Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2350/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2350/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 8531/2/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2350

Ședința publică din 2.09.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta E. C. SPRL, în contradictoriu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta E. C. SPRL, prin avocat R. M. M., care depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra excepției de necompetență materială invocată din oficiu.

Având cuvântul, reclamanta E. C. SPRL, prin avocat, solicită admiterea excepției de necompetență materială în raport de dispozițiile art. 10 alin.1 teza 1 din Legea nr. 554/2004 și coroborat cu cererea precizatoare.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra prezentei cauze constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.11.2012 reclamanta E. C. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de organ ierarhic superior al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, a solicitat comunicarea Deciziei Comisiei de Selecție a practicienilor în insolvență emisă de D.G.F.P.M.B. la data de 20.02.2012, decizie pe care a solicitat-o prin plângerea prealabilă depusă la data de 24.09.2012 și la care nu s-a răspuns în termenul legal.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile OPANAF nr. 1009/2007, art. 14 coroborat cu art.7 din Legea nr. 554/2004, art.9 din O.G. nr. 27/2007, art.3 Cod procedură civilă.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că prin adresa nr._/10.12.2012 Direcția G. Juridică din cadrul A.N.A.F. a redirecționat plângerea prealabilă formulată de E. C. SPRL spre competentă soluționare la Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.

La data de 29.03.2013 reclamanta E. C. SPRL în temeiul art.112 și urm. Cod procedură civilă a depus cerere precizatoare prin care arată că înțelege să se judece în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București.

În motivare, reclamanta arată în esență faptul că, având în vedere declinarea de competență de către A.N.A.F. a plângerii prealabile către D.G.F.P.M.B., plângerea prealabilă nesoluționată până în prezent, înțelege că prezentul litigiu urmează a fi soluționat în contradictoriu cu D.G.F.P.M.B. în calitate de autoritate publică emitentă a actului administrativ pretins.

În drept, reclamanta a invocat prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 1009/2007, art.14 coroborat cu art.7 din Legea nr. 554/2004, art.9 din O.G. nr. 27/2007, art.3 Cod procedură civilă.

La termenul din 2.09.2013 și în raport de conținutul cererii precizatoare formulată de reclamanta, Curtea a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială, pe care urmează a o analiza cu prioritate, conf. art. 137 C.p.civ.

Reclamanta E. C. SPRL a solicitat obligarea A.N.A.F. la comunicarea Deciziei Comisiei de Selecție a practicienilor în insolvență emisă de D.G.F.P.M.B. la data de 20.02.2012, decizie pe care a solicitat-o prin plângerea prealabilă depusă la data de 24.09.2012 și la care nu s-a răspuns în termenul legal.

Curtea reține că, la data de 29.03.2013 reclamanta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în calitate de pârât, aceasta fiind autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins.

Conform art. 2 pct. 1 lit. d) C.p.civ. „Tribunalul judecă: …d) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel”, iar, conform art. 3 pct. 1 C.p.civ., „Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale” .

Art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ dispune că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Astfel, față de obiectul acțiunii, comunicarea Deciziei Comisiei de Selecție a practicienilor în insolvență emisă de D.G.F.P.M.B. la data de 20.02.2012, autoritate publică locală, Curtea, văzând și dispozițiile art.158 alin. 1 C.p.civ., urmează a admite excepția de necompetență materială și a declina competența în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a instanței.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta E. C. SPRL, în contradictoriu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la Tribunalul București - Secția a IX-a C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 2.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. I. C. D.

Red. U.D./12.09.2013

Tehnodact. I.C.D.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 2350/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI