Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 691/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 691/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 8361/2/2012

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.691

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14.02.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. - C. I.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. G. A. V. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, M. FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect „obligare emitere act”.

Dezbaterile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.02.2013 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 14.02.2013 când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 09.11.2012 reclamanta A. G. A. V. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, M. FINANȚELOR PUBLICE a solicitat:

- să se constata ca a fost prejudiciată cu suma de 50 972,43 lei, reprezentând diferența dintre valoarea acțiunilor stabilita prin Decizia nr. 1959/12.11.2008 si tranzacționarea acestora ia B. de Valori București S.A. si, pe cale de consecința,

-obligarea pârâtului Statul R. prin C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei, reprezentând titlu de despăgubire, in cuantum de 50 972,43 lei, pentru diferența dintre titlu de conversie in suma de 124 327,77 lei, reprezentând un număr total de 124 328 acțiuni, la valoarea nominala de 1 leu/actiune si vânzarea acestora la valoarea stabilita de către B. de Valori București S.A.

În motivarea cererii, în fapt, reclamanta a arătat prin Decizia nr. 3166/14.10.2008 emisa de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor defunctului său tată A. N., i s-a emis titlu de despăgubire in cuantum de 624 327,77 lei.

Prin opțiunea formulata si înregistrata la A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților sub nr._ din 10.11.2008 de catre defunctul A. N., personal, si modificata prin cererea nr. 6473/DN/12.08.2011 se emite Decizia nr. 1959/12.11.2008 de catre Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor in Numerar, reprezentând titlu de conversie in cuantum de 124 327,77 lei, reprezentând un număr total de 124 328 acțiuni, la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Statul R. a transferat acțiunile de despăgubire titularului-A. N., iar ulterior a devenit acționar al Fondului Proprietatea, urmând ca tranzacționarea acțiunilor Fondului sa se faca pe piețe reglaméntate.

In data de 25.01.2011 Fondul Proprietatea a fost listat la B. de Valori București S.A.

Ca urmare a afecțiunilor depistate defunctei A. V., mama sa, dintre care ., dar si a problemelor de sănătate de natura oncologica ale tatălui meu, defunctul A. N., in ianuarie 2011, acesta vinde un număr de 24 300 acțiuni emise de Fondul Proprietatea, la prețul de 0,6410 lei/actiune, iar in luna aprilie 2011 a mai vândut si diferența de 100 000 acțiuni din totalul de 124 328 acțiuni, cu suma de 0,5800 lei/actiune si nu cu suma de 1 leu/actiune, astfel cum se stabilise prin Decizia nr. 1959/12.11.2008 emisa de catre Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor in Numerar.

De altfel, chiar prin Hotărârea Guvernului de înființare a Fondului Proprietatea nr. 1481/24.11.2005 se prevedea la art. 3, alin. 3, ca valoarea nominal a unei acțiuni este de 1 leu (RON).

Consideră că obligarea paratei Statul R. prin C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sa procedeze la suplimentarea titlului de despăgubire cu suma de 50 972,43 lei este o măsura nu doar morala, dar si legala si asta, având in vedere paguba produsa ca urmare a faptului ca au fost obligați sa tranzacționeze acțiunile pe o piața reglementata sub valoarea nominala a unei acțiuni de 1 leu, astfel cum era prevăzut prin Hotărârea nr. 1481/24.11.2005 privind înființarea Societății Comerciale "Fondul Proprietatea" S.A. (art. 5, alin. 2) si menținută valoarea de 1 leu pentru fiecare acțiune prin Decizia nr. 1959/12.11.2008 emisa de Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor in Numerar.

Prin măsura dispusa de B. de Valori București S.A. de a vinde la prețul de 0,6410 lei/actiune, respectiv de 0,5800 lei/actiune i-a fost produsa o paguba de 50 972,43 lei, iar daca acțiunile ar fi fost vândute la prețul de 1 leu/ acțiune as fi realizat un beneficiu de 124 328 lei si nu de doar 73 355,57 lei.

IN D.: art. 1357, art. 1381 si art. 1385-1386 Cod civil, H.G. nr. 1481/ 24.11.2005, H.G. nr. 361/2005, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 128/2008.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor se precizează că această procedură administrativă a fost parcursă, în sensul că, în favoarea autorului reclamantei, a fost emisă Decizia 3166/14.10.2008, conținând titluri de despăgubire în cuantum de 624.327,77 RON, rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 41.251,75 ROL, respectiv 19.872,23, RON, încasate în anul 1974, actualizat cu coeficientul de actualizare, din raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr._/CC2006.

Mai mult, în baza acestei decizii, autorul reclamantei a formulat cereri de opțiune, în condițiile O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind emise, în favoarea acestuia, titluri de plată și titluri de conversie, cu respectarea condițiilor și limitelor stabilite prin actul normativ amintit, inclusiv decizia nr. 1959/12.11.2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Față de cadrul legal, care reglementează activitatea Comisiei Centrale, dar și dispozițiile legale în baza cărora sunt valorificate deciziile emise de această comisie, apreciem că nu se poate reține, în speță, vreo culpă a Comisiei Centrale, în producerea vreunui prejudiciu în defavoarea reclamantei.

De altfel, reclamanta nu aduce argumente care să dovedească existenta prejudiciului cauzat și cuantificat la suma de 50.972,43, indicând doar fluctuațiile specifice pieței de capital.

Astfel, având în vedere procedura de valorificare a deciziilor emise de C. C., rezultă că acestea nu reprezintă creanțe exigibile, purtătoare de dobânzi sau alte efete juridice de natură să acopere decalajul de valoare, produc de tranzacționarea acțiunilor, în condițiile pietei de capital, reglementată prin acte normative specifice.

Nu în ultimul rând, menționează că pentru nașterea obligației de reparare a unui prejudiciu, trebuie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii pârâtei. în acest caz, sarcina probei revine reclamantului, conform dispozițiilor art.1169 din Codul Civil.

Astfel, reclamantele trebuie să dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtei, precum și vinovăția pârâtei.

Or, în cazul de față, reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului suferit, cum de altfel nu a dovedit nici vinovăția pârâtei, în speță C. C., fapta ilicită, precum și legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtei.

De altfel, în speță, un prejudiciu de natura celui indicat de reclamantă, nu există, având în vedere faptul că subscrisa C. C. a emis, în favoarea autorului reclamantei Decizia nr.3166/2008, fără ca această comisie să aibă atribuții în ceea ce privește emiterea titlurilor de plată, respectiv a titlurilor de conversie, astfel de competențe revenind Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

A admite solicitările reclamantei conținute de cererea introductive de instanță ar echivala cu instituirea în sarcina Comisiei Centrale a unei obligații ce excede cadrului legal, în care aceasta își exercită atribuțiile, neexistând o fundamentare legală a unei astfel de obligații.

Mai mult, apreciază că, C. C. nu poate fi ținută răspunzătoare pentru neîndeplinirea de către alte instituții a atribuțiilor ce le revin, în legătură cu finalizarea procedurilor privind listarea Fondului Proprietatea pe piața operată de B. de Valori București, această comisie neavând astfel de atribuții.

De reținut că procedura de emitere a deciziilor conținând titlul de despăgubire este suspendată până la data de 15.05.2013, termen prevăzut de Legea nr. 117/2012.

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza -pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Referitor la cererea reclamantelor privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, subliniază faptul că, comisia este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu. De altfel, această comisie nu se opune cererii formulate, astfel că, în măsura în care instanța va aprecia că este necesară obligarea Comisiei Centrale la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, solicităm respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.275 C.prov.civ.

În sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mdo real, în limita unui cuantum rezonabil.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se arată că la pct. 1.1, potrivit prevederilor art. 18 alin (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (...)."

Prin urmare, legea stabilește in mod expres ca emiterea titlului de conversie se va face strict pe baza titlului de despăgubire emis de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor si pe baza opțiunii persoanei îndreptățite. Astfel, titlul de conversie se va emite strict pentru suma cuprinsa in titlul de despăgubire, respectiv pentru o suma mai mica, in situația in care se solicita parțial emiterea unui titlu de conversie si parțial emiterea unui titlu de plata.

Solicită a se constata ca prin Decizia nr. 1959 din 12.11.2008, ce reprezintă titlul de conversie, autorului reclamantei i s-au emis acțiuni pentru suma de 124.327,77 lei, la valoarea nominală de 1 leu/actiune, in conformitate cu dispozițiile art. 3 alin (3) din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea.

Prin emiterea titlului de conversie, instituțiile statului si-au îndeplinit atribuțiile in conformitate ou prevederile legalein vigoare la data emiterii titlului de conversie.

Totodată, orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursa, referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor, este neîntemeiată in condițiile in care excede competentelor conferite de lege Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, si, implicit, tuturor instituțiilor statului.

În consecință, începând cu aceasta data, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționează pe piața reglementata, prețul acestora fiind stabilit de raportul cerere-oferta din ziua de tranzacționare.

Ulterior listării la B. de Valori, valoarea nominala a acțiunilor la Fondul Proprietatea a fost variabila, ceea ce este caracteristic unor acțiuni listate la B., valoarea nominala putând sa scadă, dar in același timp si sa crească, supunându-se regulilor de piața, respectiv raportului dintre cerere si oferta.

Este adevărat faptul ca, de la data listării si pana in prezent, valoarea acțiunilor listate la bursa a fost mai mica decât 1 leu, insă, urmând raționamentul reclamantei, care dorește diferența valorii nominale de la 1 leu/acțiune, la care a fost emis titlul de conversie, si valoarea ulterioara stabilita pe piața, in situația in care cota acțiunilor creste peste valoarea de 1 leu, diferența ar trebui restituita de reclamanta emitentului titlului de conversie, ceea ce ar fi de neconceput.

Algoritmul privind conversia titlului de despăgubire in acțiuni la Fondul Proprietatea a fost stabilit încă din anul 2007, prin O.U.G. nr. 81/2007, astfel încât, nu se poate susține ca reclamanta sau autorul acesteia nu l-ar fi cunoscut, in condițiile in care cererea de opțiune a fost formulata la data de 10.11.2008 (a se vedea alin. 4 din Titlul de conversie nr. 3341 din 25.08.2011), deci, după mai bine de un an de la data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 (29.06.2007).

Nu in ultimul rând, arătă ca legiuitorul, in nici un moment nu a prevăzut si posibilitatea acordării diferenței dintre valoarea nominala de 1 leu si valoarea stabilita ulterior listării la B. de Valori la Fondul Proprietatea, si, cu atât mai puțin, nu a prevăzut posibilitatea acordării acestei sume actualizate cu indicele de inflație sau cu dobânda legala.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a respins, ca nefondată cererea reclamantei pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat in fapt că prin Decizia nr. 3166/14.10.2008 emisa de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor defunctului său tată A. N., i s-a emis titlu de despăgubire in cuantum de 624 327,77 lei.

Prin opțiunea formulata si înregistrata la A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților sub nr._ din 10.11.2008 de catre defunctul A. N., personal, si modificata prin cererea nr. 6473/DN/12.08.2011 se emite Decizia nr. 1959/12.11.2008 de catre Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor in Numerar, reprezentând titlu de conversie in cuantum de 124 327,77 lei, reprezentând un număr total de 124 328 acțiuni, la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Statul R. a transferat acțiunile de despăgubire titularului-A. N., iar ulterior a devenit acționar al Fondului Proprietatea, urmând ca tranzacționarea acțiunilor Fondului sa se faca pe piețe reglaméntate.

In data de 25.01.2011 Fondul Proprietatea a fost listat la B. de Valori București S.A.

Petentă a considerat incorectă măsura dispusa de B. de Valori București S.A. de a vinde la prețul de 0,6410 lei/actiune, respectiv de 0,5800 lei/actiune i-a fost produsa o paguba de 50 972,43 lei, iar daca acțiunile ar fi fost vândute la prețul de 1 leu/ acțiune as fi realizat un beneficiu de 124 328 lei si nu de doar 73 355,57 lei.

Curtea a apreciat ca titlul de conversie se va emite strict pentru suma cuprinsa in titlul de despăgubire, respectiv pentru o suma mai mica, in situația in care se solicita parțial emiterea unui titlu de conversie si parțial emiterea unui titlu de plata.

Curtea a considerat legale argumentele intimatei în sensul că orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursa, referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor, este neîntemeiată in condițiile in care excede competentelor conferite de lege Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, si, implicit, tuturor instituțiilor statului.

În consecință, începând cu aceasta data, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționează pe piața reglementata, prețul acestora fiind stabilit de raportul cerere-oferta din ziua de tranzacționare.

Ulterior listării la B. de Valori, valoarea nominala a acțiunilor la Fondul Proprietatea a fost variabila, ceea ce este caracteristic unor acțiuni listate la B., valoarea nominala putând sa scadă, dar in același timp si sa crească, supunându-se regulilor de piața, respectiv raportului dintre cerere si oferta. Este adevărat faptul ca, de la data listării si pana in prezent, valoarea acțiunilor listate la bursa a fost mai mica decât 1 leu, insă, urmând raționamentul reclamantei, care dorește diferența valorii nominale de la 1 leu/acțiune, la care a fost emis titlul de conversie, si valoarea ulterioara stabilita pe piața, in situația in care cota acțiunilor creste peste valoarea de 1 leu, diferența ar trebui restituita de reclamanta emitentului titlului de conversie, ceea ce ar fi de neconceput.

Algoritmul privind conversia titlului de despăgubire in acțiuni la Fondul Proprietatea a fost stabilit încă din anul 2007, prin O.U.G. nr. 81/2007, astfel încât, nu se poate susține ca reclamanta sau autorul acesteia nu l-ar fi cunoscut, in condițiile in care cererea de opțiune a fost formulata la data de 10.11.2008 (a se vedea alin. 4 din Titlul de conversie nr. 3341 din 25.08.2011), deci, după mai bine de un an de la data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 (29.06.2007).

Curtea a apreciat că petenta are o valoare nominală a actiunilor care poate fluctua, aspect ce ține de natura acestor valori mobiliare. Tocmai volatilitatea și fluctuarea lor (în sens ascendent sau descedent) este obiectul muncii specializate a firmelor de brokeraj sau de consultanță în domeniul pieței de capital care încearca să profite cu metode matematice sau sociologice de evoluția pieței. Petenta acceptă numai ca acțiunile sale eventual să crească ca valoare, dar să nu scadă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. G. A. V. cu domiciliul ales în București, ..74,.,sector 4 în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR ambii cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202,sector 1, M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, .,sector 5 , ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. - C. I. D. Ș.

Red. M.C.I

Tehnored.D.Ș. /4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 691/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI