Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 26/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 279/116/2012

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 26

Ședința publică de la data de 07.01.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – C. M. F.

JUDECĂTOR - B. C.

JUDECĂTOR - V. H.

GREFIER - H. M.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant D. L., împotriva sentinței civile nr. 493 din 27.03.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ (APIA)- CENTRUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant D. L. prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar (fila 26 dosar fond) și intimata-pârâtă APIA –Centrul Județean Călărași prin consilier juridic cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatei-pârâte depune la dosar înscrisurile solicitate, respectiv deciziile emise de intimată în ceea ce privește pe recurent.

La interpelarea instanței reprezentantul intimatei-pârâte arată că documentația aferentă deciziilor nu cuprinde alte înscrisuri decât cele aflate la fondul cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.

Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și anularea deciziei nr. 034/ din 06.01.2012. Învederează că a solicitat încă din anul 2007 cerere de sprijin de acordare de plăți pentru ovine, cerere ce i-a fost admisă, deoarece îndeplinea condițiile pe care trebuia să le îndeplinească pentru a beneficia de plăți. A încasat fără probleme aceste sume până în anul 2012 când i s-a comunicat procesul-verbal de constatare debit, în care s-a constatat că figura cu debite la bugetul de stat. Cu toate că pârâta a considerat sumele încasate ca fiind necuvenite, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că îndeplinea condițiile de eligibilitate prevăzute de OMADR nr. 295/2007 pentru a beneficia de sprijin financiar. Învederează instanței să aibă în vedere și adeverința din 01.02.2012 eliberată de Primăria Orașului Budești, în care se menționează faptul că la data de 21.05.2007 nu figurează cu debite restante la bugetul de stat și că debitele aferente anului 2007 au fost achitate în anul 2008. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, arată că la data efectuării controlului recurentul D. L. înregistra datorii la bugetul de stat, ceea ce vine în contradicție cu declarația acestuia pe propria răspundere. Ulterior prin contestația formulată și înregistrată la APIA, conform certificatului de atestare fiscală, la data emiterii recurentul nu înregistrează datorii restante cu precizarea că debitele aferente anului 2007 au fost achitate în anul 2008. Pe cale de consecință decizia a cărei anulare se solicită emisă de APIA – Centrul Județean Călărași este întemeiată și legală.

Curtea, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului din prezenta cauză, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 493 din 27.03.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași-Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. L. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură- Centrul Județean Călărași.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea introdusă la Tribunalul Călărași-Secția Civilă la data de 07.02.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul D. L., domiciliat în or.Budești, ., a formulat contestație împotriva deciziei nr.034/06.01.2012 emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Călărași, cu sediul în Călărași, ..26, ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei menționată mai sus prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea de subvenții pentru animale cu motivația că ar avea datorii la bugetul local.

În motivarea cererii sale reclamantul arată că din motive care nu îi sunt imputabile, a intrat în posesia adeverinței care atestă că în anul 2007 nu a avut debite față de bugetul local.

Cererea nu este motivată în drept.

În dovedirea cererii sale reclamantul a depus înscrisuri, în copie.

Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantului ca fiind netemeinică arătând că prin cererea de sprijin ovine nr.309/106 din data de 21.05.2007, reclamantul a solicitat acordarea de plăți pentru ovine în sumă de 1855,00 lei.

Mai arată că pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul plăților naționale complementare directe în zootehnie, solicitanții trebuie să depună o cerere de plată ovine/caprine și să îndeplinească condițiile speciale și criteriile de eligibilitate prevăzute de art.3 din OMADR nr.295/2007.

Conform prevederilor legale care reglementează cele două forme de sprijin în cadrul Plăților Naționale Directe Complementare (PNDC), una din condițiile specifice privind modul de implementare, condițiile specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în domeniu a cererii de sprijin financiar formulată de solicitantul-fermier este: „să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei”.

Pârâta apreciază că în acest sens, condiția a fost realizată, documentul care a însoțit cererea de acordare a sprijinului financiar a fost declarația pe propria răspundere dată în baza prevederilor art.292 Cod penal de către solicitantul-fermier privind lipsa datoriilor la bugetul local și/sau bugetul de stat.

Prin adresa nr._/24.10.2011 Primăria Orașului Budești a comunicat faptul că D. L. înregistrează datorii restante la bugetul local, ceea ce vine în contradicție cu declarația pe propria răspundere că nu are datorii la bugetul local.

Totodată, pârâta susține că ulterior, prin contestația formulată și înregistrată la A.P.I.A. sub nr._/300/29.12.2011, conform certificatului de atestare fiscală nr._/29.12.2011, la data emiterii fermierul nu înregistrează datorii restante, cu precizarea că ”debitele aferente anului 2007 au fost achitate în anul 2008 rezultând datorii restante la bugetul local la data de 21.05.2007, deoarece impozitele și taxele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se plătesc anual, în rate egale, la 15 martie și 30 septembrie inclusiv și declarația pe propria răspundere nu conține date conform cu realitatea.

În drept, pârâta și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art.200 și urm. Cod procedură civilă, prevederile OUG nr.125/2006 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.139/2007, OMADR nr.295/2007.

Pârâta a depus înscrisuri, în copie.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.(2) Cod procedură civilă.

Reclamantul a depus la data de 12.03.2012, răspuns la întâmpinarea pârâtei, arătând că după cum rezultă din adresa nr.1365/01.02.2012, eliberată de către Primăria Budești, la data de 21.05.2007 nu figura cu debite restante, adeverința fiindu-i eliberată după ce verificându-se rolul proprietății s-a constatat că în anul 2007, nu achitase decât debitul aferent terenului extravilan, fără achitarea impozitului pe locuință, întrucât în mai 2007 acesta era un bun litigios care constituia obiectul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oltenița.

Mai arată că de bună credință, după ce situația imobilului s-a clarificat a plătit impozitul, situație de fapt consacrată de către adresa nr.1365/01.02.2012 emisă de Primăria Budești.

Totodată, precizează că după cum rezultă din Decizia nr._ i s-a admis contestația înregistrată sub nr.2348/26/P/17.02.2012 din care rezultă că nu avea la acea dată datorii restante la bugetul local și că împrejurarea că a plătit debitul către bugetul local mai târziu este consecința obiectivă a faptului că la data respectivă, locuința se afla în litigiu, plata ulterioară fiind dovada bunei sale credințe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin decizia nr.034/06.01.2012, emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, potrivit art.1 al acesteia, contestația formulată de reclamantul D. L., cu domiciliul în orașul Budești, . și înregistrată la Agenție sub nr._/300/29.12.2011, a fost respinsă, beneficiarul având un debit de 1855 lei, la care se adaugă penalități conform prevederilor legale în vigoare.

Pentru a decide astfel, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași a reținut că la data depunerii cererii – 21.05.2007, în baza documentelor anexate contestatorul avea datorii la bugetul local.

Potrivit art.1 din Decizia nr.089/24.02.2012 emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, contestația formulată de reclamantul D. L.,, cu domiciliul în orașul Budești, . și înregistrată la Agenție sub nr.2358/26/P/17.02.2012, s-a admis, întrucât beneficiarul nu avea datorii restante la bugetul local la data depunerii cererii – 21.05.2007.

Având în vedere că prin Decizia nr.089/24.02.2012 au fost anulate efectele (consecințele) Deciziei nr.034/06.01.2012, ambele emise de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, reclamantul fiind exonerat de debitul în sumă de 1855 lei și penalitățile aferente, tribunalul a apreciat ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul D. L., în temeiul art. 304 indice 1 Cod Procedură Civilă și art. 20 din Legea nr. 554 / 2004 - Legea Contenciosului Administrativ, a formulat recurs, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1.În principal, admiterea recursului si trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond, in temeiul art. 312 alin. 3 Cod Procedura Civila.

2.În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării deciziei nr. 034 / 06.01.2012 de soluționare a contestației nr._ / 300 / 29.12.2011, emisa de Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura, Centru Județean Călărași, contestație formulata împotriva procesului - verbal de constatare nr._ din 25.11.2011.

În motivarea recursului au fost invocate următoarele argumente:

1. În ceea ce privește casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, consideră ca se impune acest lucru având în vedere faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, atâta timp cât în considerentele sentinței recurate a reținut faptul că respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, aspect care însă nu a mai fost preluat și în dispozitivul sentinței, cu toate că nu este incident acest aspect, având în vedere faptul că prin decizia nr. 089 / 24.02.2012 emisă de intimata - parată i-a fost respinsa contestația pe care a formulat-o împotriva procesului - verbal de constatare debit nr.1446 din 25.01.2012, nicidecum nu i-a fost admisă această contestație.

2. În cazul în care se va trece peste aceste aspecte, solicită să se aibă în vedere că prin cererea de sprijin ovine nr. 309 / 106 din data de 21.05.2007, a solicitat acordarea de plăți pentru ovine, iar această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile OMADR nr. 295 / 2007, care prevedeau la data de 21.05.2007, care erau condițiile pe care trebuia sa le îndeplinească pentru a beneficia de plăți în cadrul plăților naționale complementare directe in zootehnie.

Urmare verificării efectuate de autoritatea competentă, i-a fost admisă cererea si a primit un sprijin financiar pentru anul 2007, în cuantum de 1855,00 lei. Începând cu anul 2007 și până în anul 2010, a depus anual câte o cerere pentru a beneficia de acest sprijin, cereri care i-au fost admise, primind astfel sume de bani în temeiul OMADR nr. 295 /2007.

A încasat fără probleme aceste sume pana cursul anului 2012 când mi s-a comunicat procesul - verbal de constatare debit nr._ / 25.11.2012, prin care s-a dispus obligarea sa la restituirea sumei încasate in anul 2007, respectiv 1855,00 lei, întrucât s-ar fi constatat faptul ca la data de 21.05.2007 figura cu debite restante la bugetul de stat, astfel ca nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de sprijin financiar pentru bovine - ovine in temeiul OMADR nr. 295 / 2007.

Împotriva procesului verbal de constatare debit nr._ / 25.11.2011 a formulat contestație, care a fost înregistrata la registratura intimatei - pârâte sub nr._ / 29:12.2011. Prin decizia nr. 034 / 06.01.2012, intimata - pârâtă a respins contestația formulată de el.

Considerentul luării acestei masuri a fost acela că nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de acest sprijin în anul 2007, întrucât în acest an ar fi figurat cu debite restante la bugetul local, însa cu toate acestea, i-a fost acordat acest sprijin, întrucât depusese, la momentul formulării cererii prin care solicita acordarea sprijinului, o declarație pe propria răspundere prin care susținea faptul ca nu are nici o datorie la bugetul de stat. Astfel, intimata - pârâtă a considerat ca se impune a se face aplicarea dispozițiilor art. 12 indice 1 alin. 1 din OUG nr. 125 / 2006, conform cărora: "Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare"

Consideră că se impune anularea deciziei nr. 034 / 06.01.2012, din următoarele considerente:

Cu toate ca pârâta a considerat ca a încasat în mod necuvenit aceste sume, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că, la data de 21.05.2007, îndeplinea condițiile de eligibilitate prevăzute de OMADR nr. 295 / 2007 pentru a beneficia de acest sprijin financiar, astfel încât a încasat în mod cuvenit aceste sume.

În acest sens, solicită să se aibă în vedere adeverința nr. 1365 / 01.02.2012 eliberată de Primăria Orașului Budesti, județul Călărași, în care se menționează faptul că la data de 21.05.2007, nu figura cu debite restante. Precizează faptul că această adeverință i-a fost eliberată după ce a solicitat verificarea rolului proprietății, urmare căreia s-a clarificat motivul pentru care s-a precizat în certificatul de atestare fiscala nr._ / 29.12.2011 faptul că "debitele aferente anului 2007 au fost achitate în anul 2008, rezultând datorii restante la bugetul local la data de 21.05.2007", respectiv pentru că imobilul pentru care datora acest impozit era în litigiu. Acest litigiu s-a soluționat prin sentința civilă nr. 2167 / 24.10.2007, pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr. 1397 / 269 / 2007. Astfel, imediat după rămânerea definitiva si irevocabilă a acestei sentințe, a achitat impozitul datorat si penalitățile de întârziere pentru acest imobil.

A solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsa părților, conform art. 242 alin. 2 Cod Proc.Civ..

În drept, și-a întemeiat recursul pe art. 304 indice 1 Cod Procedura Civilă si art. 20 din Legea nr. 554 / 2004 - Legea Contenciosului Administrativ.

A anexat la cererea de recurs următoarele înscrisuri: -copie decizie nr. 089 / 24.02.2012; -copie certificat de atestare fiscală nr.2370/23.02.2012;-copie contestație formulata împotriva procesului - verbal de constatare din 25.01.2012; -copie contestație nr._ / 29.12.2011; -copie decizie nr.034 / 06.01.2012; -copie sentința civila nr.493 / 27.03.2012; -copie sentința civila nr.2167 / 24.10.2007; - copie adeverința nr. 1365/01.02.2012.

Intimata Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), cu sediul în Călărași, ..26, Jud. Călărași, prin reprezentantul său legal, în temeiul art. 115-118 din Cod Procedură Civilă, a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul reclamant D. N. L., cu domiciliul în ., jud. Călărași, solicitându-se ca pe baza probelor administrate, să se respingă recursul ca fiind netemeinic, apreciindu-se că instanța de fond a procedat în mod corect, în raport de prevederile art. 3 din OMADR 295/2007 și de faptul că prin adresa nr._/24.10.2011, Primăria Orașului Budești a comunicat faptul că D. N. L. înregistrează datorii restante la bugetul local, ceea ce vine în contradicție cu declarația pe propria răspundere că nu are datorii la bugetul local.

Ulterior, prin contestația formulată și înregistrată la APIA sub nr._/300/29.12.2011, conform certificatului de atestare fiscală nr._/29.12.2011, la data emiterii fermierul nu înregistrează datorii restante, cu precizarea că „debitele aferente anului 2007 au fost achitate în anul 2008”, rezultând:

- datorii restante la bugetul local la data de 21.05.2007, deoarece impozitele și taxele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se plătesc anual, în rate egale, la 15 martie și 30 septembrie, inclusiv;

- declarația pe propria răspundere nu conținea date conform cu realitatea.

Pe cale de consecință, decizia nr. 034/06.01.2012 emisă de APIA - Centrul Județean Călărași, este întemeiată și legală.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. l14-118 C. Proc. Civ.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) din C. proc. civilă.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, recurentul reclamant depunând înscrisurile menționate mai sus, iar intimata pârâtă, la solicitarea instanței de judecată, a depus decizia nr.034/06.01.2012 (de soluționare a contestației nr._/300/29.12.2011, formulată de recurentul D. L.) și decizia nr.089/24.02.2012 (de soluționare a contestației nr.2358/26/P/17.02.2012, formulată de recurentul D. L.).

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă, precum și ale art. 20 din Legea nr.554/2004..

Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, precum și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

I. Cu titlu prealabil, Curtea reține că părțile, obiectul și cauza sunt cele trei elemente specifice ale acțiunii civile, ale oricărei forme procesuale ce intră în conținutul acțiunii civile.

Acțiunea civilă are ca obiect protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

Obiectul acțiunii civile se concretizează în raport de forma concretă de manifestare a acesteia. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția concretă a reclamantului, iar lipsa obiectului acțiunii sau rămânerea acesteia fără obiect presupune, în principiu, că pretenția a fost realizată sau este imposibilă realizarea ei.

Din această perspectivă, absența obiectului cererii de chemare în judecată, ca și rămânerea fără obiect a cererii, constituie impedimente pentru continuarea procesului, indiferent de stadiul în care se află și de soluțiile pronunțate de instanțele anterioare. Practic, excepția își produce efectele într-un mod similar actelor procesuale de dispoziție ale părților, dar trebuie precizat că ea este întemeiată doar în situațiile evocate anterior.

II.1. Aplicând aceste considerații teoretice la situația din prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că prin cererea de chemare în judecată asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond, recurentul reclamant a contestat decizia nr.034/06.01.2012 emisă de intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centru Județean Călărași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei menționate prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea de subvenții pentru animale cu motivația că ar avea datorii la bugetul local, iar pe de altă parte, că instanța de fond a respins cererea introductivă cu motivarea că aceasta a rămas fără obiect, întrucât prin Decizia nr.089/24.02.2012 emisă de intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, contestația formulată de reclamantul D. L.,, cu domiciliul în orașul Budești, . și înregistrată la Agenție sub nr.2358/26/P/17.02.2012, s-a admis, întrucât beneficiarul nu avea datorii restante la bugetul local la data depunerii cererii – 21.05.2007, apreciindu-se că prin Decizia nr.089/24.02.2012 au fost anulate efectele (consecințele) Deciziei nr.034/06.01.2012, ambele emise de intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, concluzionându-se că recurentul reclamant a fost exonerat de debitul în sumă de 1855 lei și penalitățile aferente.

Or, din examinarea deciziei nr.034/06.01.2012 (de soluționare a contestației nr._/300/29.12.2011, formulată de recurentul D. L.) și a deciziei nr.089/24.02.2012 (de soluționare a contestației nr.2358/26/P/17.02.2012, formulată de recurentul D. L.), ambele emise de intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, se observă că prin decizia nr. 034/06.01.2012 s-a soluționat contestația formulată de recurent împotriva procesului verbal de constatare nr._/25.11.2011, iar prin decizia nr.089/24.02.2012 s-a soluționat contestația formulată de recurent împotriva procesului verbal de constatare nr.1446/25.01.2012, fără, deci, ca prin decizia din urmă să se fi revocat decizia atacată de recurent prin cererea introductivă sau să se fi dispus măsuri de remediere similare, astfel că decizia contestată produce în continuare consecințe juridice, pretenția recurentului reclamant nefiind realizată.

Pe cale de consecință, întrucât în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că acțiunea a rămas fără obiect, fapt ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, față de prevederile art.312 alin.1, 2, 3 și 5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere și celelalte critici formulate de recurent, a căror examinare devine inutilă în raport de motivul de casare reținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant D. L., împotriva sentinței civile nr. 493 din 27.03.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ (APIA)- CENTRUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2013.

PreședinteJudecător Judecător

C. M. F. B. C. V. H.

Grefier

M. H.

Red.H.V.

Tehnored.H.V./2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI