Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1606/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1606/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 58036/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1606

Ședința publică de la 11.04.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - I. M.

GREFIER - A. C.

Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.2533/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I., intimații pârâți S. Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Administrația F. pentru Mediu.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant prin avocat Ș. M. C., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentele pârâte și intimații pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că prin Serviciul Registratură la data de 15.11.2012, Tribunalul București a înaintat motivele de recurs formulate de intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, recurentele pârâte solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.

Intimatul reclamant, prin avocat, arată că a luat cunoștință de conținutul celui de al doilea recurs și nu solicită amânarea cauzei în acest sens.

Curtea dispune rectificarea citativului, precum și în Sistemul Informatic ECRIS, în sensul că S. Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală în cauză, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive față de acest pârât, precum și că pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București are calitate de recurentă pârâtă.

Intimatul reclamant, prin avocat, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea celor două recursuri.

Intimatul reclamant, prin avocat, solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2533/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost admisă acțiunea privind pe reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, D. G. A F. PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, A. F. PUBLICE DECTOR 3, PRIN DGFPMB-ACTIVITATEA JURIDICĂ, BIROUL JURIDIC C. 3 și A. F. PENTRU MEDIU, fiind anulată Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/02.06.2010 și Decizia nr. 237/30.06.2011 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Serviciul de Soluționare Contestații.

Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 3 și Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamant a sumei de 4047 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare, sumă ce va fi indexată cu dobânda fiscală legală de la data plății - 02.06.2010 până la restituirea efectivă.

Totodată a fost obligată pârâta plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 2000 lei.

În considerente prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 25.08.2011 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._, reclamantul B. I. a formulat în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București și Administrația F. pentru Mediu, contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/02.06.2010 și împotriva Deciziei nr.237/30.06.2011, emisă de DGFPMB în soluționarea contestației formulate de către reclamant, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziilor contestate, obligarea pârâților la restituirea sumei de 4.047 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, cu aplicarea dobânzii legale la suma plătită și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat din străinătate, în anul 2009, un autovehicul folosit, marca Opel Astra Kombi, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 15.03.2001, adică într-o țară a Uniunii Europene.

În vederea înmatriculării acestui automobil în România, i s-a comunicat, prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/02.06.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București, că are de achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008, la suma de 4047 lei, sumă pe care a achitat-o prin chitanța . nr._ din 02.06.2010.

Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art.90 paragraf I din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene cât și în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.

În ceea ce privește legislația aplicabilă situației de față, reclamantul arată că, pentru a interpreta corect dispozițiile OUG nr.50/2008, trebuie analizată intenția legiuitorului la data adoptării actelor normative, iar această intenție, așa cum rezultă din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 ar fi, invocându-se principiul „poluatorul plătește”, de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru

În ceea ce privește reglementările comunitare, reclamantul arată că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.

Se observă că prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Stabilind așadar taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzelor C./Enel(1964) și Simmenthal (1976), potrivit căreia judecătorul național are obligația de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamantul apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.

De asemenea, consideră că există o dublă discriminare, între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane, iar discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de înmatriculare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”, sens în care se solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

S-au invocat în drept dispozițiile art.218 din Codul de Procedură Fiscală – OG nr.92/2003, Codului de Procedură Civilă, ale OUG nr.50/2008, art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 148 din Constituția Românie și Lg. nr.554/2004 și s-au atașat acțiunii înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată: Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._ din 08.12.2008, chitanța . nr._ din 02.06.2010, copie carte de circulație din Germania, declarație de vânzare tradusă din limba germană, copie a cărții de identitate a autovehiculului.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP S3 pentru că procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat este reglementată de anumite prevederi ca o procedură specială și pentru că nu s-a formulat plângere prealabilă, iar, pe de altă parte, pe fondul cauzei, aplicarea dispozițiilor OUG nr.50/2008 s-a făcut adecvat și corespunzător.

Pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de primă înmatriculare nu este o taxă vamală, care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre și se aplică tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate în România, indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.

Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că obligațiile incumbă în mod direct autorităților fiscale de la nivel local.

S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3 și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.

Pentru a dispune astfel, instanța a luat act că reclamantul a achiziționat din Germania, țară membră a Uniunii Europene, în anul 2009, un autoturism folosit, înmatriculat anterior în această țară, marca Opel Astra Kombi, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 4047 lei cu chitanța . nr._ din 02.06.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008 prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/02.06.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație administrativ-fiscală, respinsă prin Decizia nr.237/30.06.2011, emisă de DGFPMB – Serviciul de Soluționare a Contestațiilor.

Instanța a apreciat că reclamantul trebuie să fie exonerat de plata acestei taxe, pentru motivele menționate în continuare.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Instanța reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Se observă că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Stabilind așadar taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.

Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co- Frutta Srl c. Administrazione delle finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Germania.

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania (bananele importate din Germania și fructele cultivate în Germania).

Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior.

Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor OUG nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-ar încălca prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, astfel că, instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, cu consecința cu consecința anulării Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/20.11.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector3 și a obligării pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București și Administrația F. pentru Mediu (aceasta din urmă este detentorul sumei plătite, fiind gestionarul F. pentru Mediu în care se colectează banii achitați ca taxă de poluare) la restituirea sumei de 4047 lei.

Suma efectivă ce se cuvine reclamantului a fost actualizată cu dobânda legală, conform O.U.G. nr. 9/2000, aplicată de la data achitării sumei de către reclamant (data nașterii dreptului acestuia la restituire) - 02.06.2010 - până la data restituirii efective, în raport de dispozițiile art. 1073 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin nevalorificarea sumei de bani solicitate, în această perioadă de timp, sens în care instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Căzând în pretenții pârâtele, instanța le-a obligat în solidar, în temeiul art.274 Cod Proc. Civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant în forma onorariului de avocat în cuantum de 2.000 lei, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, apreciind ca instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea formulată de către intimatul-reclamant și a dispus anularea Deciziei nr. 237/30.06.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B., având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/02.06.2010, Administrația Finanțelor Publice sector 3 a stabilit o taxa pe poluare pentru autovehicule în suma totala de 4.047 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Se retine ca regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește ca începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor și proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorata.

În ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, se retine ca art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".

Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.

Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene și potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005:

"Nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Din jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generala standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Afirmațiile instanței de fond, precum că taxa pe poluarea reglementata prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului este ilegala, și discriminatorie nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 a fost emisa în temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României și a fost adoptata: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru "îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale și a considerat că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.

De asemenea cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 și la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitiva și general obligatorie) publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, și, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență a statuat:

"1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, și anume pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, se reține că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. în expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. În acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgentă pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminenta declanșarea procedurii de infringement în față Curții de Justiție este pe deplin constituționala. În aceste condiții, se constata ca ordonanța de urgenta criticata respecta exigentele art. 115 alin. 4 din Constituție.

De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost adoptată în ședința de Guvern din 21 aprilie 2008, depusă spre dezbatere în procedura de urgenta la Senat pe data de 24 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2008."

Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța în motivarea hotărârii, nu sunt incidente în cauza, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, învederează ca legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.

În acest context trebuie menționat și faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.

Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).

Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.

Față de cele menționate mai sus, învederează faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.

Totodată, trebuie reținut și faptul ca nu se află în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei pe poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."

Astfel arată că nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.

Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și sa adopte hotărâri în consecința.

Totodată, se retine ca instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata conform cărora "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, în scopul realizării cerințelor legii", în condițiile în care potrivit dispozițiilor constituționale în vigoare, numai Parlamentul și Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate sa adopte masuri legislative pentru modificarea și completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.

Față de considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacata în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr. 237 din 30.06.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B. ca fiind temeinica și legala.

În drept: art.304 pct.9 Cod Procedura Civila; O.U.G. nr.50/2008

De asemenea împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304¹ din Codul de procedura civila solicitând modificarea sentinței mai sus menționata, pentru următoarele motive:

1. "Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

2. Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 3, nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C.pr.civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 304¹ C pr. civ.

1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 3.

Învederează faptul ca în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.

De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".

Învederează faptul ca actul normativ în baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":

"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.

(6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).

(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.

(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-patenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția recurentă și intimatul - reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasivă.

2. În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul restituirii sumei de 4.047 lei, urmează a se avea în vedere faptul ca, instanța de fond și-a format o convingere greșită ținându-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorată la bugetul de stat.

Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țară noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:

Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Totodată precizează faptul ca alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene precizează ca acestea se refera la "interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplică tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.

Totodată, față de susținerea reclamantului ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciează ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.

De asemenea, a susținut recurenta-pârâtă ca în cazul în care se află în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația internă prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar.

Astfel, învederează ca argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin urmare instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.

În acest context trebuie menționat și faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează ca principiul" poluatorul plătește ", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene, precum și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).

Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.

Față de cele menționate mai sus, învederează instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.

Totodată, trebuie reținut și faptul ca nu se află în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."

Astfel arată că nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.

Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și sa adopte hotărâri în consecința.

Având în vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.214¹ Cod fiscal consideră ca suma nu poate fi restituita.

Învedereazăca potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „impotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în față instanței.

Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai: -fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în față instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;

- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în față organului fiscal, atacata în față instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."

Or, urmează să se constate ca reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.

Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare.

Arată ca, corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.

Urmează să se constate ca în situația în care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi incasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca în față instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.

În prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere, în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, reiterând ca restituirea de sume de la buget ia cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport eto).Totodată, menționează ca din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:

"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:

a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar ai autovehiculului scos din parcul auto național;

b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;

c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;

d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz

(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .

Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

Și cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale, arată ca sentința este netemeinica și nelegală.

În acest sens menționează faptul ca, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau ia art.70, du pa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, față de textul legal invocat, rezultă că în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.

Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei, arată că potrivit art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu ne încadram în aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Or, în cazul de față, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care solicitam modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.

Față de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, art. 304 pct. 9 și 304¹din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.

Deliberând asupra celor două recursuri, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:

Pe fondul recursului, Curtea reține că sunt nefondate criticile invocate atât cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 3 București, cât și asupra fondului cauzei, cu referire la pretinsa existență a motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Astfel cu referire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente AFP Sectorul 3, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al excepției invocată de către pârâta-recurentă având în vedere că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamantul-intimat i s-a adresat în vederea restituirii atât a contravalorii taxei achitată de către aceasta, cât și a dobânzilor legale aferente, aceasta din urmă fiind emitenta deciziei de calcul al taxei în discuție.

Mai mult Curtea reține că nu prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale pasive împrejurarea că potrivit disp. OUG nr. 50/2008 contravaloarea taxei de poluare achitată anterior de către intimata-reclamantă ar fi fost virată în final în contul AFM, având în vedere că această plată a fost efectuată de către reclamantul-intimat la solicitarea recurentei-pârâte în temeiul deciziei de calcul al taxei de poluare, invocându-se prevederile legale anterior menționate.

Pe fondul cauzei, Curtea reține de asemenea că nu sunt fondate criticile invocate de către recurentele-pârâte.

Astfel în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantului-intimat, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.

În acest context împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.

Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantului a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.

În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:

„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”

Din această perspectivă se constată că susținerile rec privind necesitatea încadrării reclamantului în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamant și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.

De asemenea faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.

Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neîmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligației de a plăti o asemenea taxă.

Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.

Nefondate sunt și susținerile privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamantul solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.

În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.

Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursurilor astfel formulate, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.

Va fi înlăturată și susținerea recurentelor-pârâte privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt obligatorii pentru statele membre UE, astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.

De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile privind neîncadrarea reclamantului în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:

„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.

Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.

Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.

În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.

Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.

Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.

În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”.

În plus, având în vedere și înscrisul aflat în fotocopie la filele nr.8-9 a dosarului de fond din care rezultă că reclamantul s-a adresat pârâtei în vederea restituirii atât a contravalorii taxei, cât și a dobânzilor legale aferente, precum și caracterul nejustificat și emis cu exces de putere al refuzului pârâtelor de a restitui aceste sume reclamantului, deși au fost plătite conform celor anterior expuse cu încălcarea disp. art. 110 TFUE, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile invocate sub acest aspect, având în vedere culpa procesuală a acestora, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.2533/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. A. Ș. I. M.

GREFIER

C. A.

Red. GD/AC

2 ex/10.05.2013

Jud. fond:M.P.D.

← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 691/2013....		Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 3895/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1606/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1606/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI