Anulare act administrativ. Decizia nr. 18/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 7397/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 18
Ședința publică de la 07 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. H.
Judecător F. G. A.
Judecător B. D. M.
Grefier A. C.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea R. I. împotriva deciziei civile nr. 2034, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.05.2012, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații B. București, U. Națională a Barourilor din România și C. B. București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații B. București prin apărător, avocat T. I. C. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata U. Națională a Barourilor din România prin apărător, avocat V. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus de către contestatoare cauțiunea stabilită în sumă de 500 de lei conform dispozițiilor instanței luate la termenul anterior, după care:
Având cuvântul pentru intimatul B. București, apărătorul, solicită instanței respingerea cererii de suspendare pentru neîndeplinirea obligației de a depune cauțiunea.
De asemenea, intimatul B. București, prin apărător, solicită comunicarea unui exemplar al contestației.
Curtea comunică un exemplar al contestației în anulare apărătorului intimatului B. București.
Având cuvântul pentru intimatul B. București, apărătorul, invocă excepția tardivității formulării contestației în anulare în raport de prevederile art. 319 Cod proc. civilă.
Având cuvântul pentru intimata U. Națională a Barourilor din România, apărătorul, solicită admiterea excepției tardivității formulării contestației în anulare iar în cazul în care instanța va trece peste această excepție, solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și totodată acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul sumei menționate în chitanța pe care o depune la dosar.
Pe fondul contestației în anulare, intimatul B. București, prin apărător, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 2034/14.05.2012 pronunțată în dosarul cu nr._, a excepției tardivității contestației în anulare și în subsidiar pe fondul contestației în anulare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației in anulare de fata, constata următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII - a C. administrativ și fiscal, la data de 02.10.2012, sub nr._, contestatoarea R. I. a solicitat, in contradictoriu cu intimații B. București, U. Națională a Barourilor din România și C. B. București, anularea deciziei civile nr. 2034/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._, precum și reluarea judecății cauzei de la cel mai vechi act de procedură efectuat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că a fost exclusa din B. București prin deciziile nr. 2036/25.10.2011, decizia disciplinara nr. 3 pronunțată in ședința publică din data de 04 februarie 2011, in urma judecării dosarului de recurs nr. 2/c/2010, în cadrul ședinței nepublice a comisiei centrale de disciplina din data de 04 februarie 2011 prin care s-a respins recursul formulat, ca nefondat si s-a menținut decizia disciplinara nr. 2/17.02.2010 prin care se aplica decizia disciplinara a excluderii sale din profesie.
Precizează contestatoarea, că nu a fost condamnata, prin sentința civila nr. 424/21.01.2011 pentru ca a întocmit certificatul de moștenitor care a condus la excluderea mea, ca a achitat toate taxele de contribuție până în anul 2012 inclusiv, ca nu a fost audiata de către B. București, citațiile emise pe numele său nefiind semnate de ea, ea fiind plecata din localitate frecvent, iar sancțiunea primita fiind una excesiv de aspra. Precizează că a sesizat si Curtea Europeana A Drepturilor Omului cu privire la nedreptatea a cărei victima a fost.
De asemenea, înțelege a invoca motivul de contestație in anulare prevăzut de către art. 317 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație in anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac: 2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta”.
Menționează ca potrivit art. 317 1 pct. 2 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Încălcarea normelor privind competența se referă la competența generală, competența materială ori competența teritorială a instanței, prevăzută sub sancțiunea nulității absolute. În cauză competența materială vizată, este acea formă a competenței prin care se delimitează pe linie verticală sfera de activitate a diferitelor categorii de instanțe care fac parte din sistemul judiciar, anume judecătorie, tribunal, curte de apel.
Din acest punct de vedere, competența materială poate fi funcțională și procesuală și personală, competența materială funcțională determinând funcțiile și rolul fiecăreia dintre categoriile de instanțe care fac parte din sistemul judiciar.
Deoarece B. București și U. Naționala a Barourilor nu sunt înființate legal este evident ca Judecătoria Sectorului 5 București era cea competenta sa soluționeze cauza ,deoarece este vorba de competenta funcționala, materială, teritoriala a instanței de drept comun abilitata sa soluționeze actele eliberate de către entitățile care nu au acte d desființare juridică.
Este de notorietate ca barourile tradiționale nu dețin niciun act de înființare așa după cum prevede legislația in vigoare sens in care precizează ca potrivit Constituției României natura juridica a oricărei persoane juridice in România este data de natura proprietății sale. Astfel, in condițiile existentei proprietății publice avem de a face cu persoane juridice de drept public, iar in condițiile existentei proprietății private avem de a face cu persoane juridice de drept privat. Conform art. 48(2) din Legea nr. 51/1995, patrimoniul si bugetul propriu al baroului se realizează din contribuția avocaților in cotele stabilite de către consiliul baroului. Sub acest aspect bunurile baroului sunt proprietate privata, in consecința baroul este o entitate juridica de drept privat. Conform alin 1 al art.48 din același act normativ, baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ. In consecința, fiind vorba de o persoana juridica de drept privat, aceasta se supune reglementarilor prevăzute in Decretul nr. 31/ 1954, Legea 21/ 1924 (pana in anul 2000] si OG 26/ 2000 in prezent Profesia de avocat, conform art. l din Legea nr. 51/ 1995, este libera si independenta, cu organizare si funcționare autonoma.
Coroborând art. 1 cu art. 48 din aceeași Lege nr. 51/ 1995, in mod evident suntem in fata unei organizații profesionale care se constituie (se înființează) in baza dreptului constituțional la libera asociere, prin manifestarea de voința făcuta liber de către membrii săi. Această entitate juridica nu este supusa vreunei subordonări in fata instituțiilor statale, având organe proprii de conducere liber alese. În aceste condiții, pentru dovedirea si probarea manifestării de voința a membrilor săi, entitatea profesionala trebuie sa îndeplinească condițiile de constituire valabile pentru orice alta persoana de drept privat. Respectiv sa posede un act constitutiv semnat de membrii fondatori, in forma autentica, ceea ce poate proba constituirea. Interesant este faptul ca legiuitorul roman recunoaște ca aceste entități "barouri" au personalitate juridica, dar acest lucru nu este egal cu dobândirea sau acordarea personalității juridice de către acesta.
Pentru a înțelege acest aspect precizează contestatoarea, ca exemplificare, faptul ca Legea 31/1990 in art. l alin. 2 statuează faptul ca societățile comerciale sunt persoane juridice, dar acest lucru nu este suficient pentru dobândirea personalității juridice, astfel după, societățile in vederea înființării trebuie sa dețină un act constitutiv si sunt obligate a urma o întreagă procedura pentru a dobândi personalitatea juridica.
În mod identic art. l alin.2 din OG 26/ 2000 recunoaște faptul ca asociațiile si fundațiile sunt persoane de drept privat, insa acestea pentru a dobândi personalitate juridica sunt obligate a urma procedura de constituire si înscriere in registrul peroanelor juridice.
Art. 1 alin 3 din OG 26/ 2000 precizează in mod imperativ care sunt entitățile juridice - persoanele juridice de drept privat cu scop nepatrimonial - ce nu intra sub incidența acestei ordonanțe, respectiv: partidele politice, sindicatele si cultele religioase.
Astfel aprecierile si declarațiile acestor "avocați tradiționali" precum ca entitatea juridica "barou" nu intra sub incidența acestei ordonanțe este eronata.
In lipsa actelor de constituire in forma autentica si a înregistrării persoanelor juridice în barouri in registrul persoanelor juridice ale instanțelor judecătorești "B. BUCUREȘTI" are in prezent statutul si regimul unei entități juridice neregulat constituite, întrucât la data de 09 Iulie 1995, data intrării in vigoare a Legii 51 (legea avocaturii), nu au fost urmate procedurile imperative derogatorii de la dreptul comun de constituire, in asociație profesionala cu scop nepatrimonial.
Conform Decretului nr. 31/ 1954, numai persoanele juridice de drept public se înființează direct prin lege, pe când persoanele juridice de drept privat sunt obligate, funcție de scopul lor (patrimonial sau nu) de a se supune reglementarilor legilor speciale in materie, respectiv Legea 31/ 1990; Legea nr. 21/ 1924, OG nr. 26/2000. În consecința "Barourile tradiționale" nefiind stat in stat iar Legea 51/ 1995 nefiind mai presus de Constituția României, acestea sunt obligate sa respecte si sa se conformeze reglementarilor cu privire la dobândirea personalității juridice ca orice alta persoana juridica de drept privat cu scop nepatrimonial. Aceasta stare de fapt si de drept rezulta cu certitudine si din evoluția cronologica a actelor normative de organizare a avocaturii in România: Astfel, conform legii avocaturii din 21 februarie 1923 U. Avocaților din România si Barourile erau persoane juridice de drept public Același caracter de instituție de drept public s-a perpetuat si in ceea ce privește U. Barourilor din România si barourile înscrise in acestea. Prin Legea nr. 509/ 05.09.1940 pentru organizarea corpului de avocați din România, in art. 6 se prevedea: "U. Barourilor din România si barourile sunt persoane juridice de drept public". Decanii barourilor, membrii consiliului, președintele Uniunii Barourilor, C. General al Uniunii si Comisia P. a Uniunii se supuneau autoritarii publice, respectiv Ministerului de Justiție. Prin Legea nr. 3 din 17.01.1948 - pentru desființarea barourilor si înființarea Colegiilor de avocați din România, barourile si U. Avocaților din România s-au desființat ca persoane juridic In locul Barourilor s-au înființat Colegiile de Avocați pe județe, iar in locul Uniunii Barourilor - U. Colegiilor de Avocați din România, cu drepturile si obligațiile prevăzute in Legea 509 din 05.09.1940, acestea fiind persoane juridice de drept public care se supuneau in continuare autorității publice - Ministerul de Justiție. Prin Decretul nr. 39 din 14.02.1950, privitor la profesiunea de avocat, Colegiile de avocați conform art. 3 din acest decret, erau persoane juridice de drept public si erau supuse controlului Ministerului Justiției. In temeiul acestui decret funcționau numai in județe colegiile de avocați, neexistând la nivel național vreo forma asociativa a acestor colegii județene. Decretul 39/1950 a intrat in vigoare la data de 01.04.1950, data la care sa abrogat Legea pentru organizarea corpului de avocați din România din 05.09.1940 precum si orice alta dispoziție contrara acestui Decret. Prin Decretul nr. 281 din 21 iulie 1954, pentru organizarea si funcționarea avocaturii in R.P.R. Colegiile de avocați au devenit organizații obștești cu personalitate juridica, supuse conducerii Ministerului Justiției. La nivel central a fost înființat C. Central al Colegiilor de Avocați din R.P.R., persoana juridica de drept obștesc cu sediul in mun. București, supusa autoritarii Ministrului Justiției. La data intrări in vigoare a Decretului 281/1954 s-au abrogat dispozițiile Decretului 39/ 1950, cu excepția art. 29, 30 si 58.Prin Decretul Lege nr. 90 din 01.03.1990 privind unele masuri pentru organizarea si exercitarea avocaturii in România post-comunista, s-a stabilit organizarea autonoma a profesiei de avocat, art. 14 din acest Decret stabilind ca in termen de 15 zile de la adoptarea acestuia se vor constitui organele Uniunii Avocaților din România. La data adoptării acestui act normativ, conform art.12 sa înlocuit in cuprinsul Decretului nr. 281/1954 titulatura de Colegiu de avocați cu titulatura de Barou. Conform art.3 din Decretul - Lege nr. 90/1990 organele avocaturii din România au fost definite ca fiind: Congresul Avocaților din România, C. Avocaților din România, Comisia P. a Uniunii, Președintele Uniunii, Adunarea Generala a B., C. B. si Decanul B.. Prin abrogarea art. 5 din Decretul 281/1954 au fost desființate Colegiile de avocați ca organizații obștești cu personalitate juridica, acestea cat si C. Central al Colegiilor de Avocați fiind scoase de sub autoritatea statului Decretul 90/ 1990 recunoaște personalitatea juridica a Uniunii Avocaților si a Barourilor ca entități juridice de drept privat cu scop nepatrimonial, in consecința aceste entități profesionale trebuiau sa se constituie in termenul de 15 zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 21/ 1924; Acest lucru insa nu s-a întâmplat, astfel ca B. București si U. Avocaților din România, nu si-au dobândit personalitatea juridica in temeiul legilor speciale: Decretul nr. 31/ 1954 si Legea nr. 21/1924. Așadar acestea au funcționat aleatoriu până la data de 09 iunie 1995 data apariției Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Conform art. 43 din Legea 51/1995, baroul este constituit din toți avocații dintr-un județ, având personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu. In consecința B. este expresia dreptului la libera asociere profesionala al avocaților dintr-un județ, având caracter de persoana juridica de drept privat datorita naturii patrimoniului sau, constituit din contribuțiile membrilor săi in cotele stabilite de către organele de conducere ale acestei persoane juridice. Nefiind convocate nici pana azi Adunările Generale ale tuturor avocaților din București in temeiul Legii 51/1995 pentru constituirea B. București, aceasta asociație profesionala "B. București" nu s-a înființat nici pana la aceasta data, neexistând astfel nici un înscris doveditor în acest sens, nici acte constitutive autentificate si nici vreo înregistrare a acestora in registrul persoanelor juridice. Nefiind îndeplinite condițiile imperative ale art. 43 si art.6 din Legea nr. 51/1995, B. BUCUREȘTI nu este constituit (înființat) si in consecința este o simpla entitate fără personalitate juridica.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 și urm. din Codul de procedura civila.
Contestația în anulare a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0, 15 lei.
La data de 14.12.2012 contestatoarea a formulat cerere de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se solicită, arătând că prin efectele acesteia a fost exclusă abuziv din barou fără a primi vreo justificare legală, fără a primi temeiul juridic al radierii sale de pe tabloul avocaților. Curtea i-a pus în vedere, în ședința publică din data de 17.12.2012, personal reclamantei, consemnarea unei cauțiuni în cuantum de 500 lei, în condițiile prevederilor art. 3191 din Codul de procedură civilă, în vederea soluționării cererii de suspendare a executăii deciziei civile nr. 2034/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._ .
Reclamanta-contestatoare nu a făcut dovada consemnării cauțiunii, astfel încât Curtea va respinge cererea de suspendare a deciziei civile nr. 2034, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.05.2012, în dosarul cu nr._ formulată de contestatoarea R. I. ca inadmisibilă.
Curtea, examinând contestația în anulare, prin prisma obiectului acesteia, constată că aceasta este tardiv formulată, potrivit considerentelor ce urmează:
Decizia civilă nr. 2034 a fost pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, la data de 14.05.2012, fiind irevocabilă, iar reclamanta-contestatoare a depus contestația în anulare la poștă la data de 01.10.2012, potrivit ștampilei Poștei Române, OP București 46, de pe plicul aflat la fila 7.
De asemenea, Curtea constată, din dosarul de recurs, ca la data de 11.09.2012, contestatoarea R. I. a studiat dosarul de recurs nr._, solicitând și fiindu-i eliberată o copie a deciziei civile nr. 2034/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a, aflată la filele 209 – 211, potrivit cererii aflate la fila 212.
Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, contestația în anulare se introduce, în situația hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, precum este și decizia civilă nr. 2034/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință.
Or, contestatoarea R. I. a luat, cu certitudine, la cunoștință de decizia civilă nr. 2034/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._, cel mai târziu la data de 11.09.2012, astfel încât ultima zi pentru formularea contestației în anulare era 27 septembrie 2012, față de modul de calcul al termenelor pe zile libere, prevăzut de dispozițiile art. 101 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care contestația depusă la poștă la data de 01.10.2012 apare ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de suspendare a deciziei civile nr. 2034, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.05.2012, în dosarul cu nr._ formulată de contestatoarea R. I. ca inadmisibilă.
Admite excepția tardivității contestației în anulare.
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarea R. I. împotriva deciziei civile nr. 2034, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.05.2012, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații B. București, U. Națională a Barourilor din România și C. B. București ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. F. G. A. B. D. M.
Grefier,
A. C.
RED. B.D.M/2 ex
TEHNORED D.G/
JUDECĂTOR FOND
R. M.
Tribunalul Teleorman
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 865/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3522/2013. Curtea de... → |
|---|
