Despăgubire. Decizia nr. 2791/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2791/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 45587/3/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2791

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.06.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: F. ȘURCULESCU

JUDECĂTOR: C. P.

JUDECĂTOR: C. I. G.

GREFIER: R. B.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 4654 din data de 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant C. G., în contradictoriu cu intimatul – pârât M. București prin Primar General.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul – pârât M. București prin Primar General, prin avocat M. A. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, fila 10, lipsă fiind recurentul – reclamant C. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa relațiilor solicitate de la recurent, respectiv a 2 exemplare din cererea de recurs, în original semnate, precum și a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

Curtea, având în vedere faptul că recurentul - reclamant nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de instanță la primirea recursului de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 2 lei și timbrul judiciar, în cuantum de 0,15 lei, deși a fost legal citat cu această mențiune, invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului și acordă cuvântul intimatului – pârât M. București prin Primar General pe această excepție.

Intimatul – pârât M. București prin Primar General, prin avocat, solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință, anularea recursului ca netimbrat.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 10.01.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, a fost înregistrat recursul declarat recurentul-reclamant C. G., împotriva sentinței civile nr. 4654 din 20.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.

Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, s-a stabilit, în sarcina recurentului-reclamant, obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

La termenul de judecată din 17.06.2013, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.

Examinând cu prioritate, conform art.137 C.pr.civ., excepția netimbrării recursului - excepție de procedură, dirimantă și absolută – Curtea o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant C. G. nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință de instanță prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 17.06.2013, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 7 din dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea privind taxele judiciare de timbru nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

De asemenea, dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, Curtea va admite excepția cu consecința anularii recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4654 din data de 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurentul – reclamant C. G., în contradictoriu cu intimatul – pârât M. București prin Primar General, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

F. Șurculescu C. P. C. I. G. R. B.

Red. C.I.G./2 ex./

T.B. – S. a IX – a – jud. fond L. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 2791/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI