Anulare act administrativ. Decizia nr. 5929/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 12 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera dar și pentru a da posibilitatea parților să formuleze concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București - secția a IX-a, sub nr._, astfel cum a fost completata sub aspectul motivelor, reclamanții O. T., H. R., P. C., C. A., B. E., F. D., T. M., P. O., V. V., N. O., L. I., A. C. și P. C. au chemat in judecata pe parata Primăria sectorului 4 București, Asociația de Proprietari ..C. M. G. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună: anularea autorizației de construire nr.408/_/08.08.2011 emise de Primăria sectorului 4 București; suspendarea executării autorizației de mai sus pana la soluționarea irevocabila a acțiunii in anulare; anularea contractului nr.1/24.02.2011 încheiat intre Asociația de proprietari . si B si S.C. M. G. S.R.L.

Capătul 3 de acțiune, având ca obiect anularea contractului nr.1/24.02.2011 a fost disjuns, fiind format un dosar separat in privința acestuia.

Prin încheierea de ședința din data de 20.06.2012, instanța a dispus introducerea in cauza a beneficiarului autorizației de construire, ., aceasta dobândind calitatea de parata.

Pe parcursul judecații, reclamanții H. R., L. I., F. D., P. O., B. E., P. C., V. V. si A. C. au renunțat la judecata (f.241,242,372,377,378,379,380,381).

Prin încheierea de ședința din data de 03.10.2012, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii fata de reclamanții R. P., C. P. si D. A. pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

In fapt, reclamanții au afirmat ca sunt proprietarii unora din apartamentele situate pe scările A si B ale blocului nr.3, situat in București, .-16, sector 4, numărul total al apartamentelor fiind de 40.

Aceștia au susținut ca prin autorizația de construire nr. 408/_/08.08.2011 emisa de Primăria sectorului 4 București, s-a încuviințat ca parata . sa mansardeze acoperișul celor doua scări prin construirea a 12 duplexuri cu cate 6 apartamente pe fiecare scara, cu structura de rezistenta din lemn, pereți, popi, planșeu si șarpanta din lemn, precum si sa monteze un lift pe casa scării, sa realizeze modificări interioare ale casei scării si sa realizeze lucrări de reabilitare termica.

Reclamanții au susținut ca in Adunarea Generala a Proprietarilor din data de 14.05.2010, aceștia si-au dat acordul numai pentru efectuarea unei expertize tehnice care sa stabilească condițiile in care s-ar putea realiza o astfel de mansardare si daca ar fi afectata structura de rezistenta a blocului, urmând ca după studierea expertizei sa se discute daca proprietarii sunt de acord sau nu cu mansardarea.

Aceștia au afirmat ca acordul lor dat numai pentru expertizare a fost folosit in mod nelegal pentru încheierea contractului nr.1/24.02.2011 intre Asociația de Proprietari . si B si . prin care transmitea dreptul de folosința asupra acoperișului blocului (planșeu-terasa) către societatea comerciala, urmând ca după edificarea mansardei, noii proprietari sa dobândească cote-parți indivize din dreptul de proprietate asupra planșeului. Totodată, s-a transmis dreptul de folosința si asupra spatiilor comune-holuri si scări de acces.

S-a arătat ca lipsește atât acordul proprietarilor de la ultimul nivel, cat si acordul celorlalți proprietari care sunt afectați de montarea liftului pe casa scării.

Aceștia au afirmat ca emiterea autorizației s-a făcut in baza art.45, alin.3 din Legea nr.7/1996 potrivit căruia “prin excepție de la dispozițiile alin. (2) si prin derogare de la prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007, încetarea destinației de folosința . din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat, cu o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor.”

S-a arătat ca s-a avut in vedere si art.45, alin.4 din Legea nr.7/1996 potrivit căruia “in cazul prevăzut la alin. (3), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuita si temporara. Cu toate acestea, înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza daca exista o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor”.

Reclamanții au afirmat ca aceste prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1415/18.11.2011 a Curții Constituționale deoarece incalca art.44, alin.1, 2 si 3 din Constituție, precum si art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

In privința suspendării executării autorizației, s-a mai afirmat ca se vor instala schele ceea ce le va produce prejudicii, ca se va face decopertarea parțiala a apartamentelor de la ultimul nivel pentru realizarea legăturilor de siguranța si a celor la instalațiile sanitare.

Reclamanții au mai arătat ca blocul are o vechime de 60 de ani, ca el era garantat doar 50 de ani, fiind deci ieșit din perioada de garanție, ca este edificat pe o fost groapa de var, din cărămida, având rezistenta scăzuta foarte mult odata cu trecerea timpului si cu producerea seismelor.

In drept, reclamanții au invocat Legea nr.50/1991, Legea nr.10/1995 si Legea nr.230/2007.

Parata Primăria sectorului 4 București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, afirmând ca autorizația a fost emisa, printre altele, in baza contractului nr.1/24.02.2011 prin care Asociația si-a dat acordul pentru lucrările la părțile comune, fiind de discutat in ce măsura se mai impunea acordul suplimentar al vecinilor direct afectați.

S-a mai arătat ca expertiza tehnica întocmita de ing. N. G. prevede ca nu este afectat negativ rezistenta, stabilitatea si integritatea construcției si a proprietăților învecinate.

Parata a evidențiat avantajele si chiar obligația operațiunii de reabilitare termica a blocurilor.

Parata . nu a depus întâmpinare.

In dovedirea acțiunii si in apărare, părțile au depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4697/21.11.2012, Tribunalul București a luat act de renuntarea la judecata a reclamanților H. R., L. I., F. D., P. O., B. E., P. C., V. V. si A. C..

A respins ca inadmisibila pentru neparcurgerea procedurii prealabile, acțiunea introdusa de reclamanții R. P., C. P. si D. A..

A admis acțiunea introdusa de reclamanții O. T., P. C., C. A., T. M. si N. O., în contradictoriu cu pârâții Primăria S. 4 București prin Primar, Asociația de Proprietari . M. G. SRL.

In baza art.15 din Legea nr.554/2004, a suspendat executarea autorizației de construire nr. 408/_/08.08.2011 emisa de PS4, pana la soluționarea irevocabila a acțiunii in anularea autorizației.

A anulat autorizația de construire nr.408/_/08.08.2011 emisa de PS4.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții sunt proprietarii unora din apartamentele situate pe scările A si B ale blocului nr.3, situat in București, .-16, sector 4, numărul total al apartamentelor fiind de 40.

Prin autorizația de construire nr.408/_/08.08.2011, emisa de Primăria sectorului 4 București, s-a încuviințat ca parata . sa mansardeze acoperișul celor doua scări prin construirea a 12 duplexuri cu cate 6 apartamente pe fiecare scara, cu structura de rezistenta din lemn, pereți, popi, planșeu si șarpanta din lemn, precum si sa monteze un lift pe casa scării, sa realizeze modificări interioare ale casei scării si sa realizeze lucrări de reabilitare termica.

Potrivit art.7, alin.1, lit. b din Legea nr.50/1991, pentru emiterea autorizației de construire, solicitantul trebuie sa facă dovada titlului asupra imobilului, teren si/sau construcții.

In acest sens, parata . a prezentat contractul nr.1/24.02.2011 intre Asociația de Proprietari . si B si . (f.54).

Prin acest contract Asociația de Proprietari . si B transmitea către .:

- dreptul de folosința asupra acoperișului blocului (planșeu-terasa) pana la finalizarea mansardei (art.2).

- dreptul de proprietate exclusiva asupra acoperișului blocului (planșeu-terasa) după edificarea mansardei, urmând ca fostul planșeu, care devenea podeaua noilor apartamente, sa devina un corp funciar distinct, sa dobândească număr cadastral individual si sa iasă din coproprietatea forțata si perpetua a actualilor proprietari si sa intre in proprietatea exclusiva a beneficiarului (art.5 si 6).

- dreptul de folosința si asupra spatiilor comune-holuri si scări de acces pana la edificarea mansardei (art.1 si 2).

- dreptul de proprietate . asupra spatiilor comune-holuri si scări de acces, după edificarea mansardei, prin diminuarea cotelor parți ce reveneau proprietarilor actuali corelativ cu dobândirea unor cote parți corespunzătoare de către noii proprietari de la mansarda.

In preambulul contractului, s-a menționat ca acordul pentru transmisiunile de mai sus si pentru efectuarea propriu-zisa a lucrărilor a fost exprimat de proprietari in cadrul Adunării Generale a Proprietarilor din data de 14.05.2010.

Instanța a constatat ca următoarele texte legale sunt aplicabile spetei:

Art.39 din Legea nr.230/2007:

“Proprietatea . de către terți, persoane juridice de drept privat, numai cu acordul: majoritatii proprietarilor membri ai asociației si al proprietarilor direct afectați de vecinătate, in baza unui contract de închiriere, de folosința sau de concesiune”.

Art.41 din Legea nr.230/2007:

“Modificările constructive si utilizarea in alte scopuri a unor parti sau elemente de construcție ale clădirii, cum ar fi: ancorarea de reclame pe pereti, suspendarea de stâlpi, pereti, scări interioare si altele asemenea, se vor putea face numai pe baza deciziei comitetului executiv, cu acordul proprietarilor direct afectati si, după caz, pe baza unui proiect tehnic întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum si cu autorizația pentru executarea de lucrări, eliberate in condițiile legii”.

Art.45, alin.2-6 din Legea nr.7/1996:

“(2) Dreptul de proprietate . pe partile comune ale unui imobil se valorifica numai împreuna cu dreptul de proprietate exclusiva care poarta asupra acestuia sau a unei parti determinate din acesta.

(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2) si prin derogare de la prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007, încetarea destinației de folosința . din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotari motivat, cu o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor.

(4) In cazul prevăzut la alin. (3), devin aplicabile dispozițiile privitoare la coproprietatea obișnuita si temporara. Cu toate acestea, înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza daca exista o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor.

(5) In cazurile prevăzute la alin. (3) si (4), coproprietarii care nu au votat ori, dupa caz, s-au opus la înstrăinare sau ipotecare au dreptul la o despăgubire justa, stabilita pe cale convenționala ori, in caz de neînțelegere, pe cale judecătoreasca.

(6) Constatarea încetării destinației de folosința . se face prin hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari, adoptata cu o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor”.

Decizia Curții Constituționale nr.1514/15.11.2011:

“Constata ca prevederile art.45, alin.3-6 din Legea nr.7/1996 sunt neconstituționale”.

In speța, a reținut instanța de fond, se ridica problema modului de utilizare a unor parti ale proprietatii comune forțate si perpetue, respectiv acoperișul-terasa al imobilului, scările interioare si casa scarii.

1. In ceea ce privește acoperișul, instanța a distins intre următoarele doua situații:

a. In ceea ce privește transmiterea către proprietarii mansardei a dreptului de proprietate exclusiva asupra acoperișului blocului (planșeu-terasa) după edificarea mansardei, urmând ca fostul planșeu, care devenea podeaua noilor apartamente, sa devina un corp funciar distinct, sa dobândească număr cadastral individual si sa iasă din coproprietatea forțata si perpetua a actualilor proprietari si sa intre in proprietatea exclusiva a beneficiarului (art.5 si 6).

Instanța a reținut ca transmiterea dreptului de proprietate reprezintă un act de dispoziție asupra acoperișului.

Art.39 din Legea nr.230/2007 reglementează numai modalitatea de folosire a acoperișului, adică numai modul in care se pot realiza acte de administrare asupra acestuia si nicidecum actele de dispoziție pentru simplul motiv ca, fiind obiect al coproprietatii forțate si perpetue, acoperișul nu poate face obiectul unor acte de dispoziție decât odata cu înstrăinarea bunului principal, adică a apartamentului.

Instanta a reținut ca niciun act de dispoziție nu poate să aibă ca obiect exclusiv cota-parte indiviză din coproprietatea forțată decât odată cu înstrăinarea bunului principal, astfel cum prevede și art. 651 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia, "C.-parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spațiului care constituie bunul principal."

Din moment ce dreptul de coproprietate forțată are un caracter accesoriu, el nu se poate transmite, ipoteca sau valorifica într-un alt mod decât împreună și nemijlocit cu dreptul de proprietate asupra bunului principal.

Ca atare, proprietarii apartamentelor din scările A si B nu puteau înstrăina, nici chiar cu acordul tuturor, dreptul de proprietate asupra acoperișului.

Pentru identitate de rațiune, nu se putea înstrăina nici o cota parte din dreptul de proprietate asupra acoperișului.

De la aceasta regula privind actele de dispoziție asupra coproprietății forțate si perpetue, legiuitorul roman a încercat o derogare prin art.45, alin.4, teza a doua din Legea nr.7/1996, prevăzând ca, prin excepție de la art.39 din Legea nr.230/2007, “înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza daca exista o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor”.

Acest text a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr.1514/15.11.2011.

Decizia este pronunțata însa in 15.11.2011, deci după data emiterii autorizației de construire, respectiv 08.08.2011, si produce efecte numai pentru viitor, astfel încât ea nu poate fi aplicata direct spetei.

Fiind in vigoare la data emiterii autorizației, art.45 din Legea nr.7/1996, nu va putea fi înlăturat pentru neconcordanta sa cu Constituția României, prin invocarea Deciziei nr.1514/2011.

Cu toate acestea, textul de mai sus poate fi înlăturat pentru neconcordanta sa cu art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, a reținut instanța de fond.

O astfel de analiza poate si chiar trebuie realizata de instanțele interne, in mod independent de analiza constituționalității legii interne in discuție.

Astfel, instanța a reținut:

După cum s-a arătat mai sus, coproprietatea forțata si perpetua presupune prin esența sa ca actele de dispoziție asupra bunului in chestiune nu se pot realiza decât odata cu actele de dispoziție asupra bunului principal.

Cu toate acestea, daca legiuitorul ar fi dorit sa schimbe regimul juridic al coproprietatii forțate si perpetue si sa permită efectuarea de acte de dispoziție asupra bunului accesoriu separat si independent de actele de dispoziție asupra bunului principal, ar fi trebuit sa facă acest lucru, dar numai cu respectarea dreptului de proprietate al fiecărui coproprietar, adică numai cu respectarea regulii unanimității.

Rezulta că înstrăinarea coproprietății forțate cu votul majorității de 2/3 dintre proprietari echivalează practic cu o vânzare a bunului altuia, fără a exista consimțământul proprietarilor care nu au votat sau au votat împotrivă, având drept consecință încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Instanța a învederat ca incalcarea acestor dispoziții convenționale este reținuta inclusiv in Decizia Curții Constituționale nr.1514/2011, in ultimul alineat al paragrafului 1, menționându-se “Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prevederile art. 45 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin, (1), (2) și (3), precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

Ca atare, instanța a reținut ca art. 45 alin. 4, teza a doua din Legea nr.7/1996, trebuia înlăturat de la aplicare de către organele administrative cu ocazia emiterii autorizației de construire.

b. In ceea ce privește transmiterea către parata . a dreptului de folosința asupra acoperișului blocului (planșeu-terasa) pana la finalizarea mansardei (art.2), acest drept de folosința reprezentând de altfel dreptul care permitea construirea, adică titlul in baza căruia s-a emis autorizația de construire, s-au constatat următoarele:

Instanța a reținut ca, in principiu, transmiterea dreptului de folosința reprezintă un act de administrare asupra acoperișului, cu condiția însa ca transmisiunea sa nu fie una definitiva.

In speța însa, transmiterea dreptului de folosința este definitiva si perpetua, pe toata durata existentei mansardei.

In plus, devenind podeaua noilor apartamente, acoperișul este exclus de la folosința de către ceilalți proprietari ai apartamentelor de la primele 4 etaje.

Nemaiputându-se exercita nici un act de folosința asupra acoperișului, transmisiunea definitiva a dreptului de folosința echivalează practic cu înstrăinarea a însuși dreptului de proprietate.

In orice caz, suntem in prezenta unei încetări a destinației de folosința .>

Desigur, ca si in cazul de la litera a, transmiterea dreptului de folosința asupra acoperișului se bazează tot pe excepția instituita de art.45 din Legea nr.7/196, de data aceasta însa pe excepția de la modalitățile de folosire a bunurilor comune, prevăzuta de alineatul 3 potrivit căruia “prin excepție de la dispozițiile alin. (2) si prin derogare de la prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007, încetarea destinației de folosința . din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat, cu o majoritate de doua treimi din numărul coproprietarilor”.

Chiar daca s-ar aprecia ca actualii proprietari păstrează nuda proprietate si ca transmisiunea vizează in realitate numai primele doua atribute ale dreptului de proprietate, respectiv posesia si folosința, instanța a reținut ca tot se incalca art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, deoarece aceste dispoziții ocrotesc in egala măsura toate atributele dreptului de proprietate.

De altfel, si Decizia Curții Constituționale nr.1514/15.11.2011 retine ca toate alineatele 3-6 ale articolului 45 incalca, in egala măsura, atât Constituția României, cat si art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Ca atare, instanța a reținut ca art.45, alin.2, teza a doua din Legea nr.7/1996, trebuia înlăturat de la aplicare de către organele administrative cu ocazia emiterii autorizației de construire.

2. In ceea ce privește scara interioara si casa scării (toate acestea fiind afectate de construirea liftului ), instanța a reținut următoarele:

Argumentele de mai sus vizând acoperișul, sunt valabile, pentru identitate de rațiune si in privința celorlalte părți comune ale imobilului, atât in ceea ce privește diminuarea dreptului de proprietate a actualilor proprietari (prin reducerea cotelor părți ale acestora), cat si transmiterea dreptului de folosința.

In concluzie, era necesar ca la emiterea autorizatei de construire se sa tina seama numai de prevederile art.39 si de art.41 din Legea nr.230/2007, instanța urmând a analiza in ce măsura condițiile impuse de aceste texte erau îndeplinite la data emiterii autorizatei.

După cum rezulta din conținutul celor doua articole din Legea nr.230/2007, pentru modificările constructive (realizarea unei mansarde, realizarea unui lift interior cu îngustarea treptelor scărilor), precum si pentru folosirea unor parti comune in alte scopuri (acoperișul urma a deveni podea), erau necesare doua condiții cumulative:

- acordul majoritatii proprietarilor membri ai asociației si

- acordul proprietarilor direct afectați (de vecinătate).

In privința primei condiții, instanța a constatat:

Parații au susținut ca acordul majoritatii proprietarilor de pe scările A si B a fost dat in Adunarea Generala din data de 14.05.2010.

In acest sens, la dosarul de autorizare s-a depus:

- un înscris olograf intitulat “Proces verbal al Adunării Generale Extraordinare din data de 14.05.2010”. (f.71).

- un înscris intitulat “Proces verbal încheiat azi 14.05.2010 in Adunarea Generala a Proprietarilor din .).

- un “Tabel cu acordul proprietarilor privind realizarea expertizei si evaluări tehnice a imobilului…”, conținând semnăturile unei parti a proprietarilor de pe cele doua scări (f.66).

Din cele trei înscrisuri rezulta neîndoielnic ca in respectiva adunare generala, majoritatea proprietarilor a aprobat si a semnat tabelul numai pentru realizarea unei expertize tehnice care sa stabilească daca se poate construi fara afectarea structurii de rezistenta, masuri de protecție, etc., si nicidecum pentru construirea propriu-zisa.

Astfel, majoritatea proprietarilor a fost de acord ca expertiza sa fie făcuta, urmând ca după studierea ei de către proprietari sa se întrunească o noua Adunare Generala in care sa se voteze daca se va construi sau nu.

Instanța a constatat ca “Tabelul cu acordul proprietarilor privind realizarea expertizei si evaluări tehnice a imobilului…” (f.66) menționează clar in titlu ca “datele de identificare din prezentul tabel vor fi utilizate strict pentru expertizarea si evaluarea tehnica a clădirii”.

Ca atare, la dosarul administrativ, la data emiterii autorizatei, nu exista nicio dovada a acordului majoritatii proprietarilor din imobil, in sensul art.39 si de art.41 din Legea nr.230/2007.

Parații au susținut ca acordul majorității proprietarilor ar fi conținut in contractul nr.1/24.02.2011.

Instanța a învederat faptul ca potrivit art.24 si 25 din Legea nr.230/2007, acordul proprietarilor se exprima numai in cadrul Adunării Generale si nu in contracte, acestea din urma nefiind încheiate direct de proprietari, ci de Asociația de P., dar numai daca se bazează pe un acord exprimat anterior de proprietari in cadrul adunărilor generale.

In consecința, prin neîndeplinirea primei condiții, instanța a reținut ca autorizația a fost emisa nelegal, urmând a fi anulata.

In ceea ce privește cea de-a doua condiție, instanța a constatat următoarele:

In privința acoperișului, aparent, potrivit art.39 din Legea nr.230/2007, ar fi necesar numai acordul proprietarilor învecinați, adică a celor de la etajul 4 al fiecărei scări.

Cu toate acestea, instanța a reținut ca edificarea unei mansarde reprezintă o modificare constructiva a imobilului (fiind evident mai mult decât simpla ancorare a unei reclame pe pereți), ceea ce atrage aplicarea art.41 din Legea nr.230/2007, care impune acordul “proprietarilor direct afectați”, nu doar a “celor învecinați”.

Or, edificarea unei mansarde nu afectează numai proprietarii de la ultimul etaj, ci întreg blocul adică toți proprietarii, deoarece ea are ca efect o sarcina suplimentara asupra structurii de rezistenta a întregii clădiri, putând afecta negativ toate apartamentele, si, mai ales, pe cele de la etajele inferioare care suporta o sarcina mai mare decât cele de la etajele superioare.

Ca atare, in cazul mansardării, prin acordul “proprietarilor direct afectați”, trebuie inteles “acordul tuturor proprietarilor”.

Este evident ca in speța nu exista acordul tuturor proprietarilor.

Instanța a reținut ca in speța nu exista nici măcar acordul proprietarilor de la etajul 4, adică ai proprietarilor apartamentelor 17,18,19,20 (scara A) si 37, 38, 39 si 40 (scara B).

Mai exact, lipsește acordul proprietarului de la apartamentul 19, P. O..

Parații au susținut ca aceasta a semnat tabelul din 14.05.2010 (f.67), însa după cum s-a arătat mai sus, acest acord a vizat numai expertizarea clădirii.

La dosarul administrativ, s-a depus o declarație a președintelui Asociației de P. - Ghitulescu G. (f.76) care arata ca P. O. este plecata din București, rezultând astfel ca nu s-a obținut acordul acesteia.

In plus, P. O. a semnat plângerea prealabila înregistrata sub nr._/08.09.2011 (f.335) prin care mai mulți proprietari solicitau revocarea autorizației de construire.

Ea a semnat si tabelul depus la Primăria sectorului 4 sub nr.9435/31.03.201 (f.343) prin care arata ca se opune mansardării.

P. O. a dat o declarație notariala in data de 14.11.2011 in care arata ca este de acord cu mansardarea (f.387).

Acest acord însa urmează a fi înlăturat de instanța deoarece este ulterior emiterii autorizației.

Or, legalitatea unui act administrativ se analizează in raport cu actele existente in dosarul administrativ la data emiterii ei, nu in funcție de actele ulterioare.

De asemenea, lipsește acordul proprietarului de la apartamentul nr.20.

La dosarul administrativ, s-a depus o declarație a președintelui Asociației de P. - Ghitulescu G. (f.77) care arata ca in apartament locuiește V. V., dar ca nu se cunoaște proprietarul acestui apartament deoarece locatarul refuza comunicarea datelor.

Ulterior, in data de 09.11.2011, V. V. da o declarație notariala in care arata ca este coproprietar al apartamentului nr.20 si ca este de acord cu mansardarea (f.387).

Acest acord însa a fost înlăturat de instanța deoarece este ulterior emiterii autorizației.

Or, legalitatea unui act administrativ se analizează in raport cu actele existente in dosarul administrative la data emiterii ei, nu in funcție de actele ulterioare.

In plus, V. V. este doar coproprietar al apartamentului nr.20, lipsind acordul celuilalt (celorlalți coproprietari).

De asemenea, lipsește acordul proprietarului de la apartamentul nr.37-R. P..

La dosarul administrativ, s-a depus o declarație a președintelui Asociației de P. - Ghitulescu G. (f.78) care arata ca R. P. locuiește in străinătate.

R. P. a dat însa o declarație olografa in data de 15.05.2011 (f.342) in care își reafirma dezacordul la mansardare.

Ca atare, nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinita, autorizația urmând a fi anulata.

In privința modificărilor aduse casei scărilor si scărilor propriu-zise care au fost îngustate prin construirea liftului, instanța a reținut ca prin “proprietari direcți afectați” trebuie, de asemenea, înțeles toți proprietarii, deoarece scările sunt utilizate de toți.

Este evident ca in cauza lipsește acordul tuturor proprietarilor din imobil, astfel încă autorizația este nelegala si sub acest aspect.

In consecința, fata de cele de mai sus, instanța, in baza art.18 din Legea nr.230/2007, a anulat autorizația de construire.

Totodată, in baza art.15 din Legea nr.554/2004, instanța a dispus suspendarea executării autorizației de mai sus pana la soluționarea irevocabila a acțiunii in anulare, cazul bine justificat constând in nelegalitatea autorizației, astfel cum a fost reținuta mai sus, iar paguba iminenta constând in deteriorările ce s-ar putea produce asupra apartamentelor individuale sau părților comune in cazul desființării ulterioare a lucrărilor realizate fără autorizație.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Primăria Sectorului 4 București și S.C. M. G. S.R.L.

În recurs, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .

Recurenta-pârâtă Primăria Sectorului 4 București a solicitat, în contradictoriu cu O. T., P. C-tin, C. A., T. M. și N. O., admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de anulare și de suspendare a Autorizației de construire nr. 408/_/08.08.2011 ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că sentința civilă recurată este netemeinică și nelegală.

A precizat că autorizația de construire nr. 408/_/08.08.2011 a fost emisă de Primarul Sectorului 4 pentru mansardare, montare lift, modificări interioare și reabilitare termică construcție existentă S+P+4E.

Autorizația de construire menționată poartă asupra proprietății comune forțate și perpetue care are un caracter excepțional datorită faptului că are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot și sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulți proprietari, neputând fi împărțite. Dacă sunt împărțite, aceste bunuri, de regulă, devin improprii folosinței căreia i-au fost destinate.

Dintre toate formele de proprietate comună forțată și perpetuă, totuși numai coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu două sau mai multe spații cu destinație de locuință ori cu altă destinație a primit o reglementare expresă în legislația noastră prin intermediul Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Astfel, conform art.24 alin. l din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Adunarea generală poate adopta hotărâri dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociației (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant".

De asemenea, conform art.39 „proprietatea comună poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice de drept public sau de drept privat numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.

Prin derogare de la prevederile art.39 din Legea nr.230/2007, art.45 alin.4 teza a doua din Legea nr.7/1996 privind legea cadastrului și a publicității imobiliare (în vigoare la momentul emiterii autorizației de construire) prevede că „încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat, cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor".

Este evident că regula majorității a două treimi din numărul coproprietarilor este cea stipulată de lege și este evident că ea este singura care oferă o soluție în situația unor viziuni diferite cu privire la folosirea proprietății forțate și perpetue și aceasta este regula care ar trebui să fie respectată cu consecința satisfacerii interesului majorității, nu al nesocotirii acestui interes.

De altfel, și articolele următoare ale legii, art.41 și art.42, reiterează aceeași regulă a majorității.

In cazul de față între Asociația de proprietari . și B, cu sediul în . - 16, sector 4 și . s-a încheiat contractul de cesiune autentificat sub nr.585/24.02.2011.

In baza acestui contract Asociația de proprietari a transmis dreptul de folosință în favoarea . asupra planșeului - terasă al imobilului-. - 16, sector 4, București și asupra părților comune indivize ale blocului (holuri și scări de acces) în vederea edificării de către aceasta a unei mansarde cu pod locuibil.

Art. 42 din Legea nr.230/2007 prevede că schimbarea destinației spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii de locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical spațiul supus schimbării.

Or, la dosarul de autorizare există declarațiile autentificate la notar, ale proprietarilor direct afectați, prin care aceștia își dau acordul pentru transmiterea dreptului de folosință pentru cotele indivize ale imobilului și cota indiviză de teren aferentă mansardei.

A considerat eronată reținerea instanței de fond în ceea ce privește lipsa acordului majorității proprietarilor membri ai asociației.

In acest sens a învederat că, din cuprinsul procesului verbal încheiat în data de 14.05.2010 de Adunarea Generală a Proprietarilor din . - 16, . și B, reiese că 78% din numărul total al proprietarilor blocului 3, scările A și B și-au exprimat acordul de punere în practică a Proiectului de reabilitare, termoizolare și reparații capitale, lucrări executate în contrapartidă cu cesionarea terasei blocului în favoarea executantului, în vederea strictă a realizării unei mansarde locuibile.

Este adevărat că proprietarii si-au exprimat acordul cu condiția efectuării de executant a unei expertize tehnice privind rezistența blocului și numai după ce rezultatul acestei expertize se declară favorabil, executantul poate să demareze lucrările de termoizolare, reabilitare, reparații și mansardare, în baza unui contract încheiat cu Asociația de P..

Or, această condiție a fost îndeplinită în sensul că s-a efectuat o expertiză tehnică din care rezultă că prin realizarea lucrărilor propuse nu vor fi afectate negativ rezistența, stabilitatea și integritatea construcției și a proprietăților vecine existente.

In concluzie, având în vedere că rezultatul expertizei a fost favorabil, executantul a demarat lucrările de termoizolare, reabilitare, reparații și mansardare, în baza contractului încheiat cu Asociația de P..

A considerat, de asemenea, neîntemeiată susținerea instanței referitoare la faptul că, în cazul mansardării prin acordul proprietarilor direct afectați trebuie înțeles acordul tuturor proprietarilor.

Așa cum a arătat și mai sus art. 39 prevede condițiile în care poate fi utilizată proprietatea comună de către terți, respectiv numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.

Or, la data emiterii autorizației de construire, respectiv 08.08.2011, era suficient acordul a două treimi din numărul coproprietarilor membri ai asociației, nefiind aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 1514/15.11.2011 prin care s-a declarat ca neconstituțional art.45 alin.4 teza a doua din Legea nr.7/1996 potrivit căruia prin excepție de la art.39 din Legea nr.230/2007 „înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza dacă există o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor".

Având în vedere că Asociația de P., în calitatea ei, prin încheierea contractului nr. 1/24.02.2011, și-a dat acordul în ceea ce privește lucrările efectuate de ., la părțile comune ale blocului și ținând cont și de acordul exprimat de 78% din numărul total al proprietarilor blocului 3, scările A și B, pentru punerea în practică a Proiectului de reabilitare, termoizolare și reparații capitale, lucrări executate în contrapartidă cu cesionarea terasei blocului în favoarea executantului, în vederea strictă a realizării unei mansarde locuibile, a arătat că hotărârea instanței de fond de anulare a autorizației de construire 408/_/08.08.2011 este nelegală și netemeinică.

Și nu în ultimul rând, ținând seama că problema mansardării blocurilor este de notorietate, de faptul că legislația în domeniu nu este bine pusă la punct, a considerat că Autorizația de construire nr. 408/_/08.08.2011 a fost emisă conform prevederilor legale în vigoare.

În ceea ce privește hotărârea instanței de suspendare a autorizației de construire nr. 408/_/08.08.2011 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a considerat că și aceasta este nelegală și netemeinică.

A apreciat că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții necesare pentru a dispune suspendarea Autorizației de Construire nr.408/_/08.08.2011.

In opinia sa, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.14 din legea nr.554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Referitor la condiția cazului bine justificat nu s-a dovedit că s-ar fi produs vreo încălcare flagrantă a legii ori că actul reprezintă un abuz al autorității emitente.

Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, existând toate avizele și acordurile necesare.

Referitor la condiția pagubei iminente, reclamanții nu au precizat, în concret, în ce constă această pagubă, făcând o referire generică la faptul că executarea este de natură să determine în mod vădit un prejudiciu de nerecuperat.

Paguba invocată pentru a obține suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum este definită de art.2 alin. l lit. ș din Legea nr.554/2004 nu se prezumă ci trebuie dovedită.

Or, după cum se poate observa, lucrările autorizate prin autorizația de construire a cărei suspendare se solicită nu sunt de natură a produce vreo pagubă iminentă, ci din contră se vor aduce îmbunătățiri imobilului, respectiv montare lift, modificări interioare, reabilitare termică.

Pe de altă parte construirea acoperișurilor la blocurile de locuințe contribuie la îmbunătățirea condițiilor termice ale acestora și la economisirea sumelor care ar trebui cheltuite periodic pentru repararea straturilor hidroizolante ale teraselor existente.

Chiar Legea nr.230/2007 prevede în art.40 că „asociația de proprietari are obligația să ia măsuri cu privire la îmbunătățirea confortului termic al clădirii".

În drept, a invocat prevederile art. 304¹ Cod proc. civ. și Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Recurenta-pârâtă S.C. M. G. S.R.L., a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii (prematur formulata-lipsa plângerii prealabile) in mod nelegal și nejustificat.

Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, care prevăd că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ numai după ce persoana a respectat/parcurs procedura prealabilă.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă.

Astfel, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se poate constata faptul că la data de 07 septembrie 2011 reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămați într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Astfel, așa cum se poate lesne constata, prin articolul 11 din legea nr. 554/2004 „Termenul de introducere al acțiunii", legiuitor impune:

„Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e)data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative."

Deci, în contradicție cu susținerile instanței de fond, legiuitorul a dispus ca cererile să fie introduse . 6 luni de la momentul în care autoritatea adoptă o poziție față de plângerea prealabilă formulată de către reclamanți.

Ori, în speța de față, plângerea prealabilă a fost formulată ulterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că prin probatoriul administrat nu ar exista acordul majorității de 2/3 dintre proprietari în ceea ce privește construirea propriu-zisă a mansardei.

Instanța omite să ia act, nu tine cont, de Procesul verbal al adunării generale extraordinare din data de 14.05.2010, prin care, la ordinea de zi, s-a pus în discuție „acceptul asociației de a accepta mansardarea blocului" în contrapartidă cu executarea de operațiuni de reabilitarea termică si termoizolarea blocului.

Conform aceluiași înscris, „s-a votat și s-a aprobat în unanimitate" de către toți participanții la adunare, numărul acestora depășind majoritatea de 2/3 impus de art. 45 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data adunării generale a asociației de proprietari.

Instanța de fond invocă, în mod greșit și nelegal, aplicarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007, ca pe o condiție de legalitate a autorizație de construire nr. 408/_ din 08.08.2011, în condițiile în care la data emiterii autorizației erau în vigoare și produceau efecte dispozițiile art. 45 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.

Astfel, instanța avea obligația de a analiza legalitatea emiterii autorizației de construire prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii actului administrativ.

Astfel, alineatul 3 de la art. 45 din Legea nr. 6/1996 prevedea faptul că „ ... prin derogare de la prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat, cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor."

Ori, în speța de față, instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității unor dispoziții cu caracter normativ, nefiind investită în acest sens.

Mai mult, instanța de fond invocă art. 1 din primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum a invocat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1514/2011, invocând nelegalitatea textului de lege anterior pronunțării Curții Constituționale.

Astfel, instanța de fond avea obligația de a lua act de faptul că, la data emiterii autorizației de construire dispozițiile articolului 45 alin. 3 din legea nr. 7/1996, erau valabile la nivelul lunii august 2011.

A solicitat instanței de recurs să constate că, la acea dată (08.08.2011) nu exista nicio hotărâre judecătorească, nicio decizie a Curții Constituționale sau altă normă legală adoptată de Parlamentul României prin care să fie declarat nelegal/neconstituțional/abrogat aliniatul 3 de la art. 45 din Legea nr. 7/1996.

Instanța de fond, invocând articolul 41 din Legea nr. 230/2007, în mod greșit constată nulitatea absolută a Autorizației de Construire nr. 408/_ din 08.08.2011, prin lipsa acordului a 3 proprietari în ceea ce privește lucrările de execuție a liftului interior.

A precizat recurenta-pârâtă că, această cerință, de a fi montate două lifturi de persoane pentru fiecare scară, A și B, a fost una expresă a asociației de proprietari, având în vedere vârsta locatarilor de pe cele două scări.

Aceste lifturi au fost executate și montate exclusiv în beneficiul persoanelor în vârstă și a celor care locuiau la etajele superioare.

În altă ordine de idei, a arătat că nu găsește deloc justificată argumentarea instanței în ceea ce privește existența unei relații de cauzalitate între existența liftului și calitatea de „persoane direct afectate" a reclamanților din prezenta cauză.

De altfel, este de reținut faptul că reclamanții din prezenta cauză nu au făcut dovada prejudiciului și/sau a vătămării dreptului pretins prin emiterea de către Primăria Sectorului 4 a autorizației de construire în vederea executării lucrărilor pentru montajul celor două lifturi de persoane.

Și, chiar în condițiile în care instanța ar fi constatat că montarea și funcționarea unor lifturi ar fi afectat/prejudiciat anumite drepturi ale unor colocatari și reclamanți în prezenta cauza, lipsa acestor acorduri ar fi condus, eventual, la constatarea nulității parțiala a autorizației de construire, în ceea ce privește doar executarea acestor lucrări de execuție/montaj a celor două lifturi de persoane.

Instanța, în mod greșit, invocă faptul că edificarea unei mansarde va afecta toți proprietarii, fiind necesar și obligatoriu „acordul tuturor proprietarilor".

In mod inexplicabil, se omite să se analizeze raportul de expertiză care a stat la baza emiterii autorizației de construire.

Acest raport a fost supus spre analiză și Inspectoratului de Stat în Construcții, această instituție dându-și acordul în vederea emiterii autorizației de construire.

Astfel, conform raportului de expertiză, obligatoriu, întocmit de către expertul tehnic atestat MLPAT Ing. N. G. și Ing. I. R., raport care a fost admis de către Inspectoratul de Stat în Construcții (adresa nr. 2601/19.07.2011), se precizează că măsurile de intervenție nu vizează consolidarea structurii de rezistență, existând numai niște lucrări de mansardare, izolare termică (anvelopare) și montarea unui lift.

De altfel, expertul susține prin raportul întocmit că, urmare a verificării structurii de rezistență prin calcul, „nu a rezultat necesitatea consolidării elementelor structurale ale clădirii analizate”.

Ori, instanța susține opusul celor constatate și menționate de către expertul atestat MLPAT ing. N. G..

Așadar, nu există lucrări de intervenție și nu avem nici elemente care să conducă la lucrări de consolidare.

Instanța nu își motivează susținerea potrivit căreia proprietarii ar fi afectați de existența acestei mansarde, neluând în calcul nici raportul de expertiză existent la dosarul cauzei.

Instanța de fond nu a luat în vedere declarația notarială de renunțare la judecată a reclamantei T. M., având încheierea de autentificare nr. 1094/02.08.2012.

Deși a aceasta a renunțat expres, printr-un înscris în forma autentica la judecata pricinii, instanța nu a dorit s-a tina cont de acest înscris și implicit de voința reclamantei.

Instanța, în mod greșit și nelegal, a anulat autorizația de construire pentru lipsa acordurilor notariale a vecinilor.

Acordul vecinilor este obligatoriu (în condițiile aplicării dispozițiilor art. 27 alin. 1 lit. A din Ord. 839/2009) în situația în care sunt executate lucrări de construire, care necesită măsuri de intervenție pentru protejarea acestora, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Conform raportului de expertiză, obligatoriu, întocmit de către expertul tehnic atestat MLPAT Ing. N. G. și Ing. I. R., raport care a fost admis de către Inspectoratul de Stat în Construcții (adresa nr. 2601/19.07.2011), se precizează că măsurile de intervenție nu vizează consolidarea structurii de rezistență, existând numai niște lucrări de mansardare, izolare termică (anvelopare) și montarea unui lift. Astfel, conform dispozițiilor legale (art. 27 din Ord. 839/2009) prezentate mai jos:

„(1) Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I "Piese scrise" a cap. A. "Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire -D.T.A.C.", prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situații:

a) pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora;

b)

(2) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) corespund cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare. Cauzele acestor situații pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundației construcției existente, afectarea gradului de însorire.

(4) Acordul vecinilor se va da condiționat de asigurarea, prin proiectul tehnic P.Th. și autorizația de construire/desființare, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții."

Este evident faptul că, prin studierea textului de lege, în situația de fată nu este necesar acordul vecinilor direct afectați.

Și cu toate acestea, societatea a obținut acordul vecinilor, care domiciliază la etajul deasupra căruia s-a realizat mansardarea, acord confirmat ulterior și în fața notarului public.

Astfel, legalitatea autorizației de construire nr. 408/_/08.08.2011, în condițiile aplicării dispozițiilor legale în materie (Legea nr. 50/1991r2, Ord. M.D.R.L. nr. 839/2009) și în raport de existența sau nu a unui acord al vecinilor direct afectați, nu poate fi contestată, ea fiind emisă în conformitate cu dispozițiile legale.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanții R. P., O. T., H. R., P. C., C. A., B. E., F. D., T. M., P. O., V. V., C. P., N. O., L. I., A. C., P. C. și D. A..

Instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților H. R., L. I., F. D., P. O., B. E., P. C., V. V. și A. C..

De asemenea, a respins ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile a acțiunii introduse de reclamanții R. P., C. P. și D. A..

În privința acestor soluții, sentința pronunțată nu a fost recurată, intrând în puterea lucrului judecat.

Prin declarația autentificată sub nr. 1094/2.08.2012, de B.N. „M. D. și Asociații” București, T. M. a renunțat la judecata cererii ce face obiectul dosarului nr._, declarația fiind depusă la dosar în recurs.

După declararea recursurilor, prin declarația autentificată sub nr. 128/30.01.2013, de B.N. „THEMIS” București, reclamantul C. A.-V. a renunțat irevocabil la dreptul dedus judecății ce face obiectul dosarului nr._ .

Prin declarația autentificată sub nr. 127/30.01.2013, de B.N. „THEMIS” București, reclamantul O. T. a renunțat irevocabil la dreptul dedus judecății ce face obiectul dosarului nr._ .

De asemenea, prin declarația autentificată sub nr. 129/30.01.2013, de B.N. „THEMIS” București, reclamantul P. C. a renunțat irevocabil la dreptul dedus judecății ce face obiectul dosarului nr._ .

Între pârâta S.C. M. G. S.R.L. și N. O.-M. s-a încheiat tranzacția autentificată de Societatea Profesională Notarială I. I. și L. A. sub nr. 857/29.08.2013, privind stingerea litigiului ce face obiectul dosarului nr._ .

Potrivit art. 246 alin. (1) C.proc.civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Conform art. 247 C.proc.civ.: (1) În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor. (2) Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță, cât și în apel. (3) Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic. (4) Hotărârea se dă fără drept de apel. (5) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării.”

Pentru identitate de rațiune, soluția este aceeași și în cazul în care renunțarea la drept se face în fața instanței de recurs.

Potrivit art. 271 alin. (1) C.proc.civ., „părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor”.

Iar în conformitate cu dispozițiile art. 272 alin. (1) C.proc.civ. „învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii”.

În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursurile și va anula în parte sentința recurată, în ceea ce privește admiterea acțiunii introduse de reclamanții C. A., P. C., O. T. și T. M..

În baza art. 246 C.proc.civ., va lua act de renunțarea reclamantei T. M. la judecata cererii ce face obiectul dosarului nr._ .

În baza art. 247 C.proc.civ., va lua act de renunțarea reclamanților C. A., P. C. și O. T. la dreptul pretins în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de aceștia, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 4 București, Asociația de Proprietari ..C. M. G. S.R.L. ca neîntemeiată.

În temeiul art. 271 alin. (1) C.proc.civ., va modifica în parte sentința recurată în sensul că va lua act de tranzacția încheiată între pârâta S.C. M. G. S.R.L. și reclamanta N. O.-M., autentificată de Societatea Profesională Notarială I. I. și L. A. sub nr. 857/29.08.2013, în ceea ce privește prezentul litigiu.

Cu privire la acțiunea formulată de reclamanta N. O.-M. în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 4 București și Asociația de Proprietari . următoarele:

Instanța de fond a constatat că titlul în baza căruia a fost emisă autorizația de construire contestată îl reprezintă contractul nr. 1/24.02.2011, prin care Asociația de Proprietari . si B transmitea către S.C. M. G. S.R.L. dreptul de folosință asupra planșeului-terasă și asupra părților comune ale blocului (holuri și scări de acces), în vederea edificării de către beneficiar a unei mansarde, dreptul de proprietate exclusivă asupra planșeului-terasă asupra căruia s-a edificat mansardarea și dreptul de coproprietate asupra părților comune indivize ale blocului (holuri și căi de acces), în cotă de coproprietate determinată de ponderea suprafeței locative a apartamentelor de la mansardă, față de suprafața locativă totală a blocului.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat și anularea acestui contract.

La termenul din 14.11.2012, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea contractului și necesitatea disjungerii acestuia.

Prin încheierea din 14.11.2012, instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind anularea contractului nr. 1/24.02.2011 de restul acțiunii, dispunând formarea unui dosar separat.

În cuprinsul considerentelor sentinței recurate, instanța de fond a făcut analiza valabilității titlului pârâtei S.C. M. G. S.R.L. deși nu mai era învestită cu un capăt de cerere având un astfel de obiect.

Având în vedere disjungerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea contractului nr. 1/24.02.2011, și formarea unui dosar separat, o atare analiză excede obiectului prezentei cauze.

Cât timp contractul sus-menționat nu a fost anulat, acesta își păstrează valabilitatea, constatările instanței de fond, referitoare la conformitatea sa cu dispozițiile legale sau la incidența deciziei Curții Constituționale nr. 1514/15.11.2011, urmând a fi înlăturate, astfel de aspecte nefăcând obiectul prezentei cauze.

Instanța de fond a reținut că, la emiterea autorizației de construire se impunea să se țină seama numai de prevederile art. 39 și ale art. 41 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora, pentru modificările constructive erau necesare două condiții cumulative: acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și acordul proprietarilor direct afectați (de vecinătate).

În ceea ce privește prima condiție, se observă că, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare din data de 14.05.2010, pe ordinea de zi, s-a pus în discuție reabilitarea și termoizolarea blocului 3, precum și acceptarea ofertei de a realiza toate operațiunile de reabilitare și termoizolare în contrapartidă cu acceptul asociației de mansardare a blocului.

Procesul-verbal cuprinde mențiunea „s-a votat și s-a aprobat în unanimitate”, precum și semnăturile a 27 de participanți.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, majoritatea proprietarilor și-a exprimat acordul pentru realizarea lucrărilor sus-menționate.

Referitor la cea de-a doua condiție, instanța de fond a reținut că, în cazul mansardării, a modificărilor aduse casei scării și scărilor propriu-zise, prin sintagma acordul „proprietarilor direct afectați” trebuie înțeles acordul tuturor proprietarilor, întrucât aceste modificări afectează toți proprietarii.

Curtea reține că, potrivit raportului de expertiză tehnică realizat la cererea Asociației de P. . expert tehnic atestat MLPAT ing. N. G. și de către ing. I. R., în vederea realizării mansardei nu se impun măsuri de consolidare, ci numai de reparații, reamenajări și refaceri de finisaje.

Conform concluziilor aceluiași raport, prin realizarea lucrărilor propuse nu vor fi afectate negativ rezistența, stabilitatea și integritatea construcției și a proprietăților vecine existente.

De asemenea, potrivit concluziilor memoriului tehnic de rezistență – mansardare imobil existent P+4E, întocmit de ing. I. R., prin lucrările propuse nu se influențează negativ proprietățile vecine.

În raport de aceste concluzii, efectuate în baza unor verificări tehnice, Curtea constată că aprecierea instanței de fond în sensul că, prin realizarea lucrărilor, ar fi afectați proprietarii, nu este susținută de probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312, în urma admiterii recursurilor, modificând sentința recurată, Curtea va respinge acțiunea formulată de reclamanta N. O. M. în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 4 București și Asociația de Proprietari ..

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, soluția de a se lua act de renunțarea la judecată a reclamanților H. R., L. I., F. D., P. O., B. E., P. C., V. V. și A. C. și de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamanții R. P., C. P. și Diuca A. nefiind recurată.

De asemenea, criticile privind suspendarea executării autorizației de construire până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea autorizației sunt rămase fără obiect, fiind inutilă analiza acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurentele – pârâte PRIMĂRIA SECTORULUI 4 – prin PRIMARUL SECTORULUI 4 și S.C. M. G. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 4697 din data de 21.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații - reclamanți R. P., O. T., H. R., P. C., C. A., B. E., F. D., T. M., P. O., V. V., C. P., N. O., L. I., A. C., P. C., D. A. și intimata-pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>

Anulează în parte sentința recurată, în ceea ce privește admiterea acțiunii introduse de reclamanții C. A., P. C. și O. T. și T. M..