Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2150/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2150/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 24903/3/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2150
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA: 20.05.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - D. M. B.
JUDECĂTOR - H. P.
JUDECĂTOR - F. G. A.
GREFIER - ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 4327/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns intimata-reclamantă, reprezentată de avocat C. M. Vicentiu, cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, în data de 04.02.2013 de către intimata-pârât a întâmpinării, în două exemplare, după care:
Nemaifiind cereri noi de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul in dezbaterea cererii de recurs.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinic pronunțată de către instanța de fond.
Curtea declara dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4327 pronunțată la data de 06.11.2012, Tribunalul București – Secția a IX – a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS3 și excepția inadmisibilității cererii de restituire; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A; a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta T. M. C., cu domiciliul ales la CA C. M., în București, sector 5, Calea Rahovei, nr. 266-268, Electromagnetica Business Park, Clădirea 60, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, sector 2, .. 13; a anulat decizia nr._/10.01.2011 a pârâtei AFPS3; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1729 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta T. M. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/10.01.2011 și obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 1729 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda aferentă de la data plății.
În fapt, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare, în cuantum de 1729 lei. Reclamanta a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamanta a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamanta a invocat Tratatul CE, OUG nr.50/2008.
La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâta DGFPMB, în reprezentarea AFPS3, a invocat prin întîmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS3 și excepția inadmisibilității cererii de restituire a taxei. De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, la bugetul căreia se face venit taxa pe poluare, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, taxa stabilită de OUG nr.50/2008 fiind legal percepută.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul va respinge cererea de chemare în garanție a AFM, formulată de DGFPMB cu motivarea că taxa se face venit la Fondul pentru Mediu. Reclamanta este nemulțumită de suma pretinsă de AFPS3 cu titlu de taxă de poluare. AFPS3 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, avînd în vedere că AFPS3 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamantă, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamanta este nemulțumită de suma pretinsă de AFPS3 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de restituire a taxei, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, ținînd cont că aplicarea unor norme comunitare față de cele interne se poate realiza de instanța de judecată, iar acțiunea nu are ca scop anularea unor dispoziții legale, ci refuzul de restituire a unei taxe încasată în baza unor dispoziții considerate nelegale, a căror valabilitate este cenzurabilă de instanță.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 44 și 52. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 1729 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 6, taxă calculată prin decizia nr._/10.01.2011 – fila 5.
Tribunalul consideră că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta DGFPMB-AFPS3, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamantă, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România conform art.4 lit. a), fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate in România înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, in principiu, corect - poluatorul plătește -, sa aibă ca efect imediat diminuarea introducerii in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plătește.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantei, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea în parte, va anula decizia nr._/10.01.2011 a pârâtei AFPS3 și va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 1729 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003, neputând fi primită cererea reclamantei de acordare a dobânzii de la data plății taxei”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.
Prin recursul declarat, recurenta - pârâtă, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 din Codul de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 1.729 lei către reclamanta T. M. C., reprezentând taxa de poluare, și respingerea cererii privind obligarea AFP Sector 3 la restituirea acestei taxe de poluare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3, recurenta critică sentința primei instanțe, în esență, întrucât taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, astfel că raportul juridic este cel dintre reclamant și Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat, în esență, faptul că taxa de poluare nu intră în categoria taxelor vamale care se percep numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Față de susținerea reclamantului că taxa ar fi discriminatorie, recurenta afirmă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, astfel că în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația națională prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.
În ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale, arată că aceasta este aplicabilă doar raporturilor civile și comerciale, nu și celor fiscale, pentru care se aplică dispozițiile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, ale cărui condiții nu sunt îndeplinite.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și timbrului judiciar.
Intimata - reclamantă T. M. a formulat întâmpinare, prin care, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, Legii nr. 157/2005 și art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică, invocând jurisprudența CJCE în materie și faptul că, în cauză, plata taxei de poluare este condiționată de prima înmatriculare a unui autoturism, nici într-un caz de gradul de uzură sau vechimea acestuia. Apreciază, de asemenea, că în cauză este incident dreptul comunitar, mai exact dispozițiile art. 110 (fost art. 90) alin. I TCE, care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
În privința primului motiv de recurs, care vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente, Curtea subliniază că raportul juridic dedus judecății are la bază faptul juridic al efectuării plății sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, de către reclamantul-intimat, în contul special al recurentei-pârâte, cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
La baza raportului juridic născut din faptul juridic al plății, respectiv încasării, stă raportul juridic obligațional care a născut obligația titularului autoturismului ce urmează a fi înmatriculat în România de a achita această taxă specială și dreptul corelativ al Statului Român de a beneficia de această taxă, care se face venit la Fondul pentru Mediul, administrat de o altă autoritate a Statului, Administrația F. pentru Mediu, venit care poate fi utilizat în condițiile dispozițiilor speciale.
Cele două raporturi juridice sunt distincte, deși indisolubil legate, astfel încât în mod corect s-a impus analizarea prioritară a raportului juridic obligațional de bază, și în măsura în care s-a apreciat că obligația de a plăti această taxă ce intră în conținutul acestuia este în contradicție cu normele de drept comunitar și se impune a fi înlăturată, împreună cu dreptul corelativ al Statului Român, prin Fondul pentru Mediu, de a beneficia de ea, s-a desființat și raportul juridic subsecvent născut din faptul juridic al plății, fiind obligată instituția recurentă, în calitate de colector care a încasat această taxă în contul special deschis, la restituirea acesteia.
Astfel, dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală prevăd că se restituie, la cerere, sumele „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, procedura de restituire fiind stabilită, pe baza delegării prevăzute de alin. 7 al aceluiași articol, prin Ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Cum actul administrativ reglementează competența organului fiscal care administrează creanțele fiscale în ceea ce privește soluționarea cererilor de restituire, iar în cauză recurenta-pârâtă este cea care a încasat această taxă de poluare, este evident că tot acestui organ fiscal îi revine obligația restituirii.
Recurenta face o confuzie de esență între cele două raporturi juridice, cel principal în care, într-adevăr parte este Statul Român prin Administrația F. pentru Mediu, care prin puterea sa legiuitoare a instituit această obligație, aspect care este valabil și în situația tuturor obligațiilor fiscale care se colectează la bugetul statului, și cel subsecvent, bazat pe faptul juridic al plății, în care organele fiscale teritoriale sunt implicate în activitatea de colectare și sunt cele care dau naștere raportului juridic direct cu contribuabilul, care este îndreptățit, în acest fel, să se întoarcă împotriva lor pentru a obține restituirea, neputându-i fi impus să identifice și să demareze un litigiu cu o instituție cu care nu a avut nici un contact direct și efectiv.
Așadar, pentru aceste considerente, soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente este corectă, cu precizările prezentate.
În ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție, Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamant, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire; între pârâtă și chemata în garanție nu există vreun raport obligațional specific chemării în garanție, care să justifice un eventual regres între acestea; dezechilibrele bugetare rezultate din obligarea la restituirea contravalorii taxei urmând a fi reglementate prin mecanisme bugetare specifice.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie, Curtea reține următoarele:
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea:
“Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel:
“Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos:
"În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Sub aspectul admisibilității, Curtea subliniază că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza... beneficiul regimului
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În argumentarea hotărârii preliminare pronunțate în Cauza C-402/2009 I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însă aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național" în care nu s-au constatat încălcări ale dreptului Uniunii Europene.
În partea a II-a a hotărârii, care vizează neutralitatea aceleiași taxe în privința vehiculelor importate din Uniunea Europeană, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecționist.
Prin urmare, argumentele reținute de Curtea de la Luxembourg în Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru soluționarea recursului în interesul legii de față.
Celelalte două hotărâri, pronunțate în cauzele C-68/1979 -Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudență în privința posibilității reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, ambele hotărâri punctând asupra faptului că acestea trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, după cum s-a arătat anterior.
Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, astfel încât, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Curtea reține, de altfel, că, potrivit Deciziei nr. 24 din 14.11.2011 publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ privind recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 9/2011, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.” (pct. 2), astfel încât motivul recurentei nu poate fi reținut.
În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la noile dispoziții legale introduse prin Legea nr. 9/2012, Curtea subliniază că acestea nu pot constitui un temei al nerestituirii taxei percepute în baza unor prevederi nelegale din perspectivă comunitară, legea fiind aplicabilă, potrivit principiului activității legii civile, din momentul intrării sale în vigoare, pentru viitor, instanța neputând face o aplicare directă a noilor dispoziții legale invocate.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale, Curtea subliniază că prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut referire la jurisprudența Curții Europene de Justiție, astfel cum reiese din hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., potrivit căreia procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii legale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat. Curtea reține că dispozițiile speciale în materie fiscală dau dreptul la restituirea sumelor încasate ca urmare a aplicării greșite a legii, or în cauză temeiul restituirii sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare îl reprezintă înlăturarea înseși a dispozițiilor legale care prevedeau obligația de plată a acestei taxe, pentru neconformitatea lor cu dreptul comunitar, astfel încât înseși calificarea taxei de poluare și regimul juridic stabilit pentru aceasta nu au temei juridic, fiind nefiresc, în aceste condiții, să se pretindă persoanei îndreptățite la restituire să urmeze proceduri grevante pentru repunerea sa în situația anterioară, în prezenta culpei Statului.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4327/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M. C., cu domiciliul ales în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, clădirea 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5, și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 20.05.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. B. H. P. F. G. A.
GREFIER,
Anișoara N.
Red. Jud. DMB/2ex
Jud. Fond: C. I.
Tribunalul București – S9CAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 2167/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2147/2013. Curtea de... → |
|---|
