Cetăţenie. Sentința nr. 311/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7253/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 311
Ședința publică de la 23.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: - C. P.
GREFIER: M. - C. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. I., cetățean ucrainean, cu domiciliul ales la Cabinet avocat „B. Ilenuța”, cu sediul în București, .. 4, .. 2, ., Sector 5, în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și G. E. - PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE ambii cu sediul în București, ., Sector 3, având ca obiect – „ cetățenie”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 16.01.2013 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.01.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul I. I., cetățean ucrainean, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și G. E. - PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, următoarele:
- anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 800/P/31.08.2012 privind respingerea cererii de redobândire a cetățeniei române, necomunicat subsemnatului până în prezent;
- obligarea pârâta Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie să-mi emită un nou Ordin prin care să-mi aprobe cererea de redobândire a cetățeniei române.
În motivare, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la Biroul Teritorial al Autorității Naționale pentru Cetățenie Timișoara în anul 2010 însoțită de înscrisuri care dovedesc îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 11 din Legea 21/1991 republicată, cerere care a fost înaintată Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie spre soluționare și inregistrata cu nr._/2010.
A precizat că după 2 ani de la data înregistrării cererii, a aflat de la serviciul registratură al autorității pârâte că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost respinsă prin Ordinul nr. 800/P/31.08.2012, ordin care nu i-a fost comunicat dar care, din verificările efectuate, a fost trimis pentru comunicare la domiciliul din Ucraina la data de 11.09.2012.
A susținut că autoritatea pârâtă i-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române pentru motivul că "nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 11 din Legea cetățeniei române 21/1991, republicată, respectiv nu face dovada că a pierdut din motive ne imputabile cetățenia română și nici nu este descendent până la gradul III inclusiv al unor foști cetățeni români care au pierdut-o din motive neimputabile lor."
Consideră ordinul autorității pârâte de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române ca nelegal și netemeinic, fiind dat cu interpretarea greșită a legii și fără a ține seama de situația de fapt.
Reclamantul a arătat că este descendent al unor foști cetățeni români, părinții I. V. și I. E., precum și bunicii I. T. (ns. 30.10.1910) și Ț. M. (ns. 05.04.1910) au fost cetățeni români, dovada acestui fapt fiind chiar actele de stare civilă ale părinților și bunicilor depuse la dosarul de redobândire a cetățeniei române de unde rezultă că aceștia au avut naționalitatea română.
A menționat că, potrivit Regulamentului privitor la constatarea naționalității Române, publicat în M.O 85 din 17.04.1924, dacă naționalitatea română trecută în actele de stare civilă, se considera că persoana în cauză avea cetățenia română.
A învederat că părinții și bunicii săi, foști cetățeni români, au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor, având în vedere că la momentul respectiv nu au fost întrebați dacă vor să renunțe la cetățenia română, nu au renunțat niciodată la aceasta nici verbal, nici în scris, așa cum rezultă din actele de stare civilă ale acestora.
De asemenea, a precizat că localitatea sa de naștere, a părinților și bunicilor acestuia, respectiv Biserica Albă (Bila Tercva) a aparținut teritoriului României până în anul 1920, respectiv iulie 1919 până în iunie 1920, întrucât face parte din raionul Rahiv, regiunea Transcarpatia, Maramureșul istoric din dreapta Tisei.
Acest teritoriu, fiind sub stăpânire Austro-Ungara în anul 1919 a fost ocupat de armata română în luna iulie, și odată cu ocuparea acestuia a fost stabilită administrația româneasca, astfel că românii din Maramureșul din dreapta Tisei au participat la vot, au fost aleși deputați din rândul acestora, chiar dacă aceasta a durat până în iunie 1920, când oficial, acest teritoriu a trecut sub stăpânirea Cehoslovaciei în urma tratatului de la Sevres Saint-G..
Astfel, teritoriul din dreapta Tisei (astăzi regiunea Transcarpatia) a aparținut României o perioada scurta de timp, respectiv de 11 luni, neexistând un tratat oficial de unire cu acesta, însă linia de frontieră a fost tratată cu Cehoslovacia în anul 1920 de către România.
Reclamantul a arătat că, în aceeași zi, soția sa I. A. a depus cerere de redobândire a cetățeniei română, însă cererea acesteia a fost aprobată prin ordinul nr. 93/P/21.02.2011. A menționat că soția este născută în aceeași localitate, Biserica Albă, conform certificatului de naștere și are domiciliului stabil pe teritoriul României în Sighetu Marmației, în acest caz încălcându-se dreptul său la viața de familie.
Totodată, a precizat că, de la . Legii cetățeniei române 21/1991 și până în martie anul curent (perioadă în care autoritatea pârâtă a fost luată în vizor de DGA), A. Naționala pentru Cetățenie a acordat redobândirea cetățeniei române solicitanților din regiunea Transcarpatia fără nici o problemă, însă în prezent, chiar dacă legislația nu s-a schimbat, unii funcționari din cadrul Comisiei pentru Cetățenie acorda iar alții refuză să mai acorde redobândirea cetățeniei română acestor solicitanți pe motivul că nu sunt descendenți ai unor foști cetățeni România, ca teritoriul nu a aparținut României, situație în care ne aflăm, în mod evident, în fața unui refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea de redobândire a cetățeniei române.
A mai arătat că autoritatea pârâtă a făcut tot posibilul să tergiverseze soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, fixând mai multe termene de comisie pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române (din verificările efectuate la serviciul registratura am luat cunoștința de termenul din 15.04.2011,28.02.2012,22.06.2012), în condițiile în care legiuitorul prevede fixarea unui singur termen de 5 luni de soluționare de către Comisie a cererii de redobândire a cetățeniei române.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile:
- art. 11 și următoarele din Legea 21/1991 republicată, privind Cetățenia Româna;
- art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului;
- art. 1, 2, 18 din Legea 554/2004;
- art. 9 și art. 10 din Convenția Europeana asupra cetățeniei.
- OUG 5/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Legal citați, pârâții A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie au formulat întâmpinare.
Pe cale de excepție, au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii privind obligarea președintelui A.N.C. la aprobarea cererii de redobândire a cetățeniei române. Dacă ar proceda astfel, instanța s-ar substitui autorității administrative și ar rezolva cererea în locul acesteia, fapt ce ar contraveni principiului separației puterilor în stat. Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 5 din 5 februarie 2010, pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, "A. asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române."
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
Pârâții au arătat că legiuitorul a prevăzut pentru foștii cetățeni români, care au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor, precum și pentru descendenții acestora până la gradul al III-lea (situație în care a pretins și reclamantul că se regăsește), posibilitatea de a accede la o procedură simplificată de redobândire/acordare a cetățeniei române, la cererea susținută a acestora.
Auprecizat că în dosarul administrativ al reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia pentru cetățenie nu a mai trecut la analizarea condițiilor de fond (art. 8 alin. 1 lit. b, c și e), întrucât nu era îndeplinită condiția de bază necesară pentru accesul solicitantului la această procedură simplificată. Astfel, reclamantul a depus acte de stare civilă pentru părinți, pentru a face dovada că este descendent până la gradul III inclusiv al unui fost cetățean român.
Or, tatăl reclamantului, IVAȘCO V., așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse în completarea dosarului (Adeverință de arhivă), la solicitarea ANC nr. 3325/ANC/31.07.2011, s-a născut la 03.01.1934, în localitatea Biserica Albă, raionul Rahiv, regiunea Transcarpatia, regiune care nu a aparținut niciodată statului român.
Pentru identificarea teritoriilor care au aparținut statului român în diferite perioade istorice, A. Națională pentru Cetățenie s-a adresat Institutului de istorie "G. B." al Academiei Române, primind un răspuns înregistrat la A.N.C. sub nr._/ANC/16.10.2012. Potrivit acestuia, "teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorică Maramureșul de Nord cu raioanele Rahău și Teceu) - raionul "Rahău", întâlnit în documente și sub numele "Rahiv", este cel în care s-au născut părinții reclamantului, nota noastră) - nu a făcut parte din statul român. Până în anul 1918 teritoriile în cauză au făcut parte din monarhia dualistă austro-ungară, iar în perioada interbelică s-au aflat în cadrul statului cehoslovac, fiind anexate la sfârșitul războiului mondial de către URSS (Republica Sovietică Socialistă Ucraina)."
Potrivit Legii Administrative publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din 14 august 1938, Legii nr. 793 publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 2 septembrie 1941 și a Regulamentului nr. 15 privitor la constatarea cetățeniei române a locuitorilor din Basarabia și Bucovina de Nord publicat în Monitorul Oficial nr. 119 din 19 mai 1942, raionul Rahiv nu a aparținut teritoriului României.
Pârâții au mai arătat că în vederea asigurării în viitor, a accesului la o procedură simplificată, pentru cetățeni străini, persoane de origine română, ce aparțin aceluiași filon lingvistic și cultural românesc, din afara frontierelor României, a fost întocmită o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, propunere înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere la 01.02.2012.
Pârâții au subliniat faptul că reclamantul are posibilitatea de a solicita acordarea cetățeniei române în condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991, republicată.
Potrivit art. 5 din Constituția României „cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică". Așadar, prin Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt reglementate condițiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și procedura soluționării acestor cereri.
Potrivit art. 11 alin 1 din Legea 21/1991, republicată, „Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau aceasta cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acordă cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țara sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1)lit. b), c)sie)".
Prin urmare, pârâții apreciază că acordarea cetățeniei române, reprezintă o vocație a solicitantului ce poate fi valorificată în măsura îndeplinirii condițiilor legale și nu o obligație pentru statul român, reprezentat în cadrul procedurii legale de acordare sau redobândire a cetățeniei române de autoritatea abilitată în acest sens.
Or, în cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din raportul motivat al Comisiei pentru cetățenie, din data de 03.08.2012, reclamantul nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 11 din Legea cetățeniei române, respectiv nu a făcut dovada că este descendentul până la gradul III al unui fost cetățean român.
În drept, pârâții și-au întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 115 Cod Procedură Civilă, Legea nr. 21/1991, republicată, Legea nr. 554/2004.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus, integral, dosarul administrativ aferent cererii de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamant.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În temeiul dsipozițiilor art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va fi examinată, cu prioritate, excepția inadmisibilității, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Curtea constată că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantul din prezenta cauză a fost respinsă de autoritatea pârâtă prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 800/P/31.08.2012.
Reclamantul a atacat ordinul de respingere a cetățeniei române în condițiile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, instanța de contencios administrativ fiind învestită să se pronunțe cu privire la legalitatea acestui act.
Argumentele pârâților în sensul că prin obligarea președintelui A.N.C. la aprobarea cererii de redobândire a cetățeniei române, instanța s-ar substitui autorității administrative și ar rezolva cererea în locul acesteia, fapt ce ar contraveni principiului separației puterilor în stat, ar fi fost valabile în condițiile în care cererea reclamantului nu ar fi fost soluționată în niciun mod, întrucât numai în această ipoteza instanța de judecată ar fi soluționat cererea în mod direct, substituindu-se autorității competente.
Or, în cazul de față, ceea ce se supune cenzurii instanței de contencios administrativ nu este nesoluționarea în termen a cererii ci chiar ordinul de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române, actul supus analizei sub aspectul legalității fiind un act administrativ tipic prin care autoritatea și-a exprimat voința într-un anumit sens, soluționând cererea adresată de reclamant.
În aceste condiții, potrivit principiului plenitudinii de jurisdicție, analizarea ordinului de respingere a cetățeniei române sub aspectul legalității, presupune, implicit, posibilitatea ca, în situația în care instanța constată că cererea a fost respinsă, deși reclamantul îndeplinea toate condițiile legale obligatorii, să dispună anularea ordinului și emiterea unui nou ordin prin care să se acorde cetățenia română.
Din aceste considerente, constatând nevalabiliatea argumentelor invocate de pârâți în situația concretă dedusă judecății, Curtea va respinge ca neînteneiată excepția inadmisibilității cererii.
Pe fond, Curtea constată că cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române este întemeiată pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, fiind înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie sub nr._/RD/2010.
Cererea reclamantului a fost respinsă prin Ordinul nr. 800/P/31.08.2012, cu motivarea că, din analiza actelor de stare civilă depuse depuse la dosar, rezultă că acesta nu face dovada încadrării sale în ipoteza avută în vedere de legiuitor la art. 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, procedura simplificată reglementată de acest text de lege fiind prevăzută pentru foștii cetățeni români, care au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor, precum și pentru descendenții acestora până la gradul al III-lea.
În concret, cererea a fost respinsă pe motivul că reclamantul nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 11 din Legea cetățeniei române, respectiv nu a făcut dovada că este descendentul până la gradul III al unui fost cetățean român.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 11 din Legea cetățeniei române, republicată, prevederi care reglementează o procedură simplificată de redobândire a cetățeniei române, „Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)."
Din analiza textului legal citat rezultă că posibilitatea de a accede la această procedură simplificată de redobândire/acordare a cetățeniei române, este recunoscută unor categorii determinate de solicitanți, condiția fiind aceea de a fi fost cetățean român, care a pierdut cetățenia din motive neimputabile lui, sau descendent până la gradul III al unui fost cetățean român.
Curtea constată că în cazul reclamantului, Comisia pentru cetățenie nu a mai trecut la analizarea condițiilor de fond (art. 8 alin. 1 lit. b, c și e), întrucât s-a reținut că nu era îndeplinită condiția de bază necesară pentru accesul acestuia la procedura simplificată.
Din analiza documentelor depuse la dosarul administrativ (filele 42-43), Curtea reține că tatăl reclamantului, IVAȘCO V., s-a născut la 03.01.1934, în localitatea Biserica Albă, raionul Rahiv, regiunea Transcarpatia.
Se constată că, în vederea identificării teritoriilor care au aparținut statului român în diferite perioade istorice, pârâta A. Națională pentru Cetățenie s-a adresat Institutului de istorie "G. B." al Academiei Române, primind adresa de răspuns înregistrată sub nr._/ANC/16.10.2012 (filele 49-52).
Din conținutul răspunsului transmis de Institut, rezultă că „teritoriul actual al regiunii Transcarpatia (zona istorică Maramureșul de Nord cu raioanele Rahău și Teceu) nu a făcut parte din statul român. Până în anul 1918 teritoriile în cauză au făcut parte din monarhia dualistă austro-ungară, iar în perioada interbelică s-au aflat în cadrul statului cehoslovac, fiind anexate la sfârșitul războiului mondial de către URSS (Republica Sovietică Socialistă Ucraina)."
De asemenea, potrivit Legii Administrative publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din 14 august 1938, Legii nr. 793 publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 2 septembrie 1941 și a Regulamentului nr. 15 privitor la constatarea cetățeniei române a locuitorilor din Basarabia și Bucovina de Nord publicat în Monitorul Oficial nr. 119 din 19 mai 1942, raionul Rahiv, locul de naștere al tatălui reclamantului, nu a aparținut teritoriului României.
De asemenea, se constată că este lipsită de relevanță împrejurarea că bunicii reclamantului au avut naționalitatea română, în condițiile în care cerința legală se referă clar la cetățenia română, naționalitatea semnificând doar apartenența la un grup etnic.
În cauza de față, Curtea constată că reclamantul nu a făcut dovada că ascendenții săi au avut cetățenia română, condiție obligatorie pentru accesul la procedura simplificată prevăzută de art. 11 din Legea cetățeniei române, republicată, susținerile acestuia fiind infirmate de opinia avizată emisă de Institutul de istorie "G. B." al Academiei Române.
Totodată, nu pot fi primite argumentele reclamantului, în sensul că, în perioada 2011-2012, autoritatea pârâtă a soluționat favorabil cererile unor persoane aflate în aceeași situație, această împrejurare fiind, în mod evident generată de faptul că nu a fost cunoscută situația teritoriului actual al regiunii Transcarpatia, aspectul fiind clarificat prin adresa de răspuns nr._/ANC/16.10.2012, în urma demersurilor efectuate.
În concluzie, Curtea constată că în mod legal și temeinic a reținut autoritatea pârâtă prin ordinul contestat faptul că reclamantul nu a făcut dovada că este descendentul până la gradul III al unui fost cetățean român.
Întrucât cerințele impuse de prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 21/1991, republicată, sunt cumulative neîndeplinirea uneia dintre acestea, a condus la soluția de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române, fără a mai fi necesar să fie analizate cerințele prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b), c), e) din același act normativ.
Din aceste considerente, constatând că Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 800/P/31.08.2012 a fost emis cu respectarea prevederilor legale, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul I. I., cetățean ucrainean, cu domiciliul ales la Cabinet avocat „B. Ilenuța”, cu sediul în București, .. 4, .. 2, ., Sector 5, în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și G. E. - PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE ambii cu sediul în București, ., Sector 3.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. - C. I.
Red.jud. P.C.
Tehnored. I.C./5ex.
..2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2083/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3392/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
