Despăgubire. Decizia nr. 5635/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5635/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 8028/2/2011*

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Decizia civilă nr. 5635

Ședința publică din data de 09.12.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. D.

JUDECĂTOR: C. B.

JUDECĂTOR: H. V.

GREFIER: G. M.

Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta reclamantă M. I. împotriva sentinței civile nr. 5313/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect „despăgubire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 09.12.2013, prin serviciul registratură, apărătorul recurentei-reclamante a depus la dosar o cerere de strigare a cauzei după orele 10:30, după care:

Curtea dispune lăsarea cuazei la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.

La reluarea cuazei, a răspuns recurenta – reclamantă, personal și asistată de avocat C. C., cu împuternicire avocațială la fila 6 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, lipsă fiind intimatele-pârâte.

Curtea constată că nu se impune amânarea cauzei pentru citarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, întrucât în temeiul art. 17 și 18 alin.3 Legea nr. 165/2013 a operat transmisiunea calității procesuale de la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, atribuțiile CCSD fiind preluate de CNCI, iar procedura de citare este legal îndeplinită la acest termen de judecată întrucât citația comunicată recurentei CCSD a fost primită de persoana responsabilă în acest sens din cadrul ANRP care a asigurat Secretariatul CCSD, Secretariatul CNCI este asigurat tot de ANRP în baza Legii nr. 165/2013, iar președintele care asigură conducerea lucrărilor CNCI este același cu cel care a asigurat conducerea lucrărilor CCSD.

Totodată, încuviințează pentru recurenta-reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și constată proba administrată.

Apărătorul recurentei-reclamante arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile judecății cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs, inclusiv pe incidența în cauză a Legii nr. 165/2013.

Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea cererii sale de recurs, astfel cum a fost formulată și casarea sentinței recurate, având în vedere dispozițiile art. 304 punctul 9, raportat la art. 312 alin. 3) Cod procedură civilă. Arată că expertul desemnat în cauză de către instanța de fond în vederea efectuării raportului de expertiză tehnica de specialitate, a răspuns punctual obiectiunilor formulate de către pârâte, obiectiuni care vizau doar verificarea aplicării standardelor internaționale de evaluare, răspunzând inclusiv solicitării instanței de fond de a arata care este proveniența diferențelor de valoare a imobilului, prin raportare la concluziile celor doua expertize, cea din fază administrativă, respectiv cea judiciară.

În acest sens, învederează că instanța de fond a înlăturat în totalitate concluziile reținute în cuprinsul raportului de expertiză judiciară, reținând că acesta a fost întocmit bazându-se pe un act normativ abrogat, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 498/2003 care stabilește valoarea imobilului în preturi valabile la data demolării acestuia, respectiv anul 1987, spre deosebire de Hotărârea de Guvern în vigoare, respectiv nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește valoarea imobilului la valoarea de piață de la data soluționării notificării, respectiv martie 2011. Astfel, deși exista doi indicatori de referință diferiți, raționamentul în realizarea calculelor din cele doua expertize este același, ambii experți aplicând același Ghid.

De asemenea, arată că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că singurul motiv care a condus la o alta valoare a imobilului decât cea stabilită în faza administrativă a fost aplicarea eronată a unui act normativ abrogat, evaluarea administrativă fiind incorectă, având în vedere că nu au fost aplicate corect cotele prevăzute în Ghidul anteiror menționat, nu s-a ținut cont de dotarea construcției și nici faptul că imobilul a fost construit în etape, pe parcursul mai multor ani, ceea ce antrenează un calcul diferențiat al uzurii, fiind exagerat apreciată.

În consecință, instanța de fond a înlăturat nejustificat concluziile raportului de expertiză, fără să rețină aspectele esențiale învederate, cauzele disproporției dintre cele doua evaluări, valoarea imobilului exprimată în preturi valabile in anul 1987 afectând parțial evaluarea în sine, diferența constând în aproximativ 40.000 lei.

Concluzionând, față de o eventuală incidență în cauză a Legii nr. 165/2013, arată că lasă la aprecierea instanței.

Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5313/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, s-a admis excepția prematurității, invocată de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, și s-a respins ca prematură cererea privind obligarea acestei pârâte la emiterea titlului de plată, precum și la virarea sumei reprezentând despăgubiri.

S-a respins, în rest, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantaM. I. cu domiciliul ales la S.C.P.A. „B. și Asociații” cu sediul în București, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâteleA. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, .. 202, Sector 1 și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în București, .. 202, Sector 1.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din data de 07.12.2011, reclamanta M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, următoarele:

-Revocarea în parte a Deciziei nr. 9737/26.05.2011 sub aspectul cuantumului din titlul de despăgubire pe care îl considerăm stabilit în defavoarea noastră;

-Reevaluarea proprietății imobiliare din .. 194, oraș B., Jud. Ilfov;

-Actualizarea despăgubirilor de la data emiterii deciziei și până la achitarea efectivă;

-Obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 07.03.2011, i s-au adus la cunoștință concluziile Raportului de evaluare întocmit de către Expertul evaluator S. M. R. în Dosarul Intern nr._/CC privind imobilul din .. 194, oraș B., Jud. Ilfov.

A precizat că împotriva concluziilor acestui raport de evaluare a formulat obiecțiuni sub aspectul valorii stabilite pentru despăgubirile acordate, dar si a unor greșeli identificate in conținutul acestuia, conform art. 16.13 alin. 4 din Norma metodologica de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, dar evaluatorul, deși era dator sa răspundă la acestea, nu a trimis nicio comunicare în acest sens.

A menționat că, având în vedere ca la prima evaluare, din cauza faptului că evaluatorul desemnat de către ANRP nu a notificat-o cu privire la începerea procesului de evaluare, nu a beneficiat de asistența din partea unui evaluator independent, a solicitat efectuarea unei noi evaluări in condițiile art. 16.13 alin. 3 din aceeași Normă metodologică.

Nici la această solicitare, pe care o consideră legală și justificată, nu a primit niciun răspuns, pârâta ANRP dovedind o atitudine ignorantă și abuzivă.

A mai arătat că, deși a solicitat de mai multe ori comunicarea actelor din dosarul de despăgubire nr._/CC, în copie, atât personal, cât și prin reprezentant legal, precum și stadiul de soluționare a dosarului mai sus menționat, nu a primit niciun răspuns la solicitări.

A mai învederat instanței că, după primirea Deciziei nr. 9737/26.05.2011, comunicată la data de 22.07.2011, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, a parcurs procedura prealabilă, în acest sens fiind depusă cererea înregistrată sub nr._/05.08.2011, la care însă nu a primit niciun răspuns până la data depunerii acțiunii.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare (filele 17-19), invocând excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea introductivă de instanță.

În motivarea excepției, pârâta a arătat că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr._ A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei titlul de despăgubire, ci C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În acest context, a subliniat faptul că, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap. V Titlul VII al actului normativ menționat.

Prin urmare, a menționat că Decizia nr. 9737/26.05.2011, a cărei anulare se solicită, este emisă de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiindu-i conferite atribuții în acest sens prin dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și nu de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pârâta a solicitat ca reclamanta să precizeze cu cine înțelege să se judece, având în vedere că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt instituții diferite cu atribuții distincte.

La termenul de judecată din data de 01.02.2012, reclamanta a formulat cerere precizatoare (fila 136 dosar), arătând că înțelege să se judece în contradictoriu atât cu Statul Român reprezentat prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), cât și cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

În ceea ce privește obiectul acțiunii, reclamanta a precizat că solicită obligarea CCSD la revocarea în parte a Deciziei nr. 9737/26.05.2011 sub aspectul cuantumului din titlul de despăgubire pe care îl consideră stabilit în defavoarea sa, obligarea CCSD la actualizarea despăgubirilor de la data emiterii deciziei și până la achitarea efectivă, precum și obligarea ANRP la emiterea titlului de plată și la virarea efectivă a sumei reprezentând despăgubiri.

În raport de precizarea acțiunii, pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare (filele 147-151), arătând că procedura administrativă prevede transmiterea tuturor dosarelor soluționate prin acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, de către unitățile deținătoare/entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, împreună cu deciziile/dispozițiile prin care se soluționează aceste dosare, Secretariatului Comisiei Centrale, care își desfășoară activitatea în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Pârâta a arătat că, după înregistrarea dosarului reclamantei, s-a procedat la analizarea Dispoziției nr. 453/2010, prin care a fost modificată Dispoziția nr. 269/2005, și a documentației ce a stat la baza emiterii acesteia, din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. A precizat că analiza dosarului a fost făcută pe baza situației juridice a imobilului existentă la dosarul transmis de către Instituția Prefectului Județului Ilfov odată cu dosarul.

Ulterior analizării sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, dosarul înregistrat cu nr._/CC a fost transmis către societatea de evaluatori stabilită în mod aleatoriu de către C. C. în vederea întocmirii raportului de evaluare.

A susținut că valoarea estimată prin raportul de evaluare amintit este valoarea de piață, așa cum este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare si Grupul European al Asociațiilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.

A menționat că evaluarea s-a realizat pe baza documentelor conținute de dosarul nr.l5375/CC transmis de Instituția Prefectului Județului Ilfov, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul art.16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a inspecției la fața locului efectuată de echipa de evaluare.

După efectuarea raportului de evaluare în dosarul de despăgubire cu nr.l5375/CC, acesta a fost comunicat persoanei îndreptățite.

Pârâta a arătat că reclamanta a contestat raportul de evaluare întocmit în dosarul de despăgubire nr._/CC. Evaluatorul desemnat și-a menținut punctul de vedere cu privire la valoarea stabilită în raportul de evaluare.

A învederat că raportul de evaluare întocmit în dosar a fost efectuat în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, așa cum se prevede la art.3 lit. d și e din Titlul VII din Legea nr.247/2005 iar valoarea stabilită prin raportul de expertiză reprezintă valoarea de piață.

De asemenea, a arătat că stabilirea cuantumului în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005se face numai în cadrul procedurii administrative, prin desemnarea aleatorie a unui evaluator de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, într-o ședință a acesteia și întocmirea raportului de evaluare de către acesta.

În ceea ce privește nemulțumirea reclamantei cu privire la cuantumul despăgubirilor, pârâta a menționat că în cuprinsul Dispoziției nr. 453/2010 se reține faptul că doamna M. I. a recuperat o parte din materialele rezultate din imobilul demolat si a acceptat cuantumul despăgubirilor si a plătii acestora în echivalent constând în titluri de valoare nominală, pentru imobilul revendicat.

Prin urmare. Decizia nr.9737/2011. este legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate așa cum reiese din cuprinsul Deciziei.

Referitor la solicitarea de reactualizare a despăgubirilor, a subliniat faptul că reglementările legale în vigoare referitoare la acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în speță O.U.G nr.81/2007, care a modificat și completat titlul VII din Legea nr.247/2005, nu prevăd posibilitatea actualizării valorilor consemnate în titlurile de despăgubire emise de C. C., titluri ce pot fi valorificate în condițiile ordonanței de urgență amintite.

Prin urmare la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii s-a avut în vedere valoarea stabilită în raportul de evaluare efectuat în prezenta cauză, valoare stabilită în lei, din care au fost scăzute despăgubirile încasate la momentul preluării abuzive, actualizate cu indicele de inflație.

În raport de cererea precizatoare a reclamantei, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat Note de ședință (filele 152-155) prin care a invocat excepția prematuritații emiterii titlului de plată și a plății despăgubirilor.

În susținerea excepției, a învederat instanței că, pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești (în urma opțiunii persoanelor îndreptățite, opțiune care se va face în conformitate cu dispozițiile Cap.V1 Titlul VII din Legea nr.247/2005), persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a titlurilor de despăgubire emise de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În cazul de față, reclamanta nu are un titlu de plată în baza căruia A. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești.

Prin urmare, față de cele mai sus arătate, solicitarea reclamantei de plată a despăgubirilor bănești este prematură pentru că nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap.V1 Titlul VII din Legea nr.247/2005.

De observat că, potrivit art. III, alin.1 din Ordonanta de Urgență a Guvernului nr.62/30.06.2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinări – filele 185-187.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară, fiind desemnat prin tragere la sorți domnul S. D. – expert în evaluare imobiliară.

Raportul de expertiză imobiliară a fost întocmit și depus la filele 169-184 dosar.

Pârâtele au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară (filele 193-206), iar în urma încuviințării de către instanță a obiecțiunii de la punctul 2, expertul desemnat a formulat răspunsul de la fila 214 dosar, prin care arată că au fost respectate prevederile standardelor naționale de evaluare care sunt în concordanță cu standardele internaționale și europene.

La termenul de judecată din data de 20.06.2012, Curtea, din oficiu, în raport de răspunsul formulat de expert, precum și faptul că între valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în etapa administrativă și valoarea stabilită prin raportul de expertiză judiciară este o diferență substanțială a solicitat expertului desemnat să analizeze și să clarifice care este cauza acestei diferențe de valoare a imobilului, în condițiile în care ambele expertize respectă Standardele Internaționale de Evaluare.

Prin răspunsul de la filele 219-220 expertul a subliniat, în esență, că valorile din cele două expertize nu sunt comparabile fiind exprimate în prețuri valabile în ani diferiți – prețuri valabile în anul 1987 în expertiza judiciară și prețuri valabile în anul 2011 în expertiza efectuată în etapa administrativă – arătând că evaluarea, conform prevederilor HG nr. 498/2003, trebuia efectuată potrivit prețurilor de la data demolării (1987) și nu de la data expertizării (2011).

Pârâtele au depus Note de ședință (filele 348-359), și înscrisuri, în combaterea concluziilor raportului de expertiză imobiliară.

Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, instanța de fond a reținut următoarele:

Au fost examinate, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepțiile invocate de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a apreciat că aceasta nu se mai susține în raport de cererea precizatoare formulată de reclamantă (fila 136), prin care solicită obligarea ANRP la emiterea titlului de plată și la virarea efectivă a sumei reprezentând despăgubiri.

Astfel, s-a reținut că argumentele prezentate de pârâtă în susținerea excepției invocate se raportează la petitul inițial al cererii de chemare în judecată, petit care viza doar revocarea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, decizie al cărei emitent este pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere că prin cererea precizatoare reclamanta înțelege să solicite și obligarea ANRP la emiterea titlului de plată și la plata sumei reprezentând despăgubiri, atribuții care intră în sfera de competență a acestei autorități, instanța de fond a constatat că în raport de acest capăt de cerere, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția prematurității emiterii titlului de plată și a plății despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 18 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, emiterea titlurilor de plată/conversie se face după emiterea titlurilor de despăgubire, în baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite iar plata în numerar se realizează în baza titlului de plată.

Or, în cazul de față, se constată că deși a fost parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură finalizată cu emiterea de către pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, reclamanta a contestat decizia emisă sub aspectul cuantumului, pe calea prezentei acțiuni în contencios administrativ.

Prin urmare, câtă vreme pe rolul instanței de judecată există o cauză care are ca obiect cuantumul depăgubirilor cuvenite, dreptul reclamantei la emiterea unui titlu de plată/conversie se naște după soluționarea irevocabilă a prezentului litigiu, prin care se va stabili întinderea despăgubirilor cuvenite.

Instanța de fond a reținut că emiterea titlului de plată nu se poate face înainte de a se stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, în cazul de față acest cuantum fiind un aspect litigios care urmează a fi soluționat.

Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit prevederilor art. alin.1 din Ordonata de Urgență a Guvernului nr.62/30.06.2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C., se va face doar prin conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

În consecință, instanța de fond a constatat că solicitarea reclamantei de emiterea a titlului de plată/conversie este prematură în condițiile în care nu este beneficiarul unui titlu de despăgubire rămas definitiv, acesta făcând obiectul prezentului litigiu iar solicitarea de efectuare a plății este prematură, în condițiile în care nu există un titlu de plată în temeiul căruia să se poată efectua o plată a despăgubirilor bănești.

S-a reținut așadar, că în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, etapele emiterii titlului de plată/conversie și de plată în numerar sunt subsecvente etapei finalizate cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, etapă care, deși în cazul de față a fost parcursă integral, decizia emisă a fost contestată pe calea contenciosului administrativ.

Din aceste considerente, instanța de fond a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plata și efectuarea plății și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că problema litigoasă o reprezintă cuantumul despăgubirilor stabilite pentru reclamantă, în calitate de persoană îndreptățită, prin Decizia nr. 9737/26.05.2011 emisă de pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor ca urmare a parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII din legea nr. 247/2005.

Astfel, prin decizia contestată (filele 8-9 dosar), în cadrul dosarului administrativ înregistrat la pârâtă sub nr._/CC, aferent Dispoziției nr. 269, astfel cum a fost modificată prin Dispoziția nr. 453/2010 a Primarului orașului B., s-a emis în favoarea reclamantei titlul de despăgubire în cuantum de 75.313,00 Ron pentru imobilul-construcție cu o suprafață utilă de 185,08 mp situat în ., județul Ilfov.

Decizia nr. 9737/26.05.2011 a fost emisă de pârâta CCSD în baza Raportului de evaluare întocmit de expert ing. S. M. R. în dosarul nr._/CC (filele 98-111 dosar), în cadrul etapei administrative a evaluării, stabilindu-se că valoarea imobilului-clădire este de 75.313 lei.

Deși reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, evaluatorul desemnat și-a menținut punctul de vedere cu privire la valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei reprezentând titlu de despăgubire (filele 5-7 dosar), considerând că stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a făcut în defavoarea sa.

Întrucât pârâta nu a răspuns plângerii prealabile, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ iar la solicitarea reclamantei, Curtea a încuviințat și a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară

Prin Raportul de expertiză judiciară imobiliară de la filele 169-184 dosar, expertul judiciar desemnat în cauză a ajuns la concluzia că valoarea imobilului-clădire pentru care reclamantei i se cuvin despăgubiri este de 183.129 lei.

Date fiind obiecțiunile formulate de pârâte dar mai ales diferența substanțială între cele două valori stabilite prin cele două rapoarte de expertiză, prima instanță, din oficiu a solicitat expertului judiciar desemnat în cauză să clarifice aspectele care, în opinia sa, au generat această diferență de valoare.

Prin răspunsul de la filele 219-220 expertul a arătat că valorile din cele două expertize nu sunt comparabile fiind exprimate în prețuri valabile în ani diferiți – prețuri valabile în anul 1987 în expertiza judiciară și prețuri valabile în anul 2011 în expertiza efectuată în etapa administrativă – arătând că evaluarea, conform prevederilor HG nr. 498/2003, trebuia efectuată potrivit prețurilor de la data demolării (1987) și nu de la data expertizării (2011).

Dealtfel, și din cuprinsul Raportului de expertiză judicară rezultă că expertul desemnat a avut în vedere prețurile din anul 1987, realizând evaluarea în conformitate cu prevederile HG nr. 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, la Capitolul VIII Concluzii (fila 172) arătând că valoarea de 183.129 lei este exprimată în prețuri valabile în anul 1987.

Analizând comparativ cele două rapoarte de expertiză – raportul de evaluare efectuat în procedura administativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul desemnat în prezenta acuză, instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar ing. S. D., din următoarele considerente:

În mod eronat evaluarea a fost realizată de expertul judiciar în conformitate cu prevederile HG nr. 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dat fiind că la data evaluării acest act normativ nu mai era în vigoare, fiind abrogat încă din anul 2007.

Instanța de fond a reținut că, într-adevăr, potrivit pct. 10 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, „Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflației la data plății efective.” iar în conformitate cu pct 10.8 lit. A. Din același act normativ „Pentru construcțiile preluate în mod abuziv și demolate comisia internă de evaluare va avea ca bază de calcul valoarea aferentă construcției demolate, care se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, la care se aplică indicele de inflație/coeficientul de actualizare aferent perioadei cuprinse între anul preluării și anul soluționării notificării.”

Așadar, dat fiind că imobilul-construcție pentru care reclamanta este îndreptățită la despăgubiri a fost demolat în anul 1987, expertul a realizat evaluarea în conformitate cu prevederile legale citate, fiind în eroare cu privire la faptul că HG nr. 498/2003 a fost abrogată în anul 2007 când a fost adoptată HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aceasta fiind la rândul său modificată prin HG nr. 923/2010.

Prin urmare, la data efectuării evaluării imobilului în cadrul procedurii administrative de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv în anul 2011 era în vigoare HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare aduse prin HG nr. 923/2010 iar în conformitate cu pct. 9.3 alin. (8) din metodologia aprobată prin acest act normativ „Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.”

Având în vedere prevederile legale în vigoare incidente în materia evaluării imobilelor preluate abuziv, respectiv HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a constatat că în mod eronat expertul judiciar desemnat a evaluat imobilul aplicând alte prevederi legale abrogate care prevedeau o altă modalitate de stablire a valorii, respectiv prevederile HG nr. 498/2003.

Întrucât s-a pornit de la premisa eronată a aplicabilității prevederilor HG nr. 498/2003, concluziile expertului privind valoarea de 183.129 lei a imobilului-construcție sunt, în mod evident eronate, în condițiile în care valoarea este exprimată în prețurile valabile în anul 1987 și nu potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Este important de precizat că, așa cum a arătat dealtfel și expertul judiciar desemnat (filele219-220), împrejurarea care a determinat diferența dintre valorile stabilite între cele două rapoarte de expertiză constă că valorile imobilului sunt exprimate în prețuri valabile în ani diferiți – prețuri valabile în anul 1987 în expertiza judiciară și prețuri valabile în anul 2011 în expertiza efectuată în etapa administrativă.

În consecință, s-a reținut că, diferența de valoare este determinată de aplicarea de către cei doi experți a unor prevederi legale diferite, instanța de fond constatând că expertul judiciar desemnat a aplicat în mod eronat prevederile HG nr. 498/2003, act normativ care era abrogat încă din anul 2007.

Instanța de fond a subliniat și faptul că în cauză nu a fost necesar să se efectueze o altă expertiză, așa cum au solicitat pârâtele prin notele de ședință de la termenul din 19.09.2012, întrucât diferența de valoare nu este determinată de aspecte de ordin tehnic pentru a căror lămurire ar fi fost necesară refacerea expertizei sau o altă expertiză, aplicabilitatea unor prevederi legale constând într-o problemă de drept care poate fi dezlegată de instanță.

Nu poate fi reținută afirmația expertului judiciar din cuprinsul răspunsului la clarificările solicitate de instanță, în sensul că expertiza efectuată de expertul desemnat în procedura administrativă ar conține și unele erori tehnice care ar vicia rezultatul, dat fiind că expertul nu precizează, în concret, în ce ar consta aceste presupuse erori tehnice iar din analiza comparativă a celor două rapoarte de evaluare nu rezultă că ar exista astfel de erori.

În ceea ce privește împrejurarea că în cuprinsul raportului de evaluare efectuat în procedura administrativă s-a reținut că imobilul este situat pe partea stângă în sensul de mers către A. iar în raprtul de expertiză judiciară se reține că acesta este situat pe partea dreaptă în sensul de mers către A., așa cum afirmă reclamanta, instanța de fond a reținut că nu are nicio relevanță, în condițiile în care adresa imobilului este aceeași, - comuna B., ., jud. Ilfov fiind incontestabil faptul că rapoartele de expertiză se referă la același imobil și că este vorba despre o simplă eroare materială.

Dealtfel, această eroare materială nu are nicio influență cu privire la stabilirea valorii imobilului-construcție iar reclamanta nu contestă în prezenta cauză decât valoarea stabilită prin raportul de evaluare în baza căruia a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.

D. fiind că singurul motiv care a determinat ca expertul judiciar desemnat să stabilească o altă valoare a imobilului decât cea stabilită prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de pârâta CCSD este faptul că a aplicat, în mod eronat un act normativ abrogat, HG nr. 498/2003, calculând valoarea în prețuri valabile în anul 1987, contrar prevederilor HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a înlătura tconcluziile expertizei judiciare, constatând că în mod legal și temeinic imobilul a fost evaluat potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării (procedura considerată a fi finalizată la data emiterii deciziei).

Această concluzie care se desprinde din interpretarea prevederilor HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare este confirmată și de adresa nr._/03.10.2008, postată pe site-ul ANEVAR (filele 350-353 dosar), din care rezultă că raționamentul care stă la baza reglementării realizate prin HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește evaluarea imobilelor demolate potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, pornește de la ficțiunea instituită de legiuitor, în sensul că, dacă aceste construcții nu ar fi fost demolate după preluarea abuzivă, ar fi putut fi restituite în natură în starea în care s-ar afla.

Din cuprinsul acestei adrese, rezultă că, în situația în care gradul de uzură s-ar stabili pebtru aceste imobile, având ca dată de referință momentul demolării, s-ar produce o discriminare între cei care primesc imobilul în natură în starea în care se află la data restituirii și cei care primesc măsuri reparatorii pentru imobilele demolate.

În raport de aceste argumente, instanța de fond a constatat că imobilul-clădire pentru care reclamantei i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri a fost corect evaluat la valoarea de 75.313 lei. prin Raportul de evaluare întocmit de expert ing. S. M. R. în dosarul nr._/CC (filele 98-111 dosar), în cadrul etapei administrative a evaluării, potrivit prevederilor HG nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Pe cale de consecință, Decizia nr. 9737/26.05.2011, emisă de pârâta CCSD în baza acestui raport de evaluare, a fost apreciată ca legală sub aspectul cuantumului despăgubirilor în valoare de 75.313 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, în baza art. 304 punctul 9 raportat la art. 312 alin. 3) din Codul de proc. Civ., a declarat recurs reclamanta M. I., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivare, recurenta reclamantă arată că prin decizia contestata s-a emis in favoarea recurentei titlul de despăgubire in cuantum de 75.313,00 lei pentru imobilul construcție cu o suprafața utila de 185,08 mp, situat in comuna B., ., jud. Ilfov. Cuantumul despăgubirilor a avut la bază Raportul de evaluare întocmit in cadrul etapei administrative, stabilindu-se ca valoarea imobilului-cladire este de 75.313 lei.

Problema litigioasă este reprezentată de cuantumul despăgubirilor stabilite pentru recurenta M. I., in calitate de persoana îndreptățită, prin Decizia nr. 9737/26.05.2011 emisa de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca urmare a parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Având în vedere obiectul acțiunii, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care sa aiba drept obiective:

-locația exacta a proprietății imobiliare, având in vedere ca in Raportul de evaluare - forma scurta, este indicata localizarea pe partea stânga a sensului de mers către A., iar petenta, prin mandatar arata ca locația se afla pe partea dreapta a aceluiași sens de mers;

-valoarea imobilului, având in vedere ca Raportul de evaluare efectuat in anul 2005 indica o valoare de 30.503 dolari, iar cel realizat de Scortescu M. R., o valoare de 75.313 lei.

Expertul desemnat in cauza a efectuat expertiza tehnica de specialitate, a răspuns obiectiunilor formulate de către parate, obiectiuni care vizau doar verificare aplicării standardelor internaționale de evaluare si a răspuns si solicitării instanței de fond de a arăta de unde provine diferența de valoare a imobilului, prin raportare la concluziile celor doua expertize, cea din faza administrativă si cea judiciară.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a înlăturat in totalitate concluziile raportului de expertiză judiciara, reținând ca acesta a fost întocmit bazandu-se pe un act normativ abrogat, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 498/2003 care stabilește valoarea imobilului in preturi valabile la data demolării acestuia, respectiv anul 1987, spre deosebire de Hotărârea de Guvern in vigoare, respectiv nr. 250/2007, cu modificările si completările ulterioare, care stabilește valoarea imobilului la valoarea de piața de la data soluționării notificării, respectiv martie 2011.

Susține că, deși există doi indicatori de referința diferiți, raționamentul in realizarea calculelor din cele doua expertize este același, ambii experți au aplicat același Ghid cuprinzând coeficienții de uzură fizică normală la mijloacele fixe – Constructii lndicativ P35-99 și aceeași metodă, a valorii de înlocuire.

Apreciază că instanța a reținut in mod eronat că singurul motiv care a condus la o alta valoare a imobilului decât cea stabilita in faza administrativa este aplicarea eronata a unui act normativ abrogat, si arată în continuare ca evaluarea administrativa este incorectă, respectiv vădit mai mică, deoarece:

1.Nu s-au aplicat corect cotele prevăzute în Ghidul menționat mai sus;

2.Nu s-a ținut cont de faptul că imobilul a fost construit în etape, pe parcursul mai multor ani, ceea ce antrenează un calcul diferențiat al uzurii;

3.Nu s-a ținut cont de dotarea construcției;

4.Uzura a fost exagerat apreciată.

Având in vedere cele prezentate, consideră că instanța de fond a înlăturat nejustificat in întregime concluziile raportului de expertiză, fără sa rețină aspectele esențiale învederate, cauzele disproporției dintre cele doua evaluări, valoarea imobilului exprimata în prețuri valabile in anul 1987 afectând parțial evaluarea în sine, diferența constând in aproximativ 40.000 lei.

Aceasta conduce la concluzia conform căreia, chiar si aplicând alte acte normative, valoarea imobilui ramane la aprox. 140.000 lei, adică aproape dublu fata de valoarea indicată de expertiza efectuată in etapa administrativă.

Prin încheierea din 11.03.2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal a dispus în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._ *, la data de 22.03.2013.

Instanța de recurs a luat act, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, de transmiterea calității procesual pasive de la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, constatând calitatea de recurentă-pârâtă a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, art. X și art. XXIII din Legea nr. 2/2013 precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia contestata s-a emis in favoarea recurentei titlul de despăgubire in cuantum de 75.313,00 lei pentru imobilul construcție cu o suprafața utila de 185,08 mp, situat in comuna B., ., jud. Ilfov. Cuantumul despăgubirilor a avut la bază Raportul de evaluare întocmit in cadrul etapei administrative, stabilindu-se că valoarea imobilului-cladire este de 75.313 lei.

La instanța de fond, avându-se în vedere obiectul acțiunii, s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, care a ajuns la concluzia că valoarea imobilului în discuție este de 183.129 lei, iar expertul desemnat în cauză a răspuns și obiecțiunilor formulate de către pârâte, obiectiuni care vizau verificarea aplicării standardelor internaționale de evaluare, răspunzând și solicitării instanței de fond de a arăta de unde provine diferența de valoare a imobilului, prin raportare la concluziile celor doua expertize, cea din faza administrativă și cea judiciară.

Întrucât instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, pe motiv că s-a întemeiat pe un act normativ abrogat, prin cererea de recurs se susține, în esență, că evaluarea administrativa este incorectă, respectiv vădit mai mică, deoarece: nu s-au aplicat corect cotele prevăzute în Ghidul cuprinzând coeficienții de uzură fizică normală la mijloacele fixe – Constructii lndicativ P35-99; nu s-a ținut cont de faptul că imobilul a fost construit în etape, pe parcursul mai multor ani, ceea ce antrenează un calcul diferențiat al uzurii; nu s-a ținut cont de dotarea construcției; uzura a fost exagerat apreciată.

Curtea constată, în primul rând, că recurenta reclamantă M. I. nu a motivat de ce apreciază că nu s-au aplicat corect cotele prevăzute în Ghidul cuprinzând coeficienții de uzură fizică normală la mijloacele fixe – Constructii lndicativ P35-99, că nu s-a ținut cont de dotarea construcțieiși că uzura a fost exagerat apreciată

În al doilea rând, contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Curtea constată că raportul de evaluare efectuat în procedura administrativă a avut în vedere etapele edificării construcției, respectiv PIF 1928, PIF 1949 și PIF 1973, iar indicatorii de uzură sunt diferențiați pe cele trei etape (fila 106 dosar fond).

În al treilea rând, Curtea constată, pe de o altă parte, că în raportul de evaluare efectuat în procedura administrativă, se argumentează pe larg și în mod temeinic modul de stabilire a cotelor sau indicatorilor utilizați, iar pe de altă parte, nu pot fi avuți în vedere indiatorii de uzură stabiliți prin raportul de expertiză tehnică judiciară, întrucât aceștia se raportează în mod nelegal la data demolării construcției, iar nu la data soluționării notificării.

Astfel, după cum a reținut și instanța de fond, din cuprinsul Raportului de expertiză judicară rezultă că expertul desemnat a avut în vedere prețurile din anul 1987, realizând evaluarea în conformitate cu prevederi legale care nu mai erau în vigoare la data soluționării notificării recurentului, respectiv art.10 alin.6 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare până la data de 25.07.2005), la Capitolul VIII Concluzii (fila 172 dosar fond) arătând că valoarea de 183.129 lei este exprimată în prețuri valabile în anul 1987.

Mai precis, analizând comparativ cele două rapoarte de expertiză – raportul de evaluare efectuat în procedura administativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul desemnat în prezenta acuză, se observă în mod facil, că epertiza tehnică de specialitat a fost realizată în mod eronat de expertul judiciar în conformitate cu prevederile art.10 alin.6 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare până la data de 25.07.2005), dat fiind că la data evaluării această dispoziție legală nu mai era în vigoare, fiind modificată prin Legea nr.247/2005, iar în urma modificării art.10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare și la data soluționării notificării) prevede „Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.”

Luând în considerare prevederile legale în vigoare, incidente în materia evaluării imobilelor preluate abuziv, rezultă că în mod eronat expertul judiciar desemnat a evaluat imobilul aplicând alte prevederi legale, care prevedeau o altă modalitate de stablire a valorii, dar care nu mai erau în vigoare la data soluționării notificării.

Deoarece s-a pornit de la premisa eronată a aplicabilității prevederilor art.10 alin.6 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare până la data de 25.07.2005), concluziile expertului privind valoarea de 183.129 lei a imobilului-construcție sunt, în mod evident eronate, în condițiile în care valoarea este exprimată în prețurile valabile în anul 1987 și nu potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Trebuie avut în vedere că art.1 alin.1 Legea nr. 10/2001 a prevăzut principiul restituirii în natură a imobilelor, în starea în care se aflau, și numai în situația în care restituirea nu este posibilă se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Or, întrucât cei cărora li se restituie imobilele în natură își reîntregesc patrimoniul cu valoarea de piață în raport de starea actuală a acestor bunuri, este echitabil ca și măsurile reparatorii prin echivalent să aibă în vedere starea actuală a imobilelor preluate abuziv, dacă există, sau în care s-ar fi aflat la data soluționării notificării (iar nu la data demolării), în cazul celor demolate, această din urmă apreciere efectuându-se, potrivit legii (art.10 alin. (8) teza finală din Legea nr. 10/2001, rep. ), în „funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului”.

Prin urmare, în mod legal și temeinic s-au stabilit în raportul de evaluare efectuat în procedura administativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, indicatorii, cotele și coficienții utilizați, gradul de uzură și dotările imobilului, criticile recurentului urmând a fi înlăturate în totalitate.

Pe cale de consecință, întrucât nu există motive întemeiate de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul recursul formulat de recurenta reclamantă M. I. împotriva sentinței civile nr. 5313/26.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. D. C. B. H. V.

GREFIER

G. M.

Red/thred. jud. VH/2 ex/2014.

Judecător fond: C. P., Curtea de Apel București.

← Despăgubire. Decizia nr. 3623/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act administrativ. Decizia nr. 5972/2013. Curtea de Apel... →

Despăgubire. Decizia nr. 5635/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 5635/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI