Despăgubire. Decizia nr. 4906/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4906/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 10615/2/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4906

Ședința publică de la data de 11.11.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – G. A. F.

JUDECĂTOR - R. I. C.

JUDECĂTOR - H. P.

GREFIER - M. H.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 1466/29.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. A. C., M. M. și S.C. R. G. INVEST S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că recurenta-pârâtă C.C.S.D. a depus, la data de 07.11.2013, note de ședință și cerere de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI).

Curtea, având în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013, constată că are calitate de recurentă-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dată fiind succesiunea legală a calității procesuale active între aceste instituții.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 13.12.2011 reclamanții F. A. C., M. M. și . SA au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1. să se constatate legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în Cătunul C., ., reprezentat de 2 vile aflate în totalitate sub Lacul de acumulare V., pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția Comunei Arefu nr. 156/23.09.2005, dispoziție care face obiectul dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 597/CC

2. obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz:

a) la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului din Cătunul C., . reprezentat de 2 vile aflate în totalitate sub Lacul de acumulare V. și pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul indicat mai sus, conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ;

b) la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, dacă imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 350/2001, au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cătunul C., ., preluat abuziv prin Decretul nr. 326/06.08.1949

Prin Dispoziția nr. 156/23.09.2005 s-a soluționat notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat, ce nu poate fi restituit în natură și li se cuvin în temeiul Legii nr. 10/2001.

Au mai arătat că, de la data emiterii Dispoziției și până în prezent, au efectuat demersuri, în vederea transmiterii dosarului către CCSD, și, ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, așa cum stau dovadă adresele anexate în dovedirea cererii, însă, și în prezent, dosarul nu a fost analizat, deși au trecut mai mult de 6 ani de la data la care li s-a emis Dispoziția nr. 156/2005.

Conform art.16.10. din HG nr. 1095/2005 menționată mai sus, după primirea dosarelor (...), pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Prin adresele nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010 și nr._/2011, au solicitat CCSD ca în termen de 30 de zile să procedeze la analizarea Dispoziției din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, adrese fără rezultat.

După analizare, pârâta este obligată de lege să procedeze la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportul de evaluare prin care se va stabili prețul de piață al imobilului, valoare care va reprezenta despăgubirea ce se va acorda prin Decizia ce va fi emisă și care reprezintă Titlul de despăgubire, obligații imperative care nu au fost îndeplinite de pârâtă. în acest sens, soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost acesta consfințit prin art.6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, și constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă. Faptul că prin legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze nepermis soluționarea cererii subsemnaților, în condițiile în care de la ultima etapă realizată în procedura administrativă au trecut mai mult de 6 ani.

În ipoteza în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va aprecia, deși reclamanții consideră în baza înscrisurilor depuse în dovedirea notificării acest lucru ca fiind imposibil, că imobilul arătat este restituibil în natură, conform art. 21, Cap. VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 aceasta are obligația legală de a restitui în natură imobilul pe baza unei decizii motivate.

Reclamanții precizează și că din jurisprudența Curții Europene rezultă că noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cat și valori patrimoniale inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o baza suficienta în dreptul I intern/și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde ca are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (a se vedea Hotărârea CEDO, Draon împotriva Franței). în condițiile în care S. R. a adoptat o legislație care prevede restituirea proprietăților abuziv preluate, aceasta legislație generează un nou drept de proprietate în favoarea persoanelor care îndeplinesc condiția de restituire, drept protejat de art. 1 al Protocolului 1(Kopecky contra Slovaciei). Dacă punerea în practică a principiului restituirii proprietății prezintă dificultăți de ordin legislativ sau administrativ aceasta nu poate avea decât semnificația unei omisiuni a Statului de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate protejat prin normele europene menționate (P. contra României).

Reclamanții au cel puțin un "interes patrimonial" suficient de bine stabilit în dreptul intern, cert, irevocabil și exigibil, cu privire la care consideră ca intra în sfera de aplicare a noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție . Prin urmare, nerestituirea terenului pana în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerința în dreptul reclamantelor la respectarea bunurilor lor.

Reclamanții au fost privați de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului lor a fost confirmată într-o procedură administrativa anterioară.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sancționat încălcarea dreptului de proprietate în spete similare, în cauza D. vs. România, nr. 5046/02 din 10 noiembrie 2009, stabilind ca neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerința în sensul primei fraze, a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. O motivare similara a fost data în cauza llutiu vs. România, (hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr._/02), în cauza I. vs. România (cererea 9164/02, hotărârea din 10.03.2009).

Pentru aceste motive, reclamanții solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum am formulată în petitul acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, și-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 247/2005, art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 1073-1075 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23.02.2012, pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape;

- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării

- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare,

- etapa emiterii de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 156/23.09.2005, a fost transmis de Primăria Comunei Arefu, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 597/CC.

Totodată dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat faptul că prin dispoziția nr. 156/2005 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele: două vile, care au fost situate în Cătunul "C.", ., însă s-a reținut de asemenea, faptul că în cuprinsul documentației nu se regăsește atașat documentul prin care imobilul notificat a trecut în proprietatea Statului R..

Astfel, prin adresa nr. 597/CC/23.09.2010. pe care o atașează în copie s-a solicitat Primăriei Comunei Arefu, în calitatea de emitent al dispoziției nr. 156/2005 justificarea soluției adoptate, atașând în acest sens documente din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului notificat.

Cu privire la acest aspect, face precizarea că prin pct. 1.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 s-a statuat faptul că incidența preluării abuzive nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, potrivit acelorași Norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, în cadrul procedurii administrative de rezolvare a notificărilor, entitatea implicată în aplicarea legii are libertatea de a aprecia, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, dacă actul normativ invocat constituie titlu valabil sau titlu nevalabil pentru preluarea imobilului respectiv.

Pe cale de consecință, în speța de față Primăria Comunei Arefu este singura în măsură a aprecia dacă preluarea imobilului notificat de către doamna M. M. și domnul F. A.-C. s-a făcut cu sau fără titlu valabil, menționând expres acest lucru.

Referitor la etapa evaluării, și implicit etapa emiterii deciziei reprezentând titlul, de despăgubire subliniază faptul că aceste etape sunt condiționate de transmiterea informațiilor solicitate prin adresa mai sus amintită.

Face precizarea că prin adresa nr. 597/CC/06.02.2012, atașată în copie, s-a revenit la Primăria Comunei Arefu cu aceleași solicitări, având în vedere faptul că până la momentul actual nu s-a răspuns adresei nr. 597/CC/23.09.2010

Prin sentința civilă nr.1466 din 29.02.2012 Curtea de Apel București Secția de contencios administrativ și fiscal a admis în partea acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să transmită dosarul de despăgubire nr. 597/CC, aferent dispoziției nr. 156 din 23.09.2005 emisă de Primarul Comunei Arefu, județul Argeș, unui evaluator sau societăți de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare și, pe baza raportului de evaluare, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Prin aceeași sentință, curtea a respins capătul de cerere privind constatarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, ca rămas fără obiect.

Pentru a dispune astfel, curtea reține că prin dispoziția nr. 156 din 23.09.2005 emisă de Primăria Comunei Arefu, județul Argeș s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a 2 vile care au fost situate în cătunul „C.”, . și care se află în totalitate sub Lacul de acumulare V. și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamanților F. A. C. și M. M.. Ulterior, cele două persoane îndreptățite la despăgubiri au cesionat o cotă de 15% din dreptul lor către reclamanta . SA, prin contractul nr. 2122/19.10.2011.

Dispoziția de mai sus și documentația aferentă a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, înregistrându-se la aceasta sub nr. 597/CC, în vederea stabilirii despăgubirilor.

Procedura de stabilire a despăgubirilor este prevăzută de dispozițiile art. 16 din Titlul VII privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii 247/2005.

Această procedură presupune mai multe etape și anume: analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, transmiterea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă către un evaluator sau o societate de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare, întocmirea raportului de evaluare și emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.

Legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil.

Având în vedere că de la emiterea dispoziției prin care s-a respins notificarea reclamanților de restituire în natură a celor două imobile și s-a propus acordarea de despăgubiri, au trecut mai mult de 6 ani iar până în prezent nu a fost emis încă titlul de despăgubire prev. de art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii 247/2005, Curtea apreciază că s-a depășit durata unui termen rezonabil de soluționare a acestui dosar.

Curtea mai reține că din cuprinsul întâmpinării rezultă că pârâtul a analizat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, motiv pentru care va respinge capătul de cerere privind solicitarea de a se constata legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, ca rămas fără obiect.

Motivul invocat de pârât, pentru care nu a finalizat procedura prev. de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005, îl reprezintă faptul că ar exista elemente că dispoziția nr. 156 din 23.09.2005 emisă de Primăria Comunei Arefu, ar fi nelegală, dar nu sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, ci sub aspectul propunerii de a se acorda despăgubiri.

În acest sens, pârâtul a și emis adresele din 16.11.2010 și 06.02.2012, prin care a încunoștințat Primăria Comunei Arefu cu privire la faptul că în dosarul respectiv nu s-a făcut dovada modalității de trecere a imobilelor în proprietatea Statului R..

Curtea reține că atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt cele prevăzute de Titlul VII al legii 247/2005 care se limitează la analizarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, neavând competență de a analiza legalitatea propunerii acordării de despăgubiri, legalitate ce se analizează doar potrivit procedurii prev. de Legea 10/2001, procedură în care nu este implicată și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De altfel, pârâtul recunoaște acest aspect, atât în cuprinsul adreselor trimise Primărie Comunei Arefu cât și în întâmpinarea depusă în dosarul de față, în care precizează expres că entitatea învestită cu soluționarea notificării are libertatea de a aprecia, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, dacă preluarea imobilului respectiv s-a făcut cu sau fără titlu valabil.

Având în vedere că dispoziția nr. 156 din 23.09.2005 emisă de Primăria Comunei Arefu nu a fost anulată de instanțele judecătorești sau revocată de către emitent, deși au trecut mai mult de 6 ani de la emiterea acesteia iar emitentul chiar a fost încunoștințat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la un eventual motiv de nelegalitate, încă din 16.11.2010, și nu a dispus vreo măsură cu privire la acest aspect, Curtea apreciază că dispoziția de mai sus beneficiază de prezumția de legalitate și pârâtul are obligația de a o pune în executare prin derularea și finalizarea procedurii prev. de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005.

Prin urmare, Curtea apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtului de a continua procedura prev. de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005, astfel că a admis celelalte capete ale acțiunii reclamanților, și a obliga pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul de despăgubire nr. 597/CC, aferent dispoziției nr. 156 din 23.09.2005 emisă de Primarul Comunei Arefu, județul Argeș, unui evaluator sau societăți de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare și, pe baza raportului de evaluare, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac recurenta afirmă că în mod greșit a reținut prima instanță încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererii reclamantului, cât timp întârzierea semnificativă este culpabilă, în cauză, enitătții învestite cu soluționarea notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

De asemenea, recurenta arată că procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire este suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13.

Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.

Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În aceste condiții, cererea având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD este prematură, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.

Prin încheierea din data de 15.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 153 alin. 3 din codul de procedură civilă (1865) a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată la data de 15 februarie 2013, iar în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Curtea a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, succesor în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin concluziile sale, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor arată că în urma publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Prin același act normativ a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care Comisia Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea va admite recurul civil de față și în consecință, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea reclamantului, pentru următoarele considerente:

Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantului, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la evaluarea imobilelor notificate, conform Legii nr.247/2005 și la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire pentru aceste imobile, conform procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Astfel cum s-a reținut anterior, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, cu motivarea că refuzul de îndeplinirea operațiunilor administrative, având ca finalitate emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire este unul nejustificat.

Apreciază instanța de recurs că soluția primei instanțe se impune a fi modificată, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.165/2013.

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 50 din Legea nr.165/2013, la data intrării în vigoare a legii menționate se aborgă dispozițiile cuprinse în articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară.

Ca atare, este evident că din momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 întreaga procedură de stabilire a despăgubirilor, implicit procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire a fost desființată, soluționarea dosarelor de despăgubire urmând a avea loc în condițiile și în termenele prevăzute de noul act normativ.

Este de subliniat că potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Prin urmare, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la parcurgerea procedurii administrative, prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu mai are niciun temei legal, dosarul de despăgubiri urmând a fi analizat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform procedurii prevăzute de Legea nr.165/2013.

În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, și de plano nu se poate reține existența unui refuz nejustificat în sarcina Comisiei Naționale pentru Comsensarea Imobilelor cu privire la îndplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr.165/2013, se impune admiterea prezentului recurs în sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-pârât S. R. prin COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 1466/29.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. A. C., M. M. și S.C. R. G. INVEST S.A.

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că respinge în tot acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2013.

PreședinteJudecător Judecător

G. A. FarmathyRaluca I. CarpenHorațiu P.

Grefier

M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 4906/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI