Pretentii. Decizia nr. 2083/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2083/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1568/116/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2083
Ședința publică din data de 16.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – G. D.
JUDECĂTOR – A. Ș.
JUDECĂTOR – V. H.
GREFIER – ANIȘOARA B.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 1490/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. S. P. SPRL D. ȘI D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării acestora.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
P. sentința civilă nr. 1490/25.09._ pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția a civilă a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta AFP Călărași, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și DGFP Călărași invocată de aceștia și pe cale de consecință, respinsă acțiunea reclamantului P. S. formulată împotriva lor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată pe fond, a fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. S. împotriva pârâtei AFP Călărași.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5450 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în baza OG nr. 9/2000.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 539 lei, cheltuieli de judecată.
P. cererea introdusă la această instanță la data de 01.06.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. S. a chemat în judecată pe pârâții D.G.F.P. Călărași și Administrației Finanțelor Publice a munic. Călărași și Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâți la restituirea sumei de 5.450 lei reprezentând taxă de poluare, a dobânzilor legale aferente sumei achitată cu acest titlu, calculate conform OG nr.9/2000, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, se arată în esență, de către reclamant că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand, cu datele de identificare arătate, dovedite cu actele atașate în copie.
Pentru a înmatricula autovehiculul în România, reclamantul arată că a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 5.450 lei conform OUG nr. 50/2008, achitată cu chitanța anexată în copie.
Se mai arată de reclamant, că a formulat o cerere pârâtei AFP Călărași pentru calculul taxei de poluare, fiind emisă decizia nr._/12.09.2009, prin care s-a stabilit că datorează cu acest titlu suma de 5.450 lei, iar la de 06.01.2012, a formulat o cerere prin care a solicitat restituirea taxei, respinsă prin adresa nr.687/17.01.2012. Apreciază că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE, acceptate și de România.
Astfel, se arată de reclamant că potrivit dispozițiilor art. 148 al.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.90 și art.28 din Tratatul Comunității Europene, prevederile OUG nr. 50/2008 sunt inaplicabile.
Mai arată reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Ca urmare a efectului direct al art.90 (1) din Tratat, reclamantul solicită să se constate că prevederile fiscale invocate de pârâtă nu pot fi aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată, a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 90(1) din Tratat.
Referitor la dobânzile legale aferente sumei, nu motivează în fapt cererea, însă a indicat ca temei juridic OG nr.9/2000.
Față de considerentele menționate, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, a invocat dispozițiile art.148 din Constituția României, OUG nr. 50/2008, art.. 90 din TCE, art.110 din TFUE, Legea nr.554/2004.
In dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242(2) Cod pr.civilă.
In termen legal, pârâta AFP a munic. Călărași, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului pe cale de excepție.
S-a invocat de pârâtă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului în raport de dispozițiile art. 205 și urm. Cod pr.fiscală coroborate cu cele ale art.7 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că acesta nu a formulat plângere prealabilă în sensul legii contenciosului administrativ, în termen legal, împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, apreciază netemeinică acțiunea formulată, deoarece susține că este compatibilă taxa de poluare cu prevederile dreptului comunitar, nefiind încălcate dispozițiile art.90 din tratat.
In drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
In susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 C...
P. întâmpinările depuse la dosar în nume propriu, dar și în numele pârâtului Statului Român, pârâta DGFP Călărași a invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în prezenta cauză, deoarece raportul de drept fiscal a existat doar între reclamant și pârâta AFP a munic. Călărași, sens în care a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii formulată împotriva acestor doi pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, a invocat art.115-118 C.., dar și art.242 alin.2 C...
Tribunalul a analizat cu prioritate conform art.137 Cod pr.civilă, excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DGFP Călărași și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă, deoarece din considerentele acțiunii reclamantului nu rezultă care au fost considerentele pentru care i-a chemat în judecată, în condițiile în care a depus la dosar chitanța cu care a plătit taxa de poluare, care face dovada că raportul de drept fiscal există între acesta și pârâta AFP a munic. Călărași.
Pentru aceste considerente, a fost admisă excepția ridicată și respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâților DGFP Călărași și Statul Român ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, în raport de obiectul acțiunii și dispozițiile legale aplicabile, a fost respinsă pe motiv că nu se aplică procedura fiscală invocată de pârâtă, ci se aplică normele dreptului comunitar invocate de aceasta în acțiunea introductivă, conform dispozițiilor art.148 din Constituția României, deoarece se constată prezent conflictul între norma internă și cea comunitară invocată de reclamant. Mai mult, această problemă a fost tranșată printr-un RIL din anul 2011, care a statuat că nu este necesară parcurgerea unei proceduri de contestare împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de organul fiscal.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, cu datele de identificare dovedite cu actele de proveniență ale autoturismului depuse în copie la dosar, iar în România a plătit o taxă specială pentru prima înmatriculare a acestui autoturism în cuantum de 5.450 lei, achitată cu chitanța depusă în copie.
Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.90 al.1 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar, în raport de dreptul intern.
Reclamantul a solicitat instanței să fie obligați pârâții la restituirea sumei arătate, pentru considerentele arătate.
Tribunalul reține că taxa de poluare introdusă prin OUG nr.50/2008, stabilește obligația de achitare, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia, dar și faptul că suma achitată cu acest titlu se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
P. dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
P. urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui astfel de impozite și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
P. dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională, cât și pentru autovehiculele second - hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state, nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară.
Potrivit art.148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
P. Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră, ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși, dar și organelor componente ale acestuia, care sunt autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autoturismul reclamantului se constată că nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second - hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, fiind înmatriculate. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Se mai constată faptul că scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG nr. 50/2008, în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Tribunalul a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct, dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care reclamantul a achitat taxa de poluare supusă analizei de legalitate în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co - Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.).
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
P. urmare, dispozițiile art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone, care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, care a decis în cauze similare că, o taxă de înmatriculare este interzisă, dacă este percepută asupra autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că, valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second - hand similare, care sunt deja înmatriculate în statul membru și care au fost importate.
In consecință, dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second - hand, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, are caracter prioritar și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul P. S. împotriva pârâtei A.F.P. a munic. Călărași.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta AFP Călărași pentru considerentele arătate.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și DGFP Călărași invocată de aceștia și pe cale de consecință, respinsă acțiunea reclamantului P. S. formulată împotriva lor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru considerentele reținute.
A fost obligată pârâta AFP Călărași să restituie reclamantului suma de 5450 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant în baza OG nr. 9/2000, deoarece această reglementare nu este incidentă situației de fapt.
În baza art.274 alin.1 C.., a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 539 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași solicitând admiterea recursului formulat, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de P. S., pentru următoarele motive:
In fapt, prin soluția pronunțata de instanța de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilitatii si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, a arătat ca in data de 12.09.2011 contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN PASSAT.
Cererea mai sus menționata a fost depusa de reclamant odată cu următoarele documente:declarație pe propria răspundere;copie de pe cartea de identitate a solicitantului;copia talonului;copia cărții de identitate a vehiculului.
Urmare depunerii acestei cereri a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/12.09.2011 însoțita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului prin remitere sub semnătura in ziua emiterii deciziei.
Împotriva deciziei contestatorul nu a formulat contestație administrativa, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 si art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.
F. de acest aspect, invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind legea contenciosului administrativ.
In data de 30.01.2012, reclamantul a depus la cererea de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Urmare acestei cereri, a răspuns in termen legal, comunicând petentului faptul ca nu se poate da curs favorabil cererii sale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 7 alin.l, din H.G.686/ 2008 privind codul de procedura fiscala.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost încasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor „adrese „ ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.
Pe fondul cauzei, apreciază că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/ 2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre .
Precizează faptul ca in data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele menționate, apreciază drept inadmisibila prezenta cerere de chemare in judecata.
Față de cele menționate anterior, solicită admiterea recursului si, pe cale de consecinta,modificarea in tot a sentinței pronunțata de instanța de fond si respingerea cererii de chemare in judecata formulata de P. S..
In drept: 304 ind. din Codul de procedura civilă.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, a probelor administrate în fața primei instanțe, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel vor fi înlăturate și susținerile privind inadmisibilitatea acțiunii reiterate prin motivele de recurs având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”.
În plus, având în vedere și înscrisul aflat în fotocopie la filele nr.19-21 a dosarului de fond din care rezultă că reclamantul s-a adresat pârâtei în vederea restituirii contravalorii taxei, precum și caracterul nejustificat și emis cu exces de putere al refuzului pârâtelor de a restitui aceste sume reclamantului, deși au fost plătite conform celor anterior expuse cu încălcarea disp. art. 110 TFUE, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile invocate sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, Curtea reține de asemenea că nu sunt fondate criticile invocate de către recurenta-pârâtă.
Astfel în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE(fost art. 90 TCE) în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantului-intimat, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantului a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
De asemenea faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neîmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu au fost însă supuse obligației de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamantul solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe, o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursurilor astfel formulate, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
Va fi înlăturată și susținerea privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt obligatorii pentru statele membre UE, astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 1490/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. S. P. SPRL D. ȘI D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. A. Ș. V. H.
GREFIER
ANIȘOARA B.
Red. GD/AB
2ex/03.06.2013
Jud. fond:N.M.T.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 879/2013. Curtea de... | Cetăţenie. Sentința nr. 311/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
