Pretentii. Decizia nr. 650/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 650/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 58842/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 650
Ședința publică din 14.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2304/25.05.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. L., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant P. L., prin avocat B. M. care depune împuternicire avocațială în ședință publică, lipsind recurenta-pârâtă DGFPMB în reprezentarea AFP Sector 2 București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează lipsa de procedură cu intimatul-reclamant P. L., citația nefiind restituită la dosarul cauzei, după care:
Curtea constată legal îndeplinită procedura de citare cu intimatul-reclamant, în condițiile art.89 alin.2 C.proc.civ. având în vedere prezența la termen a avocatului care îl reprezintă.
Avocatul intimatului-reclamant P. L. solicită rectificarea citativului în sensul menționării în mod corect a adresei de domiciliu a intimatului-reclamant, având în vedere că citarea pentru acest termen s-a făcut la domiciliul ales, respectiv sediul cabinetului de avocat. Depune în scris cererea de îndreptare a citativului.
Curtea ia act de cererea cu privire la precizarea adresei de domiciliu a intimatului-reclamant P. L. formulată de avocatul acestuia și dispune rectificarea citativului cauzei în sensul menționării în mod corect a adresei de domiciliu a intimatului-reclamant din București, sector 2, ., în locul domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură din București, sector 1, ..78-80.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând aplicarea corectă în speță a art. 101 TCE. Depune note scrise și dovada onorariului de avocat în cuantum de 500 lei, potrivit facturii nr.468 din 13.02.2013 achitat cu chitanța 243 din 13.02.2013, depuse în original.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2304/25.05.2012 Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI. În consecință, instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 7872 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța . nr._/02.10.2009, emisă de Trezoreria Sectorului 2 București.
Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de plată a dobânzii legale aferente sumei de restituit și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 509,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit autoturismul în cauză, înmatriculat prima dată la 14.05.1997 în Germania, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în sumă de 7872 lei, prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/02.10.2009, emisă de Trezoreria Sectorului 2 București.
Ulterior, prin cererea înregistrată la pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București sub nr._/14.06.2011, reclamantul a solicitat restituirea acestei sume, iar prin adresa nr._/20.06.2011, pârâta i-a comunicat că decizia de calcul a fost corect întocmită pe baza documentelor anexate cererii și nu există temei legal pentru restituirea taxei pe poluare.
În demersul său de a obține restituirea taxei pe poluare, reclamantul a invocat incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 TCE (în prezent art.110 alin. (1) TFUE, potrivit căruia „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Examinând susținerile reclamantului, Tribunalul a apeciat că prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, Tribunalul a menționat faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe cale de consecință, constatând că speța de față trebuie asimilată situației impunerii unei plăți de obligații fiscale fără a avea baza legală necesară, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.(1) și 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, raportat la art.117 alin.(1) lit.d Cod pr. fiscală – conform căruia se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale – pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ vătămător, recunoașterii dreptului la restituirea taxei și reparării pagubei, astfel că, văzând și prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitate de reclamant, Tribunalul a reținut că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În speță, reclamantul nu a solicitat anterior autorității pârâte achitarea sumelor reprezentând dobânda aferentă taxei achitate. Așa fiind, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de dobânzi legale, reținând în al doilea rând că dobânda legală pretinsă, reglementată de OG nr.9/2000 și în prezent de OG nr.13/2001, este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice civile contractuale, nicidecum raporturilor de drept fiscal determinate de natura juridică a creanței încasate de organul fiscal și a cărei restituire s-a solicitat.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, reprezentată de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
În susținerea recursului, recurenta-pârâtă a arătat textual următoarele:
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008. a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.. la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminare reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizam următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizam faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate precizam:
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționam ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afacerf. Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizam ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv ca taxa de poluart introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, va invederam următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, invederam instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, învederăm instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Totodată, trebuie reținut și faptul că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României " Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. "Astfel arătăm că nici o lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Învederăm onoratei instanțe de recurs că potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, „ împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arată că formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fața instanței.
Rugăm onorata instanță să constate că în situația în care instituția noastră nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care să o stabilească se putea ataca în fața instanței de contencios refuzul de restituire a sumei. în prezenta speță există un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, reiteram onoratei instanțe de recurs că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționăm că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul
autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului
scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru
sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care vă solicităm să considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorată.
Referitor la obligarea AFP S 2 la plata cheltuielilor de judecata, rugam onorata instanța de recurs sa constate ca ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute «. art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentei, Curtea constată că recursul este nefundat, pentru considerentele de mai jos.
În ce privește referirile recurentei la prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală, Curtea reține prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Prin urmare, susținerile recurentei cu privire la inadmisibilitatea acțiunii sunt nefondate, întrucât reclamantul nu era obligat la parcurgerea procedurii administrative. În raport cu această soluție adoptată de instanța supremă și având în vedere caracterul său general obligatoriu, Curtea va înlătura susținerile recurentei cu privire la acest aspect.
Pe fond, Curtea are în vedere hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 07.04.2011 în cauza T. vs. Statul român și ulterior în cauza N. vs. Statul român, s-a reținut că taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art. 110din TFUE. Așa fiind, soluția instanței cu privire la obligația de restituire a sumelor încasate este corectă, fiind în acord cu normele dreptului comunitar.
În ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată Curtea, fără a intra în discuții teoretice elaborate, observă că art. 274 C. proc. civ. nu prevede obligația ca hotărârea judecătorească să devină irevocabilă pentru ca partea care cade în pretenții să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, această chestiune vizând executarea hotărârii, iar nu temeinicia soluției.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefundat recursul, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2304/25.05.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. L., ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. D. G. R. I. V. D. C.
Grefier,
T. M.
Red. Jud. RI
Tehnored. DM/2 ex
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, B. L. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4301/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
