Conflict de competenţă. Sentința nr. 319/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 319/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 74067/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 319
Ședința din Camera de Consiliu din data de 23 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. T. AUTO S.A. ILFOV, având ca obiect “conflict negativ de competență”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea reține cauza în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._/13.10.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal competența de soluționare a cererii disjunse din dosarul inițial privind contestarea notei de constatare din 01.06.2010 de ridicare a auto_, cerere formulat[ de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a hotărî în acest sens, judecătoria a reținut că dispoziția de ridicare a vehiculului este un act administrativ de autoritate individual, legalitatea acestuia putând fi controlată de instanța de contencios administrativ în condițiile art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea disjunsă de față reclamantul solicită anularea unui act administrativ de autoritate individual, legalitatea acestuia putând fi controlată de instanța de contencios administrativ în condițiile art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 conform căruia „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
Instanța a apreciat că analiza legalității a unui astfel de act aparține Tribunalului București – secția de contencios administrativ și fiscal în primă instanță fiind incidente disp.art.2 pct.1 lit. d din C.proc.civ. potrivit cu care „Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel”.
Constatând că în speță sunt incidente disp. art. 2 pct. 1 lit. d Cod.proc.civ., și având în vedere că necompetența este de ordine publică „când pricina este de competența unei instanțe de alt grad (art. 159 pct. 2 cod proc.civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția de contencios administrativ și fiscal.
La rândul său, Tribunalul București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4603/19.11.2012, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sector 1 București și, constând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că între reclamant și pârâta . SA Ilfov, împotriva căreia se îndreaptă pretenția de reparare a prejudiciului cauzat prin dispoziția de ridicare a autoturismului, nu există raporturi de drept administrativ de sine-stătătoare, care să poată face obiectul unei dezlegări date de instanța specializată, în condițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât nota de constatare din 01.06.2010 de ridicare auto emisă de poliția rutieră conform art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 nu constituie un act independent de procesul-verbal de contravenție, măsura tehnico-administrativă fiind rezultatul direct al săvârșirii contravenției constatate și sancționate prin procesul-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.(1) din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit art. 32 alin. (2), plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Obiectul acțiunii reclamantului nu se circumscrie unui control de legalitate în condițiile impuse de Legea nr. 554/2004 în competența instanței specializate de contencios administrativ, întrucât nota de constatare și dispoziția de ridicare emisă de pârâta Brigada de Poliție Rutieră nu constituie un act independent de procesul-verbal de contravenție, măsura tehnico-administrativă aplicată fiind rezultatul direct al săvârșirii contravenției constatate prin procesul-verbal, astfel că atât cererea de anulare a acestui act, cât și cererea de obligare la restituirea sumei achitate reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru aducerea la îndeplinire a dispoziției agentului constatator, se impun a fi analizat în contextul raportului de drept contravențional, competența de soluționare în primă instanță revenind judecătoriei, în baza art.17 Cod pr.civ. raportat la art. 31 alin.(1), art. 32 alin.(2) din OG nr. 2/2001 și art.118 alin.(1) din OUG nr. 195/2002, iar nu tribunalului.
În acest sens, arată tribunalul, este lipsită de relevanță întocmirea procesului-verbal atacat ulterior emiterii notei de constatare prin care s-a dispus aplicarea măsurii tehnico-administrative, întrucât scopul aplicării măsurii este înlăturarea obstacolului de pe partea carosabilă a drumului public, însă ordinea emiterii actelor contestate nu modifică prorogarea legală de competență, câtă vreme măsura de ridicare a autovehiculelor nu poate fi privită ca una de sine stătătoare, ci ea derivă din fapta contravențională.
În mod analog, împrejurarea că activitatea efectivă de ridicare, transport și depozitare este prestată de un agent economic în baza unei hotărâri a consiliului local este lipsită de relevanță în stabilirea competenței după materie, deoarece activitatea este prestată în considerarea angajării unei forme de răspundere juridică a conducătorului auto, răspundere care nu poate fi decât răspunderea contravențională a persoanelor vinovate de oprirea sau staționarea voluntară neregulamentară a autovehiculelor, prevăzută expres de dispozițiile OUG nr. 195/2002 și HG nr. 1391/2006.
Analizând conflictul de competență cu care a fost investită, curtea reține următoarele:
Judecătoria sectorului 1 a fost investită, în cadrul unei plângeri contravenționale, cu cererea de anulare a procesului - verbal de sancționare contravențională . nr._/03.06.2010, cu consecința restituirii amenzii achitate, de 120 RON, a anulării punctelor de penalizare, returnarea sumei de bani reprezentând ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului la sediul ., de 833 RON.
Dacă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea procesului - verbal de sancționare contravențională, disp. art. 118 alineat (1) din OUG nr. 195/2002, stabilesc în mod expres și fără echivoc în sarcina judecătoriei competența de soluționare a cauzei, în ceea ce privește competența de soluționare a capătului de cerere referitor la anularea dispoziției de ridicare a autoturismului, Curtea apreciază că tot judecătoriei îi revine spre soluționare și această cerere.
Potrivit art. 64 din OUG nr. 195/2002, "(1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculului în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul, depozitarea autovehiculului staționat neregulamentar se suportă de deținătorul acestuia.
(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute de alineatul 1 se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
De asemenea, potrivit art. 97 alineat 1 litera d din aceeași ordonanță, "În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță, polițistul rutier dispune și una din masurile tehnico – administrative:
………….
d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar".
Rezultă astfel că măsura luată de autoritate în condițiile art. 64 din OUG nr. 195/2002 este o măsura accesorie, denumită operațiune tehnico - administrativă potrivit dispozițiilor art. 97 alineat 1 litera d din același act normativ.
Or, cum potrivit disp. art. 118 alineat 1 din actul normativ menționat, "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliției rutiere în a cărui rază de competență a fost constatată fapta" nu există nicio rațiune si nici temei legal pentru ca sancțiunea principală să fie contestată la o instanța, iar măsura accesorie a ridicării autoturismului la o altă instanță.
Măsura tehnico-administrativă este rezultatul direct al contravenției reținută în sarcina reclamantului, astfel că și capetele de cerere privind anularea măsurii de ridicare și obligarea la restituirea sumei de bani se impun a fi analizate în contextul raportului de drept contravențional, competența de soluționare în primă instanță revenind judecătoriei, în baza art. 17 C.pr.civ. raportat la art. 31 alin. 1, art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că în temeiul disp. art. 22 alineat 5 C.pr.civ. Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește Judecătoria 1 București ca instanță competentă să soluționeze prezenta cerere, formulată de reclamantul M. C., domiciliat în Corbeanca, Sat Corbeanca, ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta S.C. C. T. AUTO S.A. ILFOV, cu sediul în Otopeni, Calea Bucurestilor, nr. 305A42, ..
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
N. M. G. M.
Red./dact. 4 ex.MN/MN
| ← Pretentii. Decizia nr. 3421/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Hotărâre din 14-11-2013, Curtea de... → |
|---|
