Despăgubire. Decizia nr. 3625/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 3625/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 10253/2/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3625

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.09.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

JUDECĂTOR - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

GREFIER - A. M. C.

Pe rol soluționarea recursurilor promovate de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor) și de recurentele reclamante D. D., D. D. și P. R. I. împotriva sentinței civile nr. 7767/20.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, dar și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 23.09.2013, când în aceeași compunere a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 7767/20.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantele P. M. R. I., D. C. D. și D. C. D. în contradictoriu cu pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a obligat pârâta să emită decizia cuprinzând titlul de despăgubire în condițiile art. 16 alin. 5-9 și art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 6.11.2001, reclamantele au solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în mun. Oltenița, ., județ Călărași, format din teren aferent în suprafață de 1600 mp și construcție demolată, deci imposibil de retrocedat în natură.

Prin Ordinul nr. 645/26.09.2005, Prefectura Județului Călărași, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 4-7 din Legea nr. 247/2005, după primirea procesului – verbal prevăzut la alin. 2, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarului, sub aspectul verificării legalității soluției de respingere a cererii de restituire în natură, după care centralizează dosarele și le transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După întocmire, raportul de evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire se transmite Comisiei Centrale, care va proceda, după caz, la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Curtea a constatat că, până la data introducerii prezentei acțiuni și nici până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a analiza dosarul într-un termen rezonabil, la dosar nefiind depusă o dovadă în sens contrar.

Potrivit apărărilor din întâmpinarea depusă de pârât, în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape, dosarul fiind analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului-notificat de reclamante, fiind constatat faptul că la dosarul de despăgubire nu există o situație juridică actuală a imobilului teren pentru care au fost propuse măsuri reparatorii.

Curtea a constatat însă că, în raport cu data formulării notificării de către reclamante și chiar cu data înregistrării dosarului la C. pârâtă, a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a unei cereri în procedura administrativă pentru motive ce nu le sunt în niciun fel imputabile reclamantelor.

În aceste condiții, Curtea, în baza art.17 și 18 raportat la art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, a admis în parte acțiunea reclamantelor și, constatând refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii, a obligat pârâtă să finalizeze procedura în condițiile art. 16 alin. 5-9 și art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emițând decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Curtea a reținut, sub acest aspect, că reclamantele au solicitat instanței să stabilească efectiv cuantumul despăgubirilor, însă aceasta nu poate proceda la o substituire în atribuțiile pârâtei, întrucât ar realiza o imixtiune în sfera executivului, care contravine principiului separației puterilor în stat consacrat de Constituție, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs parata C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele motive:

I. Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a faptului că, notificarea a fost depusă acum 10 ani.

Față de cele reținute de către instanța de fond, în cuprinsul art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții:

a)dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b)ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."

În acest context, Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, în cuprinsul art.1 alin. 1 Titlul VII din Legea nr.247/2005 se arată că prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001.

Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.

Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:

1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și

2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.

În acest context, procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

II. Procedura administrativă prevăzută Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, presupune parcurgerea mai multor etape și anume:

- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin.1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării

- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În cazul de față, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantelor, în sensul că dosarul aferent Ordinului nr. 645/2005 emis de către Prefectura Județului Călărași a fost transmis de către acesta din urmă, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.

Totodată, dosarul a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilul-notificat de reclamantă, fiind constatat faptul că la dosarul de despăgubire nu există o situație juridică a 3/7 imobilului teren pentru care au fost propuse măsuri reparatorii. Astfel, prin adresa nr._/2005 emisă de către Primăria Oltenița terenul solicitat de către reclamante este ocupat parțial de parcare pentru care există un contract de concesiune în favoarea BCR. Or, prevederile Legii nr. 10/2001 cat și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prevăd ca în situația în care imobilul poate fi restituit în natură acesta se va restitui. Secretariatul Comisiei Centrale are obligația legală de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.

Astfel, prin adresa nr._/CC/20.01.2010 s-a solicitat Prefecturii Județului Călărași să motiveze acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren solicitat de către reclamante precum și comunicarea unei situații juridice detaliate a ternului solicitat. De asemenea, prin aceeași adresă s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire nr._/CC cu următoarele înscrisuri: copia certificatului de căsătorie, copia de pe actul de identitate valabil al doamnei A. R. S., copia legalizată de pe certificatul de calitate de moștenitor nr. 26/2009 de pe urma defunctului D. C. G..

Dosarul nu a fost completat cu înscrisurile solicitate. Prevederile pct.16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, probate prin H.G. nr. 1095/2005, enumera înscrisurile, ce trebuie să însoțească dispozițiile de soluționarea a notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001.

Aceste dispoziții legale justifică solicitările formulate de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin adresa mai sus amintită, anexată, în copie.

Potrivit art. 21. alin. (1) Titlul VII din legea nr. 247/2005 „dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia".

Decizia de restituire în natură astfel emisă urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Prin urmare, pe baza situației juridice actuale a imobilului teren se poate determina dacă imobilul poate fi restituit parțial în natură sau se pot acorda măsuri reparatorii.

În privința etapei evaluării, aceasta este condiționată de clarificarea aspectelor mai sus amintite.

În speță, s-a făcut aplicarea Deciziei nr.2/28.02.2006, dosarul fiind selectat în vederea soluționării acestuia.

Instanța ce s-a pronunțat pe fondul cauzei nu a analizat apărările formulate de C. centrală, încălcându-se astfel, principiul contradictorialității precum și a dreptului la apărare.

III. Procedura evaluării și a emiterii titlului de despăgubire a fost suspendată, potrivit dispozițiilor OUG nr. 4/2012, dispoziții care sunt de imediată aplicabilitate.

Astfel, potrivit actului normativ enunțat, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.

De reținut că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții împotriva României.

Astfel, a fost supus dezbaterii publice un proiect de act normativ privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, act normativ care ar permite continuarea procesului de acordare a unor astfel de despăgubiri, în condițiile în care, prin hotărârea pilot, la care s-a făcut referire mai sus, se cere instituirea unor măsuri legislative și instituționale, menite să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, s-a constatat ineficienta sistemului actual de acordare a despăgubirilor, inclusiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se depun eforturi susținute în vederea creării unui nou cadru legislativ, avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, C. C. nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care s-a solicitat ca, în soluționarea prezentei cauze, să se aibă în vedere aceste aspecte.

Totodată, s-a solicitat să se observe că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.

IV. În privința termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G.nr.4/2012, au fost învederate următoarele aspecte:

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărâri CEDO din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.

În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012.

Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.

Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G.nr.4/2012.

Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012, în intervalul de timp de 6 luni, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandată hotărârea CEDO amintită.

În aceste condiții, nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru 6 luni, întrucât, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până la reformarea legislației în domeniu, astfel că sentința recurată este în discordanță cu această intenție exprimată în O.U.G.nr.4/2012.

Totodată, prin instituirea acestui termen de 6 luni, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamant, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiul cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.

Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art. 304¹ din Codul de Procedură Civila, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.

În drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă, iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe au formulat recurs și reclamantele P. R. I., D. I. și D. D. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării paratului sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantelor în cote de 1/3 pentru Petrosanu I. R. și de 1/6 pentru D. D. și D. D., cu luarea în considerare a valorii imobilului astfel cum a fost stabilita prin raportul de expertiza efectuat în cauza.

În motivare, au fost învederate următoarele:

Corect a reținut prima instanța faptul ca, în urma notificării formulata de reclamante în baza Lg.10/2001 și înregistrată în data de 6.11.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc E. A., prin care s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul construcții și teren aferent în suprafața de 1600 mp., situat mun. Oltenița, ., jud. Călărași, Prefectura Județului Călărași entitate notificata, a emis ORDINUL 645/26.09.2005, prin care a propus acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent dispoziției a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșata procedura administrativa prevăzuta de Titlul VII din Legea 247/2005.

Din actele administrate respectiv dosarul administrativ atașat, rezulta ca de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei (anul 2005) și pana la soluționarea cauzei, parata nu a îndeplinit niciuna din obligațiile ce-i revin conform art.16 alin.4-7 din Lg.247/2005.

De asemeni, corect a reținut instanța ca în raport de data înregistrării notificării, respectiv a dosarului la C., „a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a unei cereri în procedura administrativa pentru motive ce nu sunt în nici un fel imputabile reclamantelor”.

Greșit insa a procedat prima instanța, când deși a constatat „îndeplinite condițiile art.17 și 18 din Lg.554/2004" și „refuzul nejustificat al paratei de soluționare a cererii", în mod nelegal și netemeinic, a admis acțiunea reclamantelor doar în parte.

Potrivit dispozițiilor legale în materie - Titlul VII din Legea nr.247/2005 (citat chiar de instanța), procedura de soluționare a notificării/cererii formulata în temeiul Legii nr.10/2001, presupune atât procedura obținerii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire cat și stabilirea cuantumului despăgubirilor. Prin urmare, în atribuțiile paratei de soluționare a notificării este inclusa și aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor (numirea expertului și stabilirea valorii prin raportul de evaluare), care încheie procedura de soluționarea a cererii/notificării stabilita de lege în sarcina Comisiei Centrale.

În speța, instanța constatând trecerea termenului rezonabil și ca parata refuza soluționarea cererii, constata inclusiv refuzul nejustificat al Comisiei, de a stabili cuantumul despăgubirilor (echivalentul valorii de piața a imobilului);

Motivarea hotărârii făcuta de Curte, este contradictorie, în sensul ca:

După ce la penultimul paragraf de la fila 4 din hotărâre, Curtea retine ca urmează sa admită acțiunea reclamantelor (în baza art.17 și 18 raportat la art.8 alin. i teza a II a din Lg. nr.554/2004 ... „urmează sa admită acțiunea reclamantelor, constatând refuzul nejustificat al paratei de soluționare a cererii, sa o oblige sa finalizeze procedura în condițiile art.16 alin.5-9 și art.17 din Titlul VII al Legii nr.247/2005. emițând decizia reprezentând titlul de despăgubire", la ultimul paragraf (fila 4) consemnează ca în privința stabilirii efectiv a cuantumului despăgubirilor, instanța „nu poate proceda la o substituire în atribuțiile paratei".

Este nelegala hotărârea și motivarea instanței pe aspectul respingerii cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, întrucât:

Pe parcursul desfășurării procesului, la solicitarea reclamantelor instanța a admis și administrat ca proba expertiza tehnica imobiliara pentru stabilirea valorii imobilului preluat abuziv, în vederea cuantificării despăgubirilor cuprinse în titlul de despăgubire, considerând-o ca fiind pertinenta și utila cauzei:

În cazul în care instanța considera, stabilirea cuantumului/valorii despăgubirilor, „o imixtiune în sfera executivului" (așa cum motivează la pag.4 din hotărâre), ne întrebam care sunt argumentele pentru care aceeași instanța a considerat administrarea probei cu expertiza tehnica imobiliara ca fiind utila cauzei.

Prima instanța a stabilit și constatat refuzul paratei de soluționare a cererii reclamantelor (inclusiv de stabilire a contravalorii despăgubirilor) și tot instanța a decis sa admită acțiunea reclamantelor, acțiune care are ca petit și stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Nu se poate considera o substituire în atribuțiile Comisiei, respectiv o imixtiune în sfera executivului, atâta timp cat stabilirea cuantumului despăgubirilor face parte din procedura de soluționare a notificării, procedura pe care parata refuza s-o finalizeze.

În aceste condiții și instanța de judecata respinge cererea cu motivarea sus-arătata, rezulta ca practic reclamantelor le este oprit accesul la justiție, nemairămânându-le nici o cale prin care sa-și poată realiza un drept recunoscut prin lege.

Sentința atacata este nelegala, existând contradicție intre considerente și dispozitivul hotărârii.

În urma analizei probelor administrate în cauza și a textelor de lege aplicabile în speța, prima instanța ajunge la concluzia consemnata în penultimul paragraf al pag.4 din hotărâre, potrivit căreia: „Curtea - urmează sa admită acțiunea reclamantelor".

Dispozitivul sentinței insa, „Admite în parte acțiunea precizata formulata de reclamante...".

În drept, au fost invocate disp. art. 282 și urm. C.pr.civ., iar în dovedire a fost propusă proba cu înscrisuri.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal însă, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și pentru considerentele expuse în încheierea de ședință din data de 28.02.2013, a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată din 23.01.2014, scoasă cauză de pe rol și trimis dosarul pe cale administrativă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ cu prim termen de judecată la 16.09.2013.

La data de 10.09.2013 recurenta pârâtă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar cerere privind introducerea în prezenta cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) pentru următoarele motive:

Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii "nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu "dispozițiile acesteia astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul Instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi" (art. 4).

Potrivit acestui act normativ, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17, alin.1, lit. a din lege, noua comisie validează / invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În drept, au fost invocate Legile nr. 165/2013, nr. 10/2001, republicată și nr. 247/2005.

La aceeași dată recurenta pârâtă a depus la dosar note de ședință prin care a învederat următoarele:

I. Cererea introductivă de instanță formulată de către reclamante este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

1. Ulterior datei la care reclamanții au depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire era suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13.

Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.

Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.

2. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Prin același act normativ a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, s-a făcut precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

3. Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Ordinului nr. 645/26.09.2005 emis de către Prefectura Județului Călărași, și înregistrat sub nr._/CC, s-au făcut următoarele precizări:

Ca urmare a analizării dosarului, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/CC, s-a constatat că dosarul de despăgubire trebuie completat cu următoarele înscrisuri: identificarea imobilului construcție pentru care ați înțeles să acordați măsuri reparatorii prin Ordinul mai sus-amintit, cu indicarea tuturor detaliilor constructive (an edificare, materiale folosite la edificare, destinația clădirilor, suprafețele acestora pentru flecare corp în parte), menționând și înscrisurile care au stat la baza propunerii Prefecturii Județului Călărași. Facem precizarea că aceste informații ne sunt necesare.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Întrucât potrivit art. 17, alin. 1, lit. a C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, va proceda la validarea/invalidarea, în tot sau în parte a deciziei emise de instituția amintită mai sus;

- înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinația întregii suprafețe de teren (1600 mp) la data preluării abuzive, precum și, după caz, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte. Totodată, în situația în care, terenul sau o parte din acesta avea destinația "agricol" la data preluării abuzive, este necesar a se depune la dosar o adeverință din care să reiasă suprafața totală reconstituită .precum și localitățile în care a avut loc reconstituirea;

- copia certificatului de moștenitor întocmit în urma decesului domnului D. G. N. (decedat în anul 1954), precum și negație în ceea ce privește dezbaterea succesiunii, aceasta urmând a se solicita Camerei Notarilor Publici, din raza căreia, defunctul a avut ultimul domiciliu;

- copia certificatului de moștenitor întocmit în urma decesului domnului D. N. precum și negație în ceea ce privește dezbaterea succesiunii, aceasta urmând a se solicita Camerei Notarilor Publici, din raza căreia, defunctul a avut ultimul domiciliu; ....

- copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 2029/2000, prin care terenul în suprafață de 212 mp, a intrat în proprietatea S.C. Nutricom S.A. Oltenița.

Prin adresa nr._/CC/12.08.2013 s-au solicitat comunicarea înscrisurilor mai sus menționate.

Aceste înscrisuri au fost solicitate atât prefecturii amintite cât și intimatelor reclamante, motiv pentru care s-a solicitat instanței, în virtutea rolului activ să solicite atât Instituției Prefectului Județului Călărași cât și intimatelor reclamante completarea dosarului de despăgubire cu înscrisurile mai sus menționate.

Având în vedere lipsa înscrisurilor solicitate, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Acest termen începe să curgă de la data la care i se comunică în scris persoanei îndreptățite solicitarea privind completarea dosarului său.

Pe cale de consecință, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului anterior amintit, Secretariatul Comisiei Naționale va proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii doar în baza documentelor existente în dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a dispoziției al cărei beneficiar este reclamanta.

Termenul de decădere prevăzut de art. 32 al Legii nr. 165/2013 poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

În speță, soluționarea dosarului înregistrat sub nr._/CC se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care s-a făcut referire mai sus.

În aceste condiții, pretențiile reclamantei, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin - Legea nr.165/2013, dosarul aferent Ordinului nr. 645/2005 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.

II. Cu privire la obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire s-a învederat faptul că această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art.34 alin. 1 din Legea nr.165/2013.

Astfel, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit noilor dispoziții legale în vigoare, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.17 alin. 1 lit. a din Legea nr.165/2013, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."

Prin urmare, având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr.165/2013, solicitarea de evaluare a dosarului de despăgubire nr._/CC precum și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu își mai găsesc aplicabilitatea.

Având în vedere aspectele expuse, precum și prin raportare la modificările aduse cadrului legislativ privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentința recurate în sensul respingerii acțiunii formulată de către reclamantele Petrosanu R. I., D. D. și D. D. ca prematur formulată.

La termenul de judecată din 16.09.2013 a fost introdusă în cauză C. Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Niciuna dintre părți nu a formulat întâmpinare în raport de recursul părții adverse.

În contextul amânării pronunțării, numai recurenta pârâtă a formulat note de ședință la data de 20.09.2013 (respectiv la data de 23.09.2013).

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

Asupra cererii de probatorii formulată de recurentele reclamante

Analizând coroborat dispozițiile Codului de procedură civilă privind judecata în primă instanță, incidente și judecatei în faza recursului, potrivit disp. art. 316 C.pr.civ., Curtea constată că părțile pot propune probe până la momentul constatării cauzei în stare de judecată și acordării cuvântului în cadrul dezbaterilor, orice solicitare formulată ulterior acestui moment impunându-se a fi respinsă ca tardivă.

În speță, se constată că recurentele reclamante nu au formulat o cerere de probe la momentul discutării chestiunilor prealabile, respectiv anterior acordării cuvântului asupra incidenței Legii nr. 165/2013, asupra excepției prematurității invocată de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor prin notele de ședință, asupra calificării acesteia ca și motiv de recurs de ordine publică, dar și asupra fondului recursurilor.

Astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la data de 16.09.2013, apărătorul recurentelor reclamante nu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri noi la momentul la care a avut cuvântul asupra acestui aspect, iar, ulterior, a arătat expres, la întrebarea instanței, că nu mai are de invocat alte aspecte sau excepții (în afara celor deja consemnate și discutate).

Mai mult, în ce privește propunerea de probe noi cât privește recursul părții adverse, de moment ce apărătorul recurentelor reclamante a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile pe care recurenta pârâtă le-a menționat în notele de ședință, dar și în adresa anexată la acestea, sens în care dorește să facă demersuri pentru a depune respectivele înscrisuri, Curtea constată că se impunea formularea unei întâmpinări la acest recurs prin care să se răspundă criticilor formulate, cu respectiva ocazie fiind anexate și înscrisurile cerute în probațiune.

Or, de moment ce partea nu a formulat întâmpinare la respectivul recurs în condițiile art. 308 alin. 2 C.pr.civ., nu a propus probe în combaterea pretențiilor recurentei pârâte și nu a anexat înscrisurile în dovedire (inclusiv în raport de disp. art. 115 și urm. C.pr.civ.), este decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică, conform disp. art. 108 C.pr.civ.

Întâmpinarea este obligatorie, inclusiv în faza procesuală a recursului, astfel că neformularea acesteia în termenul prevăzut de lege atrage ca și sancțiune decăderea părții din dreptul de a mai propune probe.

Așa fiind, având în vedere neformularea întâmpinării la recursul recurentei pârâte, recurs înregistrat la data de 28.06.2012, nedepunerea de înscrisuri tocmai în combaterea motivelor de recurs ale părții adverse, neformularea unei cereri în acest sens anterior acordării cuvântului în dezbaterea recursurilor, Curtea apreciază că formularea unei cereri de probe cu ocazia cuvântului acordat în cadrul dezbaterilor pe fond este tardivă, urmând a o respinge ca atare.

Aceeași soluție se impune pentru identitate de rațiune în ceea ce priveștecererea recurentelor reclamante de încuviințare a probei cu înscrisuri în dovedirea recursului propriu, cerere formulată în aceleași condiții.

Așadar, asupra acestui din urmă aspect, având în vedere că potrivit disp. art. 305 C.pr.civ. în recurs este admisibilă numai proba cu înscrisuri, dar și împrejurarea că odată cu cererea de recurs se anexează și înscrisurile de care partea înțelege să se folosească în probațiune, întrucât recursul reclamantelor nu este însoțit de niciun act, iar o cerere în acest sens nu a fost formulată până la momentul acordării cuvântului în cadrul dezbaterilor asupra recursului, Curtea constată că formularea unei astfel de cereri ulterior acestui moment procesual, cu ocazia cuvântului acordat în susținerea recursului, este de asemenea tardivă, impunându-se a fi în mod similar respinsă.

Asupra excepției nulității recursului

Susține autorul excepției că este nul recursul formulat de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor dar neînsușit de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Curtea constată însă, contrar poziției recurentelor reclamante prin avocat, că în speță este vorba de o transmisiune a calității procesuale de la fosta instituție C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, noii instituții, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, transmisiune ce a operat de plin drept, ope legis, necondiționat de manifestarea de voință a vreunei instituții și fără necesitatea exteriorizării unui astfel de acord în vreo formă anume, respectiv prin însușirea recursului în mod expres sau tacit dar neîndoielnic de către noua instituție.

Potrivit disp. art. 17 alin. 1 teza I din Legea nr. 165/2013 „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru” iar potrivit art. 18 alin. 3 din același act normativ „C. Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare”.

În raport de aceste prevederi legale, dar și de celelalte dispoziții ale menționatei legi, rezultă că nu există niciun temei pentru a pretinde Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să-și însușească recursul formulat, sub sancțiunea anulării căii de atac în caz contrar.

Întrucât, așa cum s-a și consemnat în încheierea de ședință de la 16.09.2013, s-a constatat că a operat subrogarea legală a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea apreciază că aceasta a preluat întocmai poziția procesuală a fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în consecință toate drepturile și obligațiile acesteia, fiindu-i opozabile actele întocmite de aceasta ori în contradictoriu cu aceasta.

Că aceasta este interpretarea corectă rezultă și din dispozițiile art. 4 ale Legii nr. 165/2013, prin care se prevede în mod expres incidența în speță a menționatului act normativ, cu toate consecințele juridice aferente.

În consecință, excepția nulității recursului este neîntemeiată, Curtea urmând a o respinge ca atare.

Asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, calificării ca și motiv de recurs de ordine publică, dar și asupra excepției tardivității acestui motiv de recurs

Curtea apreciază cu prioritate că se impune calificarea acestui incident ca și motiv de recurs de ordine publică, pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.

Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.

Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.

Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.

Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.

Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.

Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, iar excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.

De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs, rezultă din faptul că este invocat de către recurenta pârâtă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.

Curtea va califica pentru aceste motive excepția prematurității invocată de recurenta pârâtă ca și motiv de recurs de ordine publică.

În continuare, analizând excepția prematurității cererii, Curtea urmează să o respingă ca nefondată întrucât dreptul subiectiv pretins de reclamante la data sesizării instanței, 22.10.2010, este un drept actual, acestea sesizând instanța prin demersul judiciar cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii și invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 247/2005, astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.

Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.

Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantelor. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamantelor, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.

Se mai impune o ultimă precizare. Este neîntemeiată excepția tardivității invocării acestui motiv de recurs, excepție invocată de recurentele reclamante prin avocat, urmând a fi astfel respinsă. Nu poate fi primită susținerea tardivității invocării incidenței OUG nr. 4/2012 și a Legii nr. 165/2013 de către recurenta pârâtă față de termenul în care trebuie motivat recursul (respectiv prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în condițiile art. 303 alin. 1 C.pr.civ.) întrucât aceste aspecte sunt, conform argumentelor ce preced, motive de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, potrivit disp. art. 306 alin. 1 și 2 C.pr.civ.

Asupra recursului formulat de recurenta pârâtă

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantelor constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr._/CC, operațiune conformă procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Au mai relevat reclamantele nerespectarea de către instituția pârâtă a dreptului lor la soluționarea pretențiilor într-un termen rezonabil, aspect subsumat conceptului de refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamantelor, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.

Potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 165/2013:

„Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la transmiterea dosarului unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.

Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.

Potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 165/2013:

„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.

(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.

De asemenea, potrivit disp. art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ:

„În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.

Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamantelor, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Totodată, edificator din perspectiva termenului fixat de prima instanță în vederea executării obligației trasate în sarcina pârâtei, în lipsa oricărei specificații, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței (art. 24 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004), Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.

În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată.

Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la soluționarea dosarului reclamantelor cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 pe de o parte întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamante, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte procedând astfel instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.

În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamantelor.

Astfel, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 22.10.2010, iar sentința recurată a fost pronunțată la data de 20.12.2011, până la acest moment a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Actul normativ menționat a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 15.03.2012, iar conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”.

Potrivit articolului unic din ordonanța invocată:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Așadar, deși la data sesizării instanței și respectiv la data pronunțării hotărârii pe fond se putea analiza și constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în contextul în care menționata hotărâre nu este și irevocabilă, neputând fi deci reținută o rea credință a pârâtei pentru nepunerea în executare, Curtea observă că până la acest moment a fost suspendată prin voința legiuitorului obligația Comisiei de emitere a titlului de despăgubire.

Nu mai poate fi obligată recurenta pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare, respectiv:

„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,

având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,

întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor,

întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor,

având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,

având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare",

ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.

De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.

Dar Curtea are în vedere, deopotrivă, dispozițiile OUG nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, respectiv:

„ARTICOL UNIC

(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamantelor este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prev. de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul promovat de recurenta pârâtă, să modifice în parte sentința recurată în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Având în vedere aceste motive de fapt și de drept, respectiv procedura de urmat în continuare de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării pe fond a dosarului reclamantelor, nu vor mai fi analizate motivele invocate de recurenta pârâtă și care pot fi subsumate problemelor de fond ce pot fi ridicate în speță, spre exemplu împrejurarea că dosarul reclamantelor nu era complet, lipsind o . înscrisuri, considerent pentru care a și fost emisă adresă la data de 12.08.2013 (conform actelor depuse în recurs).

Asupra recursului formulat de recurentele reclamante

Curtea constată că recurentele reclamante au solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire cu luarea în considerare a valorii imobilului astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză.

Curtea va respinge acest recurs ca fiind nefondat atât pentru considerentele mai sus expuse și care justifică admiterea recursului recurentei pârâte și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantelor ca fiind neîntemeiată (respectiv lipsa cadrului legal în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013), dar și pentru următoarele considerente:

În primul rând, analizând dispozițiile Legii nr. 247/2005 și procedura instituită de acest act atât din punct de vedere administrativ cât și din punct de vedere jurisdicțional, constată prezenta instanță că reprezintă operațiuni conforme procedurii administrative atât desemnarea unui evaluator cât și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ambele de competența fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, potrivit disp. art. 16 din Titlul VII al menționatei legi, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate (a cărei legalitate se analizează în speță):

„(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2¹) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(2²) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(6¹) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare desemnate de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, deținătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada și numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.

(6²) Deținătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (6¹) vor fi înștiințați în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.

(6³) În caz de refuz, . în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(6⁴) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanților societății de evaluare, băncile, notarii publici, agențiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum și orice alți deținători de informații privind tranzacțiile cu proprietăți imobiliare sunt obligați să le comunice de îndată, în scris, datele și informațiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligația de a asigura secretul datelor și informațiilor astfel primite.

(6⁵) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să-i acorde concursul pentru obținerea datelor și informațiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum și pentru îndeplinirea oricărei alte activități în același scop.

(7) În baza raportului de evaluare C. C. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(8) Dispozițiile alin. (1)-(2) și (7) se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație”.

Așadar, în soluționarea dosarului reclamantelor, pârâta trimite dosarul unui evaluator sau societăți de evaluare, urmând a emite decizia pe baza raportului ce urmează a fi elaborat. Desigur că fiecare etapă poate fi contestată de reclamante ca și persoane îndreptățite la despăgubiri, atât în baza Legii nr. 247/2005, dar și în baza Legii nr. 554/2004, urmând ca instanța competentă să analizeze legalitatea actului administrativ emis sau eventualul refuz nejustificat, dar nu să procedeze la efectuarea unei expertize cu obligarea autorității administrative la reținerea valorii rezultate și la emiterea în consecință a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Este corectă soluția instanței de a respinge aceste pretenții ale reclamantelor ca fiind neîntemeiate, prin dispozițiile legale anterior redate fiind expres prevăzută competența funcțională a autorității administrative ce se impune a fi respectată și cenzurată doar pentru legalitate (în condițiile legii).

În plus față de acestea, trebuie avute în vedere și soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, potrivit disp. art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform acestui din urmă text de lege, alin. 1 și 2:

„(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății”.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța poate obliga instituția pârâtă la trimiterea dosarului la evaluator, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, dar nu și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un anumit cuantum determinat (prin raport de expertiză judiciară) al despăgubirilor.

Instanța nu poate suplini locul și rolul instituției administrative, putând doar cenzura pentru legalitate un act al administrației ori sancționa refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

În ce privește susținerea recurentelor reclamante în sensul că motivarea hotărârii primei instanțe este contradictorie, aceasta este neîntemeiată. Motivul de recurs formulat nu se verifică, recurentele redând trunchiat pasaje din considerentele sentinței criticate. Constată prezenta instanță, diferit de critica formulată, că prima instanță a subliniat expres că va admite în parte acțiunea, menționând atât capătul de cerere care va fi admis, obligația statuată în consecință în sarcina pârâtei, dar și capătul de cerere apreciat ca fiind neîntemeiat cu o motivare corespunzătoare a acestei din urmă soluții. Nu se verifică așadar motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. în sensul de a se specifica faptul că se admite acțiunea reclamantelor, dar și că instanța nu poate proceda la o substituire în atribuțiile pârâtei.

Împrejurarea că sentința ar fi nelegală întrucât pe parcursul desfășurării procesului ar fi fost încuviințată și respectiv administrată proba cu expertiza imobiliară pentru stabilirea valorii imobilului pentru ca în final să arate că nu poate stabili cuantumul despăgubirilor fără a realiza o imixtiune în sfera executivului, acesta nu poate fi reținută de prezenta instanță.

Pe de o parte, critica nu poate fi încadrată în niciun motiv de recurs, respectiv nici în disp. art. 304 și nici în disp. art. 304¹C.pr.civ.

Pe de altă parte, faptul că în cursul unei cercetări judecătorești este încuviințată o probă (cu expertiza, eventual) nu justifică, de plano și în toate cazurile, admiterea acelei cereri de chemare în judecată și obligarea pârâtei la o anumită prestație conform respectivei probe încuviințate și administrate.

Împrejurarea că într-un caz dat se încuviințează administrarea unei probe ce nu este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei nu face ca hotărârea să fie nelegală și/sau netemeinică, ea putând să corespundă adevărului, să fie conformă dispozițiilor legale, deci să fie corect determinată situația de fapt, iar norma de drept corect aplicată, neverificându-se niciun motiv de modificare sau casare.

În sfârșit, este neîntemeiată și critica în sensul că ar exista contrarietate între considerente și dispozitiv, respectiv că în considerente s-ar fi menționat că se admite acțiunea reclamantelor, pentru ca în dispozitiv să se menționeze că se admite în parte.

Analizând dispozițiile hotărârii in extenso, dar și pe cele ale minutei, Curtea constată că prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantelor, iar nu în tot, arătând motivat de ce admite anumite pretenții și respinge alte pretenții. În penultimul paragraf al pag. 4 din hotărâre, este consemnat că urmează a fi admisă în parte acțiunea reclamantelor, iar nu astfel cum arată recurentele reclamante, respectiv că ar urma a fi admisă acțiunea, subînțelegându-se că în tot.

Dar și dacă ar fi reală susținerea reclamantelor și ar fi fost omisă sintagma „în parte”, Curtea apreciază că nu ar fi vorba decât de o eroare materială de moment ce în minută se arată expres că se admite în parte acțiunea reclamantelor, arătându-se capătul de cerere la care pârâtul este obligat, dar și că se respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată, cu ocazia redactării in extenso a hotărârii arătându-se evident ce anume se respinge și pentru ce considerente de fapt și de drept.

Nu există niciun motiv, prin urmare, pentru a fi admis recursul reclamantelor.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de probatorii formulată de recurentele-reclamante în cadrul dezbaterilor pe fond ca tardivă.

Respinge excepția nulității recursului invocată de recurentele-reclamante ca nefondată.

Califică excepția prematurității invocată de recurenta-pârâtă ca fiind motiv de recurs de ordine publică.

Respinge excepția tardivității acestui motiv de recurs, invocată de recurentele-reclamante ca nefondată.

Respinge excepția prematurității ca nefondată.

Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante D. D. șiD. D.ambele cu domiciliul în București, .. 13, ., ., sector 2 și P. R. I.cu domiciliul în București, .. 7, sector 1, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor) cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. M. P. M. D. A. V.

GREFIER

A. M. C.

Red./Dact. MMP

2 ex. – 30.09.2013

Curtea de Apel București – Secția a VIII - C.

Jud. fond V. N.

← Despăgubire. Decizia nr. 846/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... →

Despăgubire. Decizia nr. 3625/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 3625/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI