Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2847/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2847/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 75643/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2847
Ședința publică de la 17 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - B. C.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - C. M. F.
GREFIER - G. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-, împotriva sentinței civile nr.4964 din 05.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicita judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberand, reține urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – sectia a IX-a, in data de 07.12.2011, reclamanta S. N. a chemat in judecata pe parata A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti si pe parata A. F. pentru Mediu, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:
1.Obligarea paratei A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti la restituirea sumei de 2.925 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare.
2.Obligarea paratei A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti la plata dobanzilor legale prevazute de C.pr.fiscala, aferente sumei de mai sus calculate pana la data restituirii efective a sumei.
3. Obligarea paratei A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti la plata cheltuielilor de judecata.
Parata A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, exceptia inadmisibilitatii capatatului de cerere privind dobanzile pentru lipsa unei cereri administrative prealabile in acest sens, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Totodata, parata a chemat in garantie pe A. F. pentru Mediu, solicitand instantei, ca in cazul admiterii actiunii, chematul in garantie sa fie obliat la plata taxei catre parata, deoarece aceasta a fost virata in contul sau.
Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. F. pentru Mediu in ceea ce priveste intreaga actiune.
Prin sentința civilă nr. 4964/05.12.2012, instanța de fond a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administrația F. pentru Mediu Bucuresti si a respins actiunea fata de aceasta parata în consecință. A admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind dobanzile, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 Bucuresti, ca neintemeiata, a admis în parte actiunea formulată de reclamanta S. N., a obligat parata Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la restituirea catre reclamanta a taxei pe poluare in cuantum de 2.925 lei, achitate prin chitanta . nr._/20.10.2008, a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea deciziei nr._/20.10.2008 emisa de parata, ca neintemeiat, a respins capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la plata dobanzilor ca inadmisibil, a obligat parata Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la plata catre reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecata, a sumei de 39,3 lei constand in taxa de timbru si timbru judiciar, a admis cererea paratei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu, și a obligat chematul in garantie la plata catre parata Administrația Finanțelor Publice Sector 6 a taxei pe poluare in cuantum de 2.925 lei.
În considerente, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe exceptia lipsei calității procesuale pasive a AFM, instanta a constatat ca A. F. pentru Mediu nu a emis niciun act administrativ fiscal, astfel incat intre ea si reclamanta nu exista niciun raport juridic de drept fiscal.
De asemenea, se constata ca taxa a fost achitata paratei A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti, astfel incat eventuala obligatie de restituire a ei va reveni numai primei parate.
In plus, se constata ca reclamanta nu a formulat nicio pretentie concreta impotriva paratei A. F. pentru Mediu, toate capetele de cerere fiind indreptate impotriva paratei A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti.
Analizand exceptia inadmisibilitatii capatatului de cerere privind dobanzile pentru lipsa unei cereri administrative prealabile in acest sens, instanta constata ca aceasta este intemeiata, avand in vedere ca potrivit art.124, alin.1 C.pr.fiscala, dobanzile se acorda de organul fiscal la cererea scrisa a contribuabilului.
Or, in contestatia administrativa inregistrata sub nr._/07.07.2011, reclamanta a solicitat paratei numai anularea deciziei si restituirea taxei, fara a solicita si acordarea dobanzilor.
Pe fond, instanța a reținut că la data de 01.09.2008, reclamanta a achizitionat din Germania, de la Mavo Sohittenholm, un autoturism marca F. Barchetta, cu nr. de identificare, . ZFA_83, autoturism inmatriculat pentru prima data in Germania in data de 28.12.2001.
La inmatricularea autovehiculului in Romania, reclamanta a fost obligata sa achite taxa prevazuta de OUG nr. 50/2008 in cuantum de 2.925lei, astfel cum a fost stabilita prin decizia nr._/20.10.2008 emisa de parata A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti, plata fiind efectuata prin chitanta . nr._/20.10.2008.
Prin contestatia inregistrata sub nr._/07.07.2011, reclamanta a solicitat paratei anularea deciziei si restituirea taxei, aceasta fiind insa respinsa ca tardiva prin decizia nr.364/16.09.2011 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea deciziei, instanta constata:
Potrivit Deciziei in interesul legii nr.24/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, procedura prevazuta de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală este o procedura diferita de procedura prevazuta de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, privind "aplicarea eronată a prevederilor legale".
Înalta Curte a reținut că cele doua proceduri sunt diferite, ele urmarind scopuri diferite, in sensul ca daca prima procedura urmareste anularea actului administrativ vatamator si scoaterea lui din circuitul juridic, cea de-a doua procedura vizeaza recuperarea unor sume platite in plus.
Ca atare fiind proceduri diferite, ele se desfasoara dupa reguli diferite si urmeaza a fi analizate distinct.
Analizand solutia de respingere ca tardiva a contestatiei administrative a reclamantei instanta constata ca aceasta este legala si temeinica, avand in vedere ca potrivit art.205 C.pr.fiscala, contestatia administrativa trebuia parcursa in termen de maxim 30 de zile de la data comunicarii deciziei de stabilire a taxei, termen ce a fost depasit, de vreme ce decizia a fost comunicata reclamantei chiar in data emiterii ei, respectiv in data de 20.10.2008, iar contestatia administrativa a fost depusa in data de 07.07.2011.
In consecinta, instanta respinge ca neintemeiat capatul de cerere privind anularea deciziei.
Ca urmare a respingerii acestui capat de cerere, instanta constata ca nu s-a produs niciun prejudiciu in sarcina Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti-emitenta deciziei nr. 364/16.09.2011, astfel incat necitarea acesteia pe parcursul procedurii judiciare nu a vatamat-o in nici un fel.
Aceasta solutie insa, nu impiedica reclamanta sa solicite totusi restituirea taxei, apeland la procedura prevazuta de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, privind "aplicarea eronată a prevederilor legale".
Din considerentele deciziei nr.24/2011, decizie obligatorie pentru instante, rezulta ca acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
De asemenea, s-a retinut ca a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Or, se constata ca in cadrul contestatiei administrative, reclamanta a solicitat atat anularea deciziei de calcul al taxei, cat si restituirea taxei, rezultand astfel ca a utilizat ambele proceduri fiscale.
Ca atare, instanta constata ca cererea sa de restituire a taxei este admisibila si poate fi analizata pe fond.
Instanta constata ca taxa speciala prevazuta de OUG nr.50/2008 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.110 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene, deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare/taxei pe poluare si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura si vechime cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamanta este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamantul a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului, este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantei trebuie comparat cu un autoturism second hand identic ca vechime, adica inmatriculat in Romania in data de 28.12.2001 cand a avut loc prima inmatriculare in Germania a masinii reclamantei si care circula deja pe piata interna la data inmatricularii in Romania adica 20.10.2008.
Or, in data de 28.12.2001, in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal sau de OUG nr.50/2008, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Aceasta inseamna ca autovehiculul second-hand aflat deja pe piata interna din Romania la data de 20.10.2008, desi avea aceeasi vechime cu cea a masinii reclamantului (prin ipoteza, ambele fiind inmatriculate in aceeasi zi, 28.12.2001-unul in Romania, iar celalalt in Germania) beneficiaza de un avantaj la o eventuala vanzare, in sensul ca se va vinde mai usor, cu un cost final mai mic (deoarece inmatricularea lui s-a realizat pentru o taxa modica, astfel incat vanzatorul nu a inclus aceasta taxa in pretul de vanzare), in timp ce autovehiculul second-hand adus din Germania se va vinde mai greu, deoarece pe langa pretul lui de vanzare care ar putea fi identic cu cel al vehiculului din Romania, cumparatorul va trebui sa plateasca suplimentar si o taxa semnificativa de inmatriculare/poluare, ceea ce face ca in final costul total al achizitiei sa fie mai mare.
Rezulta deci ca finalitatea acestei taxe consta in protejarea vanzarii masinilor second-hand aflate deja in circulatie in Romania, in detrimentul celor de aceeasi vechime si tip aflate in circulatie in alte tari UE.
Cum taxa pe poluare de 2.925 lei este evident mai mare decat taxa de inmatriculare platibila in Romania in data de 12.06.1995, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
Cum potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne, instanta inlatura aplicarea art.214 1 C.Fiscal/OUG nr.50/2008 si face aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Ramanand lipsita de temei legal, taxa speciala de mai sus este susceptibila de restituire catre reclamanta in baza art.117, alin.1, lit.a C.pr.fiscala, instanta obligând parata A. Finantelor Publice sector 6 Bucuresti, in baza art.8, alin.1 din Legea nr.554/2004, la restituirea efectiva catre reclamanta a sumei de 2.925 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare.
In privinta cererii de chemare in garantie, instanta constata ca aceasta este intemeiata avand in vedere ca taxa incasata de parata nu a fost incasata in nume propriu, ci in numele si pe seama Administratiei F. pentru Mediu al carei buget a fost majorat prin varsarea taxei de catre parata.
In consecinta, instanta obliga chematul in garantie la plata catre parata a taxei de mai sus.
Împotriva sentinței civile nr. 4964/05.12.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 30.08.2012, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
Invocă recurenta art. 304 pct. 9 C.p.civ., apreciind că hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii, solicitând a se avea în vedere și art. 3041 C p. civ., fiind vorba despre o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel.
Motivează că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6. În conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu (AFM), art. 3 alin. 5-8 din OUG 50/2009 stabilind modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxă de poluare către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe, AFM:
„(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.”
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre AFPS6 si intimatul-reclamant nu exista niciun raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se impune modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 2925 lei, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: „Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor.”
A..2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, acestea se refera la „interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamală care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto din România este discriminatorie, argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, în cazul in care este vorba despre aceleași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar. Astfel, legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. Obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu este vorba despre un regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României „Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege.”
Astfel, apreciază recurenta, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția si cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința. Având in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a acestui articol arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacă in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile.
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ-fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
În situația in care AFPS6 nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
In ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de față nu este aplicabilă această situație. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina AFPS6 pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, a invocat recurenta art. 304 pct. 9 si 3041 C.p.civ., OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată următoarele:
În mod corect Tribunalul a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr. 50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Curtea constată că susținerile cu privire la inadmisibilitatea acțiunii nu sunt fondate, soluția pronunțată de instanța de fond și pe larg motivată prin sentința recurată fiind adoptată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 24/2011 stabilindu-se că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Faptul că reclamanta nu a invocat aceste dispoziții legale nu poate sta la baza admiterii recursului în condițiile în care calificarea juridică este realizată de instanță pe baza argumentelor de fapt susținute prin acțiune.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere aceste considerente, reținând caracterul accesoriu al cererii formulate în baza dispozițiilor art. 274 c.p.civ., Curtea constată că Tribunalul a soluționat în mod corect cererea principală, motivele de recurs nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-, împotriva sentinței civile nr. 4964 din 05.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. A. Ș. C. M. F.
GREFIER
G. P.
Red A.Ș– 2 ex.
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.A.J.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3562/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2697/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
