Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2839/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2839/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 61895/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2839
Ședința publică de la 17 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - B. C.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - C. M. F.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA Generală A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 3965/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. A. C. și intimata chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant, prin avocat B. C. cu împuternicire avocațială ._, aflată la fila 17 dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-chemată în garanție.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant prin avocat solicită încuviințarea depunerii la dosar a facturii . nr.209 din 21.03.2013 privind contravaloarea pentru asistența juridică și reprezentare în cauza de față.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că taxa achitată a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor fostului art.90 din Tratatul CE drept pentru care solicită restituirea ei.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 3965/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-au reținut și dispus următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 20.09.2011, reclamantul I. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4, anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/29.06.2011 și a adresei nr._/18.07.2011, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism marca DAF, fabricat în 2004 și înmatriculat pentru prima dată în spațiul comunitar la data de 16.07.2004, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de_ lei. Reclamantul a precizat că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare dreptului comunitar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile TFUE și art. 148 din Constituție.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 6-14).
Acțiunea a fost timbrată cu 47 de lei taxă de timbru și 0,90 lei timbru judiciar.
La data de 29.08.2012, DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 4 a depus la dosar întâmpinare (filele 20-24), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4, care a fost respinsă de tribunal la termenul de judecată din 19.09.2012, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
La data de 29.08.2012, DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 4, a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (fila 21), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_ lei, cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În drept, a invocat prevederile art. 60 C., OG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Regatul Țărilor de Jos un autoturism marca DAF, fabricat în 2004 și înmatriculat pentru prima dată în spațiul comunitar la data de 16.07.2004, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de_ lei, conform deciziei de calcul nr._/29.06.2011 și chitanței . nr._/30.06.2011.
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere, prin care a solicitat revocarea deciziei de calcul, precum și restituirea taxei pe poluare, cerere care a fost respinsă de pârâtă prin adresa nr._/18.07.2011 (fila 6), soluție în legătură cu care tribunalul constată că este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor dreptului european (art. 110 TFUE).
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că în mod nelegal a fost respinsă cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va anula adresa nr._/18.07.2011 și decizia de calcul nr._/29.06.2011 emise de pârâta AFP Sector 4 și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de_ lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu. Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice”.
Așa fiind, prima instantă a pronunțat următoarea soluție: „Admite acțiunea formulată de reclamantul I. A. C., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat Bumbacaru C. din București, sectorul 3, Calea Victoriei nr. 21, ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, cu sediul în București, sectorul 2, .. 13. Anulează adresa nr._/18.07.2011 și decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/29.06.2011 emise de pârâta AFP Sector 4. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare. Respinge cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, sectorul 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, ca neîntemeiată”.
Impotriva acestei sentințe a formulat recurs DIRECȚIA Generală A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, în esență, cu următoarea motivare:
In mod eronat a fost respinsa excepția lisei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 Bucuresti, recurenta invocând art. 1 din OUG nr. 50/2008, precum si art. 5 alin. 4 din același act normativ, conform căruia taxa se achita ., pe numele Administratiei F. pentru Mediu.
Totodată, arata ca instanta in mod eronat a respins cererea de chemare in garantie, recurenta aratand in esenta, ca in lumina art. 60 C. aceasta cerere trebuia admisa, dat fiind faptul că beneficiarul real al taxei pe poluare este A. F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, arata, in esență, faptul că instanta de fond a admis in mod nelegal actiunea.
F. de prevederile constitutionale ale art. 148 arata urmatoarele: Potrivit Legii nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca," Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanie si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, semnat de Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor."
Totodata precizam faptul ca alin.2 al art.148 din Constitutia Romaniei instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationaleau competenta de a alege forma si rnfjloacele prin care dispozitiile regilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunitatii Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalenf", or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relatiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in Romania indiferent daca provin din productia interna sau din spatiul comunitar. Totodata, fata de sustinerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din Romania este discriminatorie apreciem ca argumentele care stau la baza acestei afirmatii nu pot fi retinute intrucat regimul fiscal este acelasi pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturismefautovehicule in Romania.
De asemenea, arata Instantei ca in cazul in care suntem in prezenta
acelorasi specificatii tehnice, legislatia noastra prevede plata unei taxe de inmatriculare in Romania in acelasi cuantum indiferent daca este vorba de
autoturismelefautovehiculele din productia interna sau din cele produse in spatiul comunitar.Astfel, argumentele invocate sunt neintemeiate, intrucat legislatia europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decat al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.
Prin urmare Instanta ar trebui sa stabileasca prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decat nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie mentionat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul" poluatorul plateste ", pe care se bazeaza si instituirea taxei specia le pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozitiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentand taxa de inmatriculare.De altfel, a institui obligativitatea platii taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la randul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spatiul comunitar.F. de cele mentionate mai sus, invederam instantei faptul ca obligatia generica de armonizare a legislatiei interne ·cu cea europeana, instituita prin art. 148 arin.2 din Constitutie, si cea speciala, prevazuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instantelor judecatoresti.
Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Curtea retine ca recursul formulat este întemeiat numai în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale a AFP Sector 4 Bucuresti, în mod corect tribunalul a respins aceasta exceptie, dat fiind faptul ca raportul juridic ca urmare a achitarii taxei de poluare s-a nascut intre debitorul taxei si creditorul care a incasat-o, acesta din urma fiind obligat la restituire, imprejurarea ca taxa incasata s-a facut venit la bugetul Administratiei F. pentru Mediu tine de un raport juridic ulterior intre A. Finanțelor Publice si Administrația F. pentru Mediu, deci de calitatea procesuala pasiva a chematului in garantie, dupa cum in mod corect a retinut tribunalul.
Astfel, pe fondul cauzei, Curtea reține că, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
Totodată, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anilihate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, in mod corect a constatat tribunalul că refuzul intimatei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește chemarea in garanție, Curtea reține că este întemeiată critica recurentei, cererea în cauză fiind în mod greșit respinsă de către prima instanță.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare prevăd că taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se înca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petentă (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxă de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere aceste considerente, văzând art. 60 din Codul de procedura civila, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că: va admite cererea de chemare în garanție. Va obliga chematul în garanție A. F. PENTRU MEDIU la plata către A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 a sumei de_ lei taxă de poluare. Va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată, Curtea va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs potrivit art.274 alin.1 și 3 C. (1865) – din totalul de 1500 lei solicitati si probati cu factura CASC nr. 0209/21.03.2013 și chitanta nr. 209/21.03.2013. La reducerea onorariului, Curtea are in vedere complexitatea redusa a cauzei, faptul ca in fata instantei de recurs s-au acordat doar doua termene de judecata, iar in recurs nu s-au administrat probe noi (înscrisuri noi). Așa fiind, instanta apreciaza rezonabil onorariul de avocat de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA Generală A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 3965/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. A. C. și intimata chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție și obligă chematul în garanție A. F. PENTRU MEDIU la plata către A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 a sumei de_ lei taxă de poluare.
Menține în rest sentința recurată.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs potrivit art.274 alin.1 și 3 C. (1865).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. A. Ș. C. M. F.
GREFIER
G. P.
Red M.C.F.. – 2 ex.
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.D.D.M
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2171/2013.... | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 620/2013. Curtea de... → |
|---|
