Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4677/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4677/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 19049/3/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4677

Ședința Publică din data de 1.11.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

JUDECĂTOR: V. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant B. C. I. împotriva sentinței civile nr.5773/10.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. R. și S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant B. C. I., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 14.10.2013 intimatul pârât S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare, după care,

Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulată în cauză recurentului reclamant.

La interpelarea instanței, recurentul reclamant B. C. I. învederează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Având cuvântul, recurentul reclamant B. C. I. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în cererea de recurs, precum și avându-se în vedere că a participat la Revoluția R. de la 1989, fiind întocmit în acest sens și dosar de revoluționar.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Referat: După reținerea cauzei în pronunțare se prezintă intimatul pârât S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, prin consilier juridic V. C., care depune delegație la dosar, luând act de stadiul dosarului.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, SCAF, sub nr._ reclamantul B. I. a chemat în judecată G. R., solicitând obligarea pârâtei la eliberarea certificatului de “luptător remarcat” al Revoluției române din decembrie 1989.

În motivarea cererii sale, reclamantul arată că începând cu data de 22 decembrie 1989 a participat nemijlocit la acțiunile revoluționare din București, înaintând ulterior, în cursul anului 1991 și 1993, două dosare pentru a primi certificatul de revoluționar, însă cererile sale au rămas nesoluționate până în prezent.

Pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin sentinta civila nr. 2378/20.09.2010, Tribunalul Bucuresti a declinat competenta solutionarii cauzei la Curtea de Apel Bucuresti.

Reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a chemat în judecată pe pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 se opune eliberării certificatului de “ luptător remarcat ” al Revoluției române din Decembrie 1989, deși acesta a luptat cu arma în mână și a comandat un grup de revoluționari pentru apărarea și paza fostului Minister de Interne.

Începând cu data de 22.12.1989 a participat nemijlocit la acțiunile revoluționare din București de la fostul sediu al Comitetului Central ,loc în care a fost repartizat în noaptea de 22/23.12.1989 de către domnul D. M. să completeze efectivele de revoluționari la Ministerul de Interne ,precum și faptul că, intrând în dispozitivul de luptă a fost dotat cu un pistol mitralieră.

A arătat că în anul 1991 a întocmit și înaintat două dosare pentru a primi certificatul de revoluționar, precum și faptul că a înaintat aceste două dosare domnului B. I., în calitatea acestuia de președinte al Asociației Revoluționarilor din municipiul București.

A arătat că a așteptat să primescă certificatul de revoluționar, dar bănuiește că s-au rătăcit cele două dosare, motiv pentru care nu a primit niciun răspuns.

În anul 1993 a întocmit și înmânat personal domnului Geo P. ,pe atunci președinte al Organizației revoluționarilor din județul Bacău, un nou dosar pentru a obține certificatul de revoluționar de “ luptător remarcat ” al Revoluției române din Decembrie 1989, dar nici de această dată, din neglijența persoanei menționată anterior nu a primit certificatul de revoluționar.

Din cauza frigului și a curentului care exista în clădirea Ministerului de Interne, cât și a exploziilor ce se produceau a rămas fără auz la urechea stângă.

În esență, arătat că îndeplinește toate condițiile necesare pentru obținerea certificatului de revoluționar, “ luptător remarcat ” al Revoluției române din Decembrie 1989 întrucât a participat activ la evenimentele din Decembrie 1989, precum și faptul că altți revoluționari aflați în aceeași situație cu acesta au primit deja certificatul de revoluționar.

În dovedirea cererii a solicitat, iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția tardivității introducerii cererii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

În combaterea susținerilor reclamantului, pârâta a solicitat, iar instanța a încuviințat pentru aceasta proba cu înscrisuri.

In drept, a invocat prevederile Legii nr. 341/2004, Normele Metodologice de aplicare a Legea 341/2204, aprobate prin H.G. nr. 1412/2009, H.G. nr. 1707/2006 de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, Legii nr. 391/2009, art. 115 - 117, 164 - 166 din Codul de Procedură Civilă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

Prin sentinta civila nr. 5773/10.10.2011, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, tardivității, prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității si a respins cererea ca neîntemeiată.

In motivare, prima instanta a aratat ca excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 este neîntemeiată ,urmând a fi respinsă ca atare întrucât această pârâtă este singura instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar numai după analizarea acestora în comisia constituită la nivelul instituției potrivit art.5 pct.3 din Legea 341/2004.

Excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către pârâtă este neîntemeiată ,având în vedere faptul că reclamantul critică un act administrativ sub forma refuzului de a soluționa o cerere în accepțiunea prevederilor art. 2 alin 2 din Legea 554/2004 ,or potrivit art. 7 alin 5 din Legea_ în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În raport de prevederile legale menționate anterior, având în vedere faptul că reclamantul nu a primit niciun răspuns în privința soluționării cererii acestuia, curtea reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată,urmând a fi respinsă ca atare.

Cât priveste inadmisibilitatea cererii invocată de către pârâta, Curtea reține ca aceasta reprezintă o modalitate specifica de respingere o diverselor forme de exercitiu a actiunii civile ,o sanctiune aplicabila actelor de procedura promovate cu încalcarea dispozitiilor speciale ale legii care permit promovarea lor ,iar nu o exceptie procesuală propriu-zisă.

Excepția prematurității acțiunii nu reprezintă o modalitate specifica de respingere o diverselor forme de exercitiu a actiunii civile, o sanctiune aplicabila actelor de procedura promovate cu încalcarea dispozitiilor speciale ale legii care permit promovarea lor, iar nu o exceptie procesuală propriu-zisă, urmând a fi tratată ca o apărare pe fondul cauzei.

Curtea reține că refuzul pârâtei S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 de a soluționa cererea reclamantului este legal și temeinic, nefiind corolarul exercitării dreptului de apreciere al autorității publice emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea 554/2004.

Astfel, pentru a fi în prezenta unui refuz nejustificat de soluționare bazat pe exces de putere, în accepțiunea data acestei sintagme de art. 2 alin. 1 lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, este necesara existenta unei comunicări exprese si adecvate a poziției autorității publice căreia i s-a adresat cererea în sensul nerezolvării acesteia, iar pe de alta parte, refuzul de a solutiona cererea trebuie sa se bazeze pe depășirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere, în accepțiunea data acestei sintagme de prevederile art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Instanța reține că pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 a fost chemată în judecată de către reclamant, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să elibereze certificatul de revoluționar care să ateste calitatea de Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în urma verificării în baza de date a Secretariatului de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, Curtea reține că reclamantului nu i-a fost conferit în temeiul Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum si răniților din timpul Revoluției din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, titlul de "Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989".

De altfel, chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul învederează că nu i s-a acordat titlul de Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989".

Reclamantul a arătat că a luptat la unul din obiectivele cele mai importante ale sistemului comunist, însă nu a făcut nici un fel de demersuri pentru obținerea certificatului, astfel că, verificările arată ca in arhiva Secretariatului de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și în baza de date constituită la nivelul paratei, pe suport electronic, nu a fost identificat nici un dosar pe numele reclamantului, depus la Comisia pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989.

Calitatea de revoluționar se putea dobândi doar în perioada funcționării celor două comisii, respectiv,Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și a Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989 ,or aceste comisii care și-au încetat activitatea, ultima la data de 13 mai 1997, fără ca în această perioadă reclamantul să fi dobândit calitatea de revoluționar.

Curtea învederează că potrivit Legii nr. 341/2004 se preschimbă certificatele eliberate în baza Legii nr. 42/1990.

Reclamantul nu a făcut prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovada faptului că a depus un dosar de preschimbare a certificatului de revoluționar eliberat baza Legii nr. 42/1990 ,mai mult decât atât instanța reține faptul că reclamantului nu i-a fost eliberat în momentul de față un astfel de certificat de revoluționar care să fie preschimbat.

În această privință instanța reține că reclamantul nu a reușit prin intermediul probelor depuse la dosarul cauzei să răstoarne susținerile pârâtei potrivit cărora din verificările efectuate în arhiva instituției rezultă că reclamantul nu are dosar depus nici în baza Legii nr. 341/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin O.G. nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, și nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționari.

Mai mult decât atât, la depunerea cererii privind preschimbare a certificatului de revoluționar, fiecărui solicitant i s-a atribuit un număr care reprezintă numărul dosarului de preschimbare depus în baza Legii nr. 341/2004,or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada depunerii cererii de preschimbare a certificatului doveditor, prin prezentarea "în original" a bonului eliberat de SSPR la depunerea cererii.

Instanța reține că termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare ale calității de revoluționar și de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbarea a certificatelor de revoluționar, în vederea îndeplinirii condițiilor stabilite prin lege, a fost 30 aprilie 2009 conform prevederilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 1/2008 privind prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 341/2004, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 47/2009.

Din cuprinsul Legii nr. 341/2004 a recunoștinței fata de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare rezultă faptul că nu se prevede posibilitatea acordării de noi certificate pentru persoanele cărora nu le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar în temeiul Legii nr. 42/1990, cu modificările și completările ulterioare, ci doar posibilitatea preschimbării certificatelor persoanelor cărora, în urma analizei dosarelor de către instituțiile competente stabilite prin Legea nr.42/1990, cu modificările și completările ulterioare, le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar, și eliberat un document doveditor (brevet, certificat, adeverință).

Potrivit art. 9 alin 1 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, are competenta doar să preschimbe certificatele doveditoare care au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 si de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, în perioada 1990-1997.

Așadar, în temeiul Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 are doar competența analizării doar a dosarelor persoanelor cărora le-a fost recunoscută, în temeiul Legii nr. 42/2004, o anumită calitate, pentru a vedea dacă acestea îndeplineau, pe de o parte, condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/199, iar pe de alta parte, noile condiții prevăzute de Legea nr. 341/2004, și nu analiza și a altor dosare, aparținând persoanelor care nu dețin nici o calitate dobândită în temeiul Legii nr 42/1990, cu modificările și completările ulterioare ,cum este cazul reclamantului din prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 în înțelesul prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, iar nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționar.

In conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004 și ale normelor de aplicare a acesteia, titlurile prevăzute în lege, se atribuie, prin decret, de către Președintele R., la propunerea Secretariatului de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu avizul Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Potrivit actelor normative menționate, dacă în urma analizei unui dosar în Plenul Comisiei S.S.P.R. se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, acesta este trecut pe lista ce se transmite de către S.S.P.R. la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 pentru acordarea avizului prevăzut de lege. Avizul Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 se solicită doar dacă activitatea desfășurată de persoana în cauză în timpul Revoluției din Decembrie 1989, se încadrează în condițiile prevăzute de lege pentru preschimbarea certificatului doveditor, iar dosarul de preschimbare conține toate documentele prevăzute în Normele metodologice.

De asemenea, cererile depuse în termenul legal în vederea preschimbării certificatului de Luptător pentru V. Revoluției Romane din Decembrie 1989, pentru a fi fost propuse de Comisia SSPR spre avizare CPRD-ului trebuiau sa conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la art. 12^1 până la art. 12^5 din H.G. nr. 1707/2006 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, funcție de titlul solicitat, respectiv Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989, Luptător Rănit, Luptător Reținut, Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite și Participant la V. Revoluției Române din Decembrie 1989.

Raportând prevederile textului de lege menționat anterior la situația de fapt din prezenta cauză curtea reține că refuzul pârâtei S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 de a soluționa cererea reclamantului este legal și temeinic ,nefiind corolarul exercitării dreptului de apreciere al autorității publice emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c, i și n din Legea 554/2004 întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art 12^4 ,punctul b și c din H.G. nr. 1707/2006 în sensul de a depune la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:

-copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de pe duplicatul certificatului emis de SSPR ori adeverința de confirmare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990. republicată, cu modificările și completările ulterioare, eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 sau de SSPR, în original sau în copie legalizată, însoțită de documentul din care rezultă depunerea dosarului la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în original sau în copie legalizată, în cazul persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (4);

-copie legalizată sau certificată pentru conformitate de pe brevetul de atestare a titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta nefigurând în niciunul din Monitoarele Oficiale ale R..

În raport de situația de fapt și de drept menționată anterior, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada că i-ar fi fost atribuit titlul de "Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989" în baza Legii nr. 42/1990 și nu a făcut dovada faptului că a depus cerere/dosar de preschimbare potrivit Legii nr. 341/2004, motiv pentru instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

Mai mult decât atât ,instanța învederează faptul că în aprecierea caracterului justificat al refuzului administrativ al pârâtei S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998în privința soluționării cererii reclamantului curtea reține că, de lege lata, în competența funcțională a acesteia nu se regăsește și atribuția referitoarea la atribuirea titlului de Luptător pentru V. Revoluției din Decembrie 1989.

Curtea reține că atribuirea titlului de Luptător pentru V. Revoluției din Decembrie 1989 intră în competența funcțională a Președintelui R. și se acordă prin Decret prezidențial, iar nu în competența funcțională a Secretariatului de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, iar, pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, se preschimbă, de către S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, doar certificatele doveditoare care au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, în perioada 1990-1997.

Or, pentru a fi în prezența unui refuz nejustificat al unei autorități publice în ce privește soluționarea cererii reclamantului este necesar, de plano, ca soluționarea acelei cereri să fie de competența autorității publice care a fost învestită, însă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al unei autorități publice în ce privește soluționarea unei cereri câtă vreme autoritatea publică învestită nu are competența funcțională recunoscută de lege în privința cererii cu care a fost învestită.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, apreciind că sentința civilă nr. 5773, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr._ /3/2010 este neîntemeiată și nelegală deoarece a participat nemijlocit la Revoluția din decembrie 1989 riscându-si viața în cel mai important și periculos obiectiv al comunismului, respectiv Ministerul de Interne, unde a fost la post fix, dotat cu armament, luptând zi și noapte, fără pauză și răgaz, până în ziua de 31.12.1989.

In toată această perioadă nu a părăsit nici o secundă obiectivul, neavând repaus, odihna rezumându-se stând pe un scaun, în rotație cu alți luptători.

Frigul era foarte pronunțat deoarece în clădire nu se făcea căldură, iar geamurile sparte produceau un curent insuportabil, fapt pentru care a rămas cu afecțiune permanentă, pentru toată viața. Hrana care i se servea era foarte greu de asimilat.

De asemenea, contestația sa se referă și la marele număr de revoluționari existent cu certificate, care de fapt au ovaționat cu câteva lozinci și s-au odihnit și au mâncat la casele lor.

Mai aduce la cunoștință faptul că în marea majoritate a orașelor și județelor țării nu s-a tras nici un cartuș însă în prezent sunt mulți revoluționari cu certificate, lucru incomparabil cu activitatea și riscul sau în revoluție.

Prin incheierea nr. 872 din 15.02.2013, inalta Curte de Casatie si Justitie a scos cauza de pe rol si a trimis dosarul la Curtea de Apel pentru solutionarea recursului.

Examinand recursul declarat de reclamant, Curtea retine ca pârâta S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1998 este singura instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar numai după analizarea acestora în comisia constituită la nivelul instituției potrivit art.5 pct.3 din Legea 341/2004.

Curtea reține că reclamantului nu i-a fost conferit în temeiul Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum si răniților din timpul Revoluției din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, titlul de "Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989".

Calitatea de revoluționar se putea dobândi doar în perioada funcționării celor două comisii, respectiv,Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și a Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989 ,or aceste comisii care și-au încetat activitatea, ultima la data de 13 mai 1997, fără ca în această perioadă reclamantul să fi dobândit calitatea de revoluționar.

Potrivit Legii nr. 341/2004 se preschimbă certificatele eliberate în baza Legii nr. 42/1990.

Reclamantul nu a făcut prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovada faptului că a depus un dosar de preschimbare a certificatului de revoluționar eliberat baza Legii nr. 42/1990, mai mult decât atât instanța reține faptul că reclamantului nu i-a fost eliberat în momentul de față un astfel de certificat de revoluționar care să fie preschimbat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin O.G. nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin acordarea titlurilor se înțelege preschimbarea certificatelor doveditoare emise în perioada 1990-1997, și nu acordarea de noi titluri sau calități de revoluționari.

Din cuprinsul Legii nr. 341/2004 a recunoștinței fata de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare rezultă faptul că nu se prevede posibilitatea acordării de noi certificate pentru persoanele cărora nu le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar în temeiul Legii nr. 42/1990, cu modificările și completările ulterioare, ci doar posibilitatea preschimbării certificatelor persoanelor cărora, în urma analizei dosarelor de către instituțiile competente stabilite prin Legea nr.42/1990, cu modificările și completările ulterioare, le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar, și eliberat un document doveditor (brevet, certificat, adeverință).

Potrivit art. 9 alin 1 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, are competenta doar să preschimbe certificatele doveditoare care au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 si de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, în perioada 1990-1997.

Din aceste motive, in baza art. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. C. I. împotriva sentinței civile nr.5773/10.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. R. și S. DE S. PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

U. D. B. V. V. D.

GREFIER,

I. C. D.

Curtea de Apel București

Secția a VIII-a C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond S. O.

Red. jud. B.V./2 ex./11.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4677/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI