Pretentii. Decizia nr. 3407/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3407/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 70036/3/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3407
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013
Curtea constituită din:
Președinte I. C. G.
Judecător C. M. F.
Judecător C. P.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5121/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. Ș. – C. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant T. Ș. – C., prin avocat I. Issabela D., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de prevederile O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 dispune rectificarea citativului în sensul că recurentă pârâtă este Administrația Fiscală a Sectorului 1 București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în loc de, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită respingere recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, taxa de poluare fiind percepută și încasată nelegal, cu încălcarea art. 90 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Solicită obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. . 5121/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP SECTOR 1, ca neintemeiata, precum si exceptia inadmisibilitatii si a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul T. S.-C. in contradictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCURESTI reprezentata de DGFPMB si a fost obligata aceasta parata sa restituie reclamantului suma de 2313 lei reprezentand taxa de poluare.
Totodata a fost respinsa erera reclamantului de acordare a dobanzii legale ca neintemeiata.
De asemenea, a fost respinsa cererea de cemare in garantie a AFM formulata de parata, ca neintemeiata.
A fost obligata parata la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 639,3 lei.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFP SECTOR 1 este neintemeiata avand in vedere ca prin calcularea taxei si emiterea deciziei, intre aceasta institutie si reclamant s-a legat un raport juridic de drept fiscal, navand relevanta faptul ca taxa se face ulterior venit la bugetul AFM. A mai retinut si dispozitiile art. 8 al. 4 din OUG nr. 50/2008 si art. 6 din normele de aplicare a acestei ordonante.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii s-a retinut ca pe lângă procedura prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, reclamantul are deschisă și calea formulării unei cereri în restituire întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, iar în cazul în care nu este mulțumit de răspunsul autorității fiscale, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În acest sens, tribunalul a constatat că, la data de 19.09.2011, reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei pe poluare, la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/21.09.2011 (filele 5-8), nemaifiind necesară parcurgerea procedurii prealabile, întrucât este vorba despre un refuz nejustificat de rezolvare a cererii și devin incidente dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, prin decizia ÎCCJ nr. 24 din 14.11.2011 s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la fondul cauzei instanta de fond a retinut ca reclamantul a achizitionat din Germania la 08.07.2011 un autoturism marca Skoda O., fabricat în anul 2003 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 30.12.2002. Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 2.313 lei, conform deciziei de calcul nr._/17.08.2011.
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere ce a fost înregistrată la AFP Sector 1 sub nr._/19.09.2011, prin care a solicitat restituirea taxei pe poluare.
Cererea reclamantului a fost respinsă de AFP Sector 1 prin adresa nr._/21.09.2011 (filele 5-6), soluție în legătură cu care instanța constată că este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor dreptului european (art. 110 TFUE).
Dupa ce a facut referire la prevederile art. 3 si 4 lit a din OUG nr. 50/2008, precum si la expunerea de motive ce a insotit proiectul acestui act normativ instanta de fond a aratat ca potrivit art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
A concluzionat ca refuzul paratei de a restitui taxa de poluare reclamantului este nejustificat si sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, tribunalul a retinut ca, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011 (care a abrogat și a înlocuit OG 9/2000), aceasta se aplică în raporturile civile, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală. Pe de altă parte, reclamantul nu a solicitat plata dobânzii decât prin cererea adresată instanței, nu și prin cererea de restituire a taxei înregistrată la pârâtă, nefiind îndeplinite condițiile art. 1 și art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 pe capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale.
În baza art. 274 C.p.c., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP Sector 1 și având în vedere taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul de apărător achitate de reclamant, conform chitanțelor de la dosar, tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 639,30 lei.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul a retinut ca aceasta este neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C.p.c., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata AFP SECTOR 1 prin DGFPMB solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a sa si a obligarii AFM la plata sumei de 2313 lei catre reclamant si respingerea cererii de obligare a AFP SECTOR 1 la restituirea taxei de poluare.
A invocat faptul ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala, invocand si prevederile art. 3041 cod procedura civila.
A aratat ca in mod gresit a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa.
In esenta a aratat ca fata de dispozitiile OUG nr. 50/2008 se naste un raport juridic direct intre platitorul taxei si AFM.
Recurenta a mai invocat si prevederile HG nr. 686/2008.
A mai aratat ca in mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, motivând "faptul că intre ea si AFM nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgând din prevederile OUG nr. 50/2008. Considera ca nici sub acest aspect, instanța de fond nu a reținut ca nu a incasat efectiv taxa pe poluare si ca a fost virata in contul disponibil al fondului pentru mediu, drept pentru care considera ca nu se impunea respingerea cererii de chemare în garanției a Administrației F. pentru Mediu.
Pe fond a aratat ca plata efectuata de reclamant a fost legal incasata si ca taxa de poluare nu contravine prevederilor art. 90 paragraful 1 din TICE.
Potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuie achitata cu ocazia primei Înmatriculări in România, atat pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.
Instituția Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel incat nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehicului, pastrandu-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008.
Recurenta a mai considerat ca reclamantul trebuia sa probeze sustinerile sale in cofnormitate cu art. 1169 cod civil, iar instanta nu trebuia sa faca o abordare globala a judecatii fara o particularizare stricta la speta dedusa judecatii.
Referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata cheltuielilor de judecată recuenta a aratat ca taxa a fost virata destinatarului ei AFM.
In drept, a invocat art.304 indice 1 C.Pr.Civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr. 1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimatul reclamant a formulat la 25.04.2012 cerere de preschimbare a termenului de judecata, cerer ce a fost respinsa prin incheierea din 30.04.2012.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul paratei este intemeiat numai cu privire la criticile aduse faptului ca a fost respinsa cererea de chemare in garantie.
Se retine pe de o parte ca art. 60 cod procedura civila prevede ca cererea poate fi admisa nu numai atunci cand exista o obligatie de garantie dar si atunci cand partea care formuleaza cererea poate formula o cerere in pretentii.
Ori in mod corect recurenta a aratat ca potrivit dispozitiilor OUG nr. 50/2008 si ale HG nr. 686/2008 taxa se plateste . numele AFM, taxa nefiind virata . paratei.
Art. 124 al. 2 din codul de procedura fiscala prevede in mod expres ca dobanda se restituie din acelasi buget din care se restituie ori ramburseaza taxa.
Desi acest act normativ nu stabileste in mod concret din ce buget se restituie taxa, in mod evident ca taxa nu poate fi restituita decat din bugetul in care a fost incasata.
Parata are calitate procesuala pasiva in cauza pentru ca fost autoritatea care a stabilit taxa, insa ca urmare a faptului ca taxa nu a fost incasata si nu s-a facut venit la bugetul consolidat, atunci aceasta este in drept sa ceara chematei in garantie restituirea taxei de poluare.
Relevante sunt si dispozitiile ordinului emis in baza prevederilor art. 117 al. 9 cod procedura fiscala, OMFP nr. 1899/2004.
Daca suma ar fi restituita de la bugetul de stat, acest buget ar suferi o diminuare fara niciun temei legal, in timp ce bugetul AFM ar cuprinde si taxa incasata nelegal de la reclamanta.
Pe aceasta cale s-ar realiza o diminuare a bugetului general consolidat si o majorare nejustificata a bugetului AFM, desi cele doua bugete au destinatii diferite.
Faptul ca parata se poate regresa impotriva AFM nu este motiv de respingere a cererii de chemare in garantie, ci un motiv in plus pentru adminterea acestei cereri.
Nu are relevanta ca intre reclamant si AFM nu a fost stabilit un raport direct deoarece cererea de chemare in garantie vizeaza raporturile dintre parata si chemata in garantie, raporturi rezultate din modalitatea de percepere a taxei de poluare, faptul ca este stabilita de un organ fiscal si incasata in conturile altei autoritati publice.
Prin urmare constata intemeiat recursul paratei cu privire la solutia privind cererea de chemare in garantie si prin urmare in baza celor invocate in precedent, a art. 117, 124 din OG nr. 92/2003 si art. 60 cod procedura civila il va admite si va modifica sentinta recurata in sensul admiterii cererii de chemare in garantie a AFM formulata de parata si obligarii chematei in garantie sa plateasca paratei sumele la care aceasta a fost obligata catre reclamanta.
Pentru restul sustinerilor recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei a fost in mod corect respinsa de instanta de fond deoarece pe langa faptul ca aceasta parata a stabilit taxa, tot ea este competenta sa solutioneze si cererile de restituire, neinvocand niciun moment ca nu ar fi competenta sa solutioneze astfel de cereri.
Litigiul de fata s-a nascut ca urmare a refuzului paratei de a restitui taxa de poluare achitata de reclamanta, iar refuzul a fost exprimat de aceasta parata.
Cu privire la sustinerile recurentei in sensul ca taxa de polure nu era discriminatorie se retine ca sumele achitate de intimata nu erau datorate si au fost achitate in plus fata de prevederile Tratatului constitutiv al Uniunii Europene, care potrivit art. 148 al. 2 din Constitutia Romaniei, avea prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
Astfel taxa, denumita taxa de poluare nu este aplicabila si autovehiculelor care deja au fost inmatriculate pe teritoriul Romaniei.
Prin urmare taxa este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale deoarece se aplica autoturismelor deja inmatriculate . UE, fara ca in acelasi timp sa fie aplicabila si autoturismelor care au mai fost inmatriculate in Romania, in prezent stat UE.
Daca taxa ar fi fost impusa numai autovehiculelor noi, care nu ar mai fi fost niciodata inmatriculate in Romania sau in alt stat membru al UE, atunci taxa nu ar mai fi avut acest efect echivalent unor taxe vamale.
In mod corect instanta de fond a retinut incalcarea Tratatului Comunitatii Europene si implicit restrictionarea prin aceasta taxa a liberei circulatii a marfurilor in interiorul UE.
Prevederile din Tratat incalcate produc efecte directe si dau nastere unor drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le protejeze, asa cum in mod constant a statuat in nenumarate hotarari Curtea Europeana de Justitie.
Indiferent daca legea fiscala din Romania are caracter special sau imperativ, conflictul dintre o lege interna si o dispozitie dintr-un tratat constitutiv al Uniunii Europene si celelalte reglemetari comunitare, se solutioneaza, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, potrivit prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei.
Astfel prevederile din tratate si reglementarile comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
D. daca prin tratatul de aderare s-ar fi prevazut anumite derogari, precum si termene de la care anumite reglementari devin obligatorii, atunci s-ar fi aplicat dispozitiile legilor interne.
In cazul de fata insa nu exista nici o derogare de la aplicarea prevederilor Tratatului CE in privinta interdictiei de instituire a unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent acestora.
Nu era necesara nici administrarea altor probe in cauza si nici particularizarea la speta de fata deoarece reglementarea interna este cea care incalca prevederile TICE si prin urmare situatia de fapt nu reclama o alta abordare a cauzei.
Nu trebuie sa existe un document al institutiilor UE care sa stabileasca expres ca taxa este contrara Tratatului CE, deoarece instantele nationale sunt competente ca atunci cand constata ca o prevedere nationala este contrara acestui tratat sa aplice direct prevederile tratatelor Uniunii si sa inlature de la aplicare legislatia interne contrara acestora.
Prevederile tratatelor au efect direct si tocmai acest efect permite instantelor nationale sa inlature de la aplicare prevederile actelor normative interne contrare acestor tratate.
Referitor la cheltuielile de judecata se retine ca recurenta parata este in culpa procesuala deoarece a refuzat nejustificat sa restituie taxa solicitata de reclamant, acesta fiind nevoit astfel sa introduca actiune in instanta pentru realizarea dreptului sau.
Prin urmare in mod corect instanta de fond a obligat parata sa plateasca reclamantului cheltuielile de judecata pe care aceasta a dovedit ca le-a suportat.
F. de cele retinute mai sus se constata intemeiat recursul numai cu privire la solutia pe cererea de chemare in garantie si prin urmare in baza textelor de lege invocate si a art. 304 pct. 9 si 3041 cod procedura civila (1865) va admite recursul.
In baza art. 312 cod procedura civila (1865) va modifica in parte sentinta recurata in sensul celor aratate mai sus.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
Avand in vedere ca recursul a fost admis numai in ceea ce priveste cererea de chemare in garantie si nu in privinta motivelor ce vizeaza exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentei si fondul cauzei, se constata ca cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecata in recurs este intemeiata si va obliga recurenta sa plateasca reclamantului suma de 600 lei reprezentand onorariu de avocat conform chitantei 0030/10.09.2013 in baza art. 274 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FISCALĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5121/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant T. Ș. – C. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că, admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei de 2313 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată de reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. S. S. C.
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 442/2013. Curtea de... → |
|---|
