs, sens în care solicită respingerea recursului, iar pe fondul cererii de recurs solicită respingerea acestuia ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Curtea în temeiul art.150 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare, atât pe excepția lipsei de interes cât și pe fondul cererii de recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6800/28.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, SCAF a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la 19.09.2012, sub nr._, reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a răspunde la solicitarea de informații a reclamantului; obligarea pârâtei la formularea unui răspuns scris prin care să comunice informații cu privire la: lista actelor în completare de anexat la dosarul de cetățenie al reclamantei, dacă este necesar; existența opiniilor consultative din partea instituțiilor avizatoare referitoare la îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către reclamant, comunicarea denumirii instituțiilor care au expediat deja avizele lor și care urmează;faptul existenței căror divergențe dintre datele solicitantului din evidențele instituției cu cele din buletinul de identitate al acestuia (anul nașterii, numele, prenumele, locul nașterii, domiciliu, părinții), în termen de 5 zile și comunicarea acestuia prin scrisoare în termen de 3 zile; obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta, cetățean al Republicii M., de etnie română, conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 21/1991, republicată și modificată, a depus cerere de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. 11 din lege, precum și actele care demonstrează îndeplinirea condițiilor legale, fiind înregistrată în evidențele autorității pârâte sub nr._/Rd/2012.

Până în prezent nu s-a întocmit nici un act care să ducă la finalizarea dosarului și acordarea cetățeniei, iar pentru exercitarea dreptului de intervenție în vederea soluționării în termen rezonabil a dosarului său de cetățenie, reclamanta a solicitat comunicarea de informații, fiind, însă, refuzată.

A. pârâtă a înregistrat o petiție prin care se solicita comunicarea unor informații concrete referitor la stadiul de soluționare a dosarului de cetățenie a reclamantului, la care a răspuns prin adresa nr._/ANC/10.07.2012.

A arătat reclamanta că, fiind nemulțumită de faptul că răspunsul primit este incomplet, a formulat o plângere prealabilă la care a primit, din nou, un răspuns incomplet, prin adresa nr._/ANC/10.09.2012, în acest sens fiind introdusă prezenta acțiune.

A mai invocat reclamanta, în susținerea acțiunii sale, dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; pe cele ale art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 51 alin. 4 din Constituția României.

Conform art. 5 din Legea nr. 233/2002, pârâtul era obligat să răspundă detaliat la fiecare capăt de cerere din petitul cererii de informații, pentru a evita situația în care acesta va formula un răspuns formal, necomplet și inconsistent față de solicitările petentului.

Cu privire la solicitarea despăgubirilor morale, apreciază reclamanta că acestea se justifică prin faptul că instituția a ezitat să răspundă la adresarea sa, iar conform prevederilor art. 41 alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, orice persoană, indiferent de calitatea sa de cetățean EU sau non-EU, este îndrituit să primească despăgubiri din partea instituțiilor care îi lezează drepturile.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8, art. 10-12, art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; art. 2, art. 8, art. 9 din Ordonanța cu privire la petiții nr. 27/2002; art. 41 din carta Drepturilor Fundamentale ale uniunii Europene; art. 67, art. 68, art. 82, art. 112, art. 113 din Codul de procedură civilă; art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 51 din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29.10.2012, pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE a solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

Analizând cererea de chemare în judecată pe baza actelor dosarului și dispozițiilor legale aplicabile, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanta, cetățean al Republicii M., a depus cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru Cetățenie sub nr._/Rd/8.06.2012.

Prin petiția înregistrată sub nr._/ANC/10.07.2012, reclamanta a solicitat pârâtei informații cu privire la stadiul soluționării cererii sale de redobândire a cetățeniei române.

Cu adresa nr._/ANC/10.07.2012, pârâta i-a comunicat reclamantei că cererea sa de redobândire a cetățeniei române va fi analizată de Comisia pentru Cetățenie în ședința din 11.10.2012.

În drept, Curtea reține că, deși reclamanta și-a întemeiat cererea pe un pretins refuz nejustificat de soluționare de către pârâtă a petiției înregistrată sub nr._/ANC/2012, prin argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta reclamă, în fapt, un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii sale de redobândire a cetățeniei române.

Or, potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, formulată potrivit art. 11, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.

(2) Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune:

a) solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e);

b) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută;

c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.”

Cum potrivit dispozițiilor 15 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, președintele Comisiei solicită, prin rezoluție, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusținută.

(2) Președintele Comisiei, prin rezoluție, stabilește termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei, dispunând totodată solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e).

(3) La termenul stabilit în vederea dezbaterii cererii, Comisia verifică îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei, cu excepția condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) și g).

(4) În cazul în care Comisia constată necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informații utile în vederea soluționării cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.

(5) În cazul în care sunt întrunite condițiile pentru acordarea cetățeniei române, Comisia stabilește, într-un termen ce nu va depăși 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) și g).”, art. 14 alin. 5 din același act normativ prevede că „(5) Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetățeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorității celor prezenți. În caz de paritate, votul președintelui Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv. », art. 12 « Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei române se face prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetățenie.”, ia art. 19 alin. 3 „Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. n), excesul de putere este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

În condițiile în care, pe de o parte, pârâta i-a răspuns reclamantului la petiția sa înregistrată sub nr._/ANC/2012, iar cererea de redobândire a cetățeniei române a fost depusă la data de 8.06.2012 la sediul ANC, primind număr de dosar_/Rd/2012, iar prezenta acțiune a fost înregistrată la aproximativ 3 luni de la data înregistrării pe rolul Comisiei, Curtea nu poate reține ca fiind îndeplinite cerințele necesare constatării unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, motiv pentru care - în baza art.18 raportat la art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 – a respins-o ca neîntemeiată.

În acest sens, Curtea are în vedere faptul că art. 16 alin. 2 lit. c) prevede un termen „care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii” pe care președintele ANC îl fixează pentru a se „verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11”, și nu un termen de 5 luni în care cererea de redobândire a cetățeniei române să fie soluționată prin emiterea și comunicare ordinului, permițând autorității să parcurgă procedurile administrative necesare verificărilor și operațiunilor ulteriore.

În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea, față de soluția ce se va pronunța asupra capătului principal de cerere și de faptul că nu poate fi reținută în sarcina pârâtei o culpă procesuală în declanșarea prezentului litigiu, în temeiul art. 274 din codul de procedură civilă a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. A., în contradictoriu cu intimatul-pârât: A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței Civilă nr.6800/28.11.2012 în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată prin cererea introductivă de instanță, precum și obligarea intimatului la cheltuielile cauzate de judecarea prezentului recurs.

În sprijinul poziției invocând temeiurile prevăzute de:

-art.304 pct.(8) din Codul de procedură civilă, deoarece instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

-art.304 pct.(9) din Codul de procedură civilă, deoarece hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; cu următoarea motivare:

1)Referitor la primul motiv de recurs, raportat la prevederile art.304pct.(8) C., instanța de fond a constatat greșit că "deși reclamantul și-a formulat capetele de cerere pe un pretins refuz nejustificat de soluționare de către pârât a petiției înregistrată sub nr._/ANC/l0.07.2012, prin argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta reclamă, în fapt, un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii sale de redobândire a cetățeniei române".

Prezentul litigiu este unul în care este criticat refuzul pârâtului (instituție publică) de a comunica petentului informațiile solicitate în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art.8 alin.(i) din Legea nr.233/2002; în acest context, conform prevederilor principiului disponibilității drepturilor procedurale, doar reclamantul este cel în măsură să stabilească care sunt pretențiile sale, și nici instanța de judecată nu poate modifica cadrul pretențiilor în afara celor solicitate de reclamant. Ori instanța, fără a motiva circumstanțele care au dus la concluzia că petentul de facto a contestat nesoluționarea dosarului de cetățenie, a indicat doar sumar că își motivează constatările pe cuprinsul cererii de chemare în judecată, însă reclamantul, atât prin cererea de chemare în judecată, prin petitul cererii introductive și motivele de drept (temeiul invocat al acțiunii sunt prevederile art.51 din Constituția României, Legii nr.233/2002 și art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului se referă exclusiv la dreptul de petiționare și de acces la informații a petentului), cât și prin cererile de informații formulate în cadrul procedurii prealabile, a fost invocată necomunicarea informațiilor solicitate la care este îndrituit.

Astfel în loc de a da o apreciere nesoluționării cererii de informații, instanța de fond a dat o apreciere nesoluționării cererii de redobândire a cetățeniei române.

2)Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, raportat la prevederile art.304pct.(9) C., hotărârea instanței este lipsită de temei legal deoarece instanța de fond nu a aplicat în speță prevederile art.51 din Constituție, art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele din Legea nr.233/2002.

Din aplicarea coroborată a prevederilor art.51 din Constituție, art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului și cele din Legea nr.233/2002, reiese că petentul are dreptul:să primească un răspuns la petiția sa; să primească un răspuns la fiecare întrebare din solicitare, dacă legea nu prevede altfel; să primească un răspuns concret și detaliat la cererea formulată.

Ori, astfel cum se poate observa din circumstanțele speței:reclamantul a primit răspuns la cererile sale; reclamantul nu a primit un răspuns la fiecare întrebare din solicitările sale, dacă legea nu prevede altfel,

În acest sens reclamantul a invocat că nu a primit răspuns la următoarele întrebări: lista actelor în completare de anexat la dosarul de cetățenie, dacă necesar;2. stadiul de soluționare a dosarului de cetățenie;3. soluția adoptată în urma dezbaterii cererii de cetățenie în ședința Comisiei pentru Cetățenie;4. termenul în care va fi soluționat dosarul de cetățenie și durata fiecărei etape a procedurii de examinare a cererii de cetățenie;5. denumirea instituțiilor de la care au fost solicitate opinii referitor la îndeplinirea condițiilor legale de către solicitantul de cetățenie, data la care a fost solicitată fiecăreia dintre instituții avizele consultative, denumirea instituțiilor care au expediat deja avizele consultative, denumirea instituțiilor care încă nu au expediat avizele consultative;6. demersurile suplimentare întreprinse de A.N.C. în vederea obligării instituțiilor avizatoare să expedieze în termenul de 5 luni avizele consultative, dacă există.

Dacă, cu privire la pct.(2), (3) și (4) din problemele sesizate la care petentul nu a primit răspuns, enumerate mai-sus, răspunsul poate ar putea fi dedus din scrisorile primite.

Cu privire la pct.(i), (5) și (6) pârâtul urma să furnizeze un răspuns expres.

• Referitor la informațiile despre instituțiile avizatoare, conform art.13 din Legea nr.677/2001 este prevăzută expres obligația pentru operatorii de date cu caracter personal, cum este și A.N.C. în manipularea datelor solicitanților de cetățenie, de a comunica informațiile solicitate de reclamant: "Art. 13: Dreptul de acces la date

(l)Orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situația în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puțin următoarele:

a) informații referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, " precum și a oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor.[...]"

Cât despre faptul că ședințele Comisiei pentru Cetățenie nu sunt publice, cum se apără pârâtul în întâmpinările sale, nu înseamnă decât că la acestea nu pot participa alte persoane decât cele care nemijlocit examinează dosarul administrativ sau au acordul acestuia de a asista, dar nu și faptul că lucrările Comisiei pentru Cetățenie nu urmează a fi comunicate persoanelor cointeresate sau că sunt secrete .

În acest sens în jurisprudența națională, conturată prin Decizia nr.3956/18.10.2007 a ÎCCJ(atașată la prezentul recurs) publicată pe site-ul oficial al ÎCCJ, a fost stipulată condiția exceptării exprese ex lege de la necesitatea comunicării informației, pentru ca autoritatea publică să nu fie condamnată pentru violarea dreptului de acces la informație a petentului, ori legislația în vigoare, inclusiv Legea nr.21/1991 nu prevăd condiția exceptării exprese de la comunicare a informațiilor prelucrate în ședințele Comisiei pentru Cetățenie și/sau corespondența dusă de aceasta cu privire la persoana titularului cu alte instituții, cu atât mai mult că petentul nu s-a interesat de conținutul acelei corespondențe, ci doar de datele când a avut loc schimbul de corespondență și instituțiile cu care a fost dusă.

Referitor la informațiile despre necesitatea completării dosarului de cetățenie, conform art.16 alin.(2) lit.(b) din Legea cetățeniei române prevede expres că Președintele Comisiei pentru Cetățenie, încă la debutul derulării procedurii de examinare a cererii de cetățenie, va dispune prin rezoluție completarea dosarului cu actele justificative necesare:

"ART. 16

(1)Cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei romane, formulată potrivit art. 11, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.

(2)Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune:

a)solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) Ut. b) și e);

b)completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută;[...]" .

Ori în întâmpinare pârâtul recunoaște că rezoluția în discuție a fost emisă la 05.04.2012, și deci instituția urma să îi comunice, ca urmare a adresării dacă va fi necesar să completeze probatoriul cererii de cetățenie cu acte justificative, ori să îi comunice că nu a analizat acest aspect pentru ca să-l poată contracara prin instrumentele legale.

Mai mult decât atât, reclamantul afirmă expres că dorește să afle informațiile necesare anume pentru a putea decide asupra oportunității și temeiniciei înaintării câtorva demersuri legale, în situația în cazul în care pârâtul încalcă dreptul său la cetățenie, pentru a scuti astfel încărcarea rolului instanțelor naționale cu litigii nefondate.

În drept prevederile art.299-316 Cod de procedură civilă .

Intimata-pârâtă A. Națională pentru Cetățenie, în temeiul art. 115 din Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei de interes:

Prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă C. A. a solicitat „a obliga pârâtul la formularea unui răspuns scris prin care să comunice informații" referitoare la dosarul de cetățenie.

Prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 363/P din 03.06.2013, a fost aprobată cererea recurentei-reclamante C. A., de redobândire a cetățeniei române nr._/RD/08.06.2012.

Conform art. 19 alin. 3 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurentei-reclamante i s-a comunicat aprobarea cererii prin adresa nr._/ANC/05.06.2013, la domiciliul indicat în cererea de redobândire a cetățeniei române.

Față de solicitările recurentei-reclamante, ținând cont de împrejurările concrete în care a fost formulată cererea de chemare în judecată și având în vedere că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată, invocă excepția lipsei de interes a recursului și solicităm instanței respingerea recursului ca lipsit de interes, întrucât recurenta-reclamantă nu ar mai putea obține un folos practic în ipoteza admiterii recursului.

Interesul, ca și condiție a dreptului la acțiune, trebuie să îndeplinească printre altele și condiția de a fi actual, precum și aceea de a fi legitim.

Confidențial, date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 Operator de date cu caracter personal nr._

Or, în speța de față, interesul nu mai este actual, cererea recurentei-reclamante de redobândire a cetățeniei române fiind aprobată, astfel că nu mai există interesul de a-i fi comunicate informațiile solicitate.

De asemenea, este necesar a se avea în vedere că un drept subiectiv trebuie exercitat cu un interes legitim, în conformitate cu scopul acestuia, recunoscut de lege.

Pe fondul cauzei

În fapt, cererea recurentei-reclamante C. A. a fost înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetățenie sub nr._/RD/ 08.06.2012.

La data de 26.06.2012, recurenta-reclamantă a formulat o petiție, înregistrată la A. Națională pentru Cetățenie sub nr._/ANC/26.06.2012, la care s-a comunicat, în termenul legal de 30 de zile, răspunsul nr._/10.07.2012.

La data de 14.08.2012, recurenta-reclamantă a formulat a doua cerere, intitulată „recurs administrativ grațios" fiind înregistrată la A. Națională pentru Cetățenie sub nr._/ANC/14.08.2012, la care s-a comunicat, în termenul legal de 30 de zile, răspunsul nr._/12.09.2012.

Prin urmare, recurenta-reclamantă C. A., uzând de dreptul de petiționare, a introdus prima petiție la mai puțin de o lună de la înregistrarea dosarului de cetățenie, a doua plângere după aproximativ 2 luni de la înregistrarea dosarului de cetățenie (așa cum rezultă din datele mai sus menționate), demersul acesteia culminând cu introducerea cererii de chemare în judecată la data de 19.09.2012, deci la aproximativ 3 luni de la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Învederează instanței că art.16 alin.2 lit. c) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede un termen „care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii" pe care președintele Comisiei îl va fixa în vederea verificării ( nu soluționării) de către Comisie a „îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11".

Având în vedere aspectele semnalate mai sus, criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond „a dat o apreciere nesoluționării cererii de redobândire" în loc de „a da o apreciere nesoluționării cererii de informații", nu pot fi primite întrucât prima instanță a analizat pretinsul „refuz nejustificat de a răspunde la solicitarea de informații" în contextul în care pe de o parte există la dosar dovada comunicării, iar pe de altă parte, întrebările recurentei-reclamante sunt legate de soluționarea cererii de redobândire, care nu a trecut de prima etapă a procedurii administrative, respectiv etapa verificării.

În acest sens, instanța de fond a subliniat în mod corect că „deși reclamanta și-a întemeiat cererea pe un pretins refuz nejustificat de soluționare de către pârâtă a petiției înregistrate sub nr._/ANC/2012, prin argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta reclamă, în fapt, un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii sale de redobândire a cetățeniei române".

Pretenția recurentei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată. În cauza de față nu se poate susține că există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, pentru ca intimata-pârâtă să fie în culpă procesuală, situație față de care a solicitat a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea acestui capăt de cerere și, în consecință, să dispuneți respingerea acestuia.

In lumina aspectelor mai sus menționate, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, în drept: Legea 21/1991, Legea 554/2004, art. 115 C.pr.civ.

În dovedire a fost atașat ordinul de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Dosarul a fost restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor Legii nr. 2/2013, Curții de Apel București, SCAF, instanță devenită competentă să soluționeze prezentul recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22.03.2013.

Deliberând asupra excepției lipsei de interes, precum și asupra fondului prezentului recurs, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă având în vedere sentința recurată prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei vizând solicitarea acesteia de obligare a pârâtei-intimate de a răspunde unei petiții adresată acesteia, astfel încât emiterea ordinului de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române și comunicarea acestuia nu poate lipsi de interes prezentul demers procesual.

Pe de altă parte, asupra fondului recursului, Curtea reține că nu sunt fondate criticile întemeiate de către recurenta-reclamantă pe disp. art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.

Astfel, în mod judicios a analizat obiectul cererii prima instanță stabilind că prin prezentul demers procesual reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la furnizarea unor informații privind strict situația personală a reclamantei, respectiv vizând modul în care este parcursă procedura administrativă de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Din această perspectivă, se constată că pârâta-intimată a răspuns petițiilor astfel formulate de către recurenta-reclamantă conform înscrisurilor atașate în fotocopie la filele nr. 6 și 8 din dosarul de fond oferind relații cu privire la solicitările adresate de către reclamanta-recurentă.

În concret, cu privire la solicitările formulate în finalul petiției, respectiv acelea vizând faptul emiterii ordinului de soluționare a cererii, numărul și data emiterii, comunicarea acestuia către reclamant, precum și faptul existenței unor posibile divergențe dintre datele solicitantului de cetățenie și datele rezultând din documentația atașată cererii de redobândire, cu privire la care recurenta a învederat prin motivele de recurs că pârâta-intimată ar fi refuzat comunicarea acestora, Curtea constată că la data de 03.06.2013 a fost emis ordinul de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române formulată anterior de către recurenta-reclamantă, având numărul 363 P, fiind comunicat acesteia conform înscrisurilor noi depuse în recurs.

De asemenea, în măsura în care nu au fost identificate anumite divergențe în sensul celor solicitate pe cale administrativă de către recurenta-reclamantă, Curtea constată că refuzul autorității publice intimată-pârâtă de a comunica existența unor astfel de divergențe este unul justificat în sensul disp. art. 2 din Legea nr. 554/2004, republicată, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepția lipsei de interes a recursului ca nefondată.

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă C. A., împotriva sentinței civile nr.6800/28.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. Națională pentru Cetățenie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. C. M. F. A. Ș.

GREFIER

C. A.

Red. GD/AC

2 ex/17.12.2013

Jud. fond:V. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cetăţenie. Decizia nr. 5201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI