Cetăţenie. Decizia nr. 5412/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5412/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 7341/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5412
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02 decembrie 2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
JUDECĂTOR: DOINIȚA M.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2915 din data de 04.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă A. Națională pentru Cetățenie, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Onișcenco O..
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin. 1 C.pr.civ. a amânat pronunțarea la data de 02.12.2013, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2915/04.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Onișcenco în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Cetățenie, a fost anulat ordinul nr. 700/P/14.07.2011 emis de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită reclamantului un nou ordin prin care să-i admită cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și la plata către acesta a sumei de 712 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 700/P/emis în data de 14.07.2011, comunicat prin adresa nr._/14.07.2011, reclamantului i-a fost respinsa cererea de redobândire a cetățeniei romane cu motivarea ca acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 lit. b, c și e din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.
În cuprinsul Ordinului nu se arată motivul de fapt al respingerii cererii reclamantului, făcându-se trimitere la dispozițiile legale incidente și la Raportul întocmit în temeiul art. 17 alin. 1 din lege de Comisia constituită potrivit art. 14 alin. 1 din Lege. Întrucât Ordinul este actul administrativ care produce efecte juridice în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului și este singurul act care se comunică acestuia, s-a constatat că acesta este nemotivat întrucât nu se arată în concret motivele pentru care a fost respinsă cererea acestuia pentru fiecare literă în parte.
S-a mai reținut că prin nemotivarea deciziei s-a încălcat reclamantului dreptul la apărare prin faptul că nu-și poate formula contestația, în contextul în care nu cunoaște motivul de fapt al respingerii cererii sale, autoritatea publică pârâtă încălcându-și obligația de transparență în emiterea actelor administrative.
Analizând Referatul la care se face trimitere în cuprinsul Ordinului, s-a reținut că deși în cuprinsul Ordinului se arată că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.8 lit. b, c și e din Legea cetățeniei române nr.21/1991, în realitate Comisia a reținut doar neîndeplinirea condiției de la litera b din art.8, respectiv faptul că petentul nu îndeplinește prin comportament, acțiuni și atitudine loialitate față de statul român.
Nici în cuprinsul Referatului Comisia nu motivează motivul pentru care a considerat că petentul nu îndeplinește aceste condiții și nici din înscrisurile de la dosar nu rezultă acest lucru.
În cuprinsul întâmpinării se arată că „informația care a stat la baza respingerii cererii de redobândire a cetățeniei române constituie informație clasificată”, fără să fie indicată prin număr și dată.
Pârâta a depus la instanță cu păstrarea secretului, pentru a fi analizată de instanță în baza autorizației de acces, prin adresa nr._/ANC/05.12.2011 a ANC la C. Informații Clasificate al C. un înscris clasificat „secret”, în care se menționează doar că reclamantul întreprinde/sprijină acțiuni împotriva securității naționale, fără să se arate în mod concret ce anume acțiuni întreprinde/sprijină.
Urmare a efectuării adresei către SRI-UM 0198 București pentru a comunica date suplimentare cu privire la reclamant, având în vedere adresa nr._/ANC/07.11.2011 a ANC, prin adresa nr._/28.03.2012 emisă de SRI-UM 0198 București s-a comunicat instanței de judecată că nu deține informații suplimentare cu privire la reclamant față de adresa nr._/07.11.2011
Este adevărat că informațiile referitoare la motivele de fapt pot fi limitate în cazurile în care legislația națională permite limitatarea dreptului de informare, în special prin protejarea securității naționale, apărării, siguranței publice și pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, însă, în condițiile în care legislația națională permite administrarea unui probatoriu în fața instanței, cu păstrarea secretului, iar pârâta nu a motivat decizia de refuz, aceasta trebuie să dovedească motivul nemotivării, Curtea având posibilitatea să analizeze concret motivul refuzului.
În ceea ce privește condiția de la litera “c”, s-a constatat că în mod evident este îndeplinită, în condițiile în care reclamantul este născut la data de 02.12.1981.
Comisia de cetățenie nu a reținut alte condiții pe care reclamantul nu le-ar fi îndeplinit, ci doar condițiile de la art.8 lit. b în sensul că nu dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul roman.
Curtea a reținut că, din analiza înscrisului cu caracter clasificat, rezultă că la baza refuzului se află o adresă a SRI în care se menționează că reclamantul întreprinde/sprijină acțiuni împotriva securității naționale, fără să se arate în mod concret ce anume acțiuni întreprinde/sprijină, în raport cu care să se verifice dacă într-adevăr reclamantul nu dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul roman, neexistând un motiv pentru a i se refuza reclamantului redobândirea cetățeniei române.
Pentru a aprecia asupra lipsei de loialitate față de statul roman trebuie ca persoana care solicită redobândirea cetățeniei române să fi avut un comportament și o atitudine, respectiv să fi săvârșit acte, care prin ele însele, să dovedească că aceasta ar fi un pericol pentru ordinea de drept și securitatea națională, în cazul reclamantului nefăcându-se această dovadă, motivul reținut neputând fi justificat prin acte concrete din care să rezulte că întreprinde/sprijină acțiuni împotriva securității naționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Cetățenie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că a depus la C. Informații Clasificate al C., prin adresa nr._/ANC/05.12.2011, un înscris clasificat "secret de stat" nivelul "secret", emis de SRI, înscris avut în vedere de Comisia pentru cetățenie atunci când a avizat negativ cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
Recurenta a precizat că instanța de fond a imputat autorității pârâte faptul nemotivării ordinului președintelui ANC și referatului Comisiei pentru cetățenie cu toate că legislația națională - Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România - limitează indicarea informațiilor referitoare la motivele de fapt care au fost avute în vedere de autoritatea pârâtă în respingerea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși a reținut nemotivarea în fapt a actului contestat, a depășit limitele controlului judiciar și a pășit în analizarea înscrisului cu caracter clasificat care a stat la baza avizului negativ al Comisiei pentru cetățenie și emiterii ordinului de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române, constatând că nu există niciun motiv pentru a i se refuza reclamantului redobândirea cetățeniei române.
Procedând astfel, instanța s-a substituit în atribuțiile Comisiei pentru cetățenie din cadrul ANC, singura autoritate publică învestită prin lege să aplice procedura legală de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.
Instanța de fond, constatând că actul contestat este nemotivat în fapt, trebuia să anuleze ordinul ca nemotivat și să oblige autoritatea pârâtă să emită un nou ordin, de acesta dată motivat, pentru a putea da posibilitatea efectuării controlului judiciar.
De asemenea, recurenta a subliniat legătura pe care o presupune conceptul de cetățenie între o persoană și statul de care acesta aparține, dar și împrejurarea că acordarea cetățeniei nu constituie o obligație, ci o posibilitate condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe anume prevăzute de lege, fapt ce se deduce din dispozițiile art. 8 și art. 17 alin. 2 din Legea nr. 21/1991.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și urm. C.pr.civ., art. VII pct. 4 și art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, Legea Cetățeniei române nr. 21/1991, solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că, deși avea obligația legala de a soluționa cererea intimatului-reclamant pe baza relațiilor primite în cadrul Comisiei, iar în urma analizării și aprecierii ei să întocmească un raport motivat cu privire la soluția adoptata, recurenta ANC nu și-a îndeplinit această obligație, ci s-a rezumat la respingerea cererii la indicația SRI fără a avea informații concrete asupra acțiunilor/comportamentului calificate ca fiind de neloialitate față de statul român. D. urmare, ANC a parcurs formal etapele procedurii cererii de redobândire a cetățeniei romane, nerespectând litera și spiritul legii cetățeniei romane.
În ceea ce privește susținerea recurentei ANC cu privire la depășirea limitelor controlului judiciar de către instanța, intimatul-reclamant a calificat-o ca fiind deplasată întrucât, potrivit art. 19 alin. 4 din Legea nr. 21/1991, posibilitatea contestării ordinului de respingere a cetățeniei romane este prevăzuta în mod expres, fără a stabili limite controlului judiciar la Curtea de Apel București, situație în care instanța analizează legalitatea actului administrativ și în funcție de actele ce au stat la baza emiterii acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 5 din Constituția României, „Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”.
Legea nr. 21/1991 – legea cetățeniei române, reglementează condițiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și procedura soluționării acestor cereri. Astfel, conform art. 8 alin. 1 din acest act normativ „Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții: a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei; b)dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român; f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială; g) cunoaște prevederile Constituției României și imnul național.”
De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 din același act normativ „Cetățenia română se poate acorda și persoanelor care au pierdut această cetățenie, precum și descendenților acestora până la gradul II inclusiv și care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate”, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 8 alin.1 lit. b)-e).
În cauză, rezultă din raportul Comisiei pentru Cetățenie că recurentul-reclamant nu a îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 din lege, respectiv cerința impusă la lit. b) întrucât nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudini, loialitate față de statul român.
Chiar daca ordinul nr. 700/P/14.07.2011 nu cuprinde motivele de fapt pentru care s-a considerat că recurentul-reclamant nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea cetățeniei romane, se reține că la baza acestui ordin a stat raportul întocmit de Comisia pentru Cetățenie, iar în cuprinsul acestui din urmă act sunt făcute referiri la informațiile obținute în urma verificărilor efectuate.
Pe de altă parte, Curtea reține că aceste informații au caracter clasificat „strict secret” și au fost depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București. Așadar, în condițiile în care informațiile care au stat la baza aprecierii neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991 au caracter clasificat „strict secret”, în raport de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, împrejurarea că respectivele relații nu au fost menționate expres în cuprinsul ordinului contestat este pe deplin justificată, neputând fi interpretată ca reprezentând un abuz al autorității publice recurente-pârâte.
Potrivit art. 1 teza I din acest act normativ: „Scopul prezentei legi este protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații”. Conform art. 16 „Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora”. De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 „Persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit legii, și să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informații clasificate”.
Prin urmare, atât timp cât intimatul-reclamant nu este o persoană căreia să-i fi fost încredințate informații clasificate, precum cele din prezenta speță, este firesc să nu i se comunice în concret motivul pentru care i-a fost respinsă cererea de redobândire a cetățeniei române, acesta fiind totuși notificat asupra condiției legale pe care nu o îndeplinește.
Faptul că actul cu caracter secret în discuție a fost avut în vedere la soluționarea cererii intimatului-reclamant rezultă din ansamblul procedurii prevăzută de legiuitor pentru soluționarea cererilor de acordare sau de redobândire a cetățeniei, conform prev. Legii nr. 21/1991.
În ce privește împrejurarea că, prin prisma caracterului secret al informațiilor în baza cărora i-a fost soluționată cererea, intimatul-reclamant nu are cunoștință de acestea și prin urmare este privat de posibilitatea de a dovedi lipsa lor de temeinicie, Curtea apreciază că niciun drept ori interes legitim al acestuia nu este nerespectat.
Prin măsura dispusă în cauză nu se produce încălcarea art. 8 din Convenția E.D.O., întrucât chiar dacă măsura constituie o ingerință în viața privată și de familie, această ingerință este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. Astfel, măsura este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991, act normativ publicat în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită în acest fel cerința accesibilității textului de lege.
În plus, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate nu a fost declarată neconstituțională și nu a fost invocată nicio eventuală excepție de nelegalitate în ce privește actele administrative de punere în executare a menționatului act normativ.
De asemenea, Curtea reține că, în faza procesuală a recursului, Serviciul Român de Informații a înaintat informații suplimentare cu adresa nr._/19.11.2013, înregistrată la C. de Informații Clasificate al Curții de Apel București sub nr._/25.11.2013, prin care au fost detaliate motivele pentru care s-a apreciat că intimatul-reclamant nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 21/1991 pentru a redobândi cetățenia română.
Analizând informațiile depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, Curtea apreciază că în mod corect în cauză s-a reținut neîndeplinirea de către intimatul-reclamant a condiției prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991. Aceste informații cu caracter secret, în raport de care a fost soluționată cererea de acordare a cetățeniei române și care au fost comunicate în urma demersurilor întreprinse de recurenta-pârâtă, sunt suficiente, în opinia Curții, pentru a justifica o soluție precum cea pronunțată în speță, de neacordare a cetățeniei române, acțiunile cu care intimatul-reclamant este cunoscut justificând pe deplin soluția pronunțată în dosarul său administrativ cu atât mai mult cu cât în baza dispozițiilor Legii nr. 21/1991 are o vocație, iar nu un drept la obținerea cetățeniei statului român.
În ce privește susținerile intimatului-reclamantul în sensul că a fost condamnat nici în țară, nici în afara acesteia, împrejurare ce reiese din atât cazierul românesc, cât și din cel moldovenesc, Curtea apreciază că acestea sunt lipsite de relevanță în contextul în care art. 8 alin. 1 lit. e) nu instituie exclusiv condiția ca persoana să nu fi fost condamnată în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român, ci și condiția ca respectiva persoană să fie cunoscută cu o bună comportare.
În acest context, Curtea reține împrejurarea că în cuprinsul ordinului nr. 700/P/14.07.2011 s-a menționat că intimatul-reclamant nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 8 lit. b), c) și e) din Legea nr. 21/1991, nefiind contestată îndeplinirea condiției prevăzute de lit. c), cu atât mai mult cu cât îndeplinirea acesteia rezultă cu evidență din actele de stare civilă ale intimatului-reclamant, nici cea prevăzută de lit. e), aspect ce rezultă și din coroborarea acestuia ordin cu informațiile conținute în raportul întocmit de Comisia pentru Cetățenie din data de 07.06.2011 în care se specifică în mod expres neîndeplinirea condiției prevăzute de lit. b).
Pentru aceste considerente, apreciind că ordinul contestat este legal și temeinic întocmit, că nu există niciun motiv pentru admiterea acțiunii, reținând și legătura pe care o presupune conceptul de cetățenie între o persoană și statul de care aceasta aparține, dar și împrejurarea că acordarea cetățeniei nu constituie o obligație, ci o posibilitate condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe anume prevăzute de lege, fapt ce se deduce din dispozițiile art. 8 în conformitate cu care „cetățenia română se poate acorda”, dar și prev. art. 17 alin. 2 prin care se instituie posibilitatea pentru reclamant de a depune o nouă cerere de acordare a cetățeniei române după 6 luni de la respingerea cererii anterioare, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. urmează a fi admis, iar sentința civilă recurată va fi modificată în tot în sensul că acțiunea formulată de reclamantul Onișcenco O. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Cetățenie va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2915 din data de 04.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă A. Națională pentru Cetățenie, în contradictoriu cu intimatul – reclamant Onișcenco O..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul Onișcenco O. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Cetățenie ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
M. M. P. M. D. Doinița M. R. B.
Red./Tehnored. M.D. - 2 ex./06.12.2013
C.A.B. – S8 – jud. fond H. P.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5883/2013. Curtea de Apel... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|








