Despăgubire. Decizia nr. 1497/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1497/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1623/98/2012
ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
)osarnr._
Decizia civilă nr. 1497 Ședința publică de la 04.04.2013 Curtea constituită din: PREȘEDINTE: C. V. C. JUDECĂTOR: R. M. C. JUDECĂTOR: C. M. C. GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă A. lȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. ¡57/04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr._ în litradictoriu cu intimații - reclamanți M. V., M. A., M. >RIAN, M. M. și M. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a >us prin serviciul registratură note de ședință în 4 exemplare și că părțile au solicitat judecarea :ei în lipsă, după care:
Curtea invocă din oficiu excepția rămânerii rară obiect a acțiunii de fond și reține cauza re soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr,1957/14.09.2012, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a obligat iâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR ÎCUREȘTI, DIRECȚIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003 către reclamanții idruț V., M. A., M. C., M. M. și M. D. la plata iei de 360.151 lei, actualizată cu Micele de inflație de la data de 12.02.2008 la momentul iții efective.
Pentru a pronunța această soluțiVinstanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 18, 5 și 6 din HG nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea Comisiei lețene a Municipiului București se acordă astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, |că cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Constatând că până la data notificării pârâtei, cât și până la sesizarea acestei instanțe, a |eut mai mult de un an de zile, tribunalul califică conduita pârâtei ca un refuz nejustificat de a juționa o cerere în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, Itiv pentru care o va obliga să-și îndeplinească obligația astfel cum este reglementată de legea 19/1998.
De altfel, așa cum s-a stabilit prin practica de specialitate, neplata sumelor cuvenite este pontradicție cu principiul executării cu bună credință de către stat a obligației care îi revine de proprii cetățeni, obligația de plată fiind o obligație de rezultat, și nu una de diligentă, ideplinirea obligației de către parte în termenul legal este de natură să aducă atingere unor )turi fundamentale ale reclamanților, respectiv dreptul la moștenire, garantat de art. 46 din Instituția României și drepturilor de proprietate consacrat de art. 1 alin. 1 al Primului Protocol lițional, Convenției pentru Apărarea Drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cum în speța de față, dreptul de a solicita plata despăgubirilor stabilite legal, reprezintă ;drept patrimonial, tribunalul va admite cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu rata.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1586/2013.... → |
|---|








