Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2171/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2171/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 46913/3/2011
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2171
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.05.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: CRISTNA M. F.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, împotriva sentinței civile nr. 2647/12.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M. și M. D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți, prin avocat F. E., cu împuternicire avocațială la fila 9 din dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost prorogată discutarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 pct. 1, art. 2 pct. 1 și 2 din O.U.G. nr. 10/2013, după care,
La interpelarea Curții, avocatul intimaților-reclamanți arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și pe recurs.
Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, avocatul intimaților-reclamanți solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 pct. 1, art. 2 pct. 1 și 2 din O.U.G. nr. 10/2013, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, având în vedere că O.U.G. nr. 10/2013 are legătură cu soluționarea prezentei cauze.
Pe recurs, avocatul intimaților-reclamanți solicită respingerea și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, depunând concluzii scrise la dosar.
Avocatul intimaților-reclamanți arată că, față de dispozițiile art. III pct. I din O.U.G. nr. 10/2013, prin care la art. 3 din Legea nr. 9/1998 se introduce un nou alineat, căruia îi dă citire în ședință publică, înțelege să invoce principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Astfel, precizează că la data introducerii cererii lor, sub imperiul Legii nr. 9/1998, nemodificată prin O.U.G. nr. 10/2013 s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri al căror cuantum nu era diminuat cu valoarea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de autorul lor cu statul român.
Totodată, consideră că legea aflată în vigoare la data formulării cererii lor trebuie să fie aplicabilă pe tot parcursul procesului și solicită să fie avute în vedere toate argumentele lor invocate atât la prima instanță, cât și în recurs.
În concluzie, avocatul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului și să fie avute în vedere concluziile scrise depuse la acest termen, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 2647/12.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia C. Administrativ si Fiscal la data de 8.06.2011, reclamantii S. M. (fosta M. ) si M. D. au chemat in judecata pe parata A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR solicitand instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr.802/20.05.2011 emisa de parata, ca nelegala, obligarea paratei sa emita o noua decizie de invalidare a hotararii nr. 4113/17.03.2011, in termen de 30 zile de la ramanerea irevocabila a acestei hotarari si obligarea paratei la comunice Comisiei de Aplicare a L. 9/1998 din cadrul Prefecturii Bucuresti decizia de invalidare a hotararii, in termen de 30 zile de la amiterea acestei hotarari si sa solicite acesteia emiterea unei noi hotarari rin care sa ii fie acordate dspagubuirile pentru toate bunurile abandonate de autorul sau, D. Nicea M., respectiv :5 ha teren agricol ; teren intravilan 2400 mp; 2,5 ha recolte neculese de floarea soarelui, in termen de 30 zile de la ramanerea irevocabila a acestei hotarari.
In motivarea cerereii, reclamantii au aratat ca au formulat o cerere la Comisiei, Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 in vederea acordarii de despagubiri ce i se cuvin pentru averea abandonata de autorul sau D. Nicea M.. Prin hotararea Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 nr. 4113/17.03.2011 s-a respins cererea formulata (alaturi de alti mostenitori, M. M., M. D., Ingea Chirata) si s-a propus neacordarea despagubirilor, motivandu-se ca potrivt raportului de evaluare rezulta ca valoarea bunurilor primite in compensare in centrul Hagilar, jud. Tulea este mai mare cu 17.408,24 lei decat valoarea bunurilor abandonate in . Durostor.S-a mai mentionat ca colonistul D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp, iar in centrul Hagilar jud. Tulcea a primit in compensare conform contractului de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1948, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, iar petentul nu a facut dovada achitarii celor 10 rate stipulate in contact.
Se mai mentioneaza ca aceasta hotarare a Comisiei a fost contestata, iar prin decizia nr. 802/20.05.2011 s-a respins contestatia formulata, cu mentiunea neacordarii de compensatii numitilor M. D., M. M., M. M. si Ingea Chirata.In motivarea acestei deciziiz s-a mentionat ca din documentele doaarului, ce arata situatia de avere rurala imobiliara si acceptata de Comsiia mixta romano- bulgara, declaratiunea din 1940 si Tabloul de recolte abandonate rezulta ca autorul D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp,2,5 ha recolte neculese porumb si 1 ha recolte floarea- soarelui, iar prin contractul de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1947, acesta a fost despagubit, primind in compensare, in natura, prin recolonizare, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, in .. Tulcea, pentru care urma sa achite 10 rate, insa nu exista dovada platii acestora.
In acest context, sustin reclamantii ca deciza emisa de parata este nelegala, fiind gresit interpretata formula ca ,,s-a despagubit in natura „ autorul sau, caci nu a primit de la statul roman bunurile imobile din loc. Mighail Kogalniceanu, ci le-a dobandit prin contractul de vanzare cumparare, pentru care s-a achitat un pret, 10 rae esalonate,asa cum reiese din art. 2 din contract, incepand cu 1 ianuarie 1950.Mai mult, conform L recolonizarii 98/1940, nu se acordau nici u fel de despagubiri sau compensatii celor siliti sa isi abandoneze bunurile imobile ca urmare a Tratatului de la C. din 1940, iar D. 553/1953 ce avea in vedere anularea ratelor achitate pentru aceste contrace de vanzare cumparare, nu a fost niciodata publicat, caci avea in cuprinsul sau mentiunea expresa ca nu se va publica, deci nu a putut produce efecte juridice.
In drept reclamantii au invocat dispoz. Legii 9/1998.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru in temeiul art. 10 din Legea 9/1998.
In dovedire reclamantii au atasat la dosar inscrisuri doveditoare, in copii: decizia nr. 802/2011 emisa de parata ANRP, hot. Comisiei nr. 4113/2011, contestatie depusa, cerere formulata la Comisie, situatia de avere.
Prin intampinarea formulata la dosar de catre parata A.N.R.P. s-a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata pe motiv ca legiuitorul a explicitat in art. 1 din Legea 9/1998 ca despagubirile se acorda cetatenilor romani prejudiciati in urma aplicarii tratatului de la C. din anul 1940 doar in masura in care acestia dovedesc, cu acte dreptul de proprietate, ori in speta autorul reclamantului, a dobandit prin contract de vanzare cumparare cu plata succesiva a pretului, incheiat cu statul roman anumite bunuri, ( respectiv 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp ), ceea ce implica o compensare asupra bunurilor abandonate, iar potrivit art. 1 din D. 553/1053 s-a prevazut anularea in masura in care nu au fost achitate sumele de bani datorate cu titlu de pret de catre colonistii evacuati din Dobrogea de Sud, pentru terenurile si constructiile primite de catre acestia in baza L. 766/1941.Astfel, se apara parata ca decizia emisa, de respingere a contestatiei impotriva hot. Nr. 4113 emisa de Comisia Munic. Bucuresti pentru aplicarea L. 9/1998 este legala si temeinica, caci reclamanta nu mai este indreptatitala plata de despagubiri.
La dosar s-a atasat in probatoriu din partea paratei ANRP intreg dosarul administrativ care a stat la baza emiterii deciziei contestate ( f. 14-70).
Analizand actele si lucrările dosarului, instanța a retinut urmatoarele:
In fapt, reclamantii, alaturi de alti mostenitori ai defunctului M. M.,, Ingea Chirata au formulat o cerere la Comisiei, Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 in vederea acordarii de despagubiri ce i se cuvin pentru averea abandonata de autorul sau D. Nicea M..
Prin hotararea Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 nr. 4113/17.03.2011 s-a respins cererea formulata de catre reclamani, alaturi de alti celilalti mostenitori, M. M., Ingea Chirata si s-a propus neacordarea despagubirilor. S-a mentionat in cuprinsul acestei hotarari ca potrivit raportului de evaluare rezulta ca valoarea bunurilor primite in compensare in centrul Hagilar, jud. Tulea este mai mare cu 17.408,24 lei decat valoarea bunurilor abandonate in . Durostor. S-a mai mentionat ca colonistul D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp, iar in centrul Hagilar jud. Tulcea a primit in compensare conform contractului de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1948, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, iar petentul nu a facut dovada achitarii celor 10 rate stipulate in contact.
Impotriva acestei hotarari s-a frmulat contesttaie, solutionata de parata prin decizia nr. 802/20.05.2011 prin care s-a respins contestatia formulata, cu mentiunea neacordarii de compensatii numitilor M. D., M. M., M. M. si Ingea Chirata.
Se specifica, in motivarea acestei decizii ca, din documentele dosarului, din situatia de avere rurala imobiliara si acceptata de Comsiia mixta romano- bulgara, declaratiunea din 1940 si Tabloul de recolte abandonate rezulta ca autorul D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp,2,5 ha recolte neculese porumb si 1 ha recolte floarea- soarelui, iar prin contractul de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1947, acesta a fost despagubit, primind in compensare, in natura, prin recolonizare, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, in .. Tulcea, pentru care urma sa achite 10 rate, insa nu exista dovada platii acestora.
Constata instanta ca sintagma folosita de parata ANRP precum ca autorul reclamantilor a fost ,, despagubit in natura este eronata, iar solutia de respingere a contestatiei formulate de reclamanti, fara o analiza pertinenta a contractului de vanzare cumparare prin care acesta a dobandit bunurile indicate in cuprinsul sau, in . gresita.
Din analiza acestui contact de vanzare cumparare incheiat de autorul reclamantilor cu Statul R. in 1947, (pentru care s-a achitat un pret, 10 rate esalonate,asa cum reiese din art. 2 din contract, incepand cu 1 ianuarie 1950,) rezulta ca, colonistul a dobandit 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp
Retine Tribunalul ca prin decizia de respingere a contestatiei acestei hotarari,4015/2010. emisa deComisie, din partea paratei ANRP –s-au incalcat dispoz. art. 5-9 din L. 9/1998 . caci, pe de-o parte dosarul nu s-a analizat din prisma tuturor documentelor doveditoare- autoritatea administartiva parata actionand arbitrar si abuziv, prin neacordarea compensatiilor catre reclaamnti prin validarea unei hotarari nelegale, producand prejudicii reclamantilor, din prisma interpretarii unor norme legale, conform unor prezumtii simple si fara sustinere juridica, decretul despre care isi intemeiaza solutia nefiind vreodata publicat.
Legea recolonizarii nr. 98/1940, stabilea ca nu se acordau nici un fel de despagubiri sau compensatii celor siliti sa isi abandoneze bunurile imobile ca urmare a Tratatului de la C. din 1940, iar D. 553/1953 ce avea in vedere anularea ratelor achitate pentru aceste contrace de vanzare cumparare, nu a fost niciodata publicat, caci avea in cuprinsul sau mentiunea expresa ca nu se va publica, deci nu a putut produce efecte juridice.
Astfel, compensarea de avere nu poate opera doar pe baza unei prezumtii simple a Comisiei, caci autorul lor a achitat ratele indicate pentru bunurile cumparate.
De altfel, din actele de la dosar se constata ca reparatiile se acorda in limita bunurilor abandonate si ramase nedespagubite, iar reclamantii nu se poate aprecia ca fiind ., prin dobandirea unor bunuri pe teritoriul Romaniei de catre autorul sau, ca urmare a vanzarii cu plata in rate,conform contractului de vanzare cumparare din 1947 dintre autor și Statul Român, incheiat pe model tipizat, intocmit potrivit Legii colonizarii, colonistul fiind obligat sa plateasca imobilul in 10 rate egale anuale, platibile la sfarsitul fiecarui an, cu incepere din 1950.
Se mai retine ca pentru stabilirea despagubirilor cuvenite populatiei evacuate din Dobrogea de Sud in urma Tratatului din 1940, la calculul valorii bunurilor acordate in urma evacuarii s-a tinut cont in mod gresit de sumele platite ca rate in Dobrogea de Sud de catre autoru reclamantilor, ele fiind deduse din cuantumul valoric al bunurilor primite in Romania, asadar aceste contracte nu au reparat prejudiciul creat prin abandonarea bunurilor pe teritoriu statului bulgar. In ce priveste dobandirea de imobile, prin rate succesive, pe perioada mentionata in contractul de vanzare cumparare, de catre colonistii beneficiari ai decretului, considera instanta ca nu a operat nici o compensare in natura care sa scuteasca statul roma in acordarea unor reale despagubiri, motiv pentru care, in aprecierea caracterului ,,oneros” al acestui act, pretul achitat ramane dobandit de vanzator, in absenta unei prevederi legale exprese de restituire.
Prin decretul nr.553/1953 s-a dispus anularea sumelor care nu au fost achitate dar erau datorate statului roman de catre colonistii evacuati din Dobrogea de Sud, drept pret, pentru terenurile si constructiile primite de acestia potrivit contractelor incheiate in baza Legii 766/1941, insa, nefiind publicat, memtiuyne expresa continuta in cuprinsul sau, nu putea produce consecinte juridice.
In consecinta, considera Tribunalul ca aceste bunuri dobandite prin contractul de vanzare cumparare de catre autorul reclamantilor nu trebuie a se avea in vedere la momentul evaluarii de Comisia de aplicare a L. 9/1998, find bunuri dobandite cu titu oneros, fiind de natura si insasi esenta contractului de vanzare cumparare, ca functioneaza prezumtia simpla de ,,plata a pretului”, in conditiile stabilite in continutul contractului .
Din cuprinsul dispozitiilor art. 1 din Legea 554/2004, ,,orice persoana care se considera vatamata . sau ori . de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ …se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”, iar art 2 lit.0 din aceeasi lege are in vedere interesul legitim privat ca fiind ,,posibilitatea de a pretinde o anumitea conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil prefigurat”.
Pentru cele aratate, Tribunalul a admis cererea.
A dispus anularea deciziei nr.802/20.05.2011, emisă de pârâta ANRP.
A obligat pârâta să emită o nouă decizie de invalidare a hotărârii contestate nr.4113/17.03.2011 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr.9/1998.
A obligat pârâta ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri să comunice Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr.9/1998 decizia de invalidare și să solicite emiterea unei noi hotărâri cu menționarea bunurilor ce fac obiectul despăgubirii.
Împotriva sentinței civile mai sus indicate a formulat recurs parata ANRP cu motivarea in esența, ca sentința atacata este neintemeiata și nelegală. Recurenta motivează că, potrivit Situației de avere imobiliară verificată și semnată de Comisia Mixtă Româno-Bulgară autorul D. M. a abandonat in Cadrilater 5 ha teren agricol un loc de casă in suprafață de 2400 mp, 2,5 ha recolte neculese porumb si 1 ha recolte neculese floarea-soarelui. In baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autor și statul român în anul 1947 rezultă că acesta a fost despăgubit în natură primind la recolonizare un teren agricol in suprafață de 5 ha, imobil compus din trei camere, grajd cu un teren loc de casă în suprafață de 3000 mp in . Tulcea. Potrivit contractului de vanzare-cumpărare încheiat de colonist, contravaloarea bunurilor primite la recolonizare in Dobrogea de Nord urma să fie achitată de aceștia in 10 rate egale anuale începând cu anul 1950. La data de 23 decembrie, prin decretul nr. 553/1953 s-a hotărât anularea sumelor datorate in masura in care nu au fost achitate. Desi Decretul nr._ nu a fost publicat, potrivit art. 26 din Constitutia din 1952 o lege se socoteste adoptata daca este votata de majoritatea simpla a Marii Adunari Nationale, iar potrivit art. 27 alin. 2 din aceeași Constituție, indeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Națională este obligatorie pentru toti cetățenii Republicii Populare Române. In ceea ec priveste plata sumei stabilite prin contractul de recolonizare, arata recurentul faptul ca autorul reclamantilor nu a făcut dovada plății prețului, deși sarcina proei îi revenea.
În drept, Codul proc civila, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, HG nr. 286/2004, art. 1 CEDO.
In recurs, intimatii reclamanti au depus inscrisuri, exceptie de neconstitutionalitate, precum și concluzii scrise.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
I. În ceea ce privește recursul formulat:
In fapt, intimații-reclamanti, alaturi de alti mostenitori ai defunctului M. M., Ingea Chirata au formulat cerere la Comisiei, Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 in vederea acordarii de despagubiri ce li se cuvin pentru averea abandonata de autorul D. Nicea M..
Prin hotararea Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii 9/1998 nr. 4113/17.03.2011 s-a respins cererea cu motivarea ca, potrivit raportului de evaluare, rezulta ca valoarea bunurilor primite in compensare in centrul Hagilar, jud. Tulea este mai mare cu 17.408,24 lei decat valoarea bunurilor abandonate in . Durostor. S-a mai mentionat ca D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp, iar in centrul Hagilar jud. Tulcea a primit in compensare conform contractului de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1948, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, iar petentul nu a facut dovada achitarii celor 10 rate stipulate in contact.
Ulterior, prin decizia nr. 802/20.05.2011 s-a respins contestatia formulata, cu mentiunea neacordarii de compensatii numitilor M. D., M. M., M. M. si Ingea Chirata, cu motivarea ca, din documentele dosarului, din situatia de avere rurala imobiliara si acceptata de Comisia mixta romano- bulgara, declaratiunea din 1940 si Tabloul de recolte abandonate rezulta ca autorul D. Nicea M. a abandonat 5 ha teren arabil si loc de casa de 2400 mp,2,5 ha recolte neculese porumb si 1 ha recolte floarea- soarelui, iar prin contractul de vanzare cumparare incheiat cu statul roman in 1947, acesta a fost despagubit, primind in compensare, in natura, prin recolonizare, 5 ha teren arabil, imobil compus din 3 camere, grajd, loc de casa in suprafata de 3000 mp, in .. Tulcea, pentru care urma sa achite 10 rate, insa nu exista dovada platii acestora.
1. Problema în jurul căreia se poartă fondul prezentei cauze este aceea a incidenței sau nu a art. 3 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, text potrivit căruia „În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2”.
Textul mai sus invocat vizează doar ipoteza despăgubirii anterioare parțiale, însă regula, principiul general de acordare a compensațiilor în temeiul acestei legi, se regăsește în chiar art. 1 alin. 1 al legii, care circumscrie sfera de aplicare a acesteia la „Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți”.
Prin urmare, persoanele care au fost despăgubite anterior pentru bunurile abandonate în Cadrilater nu intră sub incidența legii reparatorii, iar persoanele despăgubite parțial beneficiază de compensațiile bănești oferite de această lege în măsura rămasă neacoperită de despăgubirea anterioară.
2. În cazul de față, autorul reclamantilor, numitul M. D. a încheiat în 1948 cu Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul Național al Colonizărilor, contractul de vânzare cumpărare nr. 1898/20.02.1948, în baza Legii asupra colonizării (f. 51-53 dosar fond).
Statul Român, în calitate de vânzător, a vândut autorului reclamantei, numitul M. D., următoarele bunuri imobile din Fondul imobiliar al recolonizării
- unteren de cultura in suprafață totală de 5 ha situat in .,
- imobil compus din 3 camere cu teren loc casa in suprafata de 3000 mp, situat in vatra satului Hagilar, . Tulcea,
prețul fiind de 155 000 de lei, stabilit conform Legii nr. 715/1946, plătibil în 10 rate anuale egale, fără dobândă.
În baza Legii nr. 18/1991 autoarei M. S. i-a fost reconstituita suprafața de 7 ha teren pe teritoriul statului Lastuni .>
3. Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare susmenționat, a fost adoptat Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte, decret al cărui art. 1 statua „Se anulează în măsura în care nu au fost achitate sumele datorate drept preț, de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941”.
Or, reclamantii nu au făcut nici un moment dovada plății prețului imobilelor cumpărate sau cel puțin a ratelor scadente anterior adoptării acestui act normativ. Or, cât timp dovada faptelor negative determinate (nu a plătit) se face prin dovedirea de către partea adversă a faptelor pozitive contrare, incumba reclamantilor sarcina probei plății ratelor.
Pe de altă parte, nu există nici un temei legal pentru a reține o prezumție de plată a acestor rate, desprinsă din reținerea că dacă nu s-ar fi plătit ratele, Statul Român, în calitate de creditor, ar fi rezoluționat contractul și ar fi deposedat cumpărătorul de bunuri, potrivit clauzelor contractuale.
Un astfel de raționament nu poate fi reținut cât timp este vorba de dreptul de opțiune al creditorului de a rezoluționa sau nu contractul, cu atât mai mult cu cât rațiunea însăși a adoptării menționatului decret a fost aceea a realității faptice a imposibilității de plată a acestor rate de către coloniști.
Relevantă este, prin urmare, nu atât natura oneroasă inițială a contractului, Legea nr. 9/1998 neoperând cu acest termen, ci dacă autorul reclamantilor a fost despăgubit pentru bunurile abandonate în Bulgaria, folosul final obținut de acesta; or și cumpărarea (inițial) de la stat, la un preț favorabil, cu plata în rate pe 10 ani, fără dobândă, preț la care ulterior Statul Român a renunțat, constituie o compensare pentru bunurile abandonate. In plus, conform pct. 14 din contractul incheiat de autorul reclamantilor, acesta a declarat ca renunță la orice pretentie in viitor față de Statul Român.
4. Împrejurarea că Decretul nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României nu prezintă absolut nici un fel de importanță în raționamentul juridic al cauzei; aceasta întrucât Statul Român era tocmai vânzătorul - creditor al prețului, astfel încât manifestarea de voință a acestuia, în calitate de parte într-un contract civil, în sensul renunțării sale la un drept contractual nu trebuie să fie publicată pentru a produce efecte juridice.
Instanta de recurs a avut in vedere la pronuntarea solutiei exclusiv dispozitiile legale și contractuale citate mai sus in considerentele de față. Insă, instanta remarcă, tangențial, că raționamentul pe care l-a expus este confirmat în prezent și de legiuitor, care, prin OUG nr. 10/2013, la art. III pct. 1 prevede că:
„ART. III
Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prejudiciul rămas neacoperit se determină prin calcularea diferenței dintre valoarea bunurilor abandonate în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria de la 7 septembrie 1940, dobândite în proprietate cu orice titlu, și valoarea bunurilor dobândite în România după anul 1940 cu titlu de despăgubire, inclusiv prin Reforma Agrară și prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între coloniști și statul român prin Oficiul Național al Colonizării după data de 7 septembrie 1940, pentru care statul român nu a mai perceput sumele datorate de aceștia, ca urmare a Decretului nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte."
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea reține că reclamantii nu sunt îndreptățiti la beneficiul Legii nr. 9/1998, autorul lor fiind despăgubit anterior, de maniera arătată, pentru bunurile abandonate în Bulgaria, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., va admite recursul pârâtei ANRP și va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
II. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, Curtea retine:
1. Asupra admisibilitatii sesizării:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. de asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite curții constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a curții constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. recursul se judecă în termen de 3 zile.
Avand in vedere exceptia de neconstitutionalitate invocata, precum si faptul ca sunt indeplinite, in parte, conditiile legale citate in cele ce preced cu privire la sesizarea Curtii Constitutionale, Curtea urmeaza sa sesizeze Curtea Constituțională numai cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 10/2013, intrucat numai acest text are legătură cu soluționarea cauzei.
In ceea ce privește art. II pct. 1 și art. I pct. 1 și 2 din OUG nr. 10/2013, acestea nu au legătură cu litigiul. Astfel, art. I pct. 1 și 2 din actul normativ amintit are in vedere plata despagubirilor deja acordate de autoritatea administrativă competentă potrivit Legii nr. 9/1998, ceea ce nu este cazul in spetă, iar art. II pct. 1 și 2 din același act normativ vizeaza analiza cererilor de compensare nesoluționate, ceea ce, din nou, nu are legătură cu obiectul litigiului de față.
2. Opinia partilor și a instantei asupra excepției formulate:
2.1. Conținutul textului legal criticat pentru neconstituționalitate:
Art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prevede:
ART. III
Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prejudiciul rămas neacoperit se determină prin calcularea diferenței dintre valoarea bunurilor abandonate în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria de la 7 septembrie 1940, dobândite în proprietate cu orice titlu, și valoarea bunurilor dobândite în România după anul 1940 cu titlu de despăgubire, inclusiv prin Reforma Agrară și prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între coloniști și statul român prin Oficiul Național al Colonizării după data de 7 septembrie 1940, pentru care statul român nu a mai perceput sumele datorate de aceștia, ca urmare a Decretului nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud și reașezați în alte părți, reprezentând prețul terenurilor și construcțiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte."
2.2. Opinia intimatului-reclamant
Potrivit punctului 1 al Art. III din OUG nr. 10/2013, art. 3 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar În urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată În Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 260 din 18 aprilie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1/1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prejudiciul rămas neacoperit se detrmină prin calcularea diferenței dintre valoarea bunurilor abandonate in urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria de la 7 septembrie 1940, dobândite in proprietate cu orice titlu, și valoarea bunurilor dobândite in România după anul 1940 cu titlu de despăgubire, inclusiv prin Reforma Agrară și prin contractele de vânzare-cumplrare încheiate între coloniști și statul român prin Oficiul N. al Colonizării după data de 7 septembrie 1940 pentru care statul român nu a mai perceput sumele datorate de acesta, ca urmare a Decretului nr._ pentru anularea sumelor datorate de colonistii evacuati din Dobrogea de Sud și reașezati în alte părți, reprezentând pretul terenurilor si constructiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte.
Dispozitiile sus mentionate incalca art. 44 alin. 1 si 2. art. 16 alin. 1, art. 11 alin. 1, art. 20, art. 115 alin 6 si art. 15 alin. 2. art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei, precum si art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale. art. 14 din Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale si art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale.
1.Cu privire la incalcarea art. 44 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei si a art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale.
Potrivit art. 44 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei:
"(1) Dreptul de proprietate, precum și creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale:" PROTECTIA PROPRIETATII „
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și in conditiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului international.”
Prin introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 s-a stabilit ca "prejudiciul ramas neacoperit se determină prin calcularea diferentei dintre valoarea bunurilor abandonate” în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria de la 7 septembrie 1940, dobândite în proprietate cu orice titlu, și valoarea bunurilor dobândite în România după anul 1940 cu titlu de despăgubire, inclusiv prin Reforma Agrară și prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între coloniști și statul român prin Oficiul N. al Colonizării după data de 7 septembrie 1940, pentru care statul român nu a mai perceput sumele datorate de aceștia, ca urmare a Decretului nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniștii evacuati din Dobrogea de Sud și reașezati în alte părți reprezentând pretul terenurilor și constructiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte.
Aceasta modalitate de determinare a prejudiciului ramas neacoperit ce se cuvine celor indreptatiti la despagubiri conform Legii nr. 9/1998 incalca in mod grav art. 44 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei intrucat bunurile dobindite in Romania după anul 1940. prin Reforma Agrară și prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între coloniști și statul român prin Oficiul Național al Colonizării după data de 7 septembrie 194O, NU AU REPREZENTAT DESPAGUBIRI pentru bunurile abandonate statului bulgar, ca urmare a aplicări tratatului dintre România și Bulgaria de la 7 septembrie 1940, astfel incat nu se poata calcula o diferenta.
Pentru bunurile dobandite prin incheierea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între statul roman si colonisti, acesti a din urma au fost obligati prin respectivele contracte de vanzare-cumparare sa achite pretul bunurilor, esalonat, in 10 rate anuale egale, incepand cu anul 1950.
De asemenea, prin aceste contracte de vanzare-cumparare, in sarcina persoanelor stramutate ca urmare a Tratatului de la 7 septembrie 1940, au fost stabilite o . alte obligatii si sanctiuni, precum si o . drepturi in favoarea vanzatorului Statul R..
De altfel, aceste contracte incheiate intre statul roman si persoanele stramutate pe teritoriul actual al Romaniei intruneau ambele elemente esentiale ale unui contract de vanzare cumparare, respectiv: lucrul vandut și prețul astfel incat nu se poate aprecia, nu se paote aprecia, in nici un fel, ca bunurile imobile dobandite prin aceste contracte au fost despagubiri acordate pentru bunurile abandonate in mod fortat Statului B..
Cu privire la Decretul nr. 553/1953, acesta nu a fost niciodata publicat in Buletinul Oficial si, prin urmare, acesta nu a putut produce efecte juridice (anexam dovada nepublicarii acestuia in Buletinul Oficial).
In plus, art. 1 al acestui decret menționa că: ,, se anulează in măsura in care nu au fost achitate sumele datorate drept preț de coloniștii evacuați din Dobrogea de Sud, pentru terenurile si constructiile primite de acestia potrivit contractelor incheiate pe baza Legii 766/1941. In cazul majoritatii contractelor de vanzare-cumpare incheiate intre persoanele stramutate ca urmare a Tratatului de la 7 septembrie 1940 si Statul R., cum este si cazul autorului reclamantilor, se mentiona ca acestea au fost incheiate in baza Legii colonizarii din 25.04.1940 si a Legii 715/1946, si nu se mentiona in nici un fel in aceste contracte ca s-ar fi incheiat in baza Legii 766/1941 - anexam in acest sens contractul de vanzare cumparare al autorului reclamantilor, precum și contractel incheiate de persoanele aflate in situații similare.
Nici bunurile dobandite prin Reforma agrara nu au reprezentat despagubiri pentru bunurile abandonate statului bulgar ca urmare a Tratatului de la 7 septembrie 1940 de catre persoanele starmutate intrucat, asa cum reiese din Legea nr. 187/1945 pentru infaptuirea reformei agrare publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 bis din 23.03.1945, aceasta nu stabilea nici un fel de despagubiri pentru persoanele stramutate pe teritoriul actual al Romaniei ca urmare a Tratatului de la 7 septembrie 1940.
Prin urmare, avand in vedere cele invocate mai sus si avand in vedere numeroasele solutii ale instantelor judecatoresti sesizate cu solutionarea cererilor intemeiate pe Legea 9/1998 care, la fel ca si instanta de fond din prezenta cauza, retinand aceleasi aspecte pe care le-am invocat mai sus, au admis actiunile si au obligat autoritatea competenta la emiterea de acte administrative prin care sa acordare despagubiri pentru bunurile abandonate statului bulgar, considerand ca valoarea despagubirilor nu poate fi diminuata cu valoarea bunurilor dobandite prin contractele de vanzare-cumparare incheiate cu statul roman, apreciem ca prin introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 a fost afectat regimul drepturilor fundamentale prevazute la art. 44 alin 1 si 2 din Constitutia Romaniei si de art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberalilor Fundamentale.
In sustinerea acestui punct anexam hotararea pronuntata de instanta de fond in prezenta cauza si alte hotarari judecatoresti pronuntate in cazuri similare.
2.Cu privire la incalcarea art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei, a art. 14 din Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale si a Protocolului nr. 12 la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberalilor Fundamentale.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei:
(1) Cetătenii sunt egali În fata legii și a atitoritătilor publice, fără privilegii și fără discriminări.
Potrivit art. 14 din Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale:
II Exercitarea drepturilor și Iibertătilor recunoscute de prezenta Conventie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine natională sau socială, apartenentă la o minoritate natională, avere, naștere sau orice altă situatie.
Potrivit art. 1 din prtotocolul nr. 12 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale:
Exercitarea drepturilor și libertătilor recunoscute de prezenta Conventie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată in special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine natională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate in Paragraful 1”.
Prin introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 se incalca in mod grav disp. art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei, ale art. 14 si ale Protocului nr. 12 la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale intrucat de la adoptarea Legii nr. 9/1998 si pana la data adoptarii OUG nr. 10/2013, respectiv pe o perioada de 15 ani, persoanele indreptatite la despagubiri conform sus mentionatei legi, au beneficiat de despagubiri fara ca la determinarea prejudiciului ramas neacoperit sa se tina seama de contractele de vanzare-cumparare incheiate cu statul roman sau de Decretul nr. 553/1953.
In acest sens, facem referire atat la hotararile si deciziile pronuntate pe cale administrativa de catre autoritatile indrituite cu aplicarea Legii nr. 9/1998, cat si la numeroasele solutii ale instantelor judecatoresti care, netinand seama de contractele de vanzare-cumparare si de Decretul nr. 553/1953, au obligat autoritatile competente sa acorde celor indreptatiti despagubiri integrale pentru bunurile abandonate statului bulgar ca urmare a Tratatului de la C. de la 7.09.1940 (in acest sens, am anexat hotarari judecatoresti relevante).
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
De altfel, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 329 din 18 mai 2009, Curtea Constitutionala a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Este adevărat că, în materia despăgubirilor acordate prin legi cu caracter reparatoriu, criteriile de care trebuie să se țină seama în aprecierea lor sunt stabilite in mod suveran de legiuitor, având în vedere posibilitățile economice și financiare existente, dar cu respectarea principiului egalitătii cetătenilor în fata legii și a autoritătilor.
Curtea Constituțională, în jurisprudența sa (Decizia nr. 414din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 291 din 4 mai 2010), a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații diferite.
În consecință, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rational, în acord cu principiul egalitătii cetățenilor în fata legii.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa că situatiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esentă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil. Or, in speta, situatiile in care se afla persoanele indreptatite la despagubiri conform Legii nr. 9/1998 si cele carora le-au fost acordate deja despagubiri. fara a se tine seama de contractele de vanzare cumparare cu statul roman, sunt identice.
Prin urmare, dispozitiile legale Instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă și rațională.
In acest sens, trebuie observata si jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Ia care face referire chiar Curtea Constitutionala in Decizia 1354/2010), respectiv cea legată de aplicarea art. 14, cât și a Protocolului 12 al Conventiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distinctie este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite și scopul vizat" (a se vedea, În special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, . nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ și nu unul restrictiv (a se vedea Engel și alții împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, . nr. 22, pag. 30, paragraful 72, și Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, . nr. 87, pag 13, paragraful 34). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a continuat să explice aceste principii În Hotărârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali impotriva Regatului Unit: "o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o «justificare obiectivă și rezonabilă», adică dacă nu urmărește un «scop legitim» sau dacă nu există «un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele utilizate și scopul viza!»" (Hotărârea din 28 mai 1985, . nr. 94, paragraf 72).
În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispozitia statelor, a statuat că aceasta variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul În discuție (Hotărârea din 28 noiembrie 1984 În Cauza Rasmussen Împotriva Danemarcei, ., nr. 87, paragraful 40).
In plus, Curtea a mai aratat ca sfera suplimentară de protecție stabilită de articolul 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție se referă la cazurile În care o persoană este discriminată:
- În exercitarea unui drept specific acordat unei persoane În temeiul legislației naționale;
- În exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră.
Aceste principii au fost reluate în jurisprudenta recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului În Hotărârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptată în 2009.
Pe de alta parte, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru bunurile abandonate statului bulgar este determinat si de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către autoritatile administrative competente cu aplicarea Legii nr. 9/1998 sau de catre instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de obligare a autoritatilor competente la emiterea de acte administrative prin care sa fie acordate despagubiri integrale pentru bunurile abandonate statului bulgar.
Astfel, desi art. 7 din Legea nr. 9/1998 stabilea un termen maxim de 6 luni de solutionare a cererilor formulate de persoanele indreptatite, de catre comisiile judetene sau a Municipiului Bucuresti, in practica, aceste comisii nu au respectat aceste termene in cele mai multe dintre cazuri, asa cum este si cazul cererii depuse la aceasta autoritate 18.12.2007, solutionata de catre comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 abia la data de 17.03.2011 (anexam dovezi in acest sens), in timp ce in alte cazuri au respectat acest termen. Or, incalcarea unei obligatii legale de catre autoritatea compententa cu aplicarea Legii nr. 9/1998, prin nerespectarea termenului instituit de lege, nu poate conduce la diminuarea cuantumului despagubirilor cuvenite, si nu poate incalca principiul egalitatii in drepturi prevazut de art. 16 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
De asemenea, in cazurile in care persoanele indreptatite s-au adresat instantelor de judecata pentru obligarea autoritatilor competente la acordarea de despagubiri, cum este cazul reclamantilor, durata procesului și finalizarea acestuia au depins adesea de o . factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care au întârziat solutionarea cauzei. În plus, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situatii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei și de gradul de Încărcare a rolurilor instantelor judecătorești.
Asadar, in ceea ce privește modul de determinare a despăgubirilor, reglementat de art. III din Ordonanta de urqență a Guvernului nr. 10/2013, este evidenta existenta unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptătite la despăgubiri, în functie de momentul la care comisiile judetene si, respectiva Municipiului Bucuresti, au solutionat cererile de acordare de despagubiri sau in functie de momentul la care instanta de judecată a pronuntat hotărârea definitivă si irevocabila - deși aceste persoane au depus cereri În același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 9/1998.
Având în vedere cele expuse mai sus, apreciem că prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 se creează premisele unei discriminări între persoane, care, desi se găsesc În situatii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.
3. Cu privire la incalcarea art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei:
„Statul român se obligă să Îndeplinească întocmai și cu bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte".
Prin introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 a fost incalcata obligatia statului roman de a respecta Tratatul intre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și anexele sale, tratat ratificat prin Decretul-Lege nr. 3069/20.09.1940, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 212 din_ .
Potrivit art. V din Anexa C la Tratatul între România și Bulgaria, semnat la C. la 1 septembrie 1940, "Statul R. ia in sarcina sa despagubirea romanilor ce parasesc bunurile lor rurale situate in teritoriile transferate Bulgariei".
Introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 diminueaza in mod neintemeiat obligatia statului roman de a ii despagubi pe romanii ce au facut obiectul Tratatului de la C., aceasta diminuare echivaland practic cu neacordarea de despagubiri si reprezentand astfel o incalcare a art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
4. Cu privire la incalcarea art. 115 alin. 6 si art. 20 din Constitutia Romaniei.
Potrivit art. 115 alin. 1 din Constitutia Romaniei:
"Ordonantele de urgentă nu pot fi adoptate În domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, Iibertătile și Îndatoririle prevăzute de Constitutie, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate publică. "
Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei:
"(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile și Iibertătile cetătenilor vor fi interpretate și aplicate În concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordante Între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului În care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. "
Introducerea alin. 21a art. 3 din Legea nr. 9/1998 afecteaza, asa cum am aratat la punctele de mai sus, drepturile fundamentale prevazute de art. 16 alin. 1 si art. 44 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, de art. 14 din Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale, de Protocolul nr. 12 la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale si de art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Aparararea Drepturilor Omului si a Liberatilor Fundamentale, incalcand astfel art. 115 alin. 1 si art. 20 din Constitutia Romaniei.
5. Cu privire la incalcarea art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei
"(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. "
Cu toate acestea, alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 nou introdus prin OUG nr. 10/2013 se aplică inclusiv situatiilor in care exista o hotărâre judecatoreasca pronuntata in primă instanța, care, deși nu este definitivă si irevocabila pentru a putea fi pusa in aplicare conform legii contenciosului administrativ, aceasta poate fi legală și temeinică prin raportare la legislatia aflată in vigoare la data pronuntării acesteia, cum este cazul in speta noastra.
Astfel, la data introducerii cererii de chemare in judecată, sub imperiul Legii nr. 9/1998, ne modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 10/2013, s-a născut un drept la actiune pentru a solicita despăgubiri al caror cuantum nu era diminuat cu valoarea bunurilor ce au facut obiectul contractelor de vanzare - cumparare incheiate intre colonisti si stalul roman. D. consecinta, instanta de fond ne-a admis cererea si a obligat autoritatile competente sa emita acte administrative prin care sa ne acorde despăgubiri nediminuate cu valoarea bunurilor dobandite prin contractul de vanzare cumparare incheiat de autorul reclamantilor cu statul roman a anexat hotararea in acest sens).
Intrucat art. III punctul 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 10/2013 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicarii sale imediate, ci cuprinde dispozitii de drept material, legea aflată in vigoare la data formularii cererii de chemare in judecată trebuie sa fie aplicabilă pe tol parcursul Procesului.
În sensul aplicării principiuiui neretroactivilății este și jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croația, paragraful 81).
6. Cu privire la incalcarea art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei
Potrivit art. 1 alin 4 din Constitutia Romaniei:
„Statul se organizează potrivit principiului separatiei și echilibrului Puterilor _ legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Introducerea alin. 2 la art. 3 din Legea nr. 9/1998 prin OUG nr. 10/2013 care a vizat o diminuare a despăgubiriior la care are dreptul o persoana indreplatita la despagubiri, lncalcă principiul separației și echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie.
Este adevărat că legiuitorul poate să aducă anumite modificări unei legi aflate în curs de aplicare, dar prin acestea nu poate interveni În atribuțiile ce aparțin exclusiv puterii judecătorești, cum ar fi aceea referitoare la aprecierea și temeinicia pretențiilor beneficiarilor actului de justiție.
In cazul reclamantilor, asa cum aratat mai sus, ca de altfel in multe alte cazuri, instanta de fond a apreciat ca despagubirile ce ni se cuvin nu pot fi diminuate cu valoarea bunurilor ce au facut obiectul contractului de vanzare cumparare intre autorul reclamantilor si statul roman.
Insa, prin introducerea alin. 21a art. 3 din Legea nr. 9/1998 instantei de recurs ii sunt îngrădite puterea și libertatea de a aprecia temeinicia pretențiilor și implicit cuantumul despăgubirilor solicitate, acestea constituind dreptul suveran al judecătorului de a aprecia.
2.3. Opinia recurentului-pârât
Recurentul-pârât nu a formulat punct de vedere asupra excepției invocate.
2.4. Opinia instanței
În ceea ce privește presupusa încălcare a art. 44 alin. 1 și 2 din Constituție, a art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, art. 16 alin. 1 din Constituția României și a art. 14 din Convenția EDO, argumentele reclamanților nu sunt întemeiate, întrucât Legea nr. 9/1998 nu a negat dreptul la despăgubire a persoanelor vizate de textul legal, ci l-a circumstanțiat în lumina dispozițiilor art. 3 conform cărora: „În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2”.
In atare condiții, nu poate fi invocata nici neconstituționalitatea prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituție.
In ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. 6 și art. 20 din Constituție, Curtea apreciază neîntemeiate susținerile reclamanților, prin raportare la considerentele anterioare ale instanței.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității (art. 15 alin. 2 din Constituție), Curtea opinează că acest principiu nu a fost încălcat, dispozițiile de modificare a Legii nr. 9/1998 adoptate prin OUG nr. 10/2013 fiind aplicabile de la . acestui act normativ, cererilor adresate autorității administrative abilitate. In acest sens, legiuitorul face vorbire, în textul legal citat, despre determinarea „prejudiciului rămas neacoperit”, ceea ce trimite, de fapt, la exercitarea atribuțiilor autorității administrative investite de legiuitor în acest scop (art. 6 din Legea nr. 9/1998), intervenția instanței de judecată fiind ulterioară, în analiza legalității și temeiniciei actului administrativ tipic emis sau a refuzului nejustificat al autorității administrative.
In fine, in ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. 4 din Constituție, critica formulată nu este întemeiată, dreptul de apreciere al judecătorului nefiind anihilat prin noile dispoziții, mai cu seama in condițiile in care și soluția legislativă nu face decât să confirme o practica judiciara anterioară.
In concluzie:
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea urmeaza sa admita recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, să modifice sentința recurată în sensul că:
Va respinge acțiunea ca nefondată.
Va admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 10/2013.
Va respinge, în rest, cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998, cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, împotriva sentinței civile nr. 2647/12.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M. și M. D., ambii cu domiciliul în București, sector 6, .. 60, ., ..
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Respinge, în rest, cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Cu recurs în 48 ore de la pronunțare în ceea ce privește soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V.H. C.M.F. B. C. E.S. M.
Red. F.CM.
Thred. FCM./2ex.
T. București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal - jud. L. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 660/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2839/2013.... → |
|---|
