Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1051/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 6894/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1051
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.03.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: R. M.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2902/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă ..A.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă ..A., prin avocat I. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentele – pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Intimata – reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Invocă disp. art. 134 Cod procedură fiscală privind efectele împlinirii termenului de prescripție și depune concluzii scrise. De asemenea, invocă practica Curții Europene de Justiție cu privire la aplicarea principiului in dubio contra fiscum.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal la data de 7.03.2012, reclamanta S.C. H. C. S.A. a chemat in judecata pe intimatele A.-D. GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR și D. R. PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE BUCURESTI solicitand instantei anularea in parte a deciziei DGSC nr. 487/15.12.2011 de solutionare a contestației_/21.04.2011; anularea in parte a deciziei DRAOV Bucuresti pentru regularizarea situației privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 139/21.03.2011, in temeiul art. 8 din L.554/2004 coroborat cu art.218 din C.Proc.Fiscala, sa se constate ca fiind prescris la 31.12.2009 dreptul autoritatilor fiscale de a urmari si pretinde cu titlu de obligatie vamala suplimentara la regularizarea unor importuri din anul 2004, respectiv debitul fiscal contestat fiind in suma de 358.913 lei, reprezentand datorie vamala in cuantum de 128.656 lei, penalitati de intarziere 5.210 lei, dobanda 16.751 lei si majorare de intarziere de 208.293 lei aferente unor declaratii vamale de impunere pe anul 2004 (DVI_ din_, DVI21672 din 10.03.2004, DVI_ din_, DVI70461 din_, DVI88161 din_, DVI_ din_, DVI_ din_ ) pentru care dreptul autorităților vamale de a opera regularizari s-a prescris la 31.12.2009; si suma de 38.331 lei, reprezentand 64,4% din accesoriile de 59.500 lei impuse prin procesul verbal nr. 436/9.01.2012 privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu DRS nr. 436/9.01.2012, corespunzător proporției contestate, respectiv a sumelor pentru care creanță vamala care este considerata prescrisa, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca in perioada 28.01.2009-9.06.2010 s-a desfășurat la sediul societății un control vamal ulterior celor 12 operațiuni vamale de import de mărfuri denumite ,,grăsimi vegetale” furnizate de firma KARLSHAMNS din Suedia, produse pe care societatea le utilizează ca materie prima in umpluturi ciocolaterie. Operațiunile de import definitiv s-au derulat in perioada 12.02.2004-4.07.2005, insa debitul contestat prin aceasta actiune este exclusiv si prescris doar pentru operatiunile de import derulate pe anul 2004. Prin declaratiile vamale de import depuse de autoritatea vamala in momentul vamuirii, societatea a incadrat marfurile la pozitia tarifara 1516.20.98 ,,grasimi si uleiuri animale sau vegetale si fractiunile lor, hidrogenate partial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel”, careia ii corespunde o taxa vamala de 11%. In urma unei revizii generale a clasificarii tarifare conduse de către Comisia Omogena de Sistem a Organizației Mondiale a Vămilor s-a considerat ca poziția 1516 acoperă ,,numai grăsimi si uleiuri unice si fracțiunile lor care au fost parțial sau total hidrogenate, interesterificate, re-esterificate fie ca au fost sau nu rafinate, dar nu pregătite suplimentar”. In consecința, începând cu data de 11.10.2004, Autoritatea Vamala din Marea Britanie a invalidat Informațiile Tarifare Obligatorii (IRO-BTI) prin care produsele exportate de firma KARLSHAMNS AB din Suedia erau încadrate la codul 1516. In baza răspunsurilor primite, reprezentanții DRAOV București au procedat la reverificarea drepturilor vamale de import pentru produsele încadrate la codul tarifar 1516 si au reexaminat toate importurile de materii prime din Suedia, derulate in perioada 12.02.2004-4.07.2005 si s-a procedat la reîncadrarea produselor importate la codul tarifar 1517.90.99 ,,Margarina; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri animale sau vegetale sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din acest capitol, altele decât grăsimile si uleiurile alimentare si fracțiunile lor de la poziția 1516”, poziție căreia ii corespunde o taxa vamala de 40%- de aici debitul suplimentar impus prin decizia de regularizare contestata.
A susținut reclamanta ca, controlul s-a desfășurat in doua etape, inițial începându-se la 29.01.2010, prin procesul verbal nr. 67/8.06.2010, s-a formulat contestație la 22.07.2010 pentru suma de 557.124 lei si s-a emis decizia pentru regularizarea situației nr. 61/4.10.2010 prin care s-a desființat impunerea si s-a reluat controlul. A doua etapa a început prin procesul verbal nr. 184/21.03.2011, urmat de decizia de regularizare a situației nr. 139/21.03.2011, contestate la 13.04.2011 pentru suma de 557.124 lei si soluționata prin decizia de soluționare a contestației nr. 487/15.12.2011 prin respingerea contestației, ca neîntemeiata.
Menționează reclamanta, ca in cadrul celei de-a doua contestații, a ridicat excepția prescripției dreptului organelor de control vamal de a stabili diferențe de obligații vamale pentru perioada 12.02.2004-9.06.2005, excepție reiterata, doar in parte si in prezenta cerere, iar decizia de soluționare a contestației nr. 487/15.12.2011 s-a reținut ca, controlul vamal ulterior efectuat de Direcția R. pentru Accize si Operațiuni Vamale București, a început la 28.01.2009, fiind suspendat pe durata corespondentei cu Autoritatea Vamala din Suedia. Controlul s-a materializat prin întocmirea procesului verbal de control nr. 19/8.06.2010, fiind emisa decizia de regularizare a situației nr. 67/8.06.2010.Fiind contestate aceste acte, prin decizia de soluționare a contestației nr. 61/4.10.2010, Direcția Generala a Finanțelor Publice Ilfov a desființat in totalitate decizia de regularizare a situației, urmând ca organele vamale sa încheie un nou act administrativ pentru aceeași perioada si aceleași obligații bugetare care au făcut obiectul actului desființat. In urma acestei decizii, Direcția R. pentru accize si operațiuni vamale București a emis procesul verbal de control nr. 184/21.03.2011 si decizia de regularizare a situației nr. 139/21.03.2011, in prezent contestate.
In consecința, reclamanta arata ca nu este de acord cu decizia de soluționare a contestației, având in vedere ca întreruperea prescripției face ca la data la care a intervenit cauza de întrerupere sa curgă o noua prescripție, chiar daca actul care constituie cauza de întrerupere a prescripției a fost desființat, întrucât, art. 61 din L. 141/1997 privind Codul Vamal al României menționează dreptul autorității vamale de efectuare a controlului vamal . prescripție de 5 ani de la acordarea liberului de vama, drept căruia ii corespunde obligația corelativa de a nu urmări creanțe prescrise fata de termenul enuntat. Mai mult, se impune a se aplica in speța principiul libertății civice, conform dreptului comunitar al U.E. rezumat in adagiul ,,in dubio, pro libertate civium” sau in ,,dubio contra fiscum”, adica ,,in dubio pro reo”, dubiul profitând debitorului.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoz. Legii nr. 554/2005 si C.proc.fiscala.
Prin sentința civilă nr._/26.06.2012, Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. H. C. S.A., a anulat în parte Decizia nr.487/15.12.2011 emisă de A. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în ceea ce privește obligațiile vamale stabilite a fi datorate de reclamantă pe perioada 01.01._04 aferente DVI nr._/12.02.2004,_/10.03.2004,_/01.07.2004,_/12.07.2004,_/26.08.2004,_/28.09.2004,_/11.11.2004, cu dobânzile, majorările și penalitățile de întârziere aferente, constatându-se prescris dreptul autorității vamale de a mai opera regularizări pe anul 2004 după 31.12.2009, a anulat în parte decizia nr.139/21.03.2011 emisă de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, în ce privește obligațiile suplimentare stabilite în sarcina reclamantei pe perioada 01.01._04, constatându-se prescris dreptul autorității vamale de a mai opera regularizări pe anul 2004, după 31.12.2009, a obligat pârâtele în solidar la 6.777,41 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Raportat la excepția necompetentei materiale a instanței - invocata de intimata Autoritatea N. a Vamilor- D. R. pentru Accize si Operatiuni Vamale Bucuresti - in raport de art. 158 C.proc. Civ. si art. 10 din L. 554/2004, avand in vedere ca obligatiile fiscale stabilite de organul de control vamal sunt in cuantum de 557.124 lei - instanta a respins-o, ca neintemeiata, intrucat potrivit obiectului contestatiei, debitul contestat si pentru care s-a invocat exceptia prescriptiei dreptului organului fiscal are in vedere suma de 358.913 lei, reprezentand datorie vamala aferente unor declaratii vamale de impunere pe anul 2004 (DVI_ din_, DVI21672 din 10.03.2004, DVI_ din_, DVI70461 din_, DVI88161 din_, DVI_ din_, DVI_ din_ ) si pentru reclamanta pretinde ca dreptul autoritatilor vamale de a opera regularizari s-a prescris la 31.12.2009 .Asadar, dupa criteriul valoric al cuantumului debitului contestat, acesta se reflecta . mica de 500.000 lei, ceea ce atrage competenta conform art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 a tribunalului – secția de contencios administrativ si fiscal in soluționarea contestației.
In raport de excepția lipsei de obiect a cererii, invocata de aceeași intimata, pe motiv ca reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune numai asupra diferenței de obligații vamale pentru perioada 12.02.2004 - 9.06.2005, excepție ridicata in dosarul fiscal si care s-a respins, de asemenea a fost respinsa, ca neîntemeiata, tribunalul reținând ca fiind irelevanta împrejurarea ca organul de soluționare a contestatiei fiscale a soluționat excepția prescripției, pe cale administrativa, in speța, singurul argument juridic fiind doar acela daca contestația ar fi fost soluționata favorabil de organul fiscal si debitul ar fi fost restituit. In lipsa acestor elemente, rămâne fără fundament excepția lipsei de obiect, drept pentru care tribunalul a respins-o ca neîntemeiata.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că, prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 139/21.03.2011, care a stat la baza emiterii procesului verbal de control nr. 185/21.03.2011 încheiate de intimata Direcția R. pentru Accize si Operațiuni Vamale București, organele vamale au constatat ca mărfurile importate de către reclamanta in perioada 12.02.2004 - 4.07.2005 se încadrează in poziția tarifara 15.17 ,,margarina amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale sau din fractiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri din acest capitol, altele decat grasimile sau uleiurile alimentare si fracțiunile lor de la poziția 1516”, iar încadrarea utilizata de societate la întocmirea declarațiilor vamale de import, respectiv la codul tarifar 1516.20.98- ,,Altele”, este eronata. Ca urmare a stabilirii încadrării tarifare corecte, organele de control vamal au constatat ca taxa vamala aplicabila pentru mărfurile in cauza era 40% pentru anii 2004 si 2005, nu de 11% cat a aplicat societatea.
D. urmare, prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 139/21.03.2011 au fost stabilite in sarcina societății obligații vamale in suma de 557.124 lei, reprezentând 168.012 lei taxe vamale, 31.922 lei TVA, 300.160 lei accesorii aferente taxelor vamale si 57.030 lei accesorii aferente TVA.
A mai constatat instanța ca, anterior, societatea a făcut obiectul unui control, soluționat prin emiterea (de către aceeași instituție) a procesului verbal de control nr. 19/TA/., urmat de decizia pentru regularizarea situației nr. 67/8.06.2010 prin care s-au stabilit prin care s-a stabilit ca societatea reclamanta datorează, (in urma încadrării eronate a mărfurilor importate, in loc de cod tarifar 15.17, încadrarea fiind realizata la 15.16.20.98 - ,,altele”) diferențe de plata in suma totala de 199.934, din care taxe vamale in suma de 168.012 si TVA in cuantum de 31.922 lei, la care se adaugă pentru neplata la termen a diferențelor de taxe vamale si TVA in minus stabilite, si dobânzi, in valoare de 349.249 lei, din care aferente taxelor vamale in suma de 293.487 lei si aferente TVA in suma de 55.762 lei; penalități de întârziere, pana la 31.12.2005 in suma de 7941 lei, din care aferente taxelor vamale 6673 lei si aferente TVA in suma de 1268 lei.
Împotriva procesului verbal de control nr. 19/TA/. si a decizia pentru regularizarea situației nr. 67/8.06.2010 reclamanta a depus contestație soluționata prin decizia de soluționare a contestației nr. nr. 61/4.10.2010 prin care s-a decis desființarea in totalitate a deciziei pentru regularizarea situației nr. 67/8.06.2010, menționându-se temeiurile de drept ca fiind pct. 12.6, 12.7 si 12.8 din Ordinul Președintelui A. nr._, pentru aplicarea O.G. 92/2003, potrivit cu care, prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluționare, nu se pot stabili in sarcina contestatorului sume mai mari decat cele din actul desființat, acesta putând fi contestat, conform legii. Conform mențiunilor acestei decizii, obligațiile de plata suplimentare se ridica la suma de 557.124 lei, reprezentând taxe vamale, TVA si accesorii aferente acestora.
In consecința organele de control vamal, au procedat la începerea unui nou control, la data de 2.12.2010, concretizat prin emiterea deciziei de regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 139/21.03.2011, care a stat la baza emiterii procesului verbal de control nr. 185/21.03.2011 încheiate de intimata Direcția R. pentru Accize si Operațiuni Vamale București, constatatu-se ca mărfurile importate de către reclamanta in perioada 12.02.2004 - 4.07.2005, de societatea reclamanta sunt reprezentate de derularea a 12 operatiuni de import de la firma KARLSHAMNS AB Suedia, care nu au fost corect incadrate tarifar, la poziția 1517, fiind greșit încadrate, la poziția 1516.20.98, pe anii 2004 si 2005. Conform mențiunilor acestei decizii, obligațiile de plata suplimentare se ridica la suma de 557.124 lei, reprezentând taxe vamale, TVA si accesorii aferente acestora.
Împotriva acestora, reclamanta a formulat o noua contestație, doar in ceea ce privește obligațiile de plata suplimentare stabilite pentru perioada 12.02.2004- 9.06.2005, prin care a solicitat, pe de-o parte, sa se constate ca fiind prescris dreptul autoritatilor fiscale de a urmări si pretinde cu titlu de obligație vamala suplimentara la regularizarea unor importuri din anul 12.02.2004- 9.06.2005; solicitand anularea, in pare a deciziei de regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare nr. 139/21.03.2011, care a stat labaza emiterii procesului verbal de control nr. 185/21.03.2011 incheiate de intimata D. R. pentru Accize si Operatiuni Vamale Bucuresti, in temeiul art. 100 al. 1 din L. 86/2006 privind C.Vamal al Romaniei.De asemenea, s-a mai solicitat si anularea in parte a deciziei, care constata obligatiile de plata suplimentare in valoare de 557.124 lei, reprezentand taxe vamale, TVA si accesorii aferente acestora.
Contestatia a fost respinsa, prin decizia de solutionare a contestatiei nr. 487/15.12.2011, motivat pe imprejurarea ca potrivit art. 61 din L. 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei, autoritatea vamala are dreptul ca . 5 ani de la acordarea liberului de vama sa efectueze controlul vamal ulterior al operatiunilor, si in speta se aplica art. 92 al. 1 din O.G.92/2003 privind intreruperea termenului de prescriptie, ori, organul de control a dispus concomitent cu desfiintarea actului atacat si refacerea controlului ulterior pentru aceleasi declaratii vamale care a facut obiectul actului desfiintat, societatea neputand invoca pasivitatea organelor de control vamal pentru perioada scursa dupa inceperea controlului vamal ulterior la 28.01.2009.Asadar, cum controlul vamal nu a inceput dupa implinirea termenului de prescriptie de 5 ani, contestatia a fost pe fond analizata, apreciindu-se ca in cauza nu a operat prescriptia fiscala extinctiva .
Tribunalul a mai reținut că, potrivit declarațiilor vamale de import depuse la autoritatea vamala in momentul vămuirii, societatea a incadrat marfurile importate din Suedia la poziția tarifara 1516.20.98 ,,grasimi si uleiuri animale sau vegetale si fracțiunile lor, hidrogenate partial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel”, careia ii corespunde o taxa vamala de 11%.
Instanța de fond a mai considerat că, in raport de data declarațiilor vamale supuse controlului ulterior, in speta sunt incidente dispoz. art. 61 al. 1 din L. 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei, potrivit cu care, ,,autoritatea vamala are dreptul ca . 5 ani de la acordarea liberului de vama, sa efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor”.
Intimatele au invocat incidenta prevederilor art. 92 al. 1 OG92/2003, potrivit cu care este reglementata institutia suspendarii si a intreruperii prescriptiei, astfel ca, pentru declaratiile vamale ale societatii inregistrate in perioada 12.02.2004-9.06.2005, inceperea controlului vamal ulterior la 28.01.2009 are ca efect suspendarea urmata de intreruperea cursului prescriptiei, ceea ce face ca la data la care a intervenit cauza de intrerupere, sa curga o noua prescriptie, chiar daca actul care constituie cauza de intrerupere a fost desfiintat, deoarece organul de solutionare a contestatiei a dispus concomitent cu desfiintarea actului si refacerea controlului, societatea neputând invoca pasivitatea organelor de control pentru perioada scursa dupa inceperea controlului vamal ulterior datei de 28.01.2009.
A mai considerat tribunalul că art. 16 al. 1 lit. a din D.-Legea nr. 167/1958 nu este aplicabil, caci, împrejurarea ca reclamanta a facut plata debitului nu implica si recunoasterea acestuia, atata vreme cat a contestat toate actele vamale si fiscale emise de intimate, fiind dispus chiar refacerea acestora.Mai mult, in dreptul fiscal, este de notoritate ca platile sunt efectuate indeosebi ca urmare a penalitatilor, dobanzilor si accesoriilor ridicate, care curg asupra debitului principal si produc o majorare a cuantumului debitului, fara insa a avea legatura sau natura unei recunoasteri, aspect distinct regasit fata de reglementarile din dreptul privat.
In ce priveste art. 16 al. 1 lit. b din D-Lg. 167/1958, introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare, este relevant aspectul ca, . contestat, initial atat procesul verbal de control nr. 19/TA/. cat si a decizia pentru regularizarea situatiei nr. 67/8.06.2010 - contestatie solutionata prin decizia de solutionare a contestatiei nr. nr. 61/4.10.2010 prin care s-a decis desfiintarea in totalitate a deciziei pentru regularizarea situatiei nr. 67/8.06.2010.
Din aceasta perspectiva, nici acest caz de intrerupere a termenului de prescriptie nu este aplicabil, intrucat intreruperea precriptiei, printr-o cerere introdusa la un organ judecatoresc sau cu atributii jurisdictionale, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte: sa fie serioasa si sa fie admisa. Tribunalul a mai reținut că, în cauza, cea de a doua conditie nu este indeplinita, caci, urmare a deciziei nr. 61/4.10.2010 contestatia nu a fost admisa in sensul anularii actelor de control analizate, ca solutie finala a contestatiei si deci cu exonerarea reclamantei de la plata obligatiilor vamale de plata suplimentare stabilite si deci anularea acelor fiscal-vamale contestate, ci, s-a dispus reluarea controlului, demarat in anul 2009. In fapt, solutia data trebuie a se vedea nu doar prin ,,litera legii”, ci in spiritul sau, caci nu produce beneficii reclamantei, ci atesta o stare de legalitate si limitele noului control ce s-a dispus.
Un nou control vamal, desigur ca suspenda cursul prescriptiei pe durata inspectiei, insa nu il si intrerupe decat in masura in care solutia data este confirmata in calea de atac.
Instanța de fond a mai constatat ca este gresit argumentul intimatelor care invoca incidenta prevederilor art. 92 al. 1 O.G. nr. 92/2003, potrivit cu care este reglementata institutia intreruperii prescriptiei, astfel ca, pentru declaratiile vamale ale societatii inrregistrate in perioada 12.02.2004, inceperea controlului vamal ulterior la 28.01.2009 are ca efect suspendarea urmata de intreruperea cursului prescriptiei, ceea ce face ca la data la care a intervenit cauza de intrerupere, sa curga o noua prescriptie, chiar daca actul care constituie cauza de intrerupere a fost desfiintat, deoarece organul de solutionare a contestatiei a dispus concomitent cu desfiintarea actului si refacerea controlului, societatea neputand invoca pasivitatea organelor de control pentru perioada scursa dupa inceperea controlului vamal ulterior datei de 28.01.2009 - atata vreme cat nici una dintre situatiile juridice anaizate nu au incidenta.
A considerat Tribunalul ca, atata vreme cat actele de impunere au fost desfiintate, in sistemul cailor gratioase de atac, acestea nu mai produc efecte, deci nici procesul verbal de control nr. 19/8.06.2010 nu mai poate produce efecte.
Noul proces verbal de control, care ar fi putut conduce la intreruperea prescriptiei poarta nr. 184/21.03.2011, insa data emiterii acestuia, este ulterioara termenului de 5 ani de la data efectuarii celor 7 operatiuni vamale de import din anul 2004, pentru care a intervenit prescriptia extinctiva la 31.12.2009, in conditiile in care, toate actele intocmite de organele vamale, pe perioada 28.01.2009-8.06.2010 au fost desfiintate.
F. de toate cele sus analizate, a apreciat Tribunalul ca dreptul de control al organelor vamale de a stabili diferente de obligatii vamale pentru un numar de 7 operatiuni din anul 2004 este prescris la 31.12.2009, in raport de data inceperii celui de-al doilea control, care s-a reluat la 2.12.2010, insa s-a concretizat prin, procesul verbal nr. 184/21.03.2011, si ca in speta, termenul de prescriptie nu a suferit nici o cauza de intrerupere sau suspendare.
In ce priveste dobanzile, accesoriile, penalitatile aferente si stablite asupra debitului principal, aferente celor 7 operatiuni de import ale societatii din Suedia - a retinut Tribunalul ca in speta sunt incidente dispoz. art. 119 al. 1 si 120 din O.G.92/2003 ce au in vedere ca, ,,pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează dobânzi si penalități de întârziere”. Așadar, odată de obligațiile de plata stabilite prin debitul principal sunt prescrise, accesoriile, penalitățile si dobânzile aferente acestui debit au același regim juridic, deci sunt prescrise si ele, pe întreaga perioada calculata si aferenta anului 2004.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În motivarea recursului recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală apreciază că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând faptul că cursul prescripției a fost suspendat la demararea controlului, suspendarea fiind urmată de întreruperea prescripției, organul de soluționare al primei contestații administrative dispunând concomitent cu desființarea actului atacat și refacerea controlului pentru aceleași declarații vamale care au fost controlate inițial, în speță fiind incident art. 92 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
În subsidiar, solicită aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă potrivit căruia onorariile avocațiale pot fi micșorate în situația în care se constată că sunt nepotrivite față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită.
În drept, recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, recurenta pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI apreciază că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de menținere ca legale și temeinice a actelor administrative DRS nr. 139/21.03.2011 și a Deciziei nr. 487/15.12.2011.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă arată că pentru niciuna din declarațiile vamale menționate de societate și reținute de către instanța de fond, controlul vamal ulterior nu a început după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani, solicitând astfel verificarea legalității pe baza înscrisurilor depuse la dosar precum și a faptului că în speță operează suspendarea de drept.
Potrivit art. 92 din Ordonanța nr. 92/2003, termenele prevăzute la art. 91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea dreptului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.
Termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a inspecției fiscale.
În drept, recurenta pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 303 alin.1 și 2, art. 304 pct.9, art. 3041 Cod procedură civilă.
Împotriva recursurilor intimata reclamantă ..A. nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Astfel, intimata reclamantă arată că recurentele nu critică raționamentul instanței de fond, ci reiau ad literam propriile considerente expuse deja prin decizia de soluționare nr. 487/15.12.2011 și se prevalează generic de art. 92 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
Învederează că motivul de recurs referitor la moderarea cheltuielilor judiciare nu este prevăzut ca atare în codul de procedură civilă, arătând astfel că petitul în acțiunea judiciară a fost în mod responsabil mai restrâns decât petitul avansat în contestația prealabilă, purtând doar asupra problemei prescripției fiscale, iar acțiunea a fost admisă în totalitate, nu doar în parte. Astfel, apreciază că cererea recurentei A.-DGJ de moderare a cheltuielilor de judecată este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar nefondată.
Mai arată că plățile respective nu erau nici „acte voluntare de recunoaștere a impozitului datorat” în sensul art. 91 alin.1 lit.c C.pr.fisc., respectiv art. 16 alin.1 lit.a din D-Lg nr. 167/1958 și nici „sume achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție”, astfel că în mod corect a reținut tribunalul că art. 16 alin.1 lit.a din D-Lg nr. 167/1958 nu este aplicabil întrucât împrejurarea că reclamanta a făcut plata debitului nu implică și recunoașterea acestuia.
Pentru aceste considerente, intimata reclamantă solicită respingerea recursurilor și acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând recursurile formulate de recurentele pârâte, în raport de disp art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recurentele pârâte critică sentința pronunțată de Tribunalul București la data de 22.06.2012, susținând în esență că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu încălcarea art. 304 pct.9 Codul de procedură civilă.
În opinia recurentelor, controlul dispus a fost finalizat prin încheierea procesul verbal de control nr. 184/21.03.2011 și a deciziei de regularizare nr. 139/21.03.2011, cursul prescripției fiind suspendat la demararea controlului ca urmare a desființării actului atacat și refacerea controlului în urma soluționării primei contestații administrative. Astfel, apreciază că în speță sunt incidente disp. art. 92 alin.1 Cod procedură fiscală.
Au mai susținut că, potrivit art. 93 din Codul de procedură fiscală, dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală, ori în speță actul administrativ fiscal modificat la cererea reclamantei și A. prin DRS nr. 139/21.03.2011 astfel încât nu se poate reține prescripția dreptului la acțiunea organelor vamale.
Potrivit art. 92 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „termenele de prescripție prevăzut la art. 91 se întrerup:
- a) în cazurile și în condițiile prevăzut de lege pentru întreruperea dreptului de prescripție a dreptului la acțiune;
- b) la data depunerii de contribuabili a declarației fiscale după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;
- c) la data la care contribuabilii corectează declarația fiscală sau efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a impozitului declarat”.
În raport de data declarațiilor vamale supuse controlului ulterior se apreciază că sunt incidente disp. art. 61 alin.1 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României potrivit cu care autoritatea vamală are dreptul ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor.
Recurentele au invocat disp. art. 92 alin.1 din Codul de procedură fiscală potrivit cu care este reglementată instituția suspendării și întreruperii prescripției, astfel că pentru declarațiile vamale ale intimatei reclamante în perioada 12.02.2004-9.06.2005, începerea controlului vamal ulterior, la 28.01.2009 are ca efect suspendarea urmată de întreruperea cursului prescripției, ceea ce conduce la concluzia că la data la care a intervenit cauza de întrerupere să curgă o nouă prescripție în condițiile în care organul de soluționare a contestației a dispus odată cu desființarea actului și refacerea controlului.
Având în vedere disp. art. 92 alin.1 din OG 92/2003, Curtea apreciază că nu sunt aplicabile.
Textul de lege face referință la cauzele generale de întrerupere a termenului de prescripție care se regăsesc în art. 16 din Decretul Legii nr. 167/1958, care nu sunt aplicabile deoarece intimata reclamantă a făcut plata debitului ceea ce nu înseamnă și recunoașterea acestuia, deoarece a contestat toate actele vamale și fiscale emise de recurentă, fiind dispusă și refacerea controlului.
Nu este aplicabil niciun caz de întrerupere al prescripției deoarece urmare a Deciziei nr. 61/4.10.2010 nu a fost admisă contestația formulată în sensul anulării actelor de control, ci s-a dispus reluarea controlului care a și început în anul 2009.
Începerea controlului s-a realizat la 28.01.2009, primul proces verbal de control având nr. 19/8.06.2010, care împreună cu decizia de regularizare a situației nr. 68/8.07.2010 au fost desființate prin decizia de soluționare a contestației nr. 61/4.10.2010 emise de A., decizie prin care s-a dispus și reluarea controlului.
Noul proces verbal de control are nr. 184 din 21.03.2011, dar data emiterii acestuia este ulterioară termenului de prescripție de 5 ani de la data efectuării operațiunilor vamale din anul 2004 pentru care a intervenit prescripția extinctivă la 31.12.2009, toate actele întocmit de către organele vamale fiind desființate.
Prin urmare, dreptul de control al organelor vamale de a stabili diferențe de obligații vamale pentru un număr de 7 operațiuni din anul 2004 este prescris la 31.12.2009 în raport de data începerii celui de-al doilea control care a fost reluat la 2.12.2010.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 codul de procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de autoritățile pârâte, iar în temeiul 274 Codul de procedură civilă recurentele vor fi obligate la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2902/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă ..A., ca nefondate.
Obligă recurentele – pârâte la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,08.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. U. D. V. D.
GREFIER
R. M.
Red.jud U.D./2 ex.
Tribunalul București - Secția a IX-a
C. Administrativ și Fiscal
Jud. fond. L. G.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 486/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 186/2013.... → |
|---|
