Conflict de competenţă. Sentința nr. 2399/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2399/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 6748/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă NR. 2399 CC
ȘEDINȚA din camera de consiliu DIN DATA DE 04.09.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria L. – Gară, în soluționarea cauzei privind pe petenta C. E. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Conform dispozițiilor art. 22 Cod Procedură Civilă, părțile nu au fost citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA,
Asupra conflictului negativ de competență :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ la data de 09.05.2012, petenta C. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului - verbal . 12 nr._ din data 10.04.2012 și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
Prin sentința civilă nr. 4262/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ , s-a dispus: admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. – Gară.
Pentru a hotărî în acest sens, judecătoria a reținut că deși în general competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001, “plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Având în vedere . data de 15.02.2013, a Legii nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, instanța a constatat că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin.(1) din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză, întrucât domiciliul petentului din cauza dedusă judecății se afla in localitatea F., ., jud.Calarasi, acesta fiind în circumscripția Judecătoriei L.-Gara.
Pentru stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, instanța a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor anterioare, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor.
Astfel, în cazul dat, sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, întrucât, prin interpretarea literală a textului normativ, se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală. În acest sens, instanța apreciază că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata tarifului de utilizare a rețelei drumurilor naționale din România(a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională.
De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art. XXIII alin.(1), prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art. 54 alin. (1) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”. Un argument suplimentar celor reținute este pus în evidență de norma înscrisă la art. XXIII alin.(3) din Legea nr. 2/2013(3), respectiv „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”, al cărei conținut relevă faptul că legiuitorul a înțeles să menționeze expres materia contenciosului administrativ și fiscal doar în legătură cu procesele în curs de judecată în primă instanță aflate pe rolul curților de apel, aspect ce conturează concluzia că, din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin. (3), dispozițiile alin. (1) al art. XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță" acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.
În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.(1) din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională / materia contencios administrativ și fiscal, această limitare se poate referi exclusiv la teza a II-a a art. XXIII alin.(1) („ ,precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, „), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.(4) din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Față de aceste considerente, în baza art. 158 C.pr.civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. Gara.
Pe rolul Judecătoriei L. – Gară cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 514/14.08.2013 pronunțată de Judecătoria L. – Gară în dosar nr. 6748/ 1748/2012, s-a dispus: admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei L. – Gară, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria L. – Gară, jud. Călărași, și Judecătoria Cornetu, jud. Ilfov, a suspendat din oficiu orice procedură și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî în acest sens, judecătoria a avut în vedere următoarele:
Din conținutul procesului verbal contestat, rezultă că fapta a fost săvârșită pe A2 la km 12+450m, Glina, jud. Ilfov, or potrivit dispozițiilor art. 32 al.2 din OG 2/2001 în vigoare la momentul săvârșirii faptei, competența soluționării cauzei îi revine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță, competența soluționării cauzei revenindu-i Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov, fiind în prezența unei competențe teritoriale exclusive, potrivit art. 159 al.1 pct. 3 C.pr.civ.
Declinând cauza în favoarea Judecătoriei L. – Gară, Judecătoria Cornetu a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013.
Este adevărat că prin art. III alin. 2 din Legea nr. 2/2013 s-au adus mai multe modificări procedurii plângerii contravenționale, fiind introdus în OG 15/2002, art. 101 potrivit căruia: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr.2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul", numai că această normă derogatorie este cuprinsă în Capitolul I, Secțiunea a 2-a din Legea nr.2/2013 denumită „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, de unde rezultă că legiuitorul a făcut distincția între cele două materii.
Dispozițiile art. XXIII alin. l din Legea nr.2/2013, reținute de Judecătoria Cornetu, potrivit cărora: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”, fac referire expresă doar la materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la materia contravențională.
Prin urmare, cum plângerea a fost înregistrată la data de 09.05.2012, înainte de . Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la judecarea cauzei trebuie avute în vedere dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și dispozițiile procedurale în vigoare la momentul formulării plângerii, potrivit art. 3 din Legea 76/2012.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București într-o decizie de speță, respectiv în dosarul civil nr._ cu ocazia soluționării conflictului negativ de competență, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea mai multor regulatoare de competență pronunțate în situații similare.
Pentru aceste considerente instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov.
Având în vedere dispozițiile art. 20 pct. 2 VCPC, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în conformitate cu prevederile art. 21 și art. 22 alin. (2) C.p.civ., a suspendat din oficiu orice procedură și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării acestui conflict.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal la data de 30.08.2013, sub același număr.
Examinând conflictul ivit, având în vedere obiectul și natura litigiului cu care au fost sesizate instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea constată că, în cauza de față, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei L. Gară, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză este necontestat că obiectul litigiului îl formează plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție încheiat de agentul constatator din cadrul CNADNR CESTRIN București.
Din procesul - verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012 rezultă că locul săvârșirii pretinsei contravenții este A2 la km 12+450m, Glina, jud. Ilfov.
De asemenea, necontestat este și faptul că, prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă a fost completată OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în sensul că, după art. 10 a fost introdus un art. nou, art. 101 cu următorul conținut „ prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Totodată, este necontestat că potrivit art. XXIII alin (1) „ procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.
Elementul litigios în raport cu care instanțele și-au apreciat competența constă în natura juridică a litigiului, Judecătoria Cornetu apreciind că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în timp ce, Judecătoria L.-Gară a apreciat că este vorba de un litigiu de drept comun, situație în care, dispozițiile art. XXIII alin (1) nu ar fi aplicabile.
Curtea constată că, litigiile având ca obiect plângerile contravenționale au o natură juridică complexă, fiind tratate, în principal ca litigii de contencios administrativ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, în forma anterioară, cât și în forma ulterioară modificărilor aduse art. 41 din Legea nr. 76/2012, litigiile având ca obiect plângerile contravenționale sunt judecate în calea de atac de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Argumentul legat de titulatura Secțiunii a 2-a din Legea nr.2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, în raport deprevederile art. XXIII alin. l din Legea nr. 2 /2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale, nu este suficient, cât timp procesele în materie contravențională sunt procese în materie de contencios administrativ și art. XXIII nu a exclus în mod expres aplicabilitatea și asupra acestor cauze.
Astfel fiind, Curtea constată că dispozițiile art. XXIII alin (1) din Legea nr. 2/2013 sunt pe deplin aplicabile în cauza de față.
În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alineat (5) C.pr.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L.-Gară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 22 din Codul de procedură civilă, în soluționarea conflictului negativ de competență, stabilește următoarele:
Instanța competentă pentru soluționarea cererii de față privind pe patenta C. E., cu domiciliul in localitatea F., ., județul Calarasi, și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul in sector 6, București, .. 401A, este Judecătoria L. – Gară.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. V. R. B.
Data red. 11 septembrie 2013
Red./Tehnored. A.V./4 ex./
l. 2 .>
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2183/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1640/2013.... → |
|---|
