Anulare act administrativ. Sentința nr. 3407/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 3407/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 3847/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 3407

Ședința publică din 05.11.2013

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Grefier: T. M.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . (fostă MOTUS CEE) SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – DIRECȚIA VENITURI ȘI RECUPERARE CREANȚE având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin avocat M. S. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul reclamantei depune la dosar soluția pronunțată în dosarul_/3/2013 de Tribunalul București, Secția a IX-a. Precizează că soluția nu este irevocabilă și că încă nu este redactată, fiind pronunțată în luna septembrie. În opinia sa, cauza care face obiectul dosarului_/3/2013 și prezenta cauză sunt strâns legate, învederând că decizia atacată în acest dosar a fost emisă de intimată urmare a soluției din dosarul_/3/2013. Apreciază că în prezenta cauză se impune suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului de la Tribunalul București. Totodată, s-ar pune problema competenței acestei instanțe.

Curtea invocă excepția necompetenței pe care o pune în discuție.

Avocatul reclamantei lasă la aprecierea instanței.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2013, reclamanta . (fostă Motus CEE) SRL a formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu – Direcția Venituri și Recuperare Creanțe, contestație împotriva deciziei nr.29/28.03.2013 de respingere a contestației nr._/14.02.2013 privind obligațiile de plată accesorii la fondul pentru mediu, solicitând anularea acesteia și a tuturor măsurilor dispuse prin această măsură.

În motivare, reclamanta arată că prin decizia contestată intimata și-a menținut poziția privind obligarea sa la plata sumei de 6.818 lei reprezentând accesorii solicitate pentru perioada 04.06._10 deși pentru aceeași perioadă, intimata a solicitat aceste accesorii prin intermediul unui alt titlu executoriu, anulat de instanța de judecată potrivit sentinței civile nr._/2012 rămasă definitivă și irevocabilă. În aceste condiții, în prezentul dosar operează autoritatea de lucru judecat.

A mai menționat reclamanta și faptul că suma în cuantum de 6.818 lei este stabilită în mod netemeinic și nelegal fiind în fapt penalități și majorări de întârziere aplicate unui debit achitat în data de 02.12.2010.

În susținere, au fost depuse înscrisuri.

Pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a depus întâmpinare la 12.07.2013 prin care a invocat și solicitat pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței materiale în considerarea faptului că acțiunea are ca obiect anularea unor acte administrative emise de această pârâtă care privesc obligații de plată la Fondul pentru mediu în sumă de 6.818 lei și pe cale de consecință, declinarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția necompetenței, Curtea constată că potrivit art. 10 din legea 554/2004 Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Cum în speță este vorba de contestarea unui act referitor la contribuții de natură fiscală iar valoarea contestată este inferioară valorii de 1.000.000 lei Curtea urmează să constate că nu este competentă material, urmând să decline competența în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta. (fostă MOTUS CEE) SRL cu sediul în București, sector 1, .-107 în contradictoriu cupârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – DIRECȚIA VENITURI ȘI RECUPERARE CREANȚE cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, Corp A în favoarea Tribunalului București Secția a IX- a.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 05.11.2013.

Președinte, Grefier,

S. D. G. T. M.

Red. Jud. SDG

Tehnored. TM/ . ex./2013

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 3407/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI